“De ce oare tâlharii se adună împrejurul Bisericii și o batjocoresc?” PENTRU CĂ NU NE MAI DOARE ȘI NU MAI APĂRĂM BISERICA ATUNCI CÂND ESTE TERFELITĂ, “pentru că nu ne mai identificăm cu ai noștri”

1 80

“Vedem în jurul nostru multă contestare a acestei cetăți a Ierusalimului, care este Biserica, vedem în jurul nostru multă lucrare impotrivă…

Stabilitatea, credincioșia, atașamentul față de valorile Bisericii și față de oamenii Bisericii sunt singurul lucru care contează cu adevărat”

arhim.-hrisostom-radasanu_0

Predica Arhim. Hrisostom Radasanu la Pilda Samarineanului Milostiv (2011) –Manastirea Sihastria Putnei:

Nota: Bine ar fi daca am putea si asculta (audio), nu doar citi, cuvantul cu putere si cu… durere multa al acestui parinte, cuvant atat de actual in aceste zile…

“In numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh, Amin!

Parintilor, fratilor si surorilor,

Citim la inceputul Evangheliei pe care a randuit-o Sfanta Biserica sa fie pusa acolo, in lacasul de taina al sufletului nostru, urmatoarele cuvinte:

Un om se pogora de la Ierusalim la Ierihon.

Ce nebunie! Ce grozava nebunie! Auzi, sa te pogori de la Ierusalim la Ierihon! De la Ierusalimul care adapostea casa regelui si ale dregatorilor celor inalti, a Ierusalimului care era capitala, a Ierusalimului care era cetate aleasa a lui Dumnezeu, a Ierusalimului unde salasluisera odinioara imparatii cei vestiti: David, si Solomon, si cei de un neam cu dansul, a Ierusalimului in a carui inima se afla Templul Domnului, locasul slavit in care Dumnezeu Isi asezase si Isi aratase slava Sa. De la Ierusalim asadar, de la acest Ierusalim asadar, se pogora un om. Catre ce? Catre Ierihon. Ierihonul era acea cetate veche, prima dintre cetati care a fost cucerita de catre Iosua, dupa ce, impreuna cu poporul lui Dumnezeu, a trecut Iordanul. Acea cetate care, prima, a stat impotriva poporului lui Dumnezeu. Si prima care a fost si nimicita. Caci, spune Scriptura, de 7 ori au inconjurat preotii lui Dumnezeu, impreuna cu Chivotul Legii, in sunet de timbal si de cetera, in sunet de trambita si de organe, acea cetate, pana ce zidurile ei au cazut cu totul. Spre acel Ierihon despre care se stie ca si in ziua de astazi este zidit sub nivelul marii, in apropierea unui loc despre care se stie ca adapostise odinioara cetatile faradelegii: Sodoma si Gomora. Ce nebunie asadar, sa lasi cetatea lui Dumnezeu pentru a te pogori la o cetate a pacatului!

Caci, dorind sa fuga de Ierusalim, toti cei pacatosi mergeau la Ierihon. Era viata mai dulce, traiul poate mai linistit. Pe inaltimile Ierusalimului vantul batea cu putere, la Ierihon lumea era mai ferita. Pe inaltimile Ierusalimului poate si soarele era mai neindurator, pe malurile Iordanului insa, la Ierihon, clima era mai racoroasa, poate mai blanda. Nu degeaba acolo regii Idumeii, printre care si Irod cel Mare, isi facusera palatul de iarna, unde se retrageau atunci cand vremea aspra de la Ierusalim ii alunga de acolo.

Un om, asadar, se pogora de la Ierusalim la Ierihon. Si ce nebunie, ce grozava nebunie! In acel om vedem destinul fiecaruia dintre noi, vedem destinul umanitatii intregi.Caci daca este adevarat ca parabola samarineanului milostiv vorbeste despre vindecarea pe care Domnul o aduce neamului intreg omenesc, atunci trebuie sa intelegem ca acel om suntem noi, cu totii impreuna, si fiecare in parte. Iar Domnul, ca un medic desavarsit ce este, Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, uitandu-Se la starea noastra spune intr-o simpla propozitie totul: Oamenii acestia, umanitatea intreaga, se pogoara! Se pogoara de la Ierusalim la Ierihon.

