Foto-document în premieră. Trupul lui Corneliu Codreanu, deshumat la Jilava (1940). Crima de stat care a schimbat fața României

3 4.065

Autor: Florin Dobrescu

Notă: Nu cu mult timp în urmă, prietenul George Grasu mi-a făcut cunoscută o inedită imagine de la deshumarea din 27 noiembrie 1940. În urma contactelor cu o perosană din străinătate, aceasta i-a prezentat fotografia pe care o achiziționase de pe un site de licitații pentru antichități. Spre deosebire de fotografiile din timpul deshumării găsite la Arhivele Naționale de Victor Dogaru și publicate anii trecuți, această imagine este realizată de foarte aproape, putând fi observate rămășițele pământești a două dintre victime, cea din dreapta fiind însuși Corneliu Codreanu. Că este vorba de el, este indubitabil, judecând după bocanci și poziția corpului, așa cum apar într-o fotografie din presa acelor zile, reprodusă alăturat. Se poate vedea starea cadavrelor și modul în care au fost aruncate în groapa comună, dar și consternarea de pe fața legionarilor prezenți. Aceștia pregătesc giulgiul alb cu care au fost înfășurate toate cele 14 trupuri. În partea dreaptă a fotografiei, personajul cu îmbrăcăminte deschisă la culoare pare a fi însuși Horia Sima, care privește atent la trupurile descompuse. Probabil că fusese chemat atunci cînd săpăturile ajunseseră la trupuri. Oricum, este vorba de o imagine-document inedită, pentru prima oară publicată. Mulțumesc, pe această cale, lui George Grasu.
… și o imagine din presa acelor zile, cu rămășițele Căpitanului…

Noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938. O noapte întunecată, rece și umedă, așa cum sunt nopțile de sfârșit de noiembrie la această latitudine. Pe șoseaua Ploiești-București, două mașini breack opresc pe liziera pădurii Tâncăbești, la kilometrul 33. Sunt dubele Jandarmeriei. Într-una din ele se află paisprezece deținuți, iar în cealaltă doar patru. Toți sunt legați cu mâinile la spate și cu picioarele, de băncile pe care stau. Jandarmii îi păzesc, înarmați până-n dinți și încordați, așteptând parcă un ordin. Ei știu că aceștia nu sunt deținuți ca oricare alții. Frigul pătrunde în oase, asemenea unor cuțite. O pâclă lăptoasă anină de crengile pădurii, parcă rău prevestitoare. Și fiecare clipă pare o veșnicie. Câteva semnale luminoase și apoi mișcări nervoase ale gradaților între mașini. Ordine scurte, răstite printre dinții încleștați. “Executarea!”, se aude în noapte. Cel mai înalt, cu părul vâlvoi, care pare liderul prizonierilor, pare a înțelege ce urmează. El se întoarce către jandarmul din spatele său: “Camarade, lasă-mă să le vorbesc camarazilor mei…” În acel moment, jandarmii aruncă frânghiile în jurul grumazului fiecărui deținut, sugrumîndu-i pe toți. Trupuri zbătându-se, într-un horcăit oribil, sfârșit într-un muget înfricoșător. După care, o liniște macabră se așterne în întuneric. Mașinile se pun în mișcare spre București. În urmă rămâne pădurea, cu crengile copacilor bătrâni, ridicându-se rășchirate, asemenea unor brațe în rugăciune păgână, spre cerul greu de întuneric rece. E noaptea Sfântului Andrei…

Crucea pusă în 1940 pe locul gropii comune de la Jilava

Terorismul de stat, inaugurat în România

În timpul unui transfer de la închisoarea Râmnicul Sărat la Jilava, Corneliu Zelea Codreanu a fost asasinat, la 29/30 noiembrie 1938, în pădurea Tâncăbești, de jandarmii care îl escortau. Odată cu întemeietorul Mișcării Legionare au mai fost asasinați alți 13 comandanți legionari: Nicolae Constantinescu, Ion Caranica, Doru Belimace, Ion Caratănase, Iosif Bozântan, Ștefan Curcă, Ioan Pele, Ion State, Ion Atanasiu, Gavrilă Bogdan, Radu Vlad, Ștefan Georgescu, Ion Trandafir.

