Întâmplări și așteptări de la proteste

Începând cu data de 1 septembrie am ieșit în strada, după ce acest guvern a reușit să trimită către Parlament, cea mai imorală lege din perioada postdecembristă. Mă refer, desigur, la Legea Minelor, cu dedicație pentru RMGC și împotriva statului de drept și cetățenilor.

Chemările la proteste, sau descrierea event-urilor am început să le scriu fără să mă gândesc că voi reuși să fiu acuzată ca sunt „ultranaționalistă” sau „neo-fascistă” pentru că aveam un tricolor la mine sau pentru că făceam apel la demnitate și hotărâre în apărarea tarii.  Cred că despre integritate și curaj, statornicie și verticalitate e nevoie să se vorbească mai mult zilele acestea, când avem exemple care luptă de ani de zile în Apuseni . La Câmpeni l-am cunoscut pe Eugen David, apoi l-am revăzut la Brașov reiterând ideea de „liber”, nu „lider”, mai ales când Jandarmeria a început să fie folosită ca un instrument politic împotriva protestatarilor și când au început să curgă citațiile la audieri.

Continuu să mă mir de indiferența și blazarea tinerilor în special, de ignoranța lor, continuu să mă mir de presa mincinoasă și încep să nu mă mai mir deloc de clasa politică putredă care este încă la cârma țării. Aseară într-o cafenea, m-a citat cineva fără să știe cine sunt. Povestea despre întâlnirea protestatarilor cu parlamentarii brașoveni „este prima dată în istorie când un partid de stânga apară o corporație străină împotriva protestatarilor autohtoni”, sincer m-a emoționat pentru că ideea de incipient dialog democratic trebuia să existe de mult, iar astfel de fraze ar trebui știute de mulți sau mai exact conștientizate și aplicate. Însă este greu…

La Roșia Montana, am fost copleșita când am văzut un loc gol de mormânt într-un cimitir, când mi s-a spus că mormântul a fost cumpărat și strămutat de către RMGC, la fel când am văzut monumente istorice lăsate în paragina și romani escortați de jandarmi în propria lor țară, pentru „siguranța” lor, deoarece riscau sa fie agresați de către alți romani pentru care banul avea o sclipire aurie.

Să permiți ca cea mai veche localitate atestată documentar în țara aceasta să dispară, mi se pare o crimă împotriva istoriei și așa vitregită a țării noastre.  Să permiți ca niște galerii romane unice în lume să dispară sau să fie mutate pentru  a face loc celei mai mari exploatări miniere este ceva de neînchipuit. Mai devreme criticam partidul de stânga de la cârma țării, însă acum critic și partidul de dreapta, care, deși spune că se va opune proiectului și că va vota împotriva, ține în funcție cel mai slab și neprofesionist ministru al culturii pe care cred că l-am văzut in ultimii ani. Și atunci să nu fie reală scandarea „toate partidele, aceeași mizerie”?

Pentru că toata lumea spune că este nevoie de o schimbare a clasei politice și că această schimbare ar trebui să se întâmple curând, este nevoie în primul rând de o societate civilă puternică, iar aceasta lipsește cu desăvârșire. Este nevoie de un partid politic nou sau măcar cu oameni noi, care nu trebuie să facă niște lucruri fantastice, doar câteva, care cred că sunt însă la îndemâna oricui accede într-o funcție publică: să fie bine pregătiți, să muncească cu responsabilitate, să fie corecți și să-și iubească țara. E greu să mai găsim astfel de oameni?

Mihaela Scânteie

Comments (2)
Add Comment
  • Adi

    Bun venit in Republica CIA in care totul e in proprietatea firmelor americane, in care politicienii se lauda in public ca merg si dau raportul in tari straine si in care jaful se traduce prin privatizare.

  • dans

    esti nemultumita de tineretul de astazi. dar de „profesorii” lor ce zici? ca astia sunt tot mai nemultumiti de salarii si-si baga picioarele in viitorul tarii, de nemultumiti ce sunt! ca pensia cind n-or mai prostii noi generatii cica le-o vor platii prostii care i-au scos ei pe banda rulanta…. hahaha. atunci voi ride si eu de ei…pina acum au ris ei de noi si de viitorul nostru, fara sa-i duca mintea ca de fapt e si viitorul lor. despre civism se face ceva in scoala? despre bani se spune ceva? nu doar unde sa-i cheltuiesti sau de unde sa-i scoti…
    acum scoala e locul unde te duci sa vezi toalele noi ale colegelor, ce coafura noua a mai aparut, cum sa-ti faci unghiile, unde e cool sa petreci week-end-ul… si restul timpului: pe face-book.
    de citit nu se mai omoara nimeni, singura cultura e cea prinsa de la tembelizor, si e suficient pentru ei, pentru ca nu-i asa? Europa vrea de la noi necalificati, bone si curve. a, da … si soldati de trimis aiurea, ca-s mai ieftini decit cei din legiunea straina. mult succes cu protestele! intrebati un politician unde ii doare de ele… pentru ca nu exista alternativa la javrele astea.