Din Temniţele Memoriei: 22 februarie 1937, apare ziarul “Buna Vestire”

0 149

În urmă cu 80 de ani Mihail Manoilescu înfiinţa “Buna Vestire” – “ziar liber de luptă şi doctrină românească”. Cu apariţie zilnică, „Buna Vestire” a funcţionat până la instaurarea dictaturii regelul Carol II, când a fost suprimată de cenzură. A reapărut pentru scurtă vreme în timpul Statului Naţional Legionar începând cu 7 septembrie 1940. Este din nou suprimată imediat după lovitura de stat a Generalului Antonescu, în 23 ianuarie 1941.

Directori ai ziarului în prima lui perioadă de apariţie au fost Dragoș Protopopescu și Toma Vlădescu. Prim-redactor era Mihail Polihroniade, iar secretar de redacție, Valeriu Cârdu. În 1940 ziarul a fost condus de Grigore Manoilescu (director), Constantin Noica (prim-redactor) şi Valeriu Olaniuc (secretar de redacţie). În timpul Statului National Legionar a existat şi un supliment săptămânal „Buna Vestire de Duminică”

Între colaboratorii „Bunei Vestiri” s-au numărat şi: Mircea Eliade, Mircea Streinul, Virgil Rădulescu, Nicolae Totu, Al. Cristian-Tell, Alexandru Constant, Aron Cotruş, Christian Petrescu, Horia Stamatu, Radu Gyr, g-ral C. Dona, Ion Găvănescul, Ion Chinezu, Dumitru Cuclin, Alexandru Randa etc.

sursa: Fundaţia „Profesor George Manu”

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php