Memoria Rezistenței. 11/12 iunie 1955. Tragicul sfârșit al lui Remus Sofonea

2 493

11 iunie 1955. Sub cerul fierbinte al zilei de început de vară, într-un lan de grâu de pe raza comunei Viștea, doi partizani anticomuniști se ascundeau pentru a nu fi zăriți de vreun sătean și dați pe mâna Securității. Se numeau Remus Sofonea și Laurean Hașu. Erau studenți în 1948, când au urcat în munți. De atunci luptau în cadrul grupului de rezistență armată anticomunistă condus de Ion Gavrilă Ogoranu.

Rețeaua de sprijin Viștea, suportul partizanilor anticomuniști

În comuna Viștea se afla una dintre cele mai puternice rețele de sprijin ale partizanilor din munții Făgărașului. Conducătorul acestei rețele era învățătorul Olimpiu Borzea, cunoscut de autorități ca adversar al regimului, dar nearestat multă vreme. Acesta luase contact cu Remus Sofonea și elevul Ion Ilioiu în 1952. De atunci organizase o impresionantă structură clandestină, implicând familia sa, rude, prieteni apropiați pentru aprovizionarea membrilor Rezistenței armate cu hrană, alimente, medicamente. Casa și curtea lui devenise depozit de armament. Tot rețeaua sa asigura partizanilor informațiile privind mișcările trupelor de represiune. La temelia stâlpilor de electricitate, sub bolovani sau la rădăcina unor arbori se aflau cutiile poștale unde, în borcane închise, erau lăsate mesajele. Un sprijin neprețuit fără de care partizanii nu ar fi putut rezista atâția ani.

Aflați în apropiere de Viștea pentru aprovizionare, Brâncoveanu și Leu (acestea erau poreclele celor doi strudenți) produc un accident fatal. Din greșeală, Hașu descarcă arma în genunchiul lui Sofonea. Urmează ceasuri de chin, în care cei doi, fără posibilitatăți de mișcare, rămân camuflați, încercând să oprească sângerarea rănii.

„Să mă îngropi sub vie, haiducește…”

Remus Sofonea

Într-un tâziu sunt descoperiți de Victor Șandru și soția sa, care le aduc hrană și îmbrăcăminte curată. Prin Șandru, Sofonea trimite lui Olimpiu Borzea un bilet: “Fraţilor! Implor mila lui Dumnezeu şi ajutorul vostru! Sunt rănit, vă rog, ajutaţi-mă! Remus.”

Însoțit de doi apropiați, Borzea merge în lanul de grâu și îl găsește pe Remus Sofonea plin de sânge. El le dă celor doi partizani o veste năucitoare: în primăvară fusese deconspirat și arestat de Securitate. Acceptase să semneze angajamentul de colaborator! Îi transmisese lui Gavrilă Ogoranu mesajul: “Viștea a căzut!”, pentru a se ține departe de el. Dar îi asigură pe cei doi că nu îi va trăda. Și așa a fost.

Purtat pe brațe de cei trei, Remus Sofonea este adus în casa lui Olimpiu Borzea. Trecând prin curte, el remarcă mirosul suav al viei înflorite și spune: “Nea Olimpiu, dacă o fi să mor, haiduceşte, la umbra viţei să mă îngropi.” Nu doar Sofonea și Hașu erau în pericol de moarte. Toți cei care îi ajutaseră riscau deja pedeapsa capitală.

Borzea îl va îngriji pe Remus Sofonea, curățându-l, pansându-l, făcându-i injecții cu vitamina K și vaccinul antitetanos. Totuși, starea lui se înrăutățea. Singura soluție era amputarea piciorului. Borzea pleacă la Viștea de Sus, unde avea morfină, trimițând un alt camarad după un chirurg de încredere.

„Fraților, noi am murit!”

Rămași singuri, Brâncoveanu și Leu iau o hotărâre dramatică. Sofonea considera că, fără un picior, viața lui de partizan trebuie să se încheie. Pentru a-i scuti de riscuri pe Borzea și familia sa, și pentru a-i da lui Laurean Hașu posibilitatea să se salveze, el îi adresează acestuia o cerere zguduitoare. Să îl împuște. Laurean însă nu concepe să se despartă astfel de camaradul său. El alege să își încheie misiunea odată cu acesta. Planul final avea să fie următorul: se vor împușca reciproc, pentru a muri de-odată. Înainte de a pune în aplicare dramatica hotârâre, ei au scris un bilet: “Fraților, noi am murit! Am socotit că e mai bine pentru toţi, pentru aceşti oameni care au făcut atâtea sacrificii pentru noi. Leu şi Brâncoveanu”.

