Valeriu (Vică) Negulescu – Prezent! 61 de ani de la trecerea la Domnul

1 752

19 mai 1959. Este exterminat, la Jilava Vică Negulescu

Avea 54 de ani, iar ultimii 11 ani de viață îi petrecuse în închisoare. Avocat de succes, fusese și președinte al clubului de fotbal bucureștean Unirea Tricolor, dar și președinte al Federației Române de Fotbal în octombrie 1940, sub guvernarea legionară. Fugit în Germania hitleristă pentru a scăpa de persecuția regimului antonescian, este arestat și deținut în perioada 1942-1945 în lagărul de concentrare Buchenwald-Fichtenhain. În 1945 se reîntorsese în România, din Germania, ca locotenent al lui Nicolae Petrașcu, desemnat de Horia Sima ca șef al legionarilor din România, în vederea organizării Rezistenței anticomuniste. În 1948 avea să fie condamnat la 25 ani muncă silnică, iar în 1957 va figura într-o înscenare judiciară prin care Securitatea a încercat să arunce asupra victimelor răspunderea pentru abominabilul experiment de la Pitești. Demnitatea afișată de Vică Negulescu, Constantin Oprișan, Gheorghe Calciu Dumitreasa și alții, care au refuzat jocul comuniștilor, a atras răzbunarea cruntă a Securității. Paisprezece oameni au fost practic zidiți de vii, timp de patru ani, în patru celule amenajate în interiorul unui spațiu închis din cadrul închisorii subpământene Fortul 13 Jilava. În 1958, ei au fost închiși în aceste celule de cîțiva metri pătrați fiecare, pentru a fi exterminați lent, după ce unii dintre ei refuzaseră să accepte înscenarea judiciară a procesului prin care Securitatea încerca să arunce vina pentru odioasele crime din experimentul Pitești asupra victimelor. Celulele erau înguste, de câțiva metri pătrați, adăpostind câte 4 sau 2 persoane fiecare, nu primeau lumina zilei, ci erau luninate cu un bec chior de pe culoar, nu aveau aerisire, iar pereții erau impregnați cu umezeală, uneori apa scurgându-se din tavan. Necesitățile fiziologice se făceau în hârdău, deversat o dată pe zi. Mâncarea era foarte proastă și insuficientă, ceea ce a dus la îmbolnăviri de dizenterie gravă. Unii erau bolnavi de ja de TBC, îmbolnăvindu-i și pe ceilalți. Șase dintre ei au murit. Programul zilnic începea la ora 5 cu trezirea și se încheia la ora 22 cu culcarea, în acest răstimp deținuții fiind obligați să stea pe marginea patului, drepți, fără să se sprijine sau să se întindă pe paturi. Nu aveau voie să vorbească între ei și nu aveau acces la nici un fel de sursă de informații, lectură. Nu aveau posibilitatea corespondenței și nu știau nimic despre familii și rudele de acasă, care la rândul lor nu știau dacă ei mai trăiesc sau nu. Nu li se asigura asistența medicală. Reușeau să vorbească pe ascuns și, uneori, cu mari riscuri, comunicau prin morse, bătând în pereți, cu celulele vecin Au trecut zile şi săptămâni până ce am constatat îmbolnăvirea lui Vică Negulescu.

Octavian Voinea mărturisește în amintirile sale reunite în cartea “Masacrarea Studenţimii Române”: „Se auzeau insistenţele în şoaptă ale lui Grimalschi cerând asistenţă medicală pentru cel bolnav. Zadarnic. Gardianul tăcea ca pământul. Nici nu deschidea măcar gura. Vică Negulescu a fost lăsat să moară de diaree prin deshidratare. Faptul l-am constatat prin bătăile grăbite în uşă ale lui Grimalschi. Numai cu simţul auzului am urmărit cum trupul cel brav a lui Vică Negulescu a fost dezbrăcat, împachetat într-o pătură şi scos afară din celulă. Pentru noi toţi, moartea lui Vică Negulescu era un preaviz. Un avertisment că nu e de glumit şi că asta-i soarta noastră. Nimic nu ne mai putea scăpa din această stare decât mila lui Dumnezeu. La el am cerut ajutor şi îndurare, pe care am primit-o, în cele din urmă.”

