O retrospectivă 2016 şi… LA MULŢI ANI 2017!

1 755

Pentru că aţi fost împreună cu noi în acest an 2016, în care am petrecut atâtea momente minunate, pentru că datorită vouă, tuturor, Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu există ca instituţie a memoriei demnităţii româneşti, se manifestă în viaţa publică şi este respectată ca atare, înainte de a vă ura un An Nou fericit, vă propunem o succintă retrospectivă a principalelor evenimente din 2016.

# 23 ianuarie 2016, Cobadin/Constanţa.

Anul 2016 a mai impus un eveniment memorial cu dată fixă. De această dată în Dobrogea. Prima acţiune publică a acestui an s-a desfăşurat la Cobadin şi Constanţa şi a fost dedicată eroului rezistenţei armate anticomuniste din Dobrogea – Gogu Puiu. Prezenţa atât de numeroasă la comemorarea de la Cobadin şi la simpozionul memorial de la Constanţa ne-a convins pe toţi că Gogu Puiu e viu şi că el s-a întors cu adevărat din legendă, acasă… Dan Puric, Oana Stănciulescu, ÎPS Teodosie Arhiepiscopul Dobrogei şi alţii, precum şi minunatul grup Vanghilizmo, ne-au fost alături la aceste evenimente ce nu vor fi uşor uitate.

 

# 17 februarie 2016, Librăria Eminescu.

Şi anul acesta am omagiat pe cei 5 eroi care, în 1955, au înţeles să rişte totul pentru a ataca Legaţia RPR de la Berna, demonstrând astfel activitatea de spionaj în favoarea URSS pe care o duceau agenţii Securităţii legendaţi în diplomaţi. La proiecţia filmului „Atacul de la Berna” a participat însăşi autoarea acestuia, distinsa doamnă Lucia Hossu Longin.

# 29 februarie 2016, Librăria Eminescu. 
O adevărată linie de rezistenţă în faţa asaltului împotriva memoriei – Dan Puric, Octav Bjoza, Zoe Rădulescu, Oana Stănciulescu, Marius Oprea, Lucia Hossu Longin şi Alexandru Căutiş, au fost alături de noi la vernisajul expoziţiei „Dragoste în vremea Rezistenţei”, care a putut fi vizitată de bucureşteni până pe 15 martie, şi care a prezentat poveştile de iubire strivite de gratiile închisorii sau de gloanţe, ale unor personalităţi ale luptei anticomuniste.

# 12 mai 2016 – Piaţa Universităţii. 

O expoziţie dedicată memoriei lui Ion Gavrilă Ogoranu la 10 ani de la moartea acestuia, a ocupat scuarul Colţea din Piaţa Universităţii timp de o sptămână, iar vernisajul acesteia, din ziua de 12 mai, a reunit personalităţi de marcă din diverse domenii ale culturii româneşti, alături de numeroşi bucureşteni care au dorit să-şi amintească astfel de cel care a condus rezistenţa armată anticomunstă din Munţii Făgăraşului. Dan Puric, Lucia Hossu Longin, Marius Oprea, Ion Coja, Zoe Rădulescu, Oana Stănciulescu, au fost din nou alături de noi la acest minunat eveniment.

# 21 mai 2016, Alba Iulia. Simpozionul memorial anual Ion Gavrilă Ogoranu a fost dedicat anul acesta, bineînţeles, împlinirii a 10 ani de la trecerea în veşnicie a eroului. Ca de fiecare dată, organizarea evenimentului în sala mare a Muzeului Unirii din Alba Iulia, coordonată de preşedintele Coriolan Baciu a fost excelentă, având invitaţi de marcă ai vieţii ştiinţifice precum istoricul Liviu Pleşa de la CNSAS, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, prcum viceprimarul Gabriel Pleşa.

# 23 mai 2016, Constanţa. Nu ne preocupă exclusiv trecutul, ci suntem preocupaţi de identificarea unor soluţii viabile pentru ieşirea României din marasmul economic şi social în care se găseşte – am demonstrat-o pe 23 mai, când la Constanţa am organizat conferinţa „România, încotro?”, având ca invitat pe dl Călin Georgescu – directorul Institutului ONU pentru indicele de sustenabilitate, care a prezentat strategia sa de redresare a ţării. La eveniment au participat şi Zoe Rădulescu – preşedintele de onoare al Asociaţiei Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei şi respectiv Florin Dobrescu – secretarul Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu.

# 12 iunie 2016, Trollo Pub. Seara de 12 iunie va rămâne una de neuitat. Cel puţin aşa au simţit cei care s-au aflat alături de Cedry2k şi invitaţii săi – Jianu, Eufonic şi Stripes, împreună cu Fundaţia „Ion Gavrilă Ogoranu” şi Asociaţia „Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei”, la localul Trollo Pub de pe Şoseaua Viilor nr. 11, unde – prin bunăvoinţa lui Ionuţ Băiaş – a avut loc un nou concert SFINŢII ÎNCHISORILOR. La eveniment a fost prezent un numeros public. Între tinerii adepţi ai curentului hip-hop au putut fi văzuţi şi numeroşi urmaşi ai luptătorilor anticomunişti, inclusiv foşti deţinuţi politici.

