25 iunie 1949. Sentinţa în procesul rezistenței armate anticomuniste din Banat

0 736

Prin sentinţa nr. 1091, Tribunalul Militar Timişoara pronunța, la 25 iunie 1949, pedepsele în procesul intentat membrilor grupării de rezistență anticomunistă din Munții Banatului.Cinci dintre lideri erau condamnați la moarte prin împușcare: Spiru Blănaru, Petru Domăşneanu, Ion Tănase, Petre Puşchiţă zis Mutaşcu, Romulus Mariţescu zis Fert.

Completul de judecată în procesul Rezistenței din Munții Banatului
Completul de judecată în procesul Rezistenței din Munții Banatului

Aurel Vernichescu era condamnat la muncă silnică pe viaţă, Gheorghe Popovici; Teodor Ungureanu, Gheorghe Smultea, Nicolae Ghimboaşă zis Micluţ la 20 de ani muncă silnică, Petre Puşchiţă zis Liber, la 15 ani muncă silnică, Gheorghe Luminosu la 10 ani închisoare corecţională. Cei condamnaţi la moarte  executaţi  peste aproape o lună, la Timișoara. Dar aceeaşi soartă aveau să o aibă, în 1950,  şi cei condamnaţi la detenţie, aceștia fiind executați sumar, chiar împotriva prevederilor justiţiei comuniste.

Speriate de amploarea rezistenței armate a insurgenților anticomuniști din toți munții României și din Dobrogea, autoritățile comuniste de la București au decis organizarea unui proces exemplar la Timişoara. Aici a avut loc o anchetă deosebit de dură, coordonată Alexandru Nicolschi (născut Boris Grunberg), subdirector al Direcţiei Generale a Securităţii, în care tortura a fost folosită în mod intensiv.

Acuzații în procesul Rezistenței din Munții Banatului

A fost constituit un prim lot, alcătuit din 12 lideri şi partizani importanţi ai formațiunilor distruse în iarna-primăvara anului 1949: Spiru Blănaru, Petru Domăşneanu, Aurel Vernichescu, Ion Tănase, Gheorghe Popovici, Teodor Ungureanu, Gheorghe Smultea, Petre Puşchiţă zis Liber, Petre Puşchiţă zis Mutaşcu, Nicolae Ghimboaşă zis Micluţ, Romulus Mariţescu zis Fert şi Gheorghe Luminosu, cei mai mulţi dintre aceştia necunoscându-se dintre ei.

Desfășurat la Tribunalul Militar Timişoara, între 21-25 iunie 1949, procesul a fost însoșit de o amplă campanie propagandistică regizată de autorități, care au organizat manifestaţii numeroase în oraşele şi satele Banatului, în care oamenii muncii – chiourile – ar fi cerut condamnarea exemplară a luptătorilor. Ziarele Republicii Populare Române au alocat spații consistente relatărilor procesului și citării numeroaselor telegrame sosite din toată țara, în care se exprima “mânia poporului” și se cerea condamnarea la moarte a partizanilor.

Atât în formulările actului de acuzare și ale judecătorilor, cât și în modul cum ele au fost reflectate în presa comunistă, s-a pun accentul pe prezentarea inculpaților ca rău-făcători, criminali și jefuitori ai populației și bunurilor statului, evident pentru discreditarea acestora. De asemenea, s-a insistat pe pedepsele aplicate de aceștia unor comuniști locali implicați în represiune sau unor informatori ai Securității, vinovați de arestarea unor combatanți anticomuniști, acte prezentate nu ca legitime acțiuni ale celor ce se opuneau ocupaiției comuniste, ci ca niște crime de drept comun. Totuși, după mediatizarea acestui proces, conducerea comunistă a României a renunțat să mai publiciteze în presă procesele altor grupuri de partizani din Carpați, realizând că astfel era arătată adevărata amploare a mișcării de partizani anticomuniști, ceea ce crea în rândul maselor o stare de spirit caracterizată de speranță într-o eventuală eliberare.

Împotriva familiilor partizanilor s-au luat măsuri de o duritate rar întâlnită, mergând de la izolarea socială şi confiscarea averii până la deportarea în Dobrogea.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php