PIESE DE SCHIMB UMANE ŞI MARIONETE CELEBRE

Cardul de sănătate bate la uşă! Deşteptarea! Încercaţi să înţelegeţi cine are interesul să controleze „utilitatea” organelor interne ale românilor. Germania a investit aproape două miliarde de euro pentru implementarea parţială a sistemului, stopat la un moment dat din  cauza marilor deficienţe. Anglia a pierdut datele a 93% din asiguraţi, iar cei puşi pe capul sănătăţii noastre pornesc acum un program virusat din start, căruia alte „civilizaţii” i-au dat „delete”.  După ce sistemul românesc de sănătate a fost pus la zid şi mitraliat, românii sunt invitaţi politicos să-şi dea acceptul, în timpul vieţii, cu privire la prelevarea de organe. „Vreţi sau nu să vă donaţi organele?” Aşa va suna una din întrebările pe care medicii de familie o vor pune asiguraţilor la distribuirea cardurile electronice în următoarele şase luni.

După caz, asiguraţii vor primi „calitatea de donator de organe”. Nu aşa din vorbe, ci în baza unui proces verbal cu semnătură.  Vor fi puse în circulaţie opt milioane de carduri pe care le veţi primi acasă, cu poşta clasică. În cazul în care nu doriţi să intraţi în circuitul apei în natură, le puteţi returna cu mesajul: „refuz cipul”.  Dacă eu, Popescu, sunt compatibilă cu un miliardar, un interlop din structurile puterii, de pe lângă, sau cu un mare mahăr aflat în suferinţă, aş putea avea un accident din senin sau aş dispărea fără urmă, pentru ca tovarăşii să-şi transfere gratuit piesele mele de schimb. Din moment ce au acces la toate datele personale, cu un clic de maus, vor şti sigur dacă eşti bun de dezmembrat. Nu pot da din umeri şi să spun, lasă, va trece, aşa cum în procesul trecerii anumite lucruri dispar ireversibil. În jur totul se face praf pentru noi, şi pulbere de lux pentru parveniţii vârfurilor.

E suficient nu să-i auzi, ci să-i priveşti ca să observi cât de mare e disproporţia dintre averile lor, intenţiile guvernărilor postdecembriste şi sărăcia românilor. Cum să nu-i dau dreptate antropologului francez Claude Karnoouh! El afirma că „sub vechiul regim, România avea pentru antropologi farmecul ţărilor arhaice în curs de dezvoltare. Acum, că arhaismul a fost ucis de capitalismul sălbatic, cu mult mai repede decât a reuşit-o industrializarea comunistă, nu mai rămâne decât sălbăticia unei postmodernităţi neofeudale”.

Ce să mai zic? Pe fondul globalizării accentuate şi reţelele de criminalitate s-au sofisticat. În America, de pildă, de unde pleacă toate relele în lume, săptămâna şi atacul armat. Şcoli, cinematografe, universităţi, grădiniţe, zeci de victime nevinovate cad secerate de psihopaţii purtători de arme, care se vând precum bananele, peste tot în lume. Îi rog pe guvernaţii noştri să fie mai drastici cu legislaţia în speţă, dar şi cu autostrăzile democraţiei care au înghiţit miliarde de euro. Eu aştept vremea când pe ele vor circula maşini propulsate de energii alternative, a căror tehnologie se află perfectată şi disponibilă de cel puţin 15 ani, dar ţinută sub obroc de marile companii petroliere. De unde ar mai stoarce ele câştiguri uriaşe, dacă energiile alternative le-ar sufla barilul de sub nas? La noi, autostrăzile sunt ca O.Z.N.- urile: toată lumea aude la televizor de construcţia lor, dar nimeni nu le-a văzut cu adevărat prin Patria Română. Dacă în C.N.A.D.N.R. sunt mai mulţi agronomi decât ingineri, mi se pare normal ca „agronomia de pe autostrăzi” să se încadreze în categoria S.F.