Evanghelia de astazi, dreptmaritorilor crestini, doreste sa traga un semnal de alarma in ceea ce ne priveste pe noiAtunci cand mergem la medic pentru a ne tamadui vreo boala trupeasca, incepem prin a-i spune despre ce este vorba, care sunt simptomele, cum se manifesta aceasta boala, cum este ea aratata, ce ne doare. Si iata, si pe omul nostru, care se pogora de la Ierusalim la Ierihon, il doare ceva. Si din pacate il doare tare ca, spune Evanghelia, a cazut intre talhari. Nu unul, ci mai multi – caci pe unul poate l-ar fi biruit, cu unul s-ar fi incumetat poate sa se razboiasca, dar nu unul, ci mai multiSi mai multi fiind, acestia l-au batut. Si si-au batut joc de dansul, si-au batut joc de starea lui si de firea lui omeneasca. Si-au batut joc de demnitatea si de onoarea lui. Si-au batut joc de sanatatea lui, si-au batut joc de virtutea lui. Si dupa ce au facut aceasta, se spune ca s-au dus, lasandu-l abia sufland, lasandu-l in agonie.

Umanitatea, din pacate, din momentul in care a ales sa se separe de cetatea lui Dumnezeu, unde salasluieste tronul slavei Lui Dumnezeu in templul cel sfant al Lui, umanitatea nu face altceva decat sa se pogoare, nu face altceva decat sa coboare, si sa coboare intr-un ritm atat de alert, incat doar nenorocirile cateodata o mai pot opri. Si eu indraznesc sa cred ca talharii aceia care au intalnit si au batjocorit pe omul nostru, n-au facut decat sa implineasca un soi de dreptate dumnezeiasca. Pentru ca, in momentul in care tu te cobori singur pe o cale care stii ca este vizitata de talhari, pe o cale care stii ca trece prin pustiu, un pustiu unde salasluiesc, alaturi de talhari, si fiare salbatice, un pustiu atat de neprimitor prin chiar firea lui, ce sa mai zicem de prezenta si a raufacatorilor intr-insul. Este curata nebunie sa faci lucrul acesta! Este curata nebunie sa te cobori, si mai curata nebunie este sa stii ca te pogori intr-un loc periculos, si sa nu iti iei nici o masura de precautie! Cu totii suntem intr-un moment de pogorare. Toate – sa spunem – elitele noastre intelectuale – politice, sociale, economice – ne asigura de faptul ca suntem intr-o criza. Ne asigura de faptul ca mergem intr-o depresiune, sau intr-o depresie. Ne asigura de faptul ca aceasta perioada de criza nu se stie cand se va termina. Si vedem pentru a cata oara, umanitatea pogorandu-se de la Ierusalim la Ierihon, ajunsi fiind in pustiul acesta, ajunsi fiind in lipsa, ajunsi fiind in necaz, nu ne luam nici o masura de precautie, si ne livram, ne oferim, ne dam batjocurii, chinului pe care talharii il fac cand lucreaza asupra sufletelor noastre.

Pentru ca, dreptmaritorilor crestini, orice lucrare din aceasta a crizei, sa spunem, economice, sociale, politice sau de alta natura, este consecinta fireasca a deciziilor noastre gresite – si nu neaparat a deciziilor noastre gresite legate de politic, de social sau de economic, ci a deciziilor noastre gresite legate de viata noastra spirituala. Suntem atrasi, suntem fascinati atat de mult de Ierihonul acesta lumesc, incat uitam ca a noastra chemare este sa ramanem in Ierusalimul cel de Sus, Patria noastra cea adevarata, despre care marturiseste Scriptura. Adevarata noastra chemare nu este sa ne pogoram.

Tot timpul in Evanghelii Mantuitorul Iisus Hristos este prezentat ca urcandu-Se, suindu-Se la Ierusalim. Ducandu-Se inspre acea cetate unde, Doamne!, va fi rastignit, va fi batjocorit, va fi dat la o parte si desconsiderat. Dar El Se urca la Ierusalim. Se incapataneaza sa faca ceva de care pana si ucenicii Sai se smintesc: De ce Te sui acolo daca stii ca Te urasc? De ce te sui acolo daca stii ca vei muri? „Cruta-Te pe Tine! spune Petru. Iar Domnul ii raspunde: Inapoia mea, satano! Ca nu cugeti cele ale Lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor”. Si oamenii ce fac? Se pogoara. De la Ierusalim, la Ierihon. Se pogoara oamenii! Atunci cand vine vorba sa marturiseasca despre puterea lui Dumnezeu si nu o fac, se pogoara! Atunci cand doresc mai mult decat orice lucrarea aceasta comoda a vietuirii in trup, oamenii coboara! Atunci cand se leapada de Cerescul Intemeietor al Patriei noastre celei de Sus, al Cetatii celei binecuvantate, oamenii se pogoara! Si se pogoara din ce in ce mai mult. Si tare ma tem ca nici o catastrofa, nici un talhar, nici o alta nemernicie nu ne mai poate opri. Absolut nimica!

