SÂMBĂTA MARE. De la tânguirea de la mormânt la explozia de bucurie a primirii Luminii

0 677

PARINTELE PETRONIU TANASE:

Sambata Mare 

punerea-in-mormant-a-domnului_

Faradelegea s-a savarsit, dar totodata Domnul si-a implinit lucrarea rascumparatoare:Savarsitu-s-a! Dumnezeiescul trup atarna pe Cruce, gol si mort, fara suflare; Iosif si Nicodim il gatesc pentru ingropare, tanguindu-se cu plangere si umilinta:

Cum Te voi ingropa, Dumnezeul meu? Sau cum Te voi infa­sura cu giulgiuri? Cu ce maini ma voi atinge de trupul Tau cel nestricat? Sau cu ce cantari voi canta ducerii Tale de aici!

Se scoate Sf. Epitaf in mijlocul Bisericii cu Sfanta Evanghelie si Sfanta Cruce, semnele de slava ale Celui rastignit, si poporul evlavios ii aduce prinos florile primaverii si florile sufletului:la­crimile caintei si frangerea inimii.

Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapa a Tan­guirii pentru Domnul Hristos, Care Se afla in mormant. Slujba este alcatuita din Psalmul 118, folosit in traditia ebraica la Pasti, intre stihurile caruia s-au intercalat strofe alcatuite de Biserica; e un fel de impletire a celor doua Testamente. Cele trei parti ale slujbei ne arata si mai deplin negraita coborare a Domnului, Care merge pana la cele mai de jos ale iadului, unde se afla omul cazut. E capatul cel mai de jos al pogorarii lui Dumnezeu pentru mantuirea neamului omenesc. In timp ce trupul se afla in mormant, Domnul cu sufletul Se coboara in iad ca un Dum­nezeu, sfaramand portile iadului si eliberand pe cei legati.

Dar ce sunt aceste „porti” pe care le sfarama Domnul?Ia­dul cu portile lui, care zavorasc pe cei morti din veac, este starea decazuta a omenirii departate de Dumnezeu prin pacat, starea de izolare si deznadejde in care se afla omenirea cazuta.Hristos, luand asupra Sa singuratatea mortii si lasandu-Se legat de lanturile ei, a sfaramat aceste lanturi, ducand comuniunea, viata si lumina in locul unde domnea intunericul, moartea si singuratatea.Coborand in imparatia mortii, Hristos a biruit pentru totdeauna moartea, aducand in locu-i viata vesnica. De aici, marea si nestavilita bucurie pascala. De acum moartea si iadul nu mai au putere. Biserica este locul unde portile iadului nu se mai inchid niciodata asupra omului.

„Cand Te-ai pogorat la moarte, Cela ce esti viata cea fara de moarte, atunci iadul ai omorat cu stralucirea Dumnezeirii“.

In mormant, Viata, pus ai fost, Hristoase, si cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut si viata lumii Tu ai izvorat“.

In aceasta biruinta asupra iadului, Domnul este ca „un leu adormit”, ca soarele care apune si rasare pentru a risipi intune­ricul si ca bobul de grau, care moare pentru a rodi viata vesnica.

De la spaima in fata negraitei coborari a Domnului pentru biruinta asupra mortii, prohodul trece la odihna Sambetei cele Mari, care dupa fapta cea neagra de vineri, lasa sa se intrevada zorile albe ale Invierii.

Astazi Tu ai sfintit ziua a saptea, pe care ai binecuvantat-o cu incetarea lucrarilor Tale, ca toate le pre­faci si le innoiesti, odihnindu-Te“.

Ziua de azi mai inainte a in­chipuit-o cu taina marele Moise zicand: Si a binecuvantat Dum­nezeu ziua a saptea; aceasta este ziua odihnei, in care S-a odih­nit de toate lucrarile sale Unul-Nascut, Fiul lui Dumnezeu, dupa un trup odihnindu-Se; si la ceea ce era iarasi intorcandu-Se, prin Inviere, ne-a daruit noua viata vesnica, ca un singur bun si iubitor de oameni“.

La sfarsitul slujbei, se inconjoara biserica cu Sfantul Aer, pe sub care trec credinciosii, izbaviti prin patima Domnului. Paremia care se citeste indata, profetia cu campul de oase de la Iezechil (37, 1 – 14), face din nou sa se intrevada invierea cea de obste, Parusia.

Liturghia Sfantului Vasile dimpreuna cu vecernia din Sam­bata Mare, cu multe citiri biblice, urmeaza dupa chipul cel mai vechi al slujbei bisericesti. Citirile sunt intrerupte de doua ori, prin aclamatii entuziaste, care se repeta de multe ori:

Sa can­tam Domnului, caci cu slava S-a proslavit

si

Pe Domnul laudati-L si-L preainaltati intru toti vecii!

A disparut deja atmosfera de apasare si intristare a Sfin­telor Patimi. Zorile Invierii inainteaza tot mai luminos.

Cele cincisprezece paremii ne pun inainte chipurile invierii din Vechiul Testament, marile lucrari ale lui Dumnezeu in lume: Facerea, izbavirea din robia Egiptului, trecerea prin Marea Ro­sie, trecerea Iordanului in Canaan a lui Iosua, proorociile me­sianice si incheie cu Daniil si cu cei trei tineri din cuptor, icoana a izbavirii neamului omenesc din cuptorul iadului.

