27 mai 1600 – Mihai Viteazul “Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei – PRIMA UNIRE A ROMÂNILOR / „O viață avem români… și-o cinste! Deșteptați-vă că am dormit destul!” Mihai Viteazul

0 619

La 27 mai 1600 Mihai Viteazul a fost intitulat într-un hristov în care scria că el este “Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”.

„O viaţă avem români… şi-o cinste! Deșteptați-vă că am dormit destul!”

Imagine similarăMihai Viteazul

Mihai Viteazul a organizat campania sa la răsarit de Carpați.

La 4 mai 1600, grosul trupelor sale trecea Valea Trotusului; li se vor adauga, curand, oştile boieresti din Muntenia, împreuna cu care efectivele lui nu treceau de 17000 de oameni. La 10 mai, Bacaul fusese cucerit, dupa care, grupată pe 4 coloane, armata, care trecuse muntii se indrepta spre Suceava, de ale carei ziduri se izbisera, fara izbanda, multi asediatori. Cateva zile mai tarziu, la 16 mai, aparatorii  predau cetatea fară luptă lui Mihai Viteazul.

Intre timp, Baba Novac a intrat in lasi, iar in sud cetatile Tighina; Cetatea Alba, Chilia si Ismail s-au alăturat lui Mihai. In numai trei saptamani, intreaga Moldova a fost luata în stăpânire, ostile sale dovedindu-se neputincioase doar in fata zidurilor Hotinului, vechea cetate de la Nistru, unde leremia Movila se refugiase împreună cu o parte a Curţii sale.

Succesul campaniei din Moldova s-a datorat prin graba cu care ostasii Movilestilor au trecut de partea lui Mihai care, aflat aici, stia prea bine ca se afla pe “pamant romanesc”. In punctul cel mai înalt al destinului sau Mihai era intitulat, intr-un hrisov emis la 27 mai 1600, “Domn al Ţarii Romaneşti, Ardealului şi Moldovei” si tot atunci a fost realizat şi binecunoscutul sigiliu pe care figureaza cele trei Ţări Romane surori.

Imagini pentru sigiliu mihai viteazul

 

“De la 1600 nici un român n-a mai putut gîndi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloșul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată si desăvîrșită poezie tragică.” (N.Iorga).

 

 Statul român la 1600 (Mihai Viteazul).

 

Radu Baltasiu

Acum 412 ani, în vara lui 1600, Mihai Viteazul înscria în genetica acestui spaţiu celebra frază: “şi hotaru Ardealului. Pohta ce-am pohtit: Moldova, Ţara Românească”. Din acest punct de vedere, trecerea în adormire a acestui “nerv” din memoria disponibilă a publicului este una dintre cele mai mari victorii ale Anticulturii începută de ocupaţia comunistă şi reluată cu deosebită forță după 1990, mai cu seamă după 2004. Clasa socială care şi-a luat drept ocupaţie de căpetenie imbecilizarea memoriei se numeşte intelectualitate. Din acest punct de vedere Brucan avea dreptate, el însuşi mare făptuitor al anticulturii (doar îi alerga pe ţărănişti şi pe marii universitari interbelici cu pistolul după 44): ne va trebui multă vreme să ne revenim. Cu o singură mențiune. Hibernarea civică a societăţii româneşti nu se datorează spiritului popular, aşa cum credea el, ci intelectualităţii care “procesează cu deosebită grijă” spiritualitatea românească. Un antidot la îndemână, printre tot mai puţinele, este cartea acad. Ioan Aurel Pop, Istoria, Adevărul şi Miturile, Virtual 2011 (un scurt preview aici) . E interesant de ştiut că Mihai a fost în penultima serie de domnitori care au ţinut la respect imperiile şi care au înţeles că, pentru a trece cu românii prin istorie, este nevoie de modernizare prin unire. Încă o menţiune: câţi dintre noi ştiu că statul lui Mihai era atât de întins în Maramureş şi Bucovina încât ieşea efectiv de pe hartă? – cazul “Unirea ţărilor române sub Mihai-vodă viteazul” – Atlas pentru istoria României, coord. Acad. Şt. Pascu, Bucureşti, 1983.

Şi mai era o idee. Toţi marii domnitori, fără excepţie, au înţeles că o societate modernă cu inițiativă în istorie se ţine,  cu inițiativă culturală, comercială, militară, geopolitică. Iniţiativa în istorie ca şi condiţie a modernităţii este strălucit lămurită de Iorga în Bizanţ după Bizanţ, când Principatele au preluat ştafeta statului de cultură de la Imperiul Bizantin pentru mai bine de 300 de ani. Mi-ar fi plăcut, desigur, să pot adăuga şi teorii mai recente. Cu câteva excepții, marile noastre gânduri au rămas încremenite instituțional în 1944 pentru a fi aproape definitiv îngropate în puşcăriile comuniste şi la canal în primii 15 ani de dictatură. Ce răzbate azi pentru marea masă, atunci când o mai poate face, e ca lumina focului de sub poduri pentru cerşetori, pentru trecătorii democratizaţi de de-asupra.

sursa: Consiliul Unirii

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php