Marș pentru Unirea Basarabiei cu România la București. Actori, scriitori și cântăreți îndeamnă la reîntregire națională

Oameni de scenă și personalităţi culturale din România susţin marşul pentru Unirea cu Basarabia, care va avea loc duminică la Bucureşti.

Potrivit unui comunicat, evenimentul se va desfăşura începând cu ora 14:00. Organizatorii susțin că la acțiune sunt așteptați peste 1.000 de bucureşteni care vor porni în marş din faţa Guvernului pentru a realiza un tricolor viu şi pentru a înainta clasei politice de la Bucureşti o serie de revendicări pentru apropierea cât mai rapidă de Republica Moldova.

Acțiunea este susținută și de îndrăgiţii actori Claudiu Bleonţ, Alexandru Arşinel şi Stela Popescu, cântăreţul de muzică populară Gheorghe Turda, scriitorul Mitoş Micleuşanu, cunoscuţii solişti Bogdan de la El Negro, Cornel de la Vunk, precum şi reprezentantul societăţii civile, Nicuşor Dan, care îndeamnă bucureştenii să participe la manifestaţia stradală pentru reîntregirea naţională, prin unirea României cu Republica Moldova.

,,Basarabia e România“, ,,România este România cu Basarabia“, ,„Trebuie să fim cât mai uniţi, mai puternici, mai hotărâţi“ sunt doar câteva dintre mesajele adresate de către celebrităţi oamenilor din întreaga ţară.

Pe parcursul ultimului an, la Chişinău au ieşit în stradă mii de persoane într-o serie de manifestaţii pentru unificarea României cu Basarabia. Acţiuni similare au avut loc şi la Cahul, Bălţi şi Sibiu. Marşul pentru Unire este organizat de Platforma Civică „Acţiunea 2012“, o coaliţie formată din peste 30 de organizaţii nonguvernamentale din România, Republica Moldova şi diaspora.

 

Surs: www.adevarul.ro

Comments (0)
Add Comment