”Viața și jertfa” partizanului Gheorghe Pașca. A existat o Românie liberă de comunism în munții Carpați

2 116

Despre rezistența anticomunistă din Munții României s-a scris relativ mult după căderea regimului comunist, dar în general fără o direcție coordonată de institutele naționale de istorie, universități sau Academia Română. În afară de cercetătorii de la Institutul de Istorie Orală din Cluj și IICCMER, istoriografia oficializată a evitat să cerceteze sistematic lupta anticomunistă de partizani din arealul montan românesc, unică în Europa ocupată de sovietici. Sigur că pentru aceste subiecte delicate care evidențiază complicități pe durata lungă și compromisuri internaționale cu bolșevismul mondial nu s-au oferit fonduri europene și cercetătorii care au dorit să facă carieră nu s-au înghesuit să scrie de teamă sau comoditate financiară. Dar spre norocul istoriografiei noastre avem istorici și pasionați de istorie care suplinesc această lacună din istoria noastră recentă.

 

Am avut plăcuta surpriză să intru de curând în posesia unei cărți sublime, foarte bine documentate, comprehensivă și scrisă cu acribie de preotul Vasile Rus din Nepos: ”Gheorghe Pașca: Viața și Jertfa” (Ed. Născut Liber, Bistrița, 2016). Despre partizanul Gheorghe Pașca am mai citit în presa online, în urma săpăturilor arheologului Gheorghe Petrov de la IICCMER, care a dus o campanie arheologică pentru descoperirea mormântului luptătorului anticomunist în ”cimitirul țiganilor” din Năsăud. Epopeea anticomunistă a lui Gheorghe Pașca are elemente comune de identificare cu eroismul grupărilor de partizani conduse de Șușmani și Capotă-Dejeu din Munții Apuseni. Preotul Vasile Rus a reușit cu deosebită acribie și cu o intuiție istoriografică demnă de un istoric profesionist să urmărească cu un fler de detectiv parcursul luptei anticomuniste a partizanului Gheorghe Pașca, născut în Săliștea de Sus a Maramureșului în 1901, care a luat arma în mână pentru libertatea poporului supus brutal de bolșevici. Pr. Vasile Rus a reușit o documentare exhaustivă în arhivele CNSAS, analizând critic dosarul de Securitate al lui Gheorghe Pașca, de circa 1300 de pagini, precum și o coroborare cu ancheta orală, împreună cu supraviețuitori și localnici din Munții Țibleș și zona Năsăud, care au intrat în contact cu luptătorul anticomunist. Autorul reușește să ofere o frescă esențială a rezistenței armate din județele Maramureș și Bistrița-Năsăud.Gheorghe Pașca născut la 1901 în Săliștea de Sus de lângă Vișeu, făcea parte dintr-o familie de dogari cu numeroși copii (14 la număr). De tânăr a fost un om care a iubit muntele și vânătoarea. Era un spirit liber și viu, un patriot creștin. A făcut parte din PNȚ, fără să fie un membru activ în acest sens. La o vânătoare regală Gheorghe Pașca salvează un prinț care era atacat de un urs. El împușcă fiara. Drept recompensă primește o pușcă de vânătoare foarte scumpă, care mai târziu comuniștii au dorit să i-o confiște. În 1945 a dezarmat o grupare armată maghiară în retragere, luând armele și ascunzându-le. În 1947 comuniștii i-au cerut să predea armele. Pașca a refuzat, mai ales să predea pușca scumpă a prințului. Arestat, anchetat și fugar de sub escortă Gheorghe Pașca ia calea munților devenind un partizan anticomunist, care aștepta să ”vină americanii” pentru eliberarea țării de sub jugul comunist. Se alătură grupului de partizani Ioan Popșa și lovește puternic în colaboratorii comuniștilor: activiști, coperatiști, brigadieri și funcționarii primăriilor. Dumitru, fratele lui Pașca este ucis în 1950 într-o capcană a Securității din satul Șandra. E interesant cum autorul surprinde viața cotidiană a lui Gheorghe Pașca, care fugar în Munții Țibleș sau Călimani are timp să se îndrăgostească de o fată tânără de țăran și s-o ia de soție. Ei se retrag într-un ”buncăr” pe dealul Comarnice, unde fata dă naștere unui prunc. Așa cum susține autorul, Gheorghe Pașca nu ar fi rezistat mult timp în munți fără sprijinul aproape total al populației, care îi ofereau hrană și cele trebuincioase vieții de fugar. Partizanul Pașca se înfrățește cu Gheorghe Vlad al Împăratului, un alt partizan, dar mult mai violent în acțiunile împotriva celor care pactizau cu comuniștii. Gheorghe Pașca evita să terorizeze des colaboratorii regimului pentru a nu își îndepărta familiile acestora care-l sprijineau cu mâncare, bani și informații. Datorită atitudinii dure a lui Gheorghe Vlad al Împăratului față de ciobani, acesta cade în urma unei trădări, după ce ceruse bani de la o stână, fiind împușcat de trupele de Securitate pe Valea Arieșului.

