7/8 februarie 1949. Sângeroasa noapte în care au căzut colonelul Uță și partizanii săi

0 670

Material realizat de Dan Nicolae NICORESCU

În noaptea de 7/8 februarie a anului 1949, Securitatea avea să desfășoare operațiuni de anihilare privind grupurile de partizani de pe teritoriul Banatului. Drept urmare, au fost desfășurate 3 acțiuni, așa cum reiese din Raportul Comandamentului Unic Timiș nr.30155 din 9 februarie 1949 (ATMT, Fond “P-CS”, dosar nr. 64, vol. 3, f. 183-189):

1 – Acțiunea din REGIUNEA GLOBU-CRAIOVEI – Capturarea grupului condus de Grozăvescu Petru zis Dragu

2 – Acțiunea din REGIUNEA VALEA BOLVAȘNIȚA – Capturarea unor membri din grupul Comandorulului Petre Domășneanu

3 – Acțiunea de la POIANA LUNGĂ și POIANA BACIULUI (5 km N Borlovenii Noi)

Acțiunea de la POIANA LUNGĂ și POIANA BACIULUI (5 km N Borlovenii Noi), în urma căreia a fost asasinat Colonelul Ion Uţă, asasinați sau capturați fiind și luptătorii/sprijinitorii care i-au fost alături în acea sângeroasă noapte

Înainte de data de 7/8 februarie, Colonelul Uţă și partizanii,  care îi erau alături în acel moment, au găsit loc de refugiu la unul dintre sprijinitorii grupului – Dionisie Careba în satul Borlovenii Noi. Dat fiind faptul că sălașul se afla la drumul mare, într-un loc mai expus, Colonelul Uţă l-a întrebat pe Dionisie Careba dacă nu știe pe cineva care are un sălaș mai ferit, implicit dacă îi poate adăposti. Fără să ezite, Dionisie Careba a apelat la unchiul său Meilă Careba, acesta din urmă oferindu-le adăpost partizanilor

Doar că sărutul lui Iuda avea să fie oferit de către unul dintre membrii grupului, pe numele de Andrei Vădrariu, în noaptea de 7/8 februarie 1949, către orele 23.00.

Asa cum reiese din Raportul Direcțiunii Regionale A Securității Poporului Timișoara  nr. 11/2737 din 8 februarie, “Andrei Vădrariu, plugar din comuna Mehadica, dispărut de la domiciliu din luna decemvrie 1948 și știut de organele noastre ca unul ce face parte din grupul col. Utză Ion, în noaptea de 7/8 februarie a.c. a fugit de la grupul UȚĂ și a venit în comuna Mehadica, unde a căutat pe plutonierul de miliție Urecheatu Nicolae, informator al organelor de Securitate și trimis special în Mehadica pentru a duce o acțiune de informare asupra bandelor și de a încerca captarea de informatori, la care negăsindu-l acasă a stat de vorbă cu soția acestuia, cerându-I să fie pus în legătură cu organelle competente pentru a da informații de banda colonelului Utză. Soția plutonierului Urecheatu i-a răspuns că, soțul ei nefiind acasă, să se prezinte unei patrule militare competente din comună care îl va pune în legătură cu organele competente. Numitul VĂDRARIU ANDREI s-a prezentat primei patrule, căreia i-a cerut să fie dus la locul competent pentru a da informații despre banda UTZĂ. A fost dus la primărie, unde subofițerul de serviciu, în urma celor declarate de VĂDRARIU ANDREI, a raportat cazul maiorului commandant al Bat. 9 Securitate, care deplasându-se la fața locului și constatând importanța informațiunilor date, a trecut la acțiune cu efectivul arătat mai sus (40 de ostași de securitate)” – ATMT, Fond “P-CS”, dosar nr. 64, vol. 3, f. 134-138. În privința efectivului folosit de către Securitate este grăitor și Raportul Comandamentului Unic Timiș nr.30155 din 9 februarie 1949 (ATMT, Fond “P-CS”, dosar nr. 64, vol. 3, f. 183-189), din care rezultă că la acțiune “au participat 4 ofițeri, 7 subofițeri și 38 de ostași de securitate.”.