Vedem in jurul nostru multa contestare a lucrarii lui Dumnezeu, vedem in jurul nostru multa contestare a acestei cetati a Ierusalimului, care este Biserica, vedem in jurul nostru multa lucrare impotriva. Si ne inchipuim ca noi facem un lucru bun [cand atacam Biserica, ierarhii, preotii], credem ca facem o lucrare bineplacuta lui Dumnezeu – daca nu, macar oamenilor. Si acest lucru este cu desavarsire rau, este cu desavarsire mincinos. Si, fratilor si surorilor, ne aflam in inselare, ca, desi ne pare noua ca ne urcam, noi de fapt ne pogoram.Desi ni se pare ca ne inaltam, nu facem decat sa ne afundamSi viata noastra, si credinta noastra dau marturie despre aceasta. Ca este o viata petrecuta in pacat, si este o credinta pe care noi nu o mai slujm, o credinta in a carei date nu ne mai recunoastem, o identitate de care ne lepadam de foarte multe ori cu placere chiar. De ce oare cei faradelege au curaj sa se ridice impotriva noastra? De ce oare talharii se aduna imprejurul Bisericii si o batjocoresc? Ii batjocoresc demnitatea si onoarea, ii batjocoresc lucrarea, ii batjocoresc Intaistatatorii, ii batjocoresc Sfintii si Proorocii, ii batjocoresc lucrarea binecuvantata? De ce? Pentru ca noi am ales sa ne pogoram, am ales sa dam prilej de judecata celuilalt, am ales sa da dam prilej acestei lucrari de rautate indreptata impotriva noastra.

Nu se mai poate astazi sa mai iesi in lume pentru a vesti Cuvantul lui Dumnezeu, pentru ca imediat esti batjocorit. De ce? Pentru ca batjocura este viata noastra. Ne numim crestini si salasluim intre talhari, si intre talhari fiind, nu stim sa dam buna marturie despre lucrarea de crestin. Ne numim crestini si ne pogoram de la Ierusalim, lasandu-l in spatele nostru, intorcand asadar spatele lucrarii lui Dumnezeu, intorcand spatele vointei lui Dumnezeu si la tot ce a facut Dumnezeu pentru noi. Si ne mai miram ca ne merge rau, ne mai miram ca, uitandu-ne la noi, ne vedem de-abia vii, de-abia respirand, de-abia tarandu-ne, de-abia indraznind sa ridicam capul pentru a merge, poate, mai departe.Spre care departe intreb?! Spre Ierihon, spre groapa, spre Sodoma si Gomora, spre lucrurile acestea care nu ne fac cinste, spre lucrurile acestea care ne osandesc! Spre ce coboram? Care este destinatia calatoriei noastre? Care este?

Am ajuns subiect de glume. Pe la televizor, daca vrei sa te dai mare, incepi sa razi de Patriarhi, de Mitropoliti si de Episcopi. Daca vrei cumva sa iti vinzi ziarul, te apuci sa batjocoresti lucrarea vreunei manastiri eventual. Daca vrei sa fii grozav, trebuie sa spui un banc cu Stefan cel Mare alias “Fane babanul”. Si ne simtim bine in aceasta lucrare. Nu ne plecam capul rusinati ori de cate ori ai nostri sunt aratati cu degetul si terfeliti. Nu ne plecam genunchii cerand iertare atunci cand ai nostri sunt aratati cu degetul si a caror lucrare este batjocorita in toate, sa spunem, mijloacele acestea de propagare – chipurile – a „informatiei”. Nu ne este rusine pentru ca nu ne mai identificam cu ai nostri. Nu ne mai este rusine pentru ca nu ne mai identificam cu Cel Care a spus: „Iata, Eu sunt alaturi de tine!”, si Cel Care ne-a invatat: „Purtati-va sarcinile unii altora si asa veti implini legea lui Hristos”. Caci asta inseamna credinta, nu inseamna batjocura si aratat cu degetul, inseamna purtatul sarcinii.

