Victor Ponta la Auschwitz: Romania trebuie să-şi asume responsabilitatea HOLOCAUSTULUI

Premierul Victor Ponta a vizitat sâmbătă muzeul ridicat pe locul fostului lagăr de concentrare Auschwitz-Birkenau din Polonia, pentru a aduce un omagiu victimelor. Cu această ocazie a reîntărit afirmaţiile lui Traian Băsescu referitoare la “asumarea de către România a responsabilităţilor participării la Holocaust”.

În intervalul mai-iunie 1944, aproximativ 132.000 de evrei au fost deportaţi din nordul Transilvaniei, aflat sub ocupaţie maghiară, la Auschwitz.

“Am venit astăzi aici pentru a mă închina cu respect în faţa tuturor vieţilor nevinovate care au fost pierdute şi a destinelor distruse în lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Birkenau. Omenirea nu trebuie să uite niciodată una dintre cele mai tragice pagini ale istoriei sale, iar noi va trebui să ne asigurăm că asemenea atrocităţi nu se vor mai repeta”, a scris Ponta în registrul muzeului.

Surse oficiale au declarat agenţiei Mediafax că premierul Victor Ponta s-a aflat în Polonia la finele săptămânii trecute, în vizită privată la invitaţia omologului său polonez Donald Tusk, unde a asistat la partida de fotbal dintre Cehia şi Polonia, din cadrul Campionatului European, şi a vizitat şi Muzeul de la Auschwitz-Birkenau.

“Primul-ministru a adus un omagiu victimelor Holocaustului şi va reitera faptul că România îşi asumă pe deplin responsabilitatea pentru participarea autorităţilor române la Holocaust, precum şi regretele pentru pierderea imensă de vieţi ca urmare a tragediei de la Auschwitz şi a tuturor celorlalte lagăre de exterminare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, au arătat sursele citate.

În luna mai, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului a fost trecut de Guvernul condus de Victor Ponta în coordonarea primului-ministru printr-o ordonanţă de urgenţă aprobată în prima şedinţă a Executivului. Astfel, institutul va fi finanţat din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

În luna martie, liderul PSD l-a trimis la Washington pentru “reeducare” pe fostul purtător de cuvânt al partidului, senatorul Dan Şova, pentru că acesta afirmase că armata română, în timpul regimului mareşalului Ion Antonescu, nu ar fi participat la Holocaust.

Sursa: FrontPress

Comments (0)
Add Comment