Andrei Vădrariu, îmbrăcând uniforma de soldat, s-a deplasat cu trupele de Securitate la sălașul lui Dionisie Careba. Întrebat de Securitate, Dionisie Careba a negat cele afirmate de Andrei Vădrariu, cum că i-ar fi condus la sălașul lui Meilă Careba. În acel moment, Andrei Vădrariu i-a dat o palmă spunându-i „De ce minți? Că tu ne-ai condus acolo.”. Văzând că nu divulgă locația exactă, Securitatea, cu monstruozitatea ce o caracteriza, recurge la un mijloc inuman de a-l constrânge pe Dionisie Careba să comunice locația exactă în care se află grupul de partizani condus de Colonelul Uţă, și anume: unul dintre securiști a luat-o de picior pe fiica lui Dionisie Careba, care era în vârstă de 3 ani, și a ținut-o deasupra fântânii cu amenințarea că dacă nu îi conduce la locația sălașului în care se ascund partizanii, o vor arunca în fântână. Cedând presiunilor, Dionisie Careba (care ulterior avea să fie condamnat la închisoare), ca urmare a trădării lui Andrei Vădrariu, se deplasează împreună cu trupele de Securitate spre sălașul unchiului său, Meilă Careba, unde se adăposteau partizanii.

Ce nu știa Securitatea, era faptul că bravul Colonel Ion Uță și-a instruit oamenii în mod exemplar, și anume: a stabilit cu Dionisie Careba ca în cazul în care va fi arestat de către Securitate, Dionisie Careba nefiind fumător, în timp ce se va deplasa către sălașul unde ei se adăpostesc, să își aprindă o tigară. Colonelul Uță, având oameni poziționați la pândă, l-au văzut pe Dionisie Careba, implicit mucul de țigară aprins, fapt pentru care nu au fost luați prin surprindere, luptând până la ultimul cartuș cu trupele de Securitate.

Astfel, ajunși în apropierea sălașului  către ora 06.45, cel care a condus această acțiune – maiorul CIORAPCIU a împărțit oamenii în patru grupe pentru a începe acțiunea. Din documente reiese că lupta a durat între 30 de minute-45 de minute.

Martirii Neamului Românesc, purtând dorul românesc în piept, urmau fie să fie secerați de gloanțele inamice, fie întemnițați ulterior, trei dintre ei reușind chiar să scape.

DESFĂȘURAREA LUPTEI:

Ieșind din sălaș, Pantelimon Erimescu și Meilă Careba (proprietarul sălașului) au fost împușcați mortal de sergentul major Bârsan Timofte și caporalul Coman Spiridon, care ulterior, urcând panta spre sălaș, a aruncat câteva grenade.

Colonelul Uță, Voica Ilie, Vlădescu Mircea și Mutașcu Dumitru zis Fus  s-au deplasat în direcția echipei nr. 4 (Securitate) comandată de sublocotenentul Boscu Iacob, care a deschis foc asupra lor, lovindu-l mortal pe bravul Colonel Uță Ion și pe Voica Ilie, iar pe Mircea Vlădescu rănindu-l (Mircea Vlădescu urma să fie condamnat la 20 de ani de muncă silnică, iar ulterior asasinat).

Din lupta cu Securitatea au reușit să scape Dumitru Mutașcu zis Fus (Dumitru Mutașcu zis Fus avea să fie asasinat în data de 28 noiembrie 1954, așa cum reiese din Certificatul de moarte), Baderca Iancu (Baderca Iancu avea să fie executat la Penitenciarul Caransebeș în data de 13 august 1953) și Petre Pușchiță zis Mutașcu (Petre Pușchiță zis Mutașcu avea să fie executat la Pădurea Verde în data de 16 iulie 1949, împreună cu lotul Avocatului Spiru Blănaru)

După încheierea luptei, au fost capturate:

– 5 puști Z.B.

