Cuvânt la Naşterea Domnului – Pr. Arsenie Papacioc

1 4.444

„Naşteţi-L mereu pe Hristos în inimile voastre”.

„Cum am mai spus, după mine, Naşterea Domnului este cel mai mare eveniment al Creştinătăţii: căci Dumnezeu s-a coborât în trup omenesc spre a mântui omenirea. Iisus Hristos ne-a încredinţat că suntem veşnici, nu în materie, ci în duh. Şi că sufletele noastre au porţile Raiului deschise, doar să ne ostenim să ajungem până la ele. Prin post, rugăciune, nevoinţă, faptă bună… Dragii mei, nu e puţin lucru să ai sentimentul veşniciei în tine… Câţi însă mai conştientizează aceasta? Dacă am fi convinşi şi conştienţi permanent că suntem veşnici şi că prin faptele noastre ne hotărâm locul în veşnicie – ori în chinurile iadului, ori în dulceaţa Raiului, adică în unirea deplină cu Dumnezeu -, atunci am fi mult mai chibzuiţi. Nu poţi fura, omorî, urî, dacă ştii că prin aceasta viaţa ta de după pragul morţii va fi numai lacrimă şi suferinţă. Şi nici nu te poţi teme de moarte dacă ştii că aceasta nu este decât adormirea trupului, pentru întoarcerea sufletului în Sânurile Domnului. Omul creştin ştie că trebuie să facă doar ceea ce-l mântuieşte, dar face şi altele, care-l osândesc.

Vă daţi seama ce-ar fi fost lumea fără Hristos? Bucuraţi-vă că S-a născut şi naşteţi-L mereu în inimile voastre. Cu El putem totul, fără Hristos nu putem nimic. Repetaţi-vă asta întreaga viaţă şi veţi greşi mai puţin, nu vă veţi mai teme şi veţi putea birui.

Trăiţi pe Hristos în orice moment. Mai înainte de toate, să daţi slavă milostivirii şi bunătăţii celei negrăite a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei şi Preasfintei Fecioare Maria, care a slujit la Naşterea Lui, că ne-a învrednicit pe toţi să mai ajungem încă o dată Naşterea Domnului şi să prăznuim înnoirea neamului omenesc, prin taina venirii cea în trup a lui Dumnezeu-Cuvântul. Amin!”

Pr. Arsenie Papacioc

1 Comment
  1. Adrian says

    Dragul nostru Părinte Arsenie Papacioc…

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php