18-19 decembrie 1950: este ucis în luptă Toma Pirău (zis Porâmbu), luptător al Rezistenţei Armate Anticomuniste din Munţii Făgăraş

1 463

Pe 18-19 decembrie 1950 a căzut răpus în luptă Toma Pirău (zis Porâmbu), luptător al rezistenţei armate anticomuniste din Munţii Făgăraş

Înainte de a fi împuşcat, într-o confruntare în care s-a bătut de unul singur cu trupele Securităţii şi ale Miliţiei, le-a strigat: “Sunt român şi român vreau să mor! Şi n-am să mă predau vouă bandiţilor, decât mort!”.

DOINA LUI PORÂMBU
de Ioan Victor Pica, fost deţinut politic, sprijinitor al luptătorilor din Munţii Făgăraşului

Auzi, măiculiţă, codrul 
Cum îmi mustră dorul! 
Tu îmi zici să stau acasă, 
Însă codrul nu mă lasă. 
Tu îmi zici să stau cu tine, 
Codrul plânge după mine. 
Fă-mi degrabă cea merinde, 
Vin duşmanii şi m-or prinde 
Şi-am să zac în lanţuri grele, 
Eu şi dorurile mele.
Frunză verde lobodă, 
Lasă-mi calea slobodă! 
Şi de doruri îmi dezleagă 
Inima asta beteagă. 
Bate grindină şi moină, 
Ţara nu mai are doină. 
Inimă n-avem în noi, 
Numai plânset de slugoi. 
Şi ne arde sufletu’ 
Toate relele acu’. 
Vântu-aduce zvon de fag, 
Nu mai am pe lume drag, 
Decât numai haiducia, 
Urâtul şi silnicia.
Să le-nfrunt la câmp, afară, 
M-oi tot duce, aşadară.
De-oi muri în cea pădure,
Lasă fagi să mă-mpresure.
Voi veni mereu acasă
Vara, să v-ajut la coasă,
Să vă usuc jelele
Cu vântul şi stelele.
Că-i mai drept să mori stăpân
Peste tot ce e român:
Dorul şi izvoarele,
Inima şi soarele.
Decât silnicia lor,
Mai bine pământ şi flori.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php