A doua zi, un comunicat al Parchetului Militar al Corpului II Armată anunța că deținuții încercaseră să fugă de sub escortă, fiind împușcați. Singurul lucru adevărat era că, “pentru motive de ordine publică”, se dispusese ca înmormântarea să se facă la Fortul 13 Jilava, pe atunci închisoare militară.

Ancheta penală desfășurată de autorități doi ani mai târziu avea să dezvăluie că, în realitate, asasinatul fusese pregătit minuțios de către autoritățile ce aveau datoria să vegheze la respectarea legii. Regele Carol al II-lea își propusese de mult să îl suprime pe liderul legionar, care devenise extrem de incomod pentru intențiile sale dictatoriale, mai ales după ce la alegerile din decembrie 1937, partidul “Totul pentru Țară” se situase pe locul 3 cu un procent neașteptat. La 1 martie 1937, Armand Călinescu nota în jurnalul său despre un plan aparținând generalului Gabriel Marinescu, se suprimare a lui Codreanu și încă „vreo 30 de gardiști principali”.

Celula de la Fortul 13 Jilava, în care a fost deținut Corneliu Zelea Codreanu

Comisia specială de anchetă criminală înființată prin Decretul-lege nr. 3321 bis din 23 septembrie 1940, completat prin Decretul 3321 bis din 3 octombrie 1940, avea să încadreze, din punct de vedere juridic, acest asasinat în categoria crimă politică cu premeditare, cu circumstanțe agravante prin funcțiile oficiale ale atentatorilor. Niciunul din cei 14 nu fuseseră condamnați la moarte. Ei executau pedepse privative de libertate (Codreanu, Trandafir și Georgescu – 10 ani, iar ceilalți 11 închisoare pe viață). Victimele se găseau în custodia autorităților statului, care erau responsabile pentru integritatea lor corporală. La infracțiune se adaugă și aceea de profanare de cadavre, deoarece după sosirea mașinilor la Închisoarea Jilava, pentru a simula fuga de sub escortă, jandarmii împușcaseră în ceafă fiecare cadavru, iar la înhumare, fuseseră turnate peste ele cantități mari de acid sulfuric pentru accelerarea descompunerii lor. Istorici precum Ioan Scurtu, Alex Mihai Stoenescu și Cristian Troncotă au consimțit că, prin modul în care a fost plănuit și executat de către autoritățile statului, în speță, tocmai de persoanele puse să apere legea, asasinatul se încadrează la categoria „terorism de stat”. Cristian Troncotă menționează că asasinarea lui Codreanu s-a făcut „sub influența masoneriei asupra Casei Regale”.

Carol al II-lea se afla într-un periplu diplomatic prin Europa. Aflat într-o situație dificilă, ca urmare a iresponsabilei politici externe, el căuta cu disperare să obțină ajutor și garanții din partea marilor puteri. Pe rând, „aliații naturali” ai României – Marea Britanie și Franța – l-au refuzat, arătându-i că abia se puteau apăra ele însele și sugerându-i să caute o înțelegere cu Germania.

Toamna 1940: un legionar se reculege la Tâncăbești, pe locul asasinatului.

„În urma turnelui Londra-Paris-Berlin Carol al II-lea a înțeles un lucru: Germania urma să devină puterea dominantă în România (și în întregul spațiu sud-est european), iar Franța și Marea Britanie nu doreau și nici nu puteau face mare lucru pentru a schimba această situație. Hitler și cu Göring nu au oferit nimic României – nici garanții teritoriale, nici armament – în schimb au cerut tot din punct de vedere economic și Carol al II-lea a fost de acord. Orice s-ar putea spune despre Carol al II-lea, dar nu că îi lipsea inteligența: a înțeles că după ce România avea să intre în sfera de influență economică a Reich-ului lui Hitler, acesta nu avea să ezite în a-și exercita influența politică. Și chiar dacă Hitler și diplomația nazistă (cu excepția unor facțiuni mistice din SS și SA) nu iubeau foarte tare Mișcarea Legionară, totuși cel mai logic partener al Germaniei în România urma să fie Corneliu Zelea Codreanu – ceea ce ar fi însemnat în cel mai bun caz pentru Carol al II-lea să ajungă pe planul secundar al politicii românești (ceea ce nu a suportat niciodată) sau chiar să fie detronat și exilat. Carol al II-lea a încercat să împiedice această evoluție prin uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu”, scria istoricul George Damian.