Sincer, m-am săturat de toate derapajele dresaţilor şi de modul condamnabil în care distrag atenţia de la problemele grave ale ţării. Categoria îl înmagazinează şi pe eminentul inflamator al spiritelor, care a proclamat într-o conferință de presă susținută la Oradea că, anul 2013 va fi anul autonomiei. Cred că jurnaliştii îi dau mai multă importanţă decât ar trebui. Locuitorii Ardealului îşi iubesc Patria Română şi nu vor asculta îndemnul udemerist-iredentist cu ieşitul în stradă. Fie ei unguri, moldoveni, munteni, ardeleni, secui, alte etnii trăitoare în ţară, toţi au în sânge unitatea, integritatea naţională şi teritorială. Ştim cu toţii ce fapte a comis celebra marionetă a loviturii de stat, în cei douăzeci şi trei de ani de democraţie silnică pentru popor! Cam ceea ce au făcut toţi perindaţii la putere: şi-a umflat propria vistierie şi arie de corupţie. „La momentul potrivit” a fost sprijinit de către diversionişti să ocupe funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European, de la tribuna căruia a lansat tot timpul rachete în direcţia României, deşi rolul lui la curte era de susţinere a ţării pe care o reprezenta. Ba a fost şi decorat cu „Ordinul  Naţional Steaua României, în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă în lovitura de stat din 1989. Curată ticăloşie! Să decorezi un agent al serviciilor secrete străine, care a beneficiat de complicitatea în formă continuată a instituţiilor statului!

Tocmai de aceea face astăzi atâta gălăgie! I s-a urcat la cap imaginea de erou în ghilimele, confecţionată de aceleaşi servicii secrete în decembrie ’89, şi cultivată până azi, când de fapt are un statut clar de marionetă. Cel mai recent şantaj care îi poartă semnătura este un îndemn la „ieşirea în stradă” a maghiarilor pentru autonomia teritorială. Cu sau fără marioneta celebră în discuţie, tăvălugul anticomunist tot ar fi trecut peste ţară. Se hotărâse la nivel înalt. Cât de înalt? Păi, nu e cazul să uităm: Gorbaciov, Bush, Mitterrand… Necazul e că între timp marioneta s-a obrăznicit şi vrea cu tot dinadinsul să rupă hatul ţării noastre, cu sprijinul nemijlocit al „tării vecine şi prietene” şi cu acordul tacit al Uniunii Europene.

Bun! Am scăpat de-al 183-lea sfârşit al lumii, în care nici mayaşii nu credeau, profeţii mincinoşi au intrat în vacanţă până în ajunul următorului sfârşit al lumii din 10 aprilie 2014, iar eu mă rog ca semenii mei să nu-şi trădeze credinţa în Dumnezeu, nici tradiţia strămoşească şi să nu se lase antrenaţi în mulţimea „apocalipselor inventate” care vor urma. Profeţii moderni au nevoie de „sfîrşitul lumii” pentru a controla mulţimile, nu vă lăsaţi manipulaţi, dramatizându-vă viitorul! Cam de două ori pe an, musai să apară câte o apocalipsă. În ăştia 23 de ani de democraţie capitalistă am apucat vreo şapte apocalipse. Păcat că în acest veac nebun, frica de Dumnezeu, Creatorul nostru Suprem, a fost înlocuită de frica de semeni, transformaţi în fiare, precum a glăsuit poetul latin, Plaut, În versul 405 din comedia Asinaria: „Homo homini lupus”..

În concluzie, cetatea financiar-monetară a ţării găzduieşte campionatul naţional de capă şi spadă. Bietul Dănilă, tot Prepeleac va rămâne, poate împins la margine de tot, astfel ca mugurul peren să rodească mereu în înalta spiritualitate a banului, păzită straşnic de cercuri străine intereselor naţionale, în faţa căruia stă smirnă. De ieşit din schemă nici vorbă. F.M.I. îi binecuvântează de mai bine de două decenii ambiguitatea strategică,  iar poporului român i se citeşte liturghia. Nu degeaba, ci după ce a fost incinerată Bancorex…, i s-a decernat prin anii 90, parcă, trofeul de „guvernator al anului”.

 

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

Comments (0)
Add Comment