Gheorghe Pașca în 1953 scapă de o încercuire a Securității a buncărului de la dealul Comarnice, ce amintește de luptele partizanilor lui Spiru Blănaru din Munții Banatului. Lupta e cruntă, câțiva securiști sunt împușcați mortal de eroi, iar Pașca, după ce aruncă câteva grenade reușește să facă o breșă în încercuire și să fugă în pădure. Soția Ioana Vlad și coconul lui Pașca cad în mâinile securiștilor. Pruncul e luat la casa copilului. Pr. Vasile Rus surprinde foarte subtil filosofia creștină de viață a lui Gheorghe Pașca. Aici simțim o simpatie pe linie religioasă a autorului cu partizanul. Pașca avea mereu două Biblii la el. Ținea post și se ruga mult în casele unde era găzduit. Avea o premoniție extraordinară când era urmărit de copoii Securității. Citea seara înainte de culcare din Biblie. Avea simțul proniei cerești. Le spunea gazdelor cu 10 minute înainte să închidă ușile că trebuie să vină securiștii. El pleca și exact după minutele respective apăreau și securiștii. Pașca îi făcea pe comuniști ”draci”. Vedea maniheist lupta vieții: între Lumină și întuneric. Pașca avea darul ”înainte vederii” și știa cine este informatorul securității. Nu a căzut în cursa întinsă de preotul Bondane Ioan din Telciu, care devenise informatorul Securității, și care l-a atras într-o cursă în care nu a căzut. Până la urmă tot trădarea l-a răpus. Securitatea din Năsăud era coordonată de cea din Cluj și a trimis batalioane întregi de militari, tocmai de la unitatea din Florești. Pașca își făcuse o colibă mai sus de izvorul Bichigiului, pe Valea Rea, înspre Țibleș. Securiștii erau disperați că nu cădea în încercuire. Aici intervine trădarea. Gheorghe Rus, fost șef de cuib legionar, care locuia în zonă îl sprijinea cu mâncare și informații. Fiul său Gavrilă, care fusese în armată la Canal, dezertează acuzându-i pe comuniști de represiune și tortură. Împreună cu Pașca fac echipă în Munții Țibleșului și locuiesc în buncărul de la izvorul Bichigiului, la circa 300 de metri de drum. Preotul Bondane le spune securiștilor că degeaba îl caută în altă parte pe Pașca, acesta e în zona Bichigiului. Se întăresc măsurile informative și se arestează localnici ca să bage spaima în populație să nu-l mai sprijine pe partizan. În final, vărul lui Gavrilă, tânărul Alexa Ștefan trădează și spune comuniștilor locația buncărului. Gheorghe Rus e torturat și trimis legat în fața buncărului, securiștii amenințând că dacă moare unul dintre ei îl împușcă. Cu toate acestea maiorul clujean Luigi Marțiș cade rănit. Două companii de securiști încercuiesc locația. Se duce o luptă grea cu securiștii pe 5 februarie 1955. Se trage cu pistolul mitralieră și se aruncă grenade. După ore întregi de luptă eroii Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus se sinucid cu un glonte sub bărbie ca să nu cadă vii în mâinile comuniștilor. Cadavrele partizanilor sunt expuse în curtea Securității din Năsăud, apoi la toaleta publică pentru un pelerinaj cu copiii din zonă ca să vadă morți ”bandiții”. În final cadavrele partizanilor sunt aruncate într-o groapă fără cruce din ”cimitirul țiganilor”.

Arheologul clujean Gheorghe Petrov încearcă prin săpături sistematice să-i descopere mormântul. De remarcat că autorul publică lista cu numele securiștilor criminali care au ucis cei doi eroi ai neamului românesc ca o aducere minte că nu trebuie uitați trădătorii ce au pactizat cu ocupantul sovietic împotriva poporului român. De o emoție candidă și importanță documentară deosebită sunt și interviurile cu urmașii familiei Pașca și cu cei care l-au cunoscut personal în peregrinările sale. Cartea scrisă de Preot Vasile Rus e un document istoriografic care jalonează scrisul istoric românesc despre o pagină eroică a poporului român împotriva comunismului instaurat la noi în țară de forțe străine. Lupta lui Gheorghe Pașca, care a rezistat cu arma în mână până în februarie 1955 e o mărturie că a existat o Românie liberă de comunism în munții noștri, în care au trăit luptători dârzi și neînfricați precum Ion Gavrilă Ogoranu. Cartea e o filă in memoriam reparatorie pentru cei care s-au jertfit ca românii să fie liberi. Cu această carte Pr. Vasile Rus a intrat cu fruntea sus în tagma istoricilor.

 

de Ionuț Țene NapocaNews

2 Comments
  1. gaf says

    ce s-a ales de varul alexa stefan, tradatorul locului unde se gasea eroul, se documenteaza in carte ce s-a ales de tradator. mai traieste, are urmasi?

  2. calin eugen says

    Gheorghe Pasca,un mare luptator,un mare erou!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php