– 1 pistol Schmeisser

– 1 pușcă mitralieră sovietică

– 1 traistă cu muniție pentru pușca mitralieră

– 2 cutii de tablă cu material explozibil

– 1 grenadă Kissle

– 1 pistol automat Browning

– o traistă țărănească care a aparținut Colonelului Ion Uță, în care se aflau diferite acte, însemnări și o hartă.

Istoria adevărată, care se dorește ascunsă în permanență, pentru că pe unii încă îi deranjează, ne obligă să menționăm faptul că trupurile Martirilor Colonel Ion Uță, Voica Ilie, Pantelimon Erimescu și Meilă Careba au fost duse de Securitate la postul de miliție din Domașnea, rezemate de gard în văzul lumii, iar pentru a fi batjocorite, le-au pus fiecăruia câte o țigară în gură. Rămâne încă un mister ceea ce s-a întâmplat ulterior cu trupurile martirilor….

În încheire rămân cuvintele vii ale Colonelui Ion Uță, cuvinte extrase din  Planul de acțiune întocmit de către acesta, care a fost găsit după moartea acestuia de organele Securității, în sălașul din Comuna Borlovenii Noi în care se adăpostiseră partizanii, în dimineața zilei de 8 februarie 1949:

„Este momentul suprem să le spunem: a sosit clipa. Dar pentru aceasta sunt necesare mijloace, nu numai vorbe de încurajare și exemple de răbdare și curaj.

Trebuie să trecem de la pregătirea tăcută, plină de suferințe și pericole, la acțiune, care întotdeauna a fost plină de rezultate fructuoase.

Dacă e să pierim, mai degrabă pierim prin pasivitate decât prin acțiune, în plus dușmanul politic se întărește.

Deci, acțiune pentru a ridica moralul și cu orice sacrificiu a împiedica consolidarea inamicului.”

Tot în încheiere, rămân și cuvintele vii ale lui Ion Gavrilă Ogoranu: “Căci, din păcate, numărul celor gata să-și vândă frații în țara noastră e “Leghion”. Că-s mulți! Îs foarte mulți!”.

Le adresez sincere mulțumiri urmașilor lui DIONISIE CAREBA, MEILĂ CAREBA, MIRCEA VLĂDESCU și PETRU PUȘCHIŢĂ pentru  tot sprijinul acordat și toată disponibilitatea oferită.

Mulțumiri sincere merg și către toți cei care sprijină prin orice modalitate (transmitere de fototgrafii, completare de informații etc.)

Maica Domnului să vă aibă în pază și să vă călăuzească pașii inimii.

La redactarea prezentului material au fost utilizate următoarele surse:

1. Rezistența Anticomunistă din Munții Banatului în Documente”, – selecția documentelor și îngrijirea ediției – Miodrag Milin, Fundația Academia Civică, București, 2000, Editor: Romulus Rusan, Volum Tipărit cu sprijin din partea Ministerului Culturii și al Asociaței Foștilor Deportați în Bărăgan, Stundeți Colaboratori de la Universitatea Banatului, Facultatea de Științe Politice: Nicoleta Buju, Antoaneta Magdaș Sebastian Ciocan,Andrei Milin, Manuela Cucu, Niculina Niculescuoctavian Culda, Dorina Pârva ,Rodica Dascălu, Daniela Pârvu,Andreea Drăgoi, Ioana Țiț, Tehnoredactare:  Adrian Costi, Dorin Davideanu

2. Adrian Brișcă – Rezistența Armată din Banat – Vol. I 1945-1949, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2004

3. Radu Ciuceanu – Memorii II – Potcoava fără Noroc, Editura Meridiane, București, 1994 (Publicată sub patronajul științific al Institutului Național Pentru Studiul Totalitarismului.

4. Ion Gavrilă Ogoranu – Brazii se Frâng, dar nu se îndoiesc, Vol. I, Editura Marineasa, Timișoara, 1993

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php