Anunţ USL important pentru ţară: V-am păcălit!

Se apropie sfârşitul lumii şi, în mare foame, guvernul se grăbeşte să-şi încaseze banii de la contribuabili pînă atunci. Mai mult, a început să-şi ia promisiunile electorale înapoi, deşi susţine că nu le-a uitat.

N-au trecut decât două zile de când USL a fost sigură că şi-a asigurat în Parlament o majoritate confortabilă ca să anunţe majorări de impozite şi alte măsuri „nepopulare”. Primul mesaj a fost adresat bugetarilor, ale căror salarii rămân îngheţate la anul, şi care nu vor primi nici în 2013 tichete de masă sau tichete cadou, anunţă ROMÂNIA LIBERĂ. Guvernul, a explicat Victor Ponta, citat de FINANCIARUL, s-a angajat să reîntregească salariile bugetarilor, dar nu s-a angajat şi pentru alte majorări ale acestora.

Nici revoluţionarii nu îşi vor reprimi indemnizaţiile, aşa cum au fost lăsaţi să creadă înainte de alegeri, a anunţat Guvernul. Decizia i-a determinat pe susţinătorii de până ieri ai autorităţilor să îşi schimbe atitudinea. „Actualul Guvern îşi asumă mari riscuri mari pentru viitorul Guvern”, a spus Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD). În plus, mai anunţă EVENIMENTUL ZILEI, tot ieri Guvernul a anunţat că va limita gratuităţile la transportul feroviar şi angajările în sistemul public.

Decizia a fost luată, constată NAŢIONAL, după ce guvernatorul BNR Mugur Isărescu a avertizat viitorul guvern: Grijă mare la cheltuieli, altfel se taie din nou salariile! Isarescu a estimat că România ar putea avea anul viitor o creştere economică notabilă, însă a avertizat că dacă statul nu va ţine strâns „şurubul” cheltuielilor, ar putea urma o noi tăieri salariale.

Şi impozitele pe casă şi terenuri se vor majora simţitor. Prima grija a Guvernului Ponta, observă CURENTUL, a fost avizarea  majorării taxelor şi impozitelor locale pentru anul viitor, cu până la 16,05%. Textul hotărârii de guvern este acelaşi cu cel publicat în luna octombrie de către Ministerul Finanţelor în care se făcea referire la majorarea taxelor şi impozitelor locale  cu 16,05%. Şi, cum nu dă bine în plină campanie electorală să anunţi creşteri de taxe şi impozite, Ponta s-a enervat vizibil că cei de la Finanţe au dezvăluit planurile guvernului pentru 2013, solicitându-le atunci chiar să retragă proiectul de pe site.

Premierul Ponta, citat de COTIDIANUL, a explicat că hotărârea de Guvern privind taxele şi impozitele a fost propusă de fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu şi că Guvernul nu măreşte acum nicio taxă. „Nu se măreşte nicio taxă locală, în niciun caz n-o face Guvernul. Este o lege care dă voie autorităţilor locale să crească, de fapt să actualizeze taxele cu rata inflaţiei. Nu îi obligă deloc”, a declarat miercuri premierul Victor Ponta.

GÂNDUL însă remarcă o aberaţie: Ponta susţine că nu se măreşte nicio taxă locală, în timp ce purtătorul său de cuvânt, Andrei Zaharescu susţine că majorarea se aplică peste tot. Practic, Guvernul a reuşit  performanţa să decidă majorarea taxelor locale şi să comunice că ele rămân la fel.

Şi o altă anomalie: În premieră, remarcă ANTENA3, Guvernul devansează termenul de plată a taxelor şi impozitelor scadente pe 25 decembrie, motivând că ziua de Crăciun este nelucrătoare, astfel că firmele şi populaţia vor fi obligate să depună declaraţiile de impunere şi să realizeze plăţile până pe data de 21 decembrie.

Adică, observă ZIUA VECHE, exact data în care este aştept „sfârşitul lumii: 21.12.2012. În mod normal, potrivit legii, dacă ziua de scadenţă este nelucrătoare, atunci termenul limită devine următoarea zi lucrătoare.

Apoi urmează şi scumpirea carburanţilor. Guvernul a avizat creşterea accizelor la motorină, începând cu ianuarie 2013. Accizele la motorină, anunţă MEDIAFAX, vor urca începând cu anul viitor de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă, operaţiunea fiind avizată miercuri de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă.

Promisiunile din campania electorală au fost date uitării deja, dar nu doar cele din domeniul economic. UDMR va fi cooptată la guvernare alături de USL, urmând a se stabili dacă Uniunea va participa la nivel de ministru sau doar de secretari de stat, au declarat, citate deADEVĂRUL, surse participante la prima discuţie dintre liderii USL şi UDMR desfăşurată la Palatul Parlamentului.

Sursa: ziarero.antena3.ro

Comments (0)
Add Comment