130 de ani de la nașterea lui Nae Ionescu

0 891

Nae Ionescu

Prof. Univ. NAE IONESCU

S’a nãscut la 16 Iunie 1890 în Brãila, dintr’o familie modestã, cu puternice rãdãcini tãrãnesti. A urmat liceul „Nicolae Bãlcescu” din orasul natal, dupã care pleacã la studii superioare la Universitatea din Bucuresti si mai apoi în strãinatate, la Universitatea din Munchen si cea din Viena. Profesor universitar, conferentiar, ideolog si doctrinar al Miscãrii Legionare; filozof de tip socratic, mare om de culturã.  A condus împreunã cu Gheorghe Racoveanu revista teologicã „Predania”, a fost Directorul ziarului „Cuvântul” (publicatie de aleasa tinutã intelectualã în paginile cãreia s’au reunit numele celor mai ilustre personalitãti legionare în frunte cu Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Gheorghe Racoveanu, Dragos Protopopescu), a dirijat revista Logos (1928), a îngrijit aparitia revistei „Arhiva pentru Stiinta si Reforma Socialã” si a colaborat la numeroase publicatii, între care amintim: „Revista de filosofie”, „Studii filosofice”, „Gândirea”, „Buna Vestire”, „Societatea de mâine”, „Vestitorii”, „Vremea”, ) s.a. Profesorul Nae Ionescu a fost asasinat prin otrãvire la 15 Martie 1940. Scãpat cu viatã din lagãrul dela Miercurea Ciuc (în timpul sângeroasei prigoane împotriva Miscãrii Legionare din 1938-1940) si aflat cu domiciliu obligatoriu pãzit la locuinta sa din Bãneasa (lângã Bucuresti), agentul de politie care-l pãzea a fost pus din ordinul camarilei sã-i schimbe prafurile pe care le avea pe masã si le lua contra durerilor de inimã, cu prafuri otrãvite.

“Eu cred – este o credinţã ce nu vã angajeazã deloc, la nimic -, personal cred, de pildã, cã în poporul românesc existã foarte vie un fel de credinţã, care este creştinã. De ce? O sã spuneţi: pentru cã noi de aci, din Rãsãrit, am fost mai aproape de creştinism.

Nu. Nu creştinismul a fãcut Rãsãritul, ci Rãsãritul a fãcut creştinismul. Numai dupã ce Rãsãritul a fãcut creştinismul, acest creştinism a format, într-un anumit fel, Rãsãritul. Dacã noi suntem creştini, aceasta nu [este] în virtutea faptului cã ne-am botezat propriu-zis, ci cã trãim o viaţã spiritualã care – ea, aceastã viaţã – a dat naştere creştinismului.”

“Dintre toate miscarile care, de la razboi incoace au incercat sa organizeze destinele natiei noastre, niciuna nu s-a asezat mai sigur in matca istoriei romanesti ca cea a tinerilor care stau sub ocrotirea Arhanghelului cu sabia de foc. Dar cand te gandesti ca atatea asezari si formatiuni politice si-au ratat misiunea revolutionara si s-au impotmolit repede in apele statute care nu dau decat cel mult o perspectiva de broasca, trebuie sa incepi a intelege ca gestul rodnic al tanarului, dar, pentru asta, nu mai putin barbatului lor Capitan trece dincolo de îndemânare sau talent si devine rasfrangerea sigura a unui destin. Trebuie sa spun, aici si astazi, celor de varsta mea – si, daca imi e ingaduit, si celor mai batrani decat mine – CA, PANA ACUM, MISCAREA ACEASTA NU A GRESIT NICIODATA. Destul ca sa ne faca sa intelegem ca pe tinerii acestia, care merg chiuind in lupta si in moarte, nimic nu-i abate din drumul lor; nici violenta, nici tradarea; nici linguseala, nici coruptia; nici ademenirea, nici prigoana. Caci nu merg pe drumul lor, ci pe drumul natiei, care e al mantuirii, pentru ca pe el strajuieste Dumnezeu. De intalnirea noastra cu tineretea legionara nu mai atarna decat bucuria de a fi vazut din vreme „lumina cea adevarata” si… un apus fara fulgere. Cãci, încã o datã, victoria legionarã înainteazã ca o necesitate de destin, iar a te împotrivi ei înseamnã a lua istoria în rãspãr.”

 

 

 

 

Mãrturie I.V. Georgescu – o discutie între Nae Ionescu si Corneliu Zelea Codreanu

Într-o buna zi din vara anului 1937, Capitanul îl întâlneste pe prof. Nae Ionescu si-l antreneaza la o discutie:

– „Domnule profesor, as vrea sa stam mai mult de vorba asupra unei probleme care ma preocupa de multa vreme. Doresc sa-mi gasiti un text biblic, o dezlegare din învatatura crestina, prin care sa-mi permita sa declansez o revolutie armata pentru a cuceri puterea de stat în România. Acum, când suntem un milion de membri cu simpatizanti cu tot, eu as putea în 24 de ore sa ocup aceasta putere. Suntem o miscare de mase, cea mai puternica la ora actuala. Asta este o realitate. Dar fara voia lui Dumnezeu nu se poate.”

– „Capitane, îmi cereti un lucru extraordinar de greu. Ma voi stradui sa gasesc acest lucru, dar nu va promit nimic.”

Dupa un anumit timp, mai bine de o luna, prof. Nae Ionescu vine la Capitan si-i spune:

– „Capitane, nu am reusit sa gasesc nici un text din Sfânta Scriptura în legatura cu ceea ce mi-ati cerut. Eu nu cred ca cineva va putea gasi asa ceva.” La cele auzite de la Nae Ionescu, Corneliu Zelea Codreanu, senin la fata si parca luminat, a legat o alta discutie cu Profesorul. Lega vorbele rar si apasat, într-un calm desavârsit. Se parea ca-i dicteaza cineva.

– „Vedeti, domnule profesor, zice Capitanul. Pe umerii nostri apasa sarcina pe care ne-am luat-o la Icoana în fata lui Dumnezeu, de a apara si promova fiinta neamului românesc. Trebuie sa dovedim lumii ca si poporul român, în mijlocul celorlalte popoare, are o misiune de la Dumnezeu de îndeplinit. Noi am declansat o revolutie spirituala, care trebuie dusa la îndeplinire. Noi trebuie sa mergem pe drumul convingerilor, dar fara violenta.”

sursa: Miscarea.net

 

 

 

 

 

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php