DAN PURIC. LA MULȚI ANI pe baricada identității românești!

2 801

Când scriu că DAN PURIC împlinește 61 de ani, aproape că nu pot realiza acest lucru. De ce? Poate pentru că despre noțiuni precum Patrie, Dumnezeu ori identitate națională nu poți vorbi în termeni de ani sau decenii. Pe lângă ceea ce este fundamental și etern, timpul trece sfielnic, abătându-și calea și uneori încetinindu-și galopul. Iar Dan Puric a reușit să se identifice cu aceste noțiuni dragi tuturor românilor, încăpățânându-se să le mărturisească, în răspărul duhului unui ev ostil față de tot ceea ce este armonie și frumos, dușmănos împotriva Cerului și Pământului rădăcinilor vieții noastre românești. Este ca în povestea aceea în care păstorul a ajuns să fie el însuși stei de cremene pe creasta muntelui, tot doinind cu vântul odată, din fluierul de os. Iar veacul cel rău a prins a-l pizmui, căutând în fel și chip să-i răpună numele bun, căci numele său a ajuns îndemn și chemare pentru cei care, asemenea lui, nu înțeleg să se plece vântului otrăvitor și pizmaș. Astăzi Dan Puric a devenit o instituție a identității naționale, într-o țară ale cărei instituții capitulează una după alta, devenind instituții ale duhului antiromânesc. 

Dan Puric pare că se retrage. Deunăzi s-a retras, oficial, din teatru. Dar nu s-a retras din Teatru. Din Teatrul Românesc. Aidoma martirilor a căror memorie o duce mai departe, și care în urmă cu șapte decenii se retrăgeau cu armele în munți, și Dan Puric s-a retras vremelnic undeva mai sus, acolo unde aripa lui Thanatos nu îl poate ajunge, și unde el organizează Rezistența. E o altfel de rezistență decât cea de acum 70 de ani și armele sunt de alt fel. Acolo zămislește el Teatrul său românesc, curat și neatins de întinăciunea hedonismului pervers, și de acolo coboară în orașe și sate, dând adevărate locituri scorpiei căreia îi mai cade câte un cap, câte o gheară… Acolo scrie el cărțile sale, care devin hrană sufletească și armă împotriva spiritului hulei.

Rezistența dusă de Dan Puric, ca și de alți confrați ai săi întru iubirea de neam și țară, este una a culturii identitare, străbătută ca un fulger de credința creștină. Semințele aruncate de el în sălile de spectacol, în biserici și în alte locuri publice, rodesc în coagularea unei puzderii de cetăți românești, în fiecare inimă și în fiecare familie care devine o fortăreață gata de luptă cu Fiara.

S-ar putea spune că rareori destinul unui om se potrivește atât de bine cu zodiile anotimpului sub care s-a născut. Dan Puric trăiește aidoma unei zile de la cumpăna lui Făurar, vremea aceea în care primăvara prinde uneori să răzbească printre dinții iernii, izbucnind în lumina unei zile însorite sau în mugurii copacilor, alteori rostogolindu-se în încăierări cu viforul dinspre miazănoapte, dar întotdeauna cu încredințarea că izbăvirea nu mai este departe. Și pentru că s-a născut sub zodia primăverii timpurii, destinul lui Dan Puric este unul al luptei și încredințării, căci ce alte atribute pot fi găsite primelor flori ce înving crusta nemiloasă a zăpezii în aceste zile din crugul lui Februarie?

De aceea, și anul acesta să îi spunem: LA MULȚI ANI, DAN PURIC!

Autor: Florin Dobrescu

2 Comments
  1. Dragoș Năstase says

    La mulți ani binecuvântați domnule Dan Puric !

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php