 

Vică Negulescu 

ÎN CASIMCA JILAVEI

4318-228676-vicanegulescu1

În sufletul lui Dan Dumitrescu s-a dezvoltat cu repeziciune o întunecată concepţie materialistă. Era acum ateu. Nu admitea nimic în afara comunismului.

Împotriva a tot ce a avut sfanţ acum manifesta o ură profundă, plină de fanatism.

Pereţii despărţitori dintre celule erau foarte subţiri. Se auzeau până şi şoaptele. Întreg zbuciumul lui Dan Dumitrescu era presărat cu explozii de pizmă împotrivă a tot ce-a avut el mai sfânt până atunci.

Tăriile sufletului său erau o ruină. Îşi dorea viaţa pe care n-o avea. Pe acest teren mlăştinos urlau instinctele în el. Trupul său se zbătea ca peştele pe uscat

Din când în când se auzea zicându-i lui Vică Negulescu şi lui Grimalschi:

Bandiţilor, iar vă rugaţi, iar faceţi şedinţă legionară !

Era un permanent tulburător al liniştii sufletelor.

Câte o dată era scos la anchetă. La început mai des, apoi din ce în ce mai rar. Când îl apucau furiile, începea să înjure pe limbajul lui Ţurcanu în termenii cei mai abjecţi cu putinţă.

Gardienii şi alte umbre se observau prin găurile de jos ale uşii cum veneau tiptil, să asculte savurând – ca pe un deliciu – dezastrul sufletelor care se prăbuşeau in interiorul acestui mormânt.

Securitatea studia pe viu efectele aducerii oamenilor în stare de disperare.

Cer iertare cititorului, căci voi reproduce exact vocabularul folosit de acest om prăbuşit in care sufletul a fost ucis:

Apoi arunca asupra lui Horia Sima toate invectivele posibile: „Criminal’… „Asasin”… „Complotist”… Că el este vinovat de toate măcelurile săvârşite de regele Carol al II-lea etc…

Iată cum robotul creat de Ţurcanu încerca să-şi depăşească maestrul.

Vică Negulescu şi Paul Grimalschi răbdau în tăcere toate aceste insulte şi amarnice jigniri… Celălalt colocatar – Aristotel Popescu, zis „Aligo” – păstra o poziţie de neutralitate în acest conflict. Şi el era un robot, dar neagresiv.

La un moment dat, Grimalschi n-a mai putut să-l suporte şi î-a răspuns cu aceeaşi monedă..,

Bietul Grimalschi…! Nimeni nu-l auzise vreodată pronunţând asemenea vorbe murdare. Dar acum nu mai putea să suporte. Nervii lui au ajuns la limita extremă a iritării…

Moartea lui Vică Negulescu

Au trecut zile şi săptămâni până ce am constatat îmbolnăvirea lui Vică Negulescu.

Se auzeau insistenţele în şoaptă ale lui Grimalschi cerând asistenţă medicală pentru cel bolnav.

Zadarnic. Gardianul tăcea ca pământul. Nici nu deschidea măcar gura.

Vică Negulescu a fost lăsat să moară de diaree prin deshidratare. Faptul l-am constatat prin bătăile grăbite în uşă ale lui Grimalschi.

Numai cu simţul auzului am urmărit cum trupul cel brav a lui Vică Negulescu a fost dezbrăcat, împachetat într-o pătură şi scos afară din celulă.

Pentru noi toţi, moartea lui Vică Negulescu era un preaviz. Un avertisment că nu e de glumit şi că asta-i soarta noastră.

Nimic nu ne mai putea scăpa din această stare decât mila lui Dumnezeu. La el am cerut ajutor şi îndurare, pe care am primit-o, în cele din urmă.

de Octavian Voinea Masacrarea Studenţimii Române

sursa: Procesul comunismului

1 Comment
  1. ioana says

    Sursa: Octavian Voinea –

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php