Noua Ordine Mondiala are nevoie de cat mai mult sange varsat. ATENTIE la protestele din 15 octombrie!

O miscare dubioasa, cu sustinere din partea unor masoni deja renumiti, precum George Soros, cheama la revolutie mondiala pe data de 15 octombrie. In America s-a exersat deja aceasta revolutie, fiindca de 3 saptamani Wall Street-ul este ocupat de mii de protestatari, care se amagesc ca in acest fel vor schimba lucrurile. S-a putut vedea ca scopul celor care au organizat si sustinut aceasta revolta a fost conflictul cu fortele de ordine care sa degenereze chiar si pana la un razboi civil. Sa ne gandim ce ar insemna acest lucru la nivel mondial. Sa vedem care este mesajul lor:

„Suntem constienti de coruptie, de minciuni, de razboaie, de sistemele nedrepte care incurajeaza comportamentele egoiste si anti-sociale, de violari ale drepturilor omului, de distrugerea acestei planete si a locuitorilor sai, de actiunile injuste si inumane ale corporatiilor globale pentru putere si profit… Si ne-am saturat! Pe 15 octombrie 2011 putem produce o SCHIMBARE ADEVARATA, daca oamenii de bun simt ai acestei planete vor putea lasa deoparte nimicurile care ii separa si se vor UNI! Revolutia Globala – 15 octombrie 2011. Vrem o democratie reala. Pentru oameni, facuta de oameni. Opriti masinaria – creati o noua lume! Acesta poate deveni un eveniment de cotitura… depinde de TINE! Casa noastra, vietile noastre, viitorul nostru. Nu sunteti singuri. Viitorul e acum. E timpul sa modernizam planeta”.

Pare ideal ce scrie mai sus, dar lucrurile sunt controlate sa nu se intample asa, ci doar sa atraga cat mai multi oameni in focul armelor. Intr-o situatie de conflict se pot impune restrictii si conditii dictatoriale, sub pretextul “sigurantei” nationale sau mondiale.

Parintele Justin ne-a avertizat cu putin timp in urma sa fim atenti la astfel de capcane:

Grev­ele nu au nicio val­oare, ele fac parte din planul lor.Romanul de alt­fel e foarte puturos, s-a invatat cu comod­i­tatea si nu suporta sa munceasca ceva. Au gra­dini la tara cu pomi fruc­tiferi si nici ca se duc sa ingri­jeasca grad­ina sau sa adune prunele. Ei vor ceva con­fort­a­bil; de pilda aici la noi, in zona, abia gas­esti un insta­la­tor sa iti repare chi­u­veta sau pe cineva sa iti varuiasca sau sa iti ten­cuiasca in casa. Ne-am invatat boieri. Eu cred ca aceasta criza este si din icono­mia lui Dum­nezeu, pen­tru ca ne indeamna la o viata mai austera, la o seri­oz­i­tate in viata noas­tra crestina de zi cu zi, la lacrima si pocainta. Sa mul­tumim lui Dum­nezeu ca nu ne-a pedep­sit mai rau pen­tru cat am fi mer­i­tat. Poate ca va mai trezi pe unii criza asta. Prea multa necred­inta si prea multa faradelege este pe pamant. De aceea, daca vom avea con­sti­inta pacatose­niei noas­tre, ne vom asuma si criza in care traim. Mai bine sa ne rugam ca Sf. Siluan pen­tru intreaga omenire decat sa protes­tam. Pen­tru legea lui Dum­nezeu nu stim sa protes­tam, dar pen­tru marirea salari­ilor da. Cand marsalui­esc homo­sex­u­alii, cand ni se pun cipuri, cand ni se omoara copiii prin vac­cin­uri, nu protesteaza nimeni, sau foarte putini. Iata ca avem posi­bil­i­tatea sa revenim la asceza cres­tin­is­mu­lui de altadata.

Pen­tru noi, cres­tinii, este o bine­facere aceasta sara­cie, pen­tru ca ne invata sa fim mai cu stapanire de sine, mai gri­julii si mai cu frica de Dum­nezeu. Nu vedeti ca popoarele mai eman­ci­pate, care au toate la inde­m­ana, nu mai cred in Dum­nezeu? Primul act pe care il fac, atunci cand se simt in bunastare, este sa uite de Dum­nezeu. Unde este o Franta, unde este o Spanie, o Italie de alta­data? Dar sa crezi ca un sis­tem politic sau eco­nomic te mai poate izbavi, este o mare inse­lare, pen­tru ca soci­etatea este alter­ata ca si con­d­u­ca­torii lumii pana in adan­curile fiin­tei lor. E o mare pierdere de timp. Nu mai avem alta solu­tie decat rugaciunea.

NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa fie destinata pentru o lume care a trecut printr-o criza distrugatoare. NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa puna bazele pentru o viitoare lume, posibila doar dupa o perioada de timp de recuperare si reconstructie.” Asa defineste NOUA ORDINE MONDIALA Alice Bailey, unul dintre stalpii new age?

Adica minunata lume noua va fi instaurata dupa un teribil cumul de crize: economica, revolutie, foamete, razboi. Aceste crize vin de la sine? Desigur ca nu:

Ele sunt declansate de cei din varful varfului piramidei, pentru ca apoi tot ei sa ofere si “solutia”: terenul pregatit pentru instaurarea antihristului.

Dar ca sa intelegem mecanismul, trebuie intelese articolele:

Revolutia ce se doreste a se declansa la 15 octombrie, chiar si prin mesajul ei, pregateste de fapt reala NOM. Ca vor reusi sa puna de o mare revolta acum sau este doar un soi de repetitie, nu stiu.

Sursa: http://apologeticum.wordpress.com

Comments (0)
Add Comment