Pe drumul de întoarcere, din gara Bratislava, Carol telegrafiază funestul ordin, transmis de slugarnicul Ernest Urdăreanu lui Armand Călinescu, executantul fidel al regelui. Dictatorul nu dorea doar uciderea lui Codreanu, ci și pe a lui Maniu. Călinescu însuși notează în jurnalul său: „Urdăreanu: Codreanu și Maniu. Eu nu la Maniu”.

În scurta guvernare legionaro-antonesciană, Justiția românească a anchetat crimele din pădurea Tâncăbești, scoțând la iveală detalii terifiante. Deși beneficiau de arme de foc, conform instructajului anterior făcut de superiorii lor, la semnalul dat în pădurea Tâncăbești jandarmii nu i-au ucis pe legionari prin împușcare. Ei i-au ștrangulat cu frânghii dinainte pregătite, victimele murind sugrumate, zbătându-se, în chinuri cumplite. Pentru a da o urmă de credibilitate versiunii mincinoase a fugii de sub escortă, asasinii au împușcat fiecare cadavru în parte. În grabpă, însă, nu tuturor le-au desfăcut și legăturile de la picioare… După care au fost aruncați într-o groapă comună din Valea Piersicilor, un gang din spatele Fortului Jilava, peste care s-a turnat acid sulfuric și o apoi placă de beton cântărind circa 12 vagoane.

Nici o personalitate publică nu a protestat, după comunicat, deși toți înțeleseseră ceea ce se întâmplase de fapt, ala cum nota Constantin Argetoianu în însmenările sale: „Comunicatul e monstruos și tâmpit, ca mai tot ce face acest guvern. Toată lumea și-a dat seama, până la cel mai naiv, că oamenii au fost făcuți scăpați și împușcați.”  Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care era prim-ministru în acel moment, a continuat să-l tămâieze cu osanale pe monarhul dictator. În predica de Paște același Miron Cristea, parafrazând probabil involuntar pe Caiafa, rostise o adevărată condamnare a lui Codreanu: “Un om, în ale cărui vine nu curge nici un strop de sînge românesc, vrea să dea foc țării. Apoi, mai bine să moară unul pentru popor, decît să piară poporul pentru unul!” “Marele” Iorga comenta, în Senat, pe marginea asasinatului: “Ei, Domnilor! V-ați speriat? V-ați speriat de niște copii? Eu, Domnilor, l-am întrebat odată pe Colonelul Boyle : Cum ai putut Dumneata, Domnule, să salvezi singur colonia românească din Odesa, în vremea revoluției bolșevice? Și Colonelul Boyle mi-a răspuns: Domnule Profesor, eu sînt canadian și vînător, iar la noi, în Canada, vînatul cel mai al dracului e cîinele sălbatic. Te atacă în haită. Poți să dobori Dumneata unul, doi, patru; cei ce rămîn te sfîșie. Ei, dar de ești vînător cu experiență, vei observa Dumneata că în grămada care atacă este unul care conduce. Pe acela de-l țintești între ochi, toată liota se împrăștie!”

Deshumarea de la Jilava

Ajunși la putere pentru scurtă vreme alături de Ion Antonescu, în toamna lui 1940, legionarii aveau să purceadă la deshumarea lui Corneliu Codreanu. Operațiunea a durat zile și nopți la rînd, participând sute de oameni care au lucrat, în schimburi, 24 de ore din 24, ca urmare a dificultății înlăturării uriașei plăci de beton. În noaptea de 27 noiembrie 1940, săpătorii ajung la rămășițele pământești ale celor uciși. Un amplu reportaj din ziarul Evenimentul zilei, din 28 noiembrie 1940, relatează:

“Săpatul merge foarte încet, deoarece prima pătură de pământ fiind înlăturată, se aşteaptă din moment în moment să se dea de trupurile martirilor. Se lucrează cu râvnă şi înfrigurare. Nimeni nu vorbeşte. E o linişte de biserică. (…) Au apărut primele semne că nu va mai trece mult şi vor fi găsite corpurile legionarilor. Iată, a şi apărut unul. O haină sau o mantie, nu se ştie deocamdată… Se curăţă pământul, acum, cu mâinile; se poate distinge bine:.. e o haină. Cine-o fi?… Cine-o fi?… E întrebarea care circulă. (…) Nu se poate şti încă. Înfrigurarea a cuprins pe toţi. E o înmărmurire întreagă. Până şi copacii au început să-şi mai mişte braţele pe cari frunzele rare şi vestejite apar ca nişte răni sângerii… Iată acum, s’a ridicat tot pământul de pe primul cadavru. Au apărut picioarele, îmbrăcate în postavul vărgat de închisoare… Mâinile date în lături au înjghebat o cruce. Să se mai fi păstrat oare?… Să mai fi rămas vreun rest altul decât vestmintele?… Încă nu se poate şti nimic precis. Şi lucrul continuă. (…) Dealungul gropii au apărut forme omeneşti. Iată, distincte, capul, trunchiul, mâinile şi picioarele. Aruncate deavalma, trurpurile dovedesc ferocitatea, lipsa de omenie şi înstrăinarea faţă de tot ce-i credinţă creştinească, ale călăilor. Toţi au fost aruncaţi cu faţa în jos. Nici unuia nu i s’a îngăduit să-şi îndrepte faţa spre Dumnezeul în numele căruia căzuseră şi spre cerul ce le acoperea sfânta lor ţară, pentru care suferiseră martiriul. Puşi unul peste altul în groapa comună. (…) Cel de-al cincelea martir scos şi cel de-al şaselea n’au putut fi recunoscuţi. Asupra celui de al cincilea se găseşte o tabachere de lemn cu ţigări şi un mărţişor. Se găsesc urme de sânge. În buzunarul celui de al şaselea s’a găsit o bucată de hârtie pe care e scrisă o rugăciune. Al şaptelea e scos Căpitanul. A fost recunoscut în primul rând după bocanci. E scos şi aşezat pe lespede. La gât se află trei cruciuliţe şi un medalion. În deget, inelul. Sdrobită de durere, d-na Codreanu, plânge în sfâşierea generală. Peste Căpitan se aşează un giulgiu. Iată acum, tatăl Căpitanului. Vine la căpătâiul fiului său. Îngenunche şi rosteşte o rugăciune… E un moment îndurerat… Nu se aud decât silabele încete ale rugii tatălui pentru odihna fiului. Nu-i durere mai mare nici rugă mai înălţătoare. Şi lucrul continuă în înfiorarea generală. (…)”

Vasile Posteucă își amintea și el, în 1944, de acea noapte:

“Mă înconjoară şi acum lumina blândă a acelei dimineți tihnite de toamnă târzie. Sunt acolo în păduricea dela Jilava. Soarele ridicat de-asupra salcâmilor ne-a alungat desnădejdea din suflete. Am dat de trupuri. Luăm tărâna cu grijă, scormonind cu degetele, ridicând-o cu palmele. Desgolim încet cele 14 trupuri. Întâi picioarele, apoi spatele şi capetele. Au fost aruncați în două rânduri, de-alungul gropii. Unii peste alţii, cu faţa în jos. Îl recunoaştem la mijloc pe Căpitan. Mai voinic decât toți. Drept ca un gorun prăbuşit de furtună, cu fruntea pe umărul lui Niki Constantinescu. (…) Pe mal, femeile celor morți plâng cu hohote. Fața Doamnei Lilica e numai lacrimi, în cari plânge însăşi soarele. Moş Zelea geme ca o fiară rănită şi ochii lui, secătuiți de plâns, străpung cerul pentru a cere pare! o deslegare, o înțelegere. (…) Hainele vărgate, de ocnaşi, ale morților sunt curățate de ultimele fire de lut. Fețele şi mânile le sunt negre, atacate de acid. Cineva se apleacă şi taie ştreangul dela gâtul Căpitanului. În graba lor, criminalii au uitat să i-l taie, deşi au avut grijă să mai descarce în cadavre şi gloanțe, pentru a lãsa impresia că la Tâncăbeşti cei 14 au fost împuşcati. Dar crimele întunerecului, ies totdeauna la lumină şi se acuză. (…) Doamna Lilica scoate din buzunarul hainei Căpitanului cărticica de rugăciuni: rugăciunile Sf. Antonie de Padova. Apoi taie haina la piept. La gât stau intacte: săcuşorul cu țărână şi câteva cruciulițe cu chipul Mântuitorului şi al Maicii Domnului. Toate sunt intacte, neatinse de umezeală. Însăşi trupul Căpitanului e parcă astăzi trecut din viață. Pieptul e bombat, de parcă ar vrea să iasă din haină, iar sub pielea albă se desluşesc bine de tot vinele cu sânge roz. E în adevăr o minune. Căpitanul n’a putrezit. Pe când celelalte trupuri sunt prăbuşite, al lui e întreg, neintrat în descompunere. Jumătatea de față care n’a fost atinsă de țărână e albă şi luminoasă. (…) Doamna Lilica strânge lucrurile găsite la el, le sărută cu lacrimi, apoi se prăbuşeşte într’un strigăt dureros: Măi Corneliu!… Măi Corneliu!… Și lumea începe a plânge cu hohote, din nou. Sub înfiorarea unei aripi de vânt plâng şi salcămii, cu lacrimi mari, galbene, de frunze uscate. (…)”