Întors cu morfina, Olimpiu Borzea simte în casă miros de fum. Îl găsește pe Sofonea căzut, cu pistolul pe piept, iar pe Hașu cu pistolul în mână, zbătându-se într-o baltă de sânge. Glonțul îi trecuse prin cap, dar nu îl ucisese, transformîndu-l într-o legumă.

Borzea era cadru didactic, era vremea examenului de sfârşit de an, corectării lucrărilor. Aprinde candela la capul lui Remus, ascunde armele și pleacă la școală, unde ore întregi, între director și profesorul de limba rusă corectează lucrări. Profesorul îi zice: “Domnule Borzea, eşti murdar de sânge!”  „Am tăiat un iepure şi a mai rămas un pic de sânge”, veni răspunsul rapid.

Întors acasă, împreună cu nevasta și încuind ușa la cameră pentru a nu intra copiii, lucrează la salvarea lui Hașu și la pregătirea de înmormântare a lui Sofonea. Avea de ales: să-l ducă cu căruța, aruncându-l mort pe drumul Drăgușului, scăpând astfel de repercursiuni, ori să îl îngroape omenește, după dorința lui ultimă. Omenia din el a învins teama. A optat pentru a doua variantă.

Olimpiu Borzea la locul îngropării lui Sofonea. După 1990.
Olimpiu Borzea la locul îngropării lui Sofonea. După 1990. Sursa: Monitorul de Făgăraș

Împreună cu cumnatul său, Vasile Bucelea, a săpat o groapă sub vița de vie, l-a îmbrăcat pe Remus Sofonea în cojoc, a pus un cearceaf peste el și a pus peste el o cruce de metal de pe casă, la 30 cm sub pământ, pentru a nu se vedea. Bucelea a spus o rugăciune, l-au adus și pe Hașu, inconștient fiind, să-și ia rămas bun. A doua a zi au sădit un rond de flori, au montat o bancă și au plantat trei smochini.

După o săptămână de comă și alte trei de convalescență, Laurean Hașu s-a înzdrăvenit și a plecat la camarazii săi. Avea să fie capturat curând, alături de Nelu Novac, prins într-o cursă a Securității. Securitatea a descins în curtea lui Borzea, deshumîndu-l pe Sofonea, iar rămășițele aruncându-le într-o groapă, în spatele cimitirului din Viștea de Jos.

Olimpiu Borzea a fost condamnat la moarte, peseapsă comuntată ulterior în muncă silnică pe viață. Toți membrii rețelei sale de sprijin din localitate și familiile lor aveau să fie condamnați la ani grei de închisoare.

Ion Gavrilă Ogoranu și Olimpiu Borzea la comemorarea partizanilor făgărășeni, iulie 1988. Sursa: Fundația Ion Gavrilă Ogoranu
Ion Gavrilă Ogoranu și Olimpiu Borzea la comemorarea partizanilor făgărășeni, iulie 1988. Sursa: Fundația Ion Gavrilă Ogoranu

Indiferența autorităților, după 75 de ani

Osemintele lui Remus Sofonea se odihnesc și azi în marginea cimitirului de la Viștea de Jos, deși sora sa, până la morarte, l-a dorit deshumat și adus în cimitirul satului său natal, Drăguș.

În anul 2015, Fundația Ion Gavrilă Ogoranu a ridicat o troiță de lemn masiv pe locul mormântului său, cerând Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc sprijin pentru deshumarea și analizarea osemintelor. Nici până în ziua de azi nu a fost primit un răspuns oficial. Eroul își doarme în continuare somnul de veci într-un mormânt străin, așa cum a fost aruncat de trupele Securității.

2 Comments
  1. marius visovan says

    Glorie eroilor legionari din Fagaras !

  2. nisof says

    Slavã eroilor legionari din Fãgãras!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php