Credeti ca samarineanului milostiv i-a convenit ca i s-a stricat calatoria pentru a ajuta un nemernic? Credeti ca i-a convenit [i-a fost usor, n.n.] samarineanului milostiv sa il puna pe asinul sau, sa toarne pe ranile aceluia untdelemn si vin si apoi sa il duca la o casa de oaspeti si sa cheltuiasca cu el? Nu i-a convenit [nu i-a fost usor, n.n.] deloc. Dar a facut-o! A facut-o! Cati dintre noi mai suntem in stare sa purtam neputintele altora, sa purtam sarcinile altora, sa purtam necazurile altora, sa purtam supararile altora? Nu mai avem nimic sfant in noi tocmai pentru ca nu mai stim sa purtam pe celalalt in spate. Rau, prost, nemernic, greselnic, dar il purtam! Pentru ca este al nostru. Pentru ca Dumnezeu ni l-a incredintat, pentru ca Dumnezeu ne-a facut, cu o legatura nedezlegata, ai Sai. Si ca in prezenta Sa stand, nu mai avem voie sa fim talhari, nu mai avem voie sa fim batjocoritori, nu mai avem voie, dreptmaritorilor crestini, sa ne coboram! Nu mai avem voie sa ne infundam!

De aceea, in zi de praznuire a Sf. Ioan Gura de Aur, sa ne aducem aminte si de persoana, si de lucrarea acestui om care a considerat ca stabilitatea, credinciosia, atasamentul fata de valorile Bisericii si fata de oamenii Bisericii este singurul lucru care conteaza cu adevarat. In viata sa vedem ca a fost contestat uneori chiar dinlauntrul Bisericii, a fost trimis in exil de imparati care se numeau pe dansii „crestini”. A fost aratat cu degetul de oameni care se considerau poate ei insisi botezati. Si cu toate acestea, ocarat fiind, batjocorit fiind, trimis fiind in exil, fiind deposedat de toata demnitatea sa episcopala si-a sfarsit viata aceasta pamanteasca inchinand lui Dumnezeu un imn de slava si zicand: „Slava lui Dumnezeu pentru toate!.

Slava lui Dumnezeu si pentru ocara, slava lui Dumnezeu si pentru necinste, slava lui Dumnezeu pentru deposedare de demnitate si de onoare, slava lui Dumnezeu pentru lucrarea Sa binecuvantata aratata in necazuri, in suparari si necinste, slava lui Dumnezeu pentru cuvantul de mangaiere – putin poate – pe care l-am regasit aici si acolo, slava lui Dumnezeu pentru atingerea binecuvantata a harului Sau adresata inimilor noastre, prin care ne-am intarit, prin care am indraznit si noi sa ridicam capul, prin care am indraznit si noi sa privim spre cer, prin care am indraznit sa mai speram si noi ca poate se va opri cineva pe drum, si – in aceasta stare de pogorare si de suparare si de necaz si de contestare fiind – se va gasi cineva care sa ne intinda mana de ajutor, mana de mangaiere, mana de binecuvantare.

Sa ne apropiem asadar cu smerenie de rugaciunea care a mai ramas din Liturghia cea pusa sub numele sau – a Sfantului Ioan Gura de Aur – si, in aceasta stare fiind, sa cerem lui Dumnezeu putere ca sa trecem de ispitele pe care ni le aduc in viata noastra talharii diavoli, sa trecem – cu bucurie, poate – de incercarile pe care lumea ni le aseaza in fata.

Si sa mai facem ceva: sa cerem lui Dumnezeu sa intervina in viata noastra in asa fel incat pogorarea noastra catre pacat, pogorarea noastra catre necinste, pogorarea noastra catre lasitate, sa fie oprita! Sa fie oprita, si mai mult decat aceasta, sensul calatoriei noastre sa fie inversat, sa nu ne mai coboram, fratilor, de la Ierusalim la Ierihon, ci sa indraznim, sa indraznim si sa credem ca si pentru noi este posibila urcarea de la Ierihonul patimilor si a oricarui fel de necinste, spre Ierusalimul cel de Sus, patria noastra cea cereasca, adevarul mantuirii noastre si binecuvantarea care se afla in mainile lui Dumnezeu si in inimile noastre in veci de veci. Amin!”

sursa audio: Manastirea Sihastria Putnei

transcriere: Cuvantul Ortodox

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php