Un mister neelucidat: unde sunt rămășițele Căpitanului?

Corneliu Codreanu a fost înmormântat creștinește pe 30 noiembrie 1940, în mica necropolă de la “Casa Verde”, sediul din Bucureștii Noi al Mișcării Legionare. La înmormântare au participat zeci de mii de cetățeni, între care multe personalități ale vieții culturale și politice interbelice.

Peste țară avea să treacă războiul și apoi comunismul.

Într-o noapte de mai a anului 1948, la scurt timp după începerea masivelor arestări operate de aparatul de represiune comunist împotriva legionarilor, Siguranța comunistă a desfășurat o operațiune prin care a ridicat toate cele 16 sicrie din mausoleul de la Casa Verde: Corneliu Zelea Codreanu, Moța și Marin, Nicadorii și Decemvirii. Încărcate, mașinile au plecat în noapte, în direcții necunoscute. Operațiunea a avut caracter secret și nici până astăzi în arhivele Securității nu au fost găsite documente care să aducă indicii cu privire la locul unde au fost duse sicriele. Operațiunea a fost sesizată de localnicii din cartierul Bucureștii Noi, unde se aflau mulți simpatizanți ai Legiunii. Iar vestea s-a răspândit imediat printre legionarii rămași încă nearestați. Dintre aceștia, unii au întreprins în zilele imediat următoare investigații pe cont propriu în cimitirele din București și din împrejurimi, obținând în unele cazuri, de la paznici sau gropari, informația aducerii în acea noapte a unor sicrie necunoscute. Curând vor ajunge și ei în închisori, unde vor împărtăși secretul unora dintre camarazi. Puțini au mai ieșit vii din închisori, dar după aproape 2 decenii, totul se schimbase afară, inclusiv în cimitirele Bucureștiului.

Locul neștiut al osemintelor lui Corneliu Codreanu și al celorlalți de la Casa Verde a suscitat curiozitatea și nu arareori imaginația adepților Mișcării Legionare de după 1989. Îmi amintesc că, pe la sfârșitul anilor 1990, unul dintre membrii Legiunii, care ispășise îndelungi pedepse cu închisoarea, preotul Alexandru Capotă, cu ocazia unei comemorări a Căpitanului, făcea o comparație între această enigmă și cazul trupului proorocului Moise, pe care Dumnezeu nu a îngăduit să fie dezvăluit poporului evreu, pentru ca acesta să nu ajungă să-l idolatrizeze pe salvatorul său.

Vor fi găsite vreodată rămășițele celui care a dat naștere complexului fenomen al Mișcării Legionare, continuând, chiar și după opt decenii, să suscite un interes ieșit din comun, polemici aprinse și să înspăimânte pe mai marii zilelor noastre, încât să-i prigonească memoria prin legi, decrete și strategii oficiale?

3 Comments
  1. Adrian says

    Bunul Dumnezeu să le ierte păcatele martirilor legionari și să-i odihnească în pace.
    Veșnica lor pomenire !

  2. Marius Săraru says

    Personajul din partea dreaptă, cu îmbrăcămintea deschisă la culoare nu-i Horia Sima.
    Pare a fi medicul legist, are mânușă medicală până la cot și ține o unealtă în mână.

  3. Iulian says

    Terorismul de stat patronat de Carol al II-lea fusese instituit inca din 1933, cand au fost ucisi cu sange rece de catre jandarmerie 5 tineri legionari „vinovati” pentru „delictul” de a lipi afise electorale. Atunci cand esti vanat intr-un stat terorist, ai doua variante de supravietuire, fie sa emigrezi, fie sa lupti in legitima aparare…

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php