Şerban Mironescu, tânărul creştin sub persecuţia comunistă

Avea 23 de ani când într-o noapte a anului 1958 era ridicat de acasă, împreună cu tatăl său, cunoscutul profesor Alexandru Mironescu, şi dus în carcera Ministerului de Interne din Bucureşti.

Au urmat primele anchete în care a fost întrebat ce „activitate duşmănoasă” a dus împotriva regimului „democrat popular”. A fost fotografiat faţă-profil, i s-au luat amprente, a fost consultat medical şi i s-a întocmit dosarul de penitenciar, acel document care avea să-l însoţească în toată perioada detenţiei.

În timpul interminabilelor şi chinuitoarelor anchete, tânărul Şerban a fost interogat asupra activităţii ţinute la Mănăstirea Plumbuita, acasă, unde era vizitat mai ales de părintele Daniil Sandu Tudor, dar şi în timpul excursiilor duhovniceşti pe care le efectuase la Schitul Rarău. Altfel spus, simpla activitate duhovnicească în care era îndrumat de mentorul său, părintele Daniil, era considerată de autorităţi „uneltire contra ordinii sociale”.

După anchete, confruntări şi umilinţe, tânărul Şerban a fost inclus într-un lot format din alţi duhovnici, pe care îi cunoştea de la conferinţele Rugului Aprins de la Antim, în frunte cu părintele Daniil de la Rarău.

La proces a primit o condamnare de 8 ani de muncă silnică, fiind trimis să muncească în lagărele de la Periprava, Giurgeni şi Ostrov. Cu rugăciunea în suflet, tânărul Şerban a supravieţuit detenţiei comuniste, încât la 26 ianuarie 1963 a fost eliberat.

de Adrian Nicolae Petcu  Ziarul Lumina