Te-au folosit, Majestate!

Politica este o sabie cu două tăişuri, a spus Regele Mihai de la tribuna Parlamentului. Nu doar politica s-a dovedit parşivă, ci şi istoria însăşi. Fesenişti de frunte, colaboratori ai Securităţii cu acte în regulă şi hulitori de profesie ai Majestăţii Sale prin anii ’90 l-au aplaudat minute întregi în picioare pe Rege. Bineînţeles că, şi înainte şi după, au ţinut cu tot dinadinsul să anunţe electoratul turmentat de o aşa comedie că au făcut-o în calitate de republicani sadea.

Nu cred în ruptul capului că Regele a devenit atât de naiv încât să creadă că singurul şi principalul scop al ipocriţilor de care vorbeam a fost de a-i arăta recunoştinţa lor pentru rolul pe care l-a jucat în istoria românilor. Cei mai mulţi dintre cei prezenţi au înscenat comedia doar cu gândul să-i mai ardă o scatoalcă lui Băsescu.

Dovada supremă a fost prestaţia agitatorilor de la staţiile de propagandă deţinute de Dan Voiculescu, transformaţi peste noapte în adulatori ai Majestăţii Sale. Poate Regele, la venerabila sa vârstă, a uitat cum a sărit „Jurnalul Naţional” de fund în sus când, în campania din 1996, Emil Constantinescu se declarase, prin America, monarhist. Dar chiar aşa, să nu-şi amintească nimeni din anturajul Casei Regale? Haida de!

La fel de ticăloasă s-a dovedit şi cealaltă aripă a FSN, care a boicotat evenimentul. Ce a vrut să demonstreze şi cui?

Ambele tabere nu au făcut decât să confirme vorbele Regelui: „Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului”. Te-au folosit, Majestate!

De Roland Cătălin Pena – Puterea

Comments (2)
Add Comment
  • Robert

    Foarte adevarat articolul.

  • alex

    Asa este