La Ierusalim, in cuprinsul acestei slujbe a Sambetei Mari are loc covarsitoarea minune a aratarii Sfintei Lumini. Faptul se petrece in timpului Vohodului Vecerniei, la cantarea Luminii; Lumina cea Lina este Insusi Hristos, este Lumina invierii.

Lumina Ierusalim

Procesiunea este mareata. Patriarhul cu tot sinodul, arhi­mandritii, staretii manastirilor din Palestina, monahi si frati, toata Fratia Sfantului Mormant, la care se adauga si pelerinii clerici, insiruiti pe doua randuri intr-o ordine desavarsita, merg de la altarul Bisericii Invierii spre Sfantul Mormant, in sunete de clopot si toaca, impletite cu glasurile neintrecute ale slu­jitorilor si intreg vazduhul este numai sunet si cantare. Pro­cesiunea se face fara lumanari si in toata biserica nu se afla nici o candela sau lumanare aprinsa.

Sa ne inchipuim aceasta mareata priveliste. De jur imprejurul Sfantului Mormant, lume de pe lume, ca la un mare spectacol, inghesuita peste tot si la toate nivelele unde se poate sta, pana sus la uriasa cupola de deasupra. Toti tin in maini buchetele de lumanari, cate treizeci si trei, dupa numarul anilor pamantesti ai Mantuitorului, cu privirile atintite spre Sfantul Mormant, intr-o incordata asteptare. Procesiunea slujitorilor inconjura de trei ori Sfantul Mormant si cele doua capete ale sirului se ajung infasurandu-l ca o uriasa panglica vie. Privindu-i, gandul se duce la hora cosmica a astrilor si a atomilor, in rotirea lor neobosita. Ceea ce simbolizeaza aceia, aici se petrece aievea: Dumnezeu este centrul existentei, toata faptura se roteste in jurul lui Hris­tos, prin Care toate viaza si se misca. Parca deja a inceput ma­retul ospat de nunta al Mirelui Hristos precum zice Biserica:

Mire Hristoase, Care esti mai frumos decat toti fiii oamenilor, Care ne-ai chemat la ospatul cel duhovnicesc al nuntii tale(Martea cea Mare).

Chipurile luminoase ale slujitorilor, tineri si cu trasaturi ingeresti, preinchipuiesc multimea tinerilor in haine albe din jurul tronului Mirelui, din Apocalipsa, iar cantarea lor este barbateasca si plina de frumusete, ca vuietul de ape multe…

Mormantul Domnului este pecetluit de cu seara: „Lumina era in intuneric, dar intunericul nu a cuprins-o“. Dupa a treia inconjurare se despecetluieste usa. Patriarhul intra inauntru, aduna cu mainile vata de pe lespedea Sfantului Mormant, aprinsa cu o lumina fosforescenta, care nu arde si iese cu ea afara la multime… Se ridica un colt al valului care ascunde Lumina…

Un strigat de uimire cutremura toata biserica si ropotele de aplauze ale unei nestavilite bucurii umplu vazduhul. „Lumina lui Hristos lumineaza tuturor”. Flacari mari se invaluie in sfes­nicele inalte ale Sfantului Mormant si in vasele sferice din mainile arhiereilor de o parte si de alta a Sfantului Mormant si de la altarul Bisericii Invierii. Toata lumea se inghesuie sa-si aprinda buchetul de lumanari de la Sfanta Lumina si in cateva clipe intreaga biserica este o mare de foc. „Acum toate s-au um­plut de lumina, si cerul si pamantul“.

Pastile, sarbatoarea luminii, a biruintei, a bucuriei si toto­data inaugurare, inceput al imparatiei celei vesnice. Asa cum pe Tabor Domnul si-a aratat o clipa ucenicilor slava Sa, tot asa si acum, la Sfantul Mormant prin Sfanta Lumina, Hristos Cel in­viat straluceste o raza a slavei Sale peste cei adunati la ospatul cel de taina al invierii Sale.

Dar totul dureaza doar cateva clipe; e o icoana, o arvuna numai si inca nu e bucuria cea deplina. De aceea, in noaptea Invierii, Biserica o va spune cu dorire:

O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase…! Daruieste-ni-le insa mai adevarat, in ziua cea neinserata a Imparatiei tale!“.

Incetul cu incetul, entuziasmul se potoleste, lumea e fe­ricita ca inca o data s-a invrednicit sa primeasca Sfanta Lumina. La altarul Bisericii invierii incepe citirea celor cincisprezece parernii si se continua Sfanta Liturghie a Sambetei cele Mari, la care am avut marea fericire sa slujesc si eu, nevrednicul, ca smerit pelerin la Sfintele Locuri din Ţara Sfanta (in aprilie 1974). Dar, in jurul Sfantului Mormant, pana tarziu se vor impleti cu dangatul clopotelor, ecourile bucuriei pascale ale multimilor de credinciosi de toate confesiunile, adunati la dumnezeiescul ospat!

holy-light2

O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase...!

(din: Protosinghel Petroniu Tanase, “Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului”, Editura Doxologia, Iasi, 2012)

sursa: Cuvântul Ortodox

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php