# 23 iunie 2016, Librăria Eminescu.

Din  nou la Librăria Eminescu, de această dată alături de jurnalistul Ionuţ Ţene, autorul cărţii „Valeriu Gafencu – o biografie teologică a Sfântului Închisorilor”, la eveniment participând şi fostul deţinut politic preot Vasile Bordaşiu, precum şi istoricul Marius Oprea.

 

# 22-24 iulie 2016, Sâmbăta de Sus.

Trei zile de drumeţii, expoziţii, filme, simpozioane şi comemorări, împreună cu amintirile depănate de participanţii la Rezistenţă. Numeroşi tineri veniţi din toate zonele ţării, dar şi din Banatul Sârbesc şi Basarabia, s-au reunit, alături de foşti deţinuţi politici şi urmaşi ai acestora, sub poalele Făgăraşilor, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, generoasa gazdă a Zilelor Rezistenţei, desfăşurate anual în primul sfârşit de săptămână de după Sf Ilie.

# 19 octombrie 2016, Sala Reduta – Braşov.

Un nou simpozion memorial cu dată fixă a fost inaugurat în acest an la Braşov, pe 19 octombrie, când Sala Reduta a fost neîncăpătoare pentru braşovenii veniţi să-l omagieze pe Nicolae Purcărea – cetăţeand e onoare al municipiului, fost deţinut politic, luptător anticomunist şi Tezaur Viu UNESCO. Dan Puric, Marius Oprea, Octav Bjoza, alături de alte personalităţi braşovene, dar şi elevi ai lui Nicolae Purcărea, au fost prezenţi la acest exerciţiu de neuitare a eroului din Scheii Braşovului. Simpozionul anual a fost fixat în fiecare septembrie, de ziua morţii lui Nicolae Purcărea. Alexandru Costache, coordonatorul organizării acestui simpozion s-a achitat cu succes de această îndatorire de onoare.

# 29 octombrie 2016, Fortul 13 Jilava. Ca în fiecare an, eroii anticomunişti paraşutaţi de aviaţia militară SUA şi executaţi în 1953, au fost comemoraţi printr-un pelerinaj organizat la Fortul 13 Jilava, unde zeci de tineri au putut beneficia de un ghidaj al teribilei închisori comuniste, realizat chiar de foştii deţinuţi politici dr. Corneliu Boiangiu şi Gheorghe Nichifor. Totul s-a încheiat cu tradiţionala comemorare de la crucea de deasupra Văii Piersicilor.

# 25-27 noiembrie 2016, Tâncăbeşti, Jilava, Bucureşti.

În acel weekend am fost bucuroşi de vizita, la invitaţia Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, a delegaţiei comune a Partidului Naţionalist Francez şi a Publicaţiei <<Jeunne Nation>>, care a vizitat obiective de referinţă ale istoriei recente şi luptei pentru libertatea şi demnitatea poporului român. Reprezentantul celor două organizaţii au fost Yvan Benedetti – carismaticul lider naţionalist,militant pentru apărarea identităţii naţionale şi a familiei tradiţionale din Franţa, însoţit de reprezentantul Asociaţiei CLAN (pentru sprijinul juridic şi social al naţionaliştilor şi anticomuniştilor victime ale tot mai frecventelor abuzuri ale politicii guvernamentale represive). Ei l-au avut alături pe dl Radu Creangă, de la Paris, reprezentant marcant al generaţiei luptelor studenţeşti anticomuniste din 1989-1990, senior al Ligii Studenţilor. Am participat împreună la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu de la Tâncăbeşti, am efectuat o vizită la Fortul 13 Jilava şi am prezentat camarazilor francezi obiective de interes istoric pentru lupta anticomunistă din Bucureşti.


# 21 decembrie 2016 – Cimitirul Eroilor / Piaţa Universităţii.
Ca în fiecare an, am fost alături de amintirea tinerilor care au căzut, în decembrie 1989, sub gloanţele represiunii comuniste, depunând coroane în cadrul ceremoniilor oficiale de la Cimitirul Eroilor Revoluţiei şi Crucea de la Piaţa Universităţii.

 

# 22-23 decembrie 2016 – Bucureşti. Înaintea răstimpului dedicat meditaţiei şi bucuriei Sărbătorilor sfinte, am colindat pe o parte din foştii deţinuţi politici, dar şi pe urmaşi ai acestora, la Bucureşti. În casele celor prigoniţi şi osândiţi, au răsunat din nou colindele din închisorile comuniste. Credem că, pe lângă a aduce o mângâiere sufletelor greu încercate, acest demers are rostul perpetuării, într-o formă vie, a colindelor din închisorile politice.

La revedere, 2016! Fie ca Anul Nou 2017 să ne unim cu toţii eforturile şi, sub harul divin, să realizăm mai mult şi mai bine întru veşnica neuitare a celor ce au luptat pentru Libertatea şi Demnitatea neamului românesc, întru înlăturarea răului din Ţară şi întru ridicarea aici, pe pământ românesc, a unei generaţii tinere cu conştiinţă naţională şi frică de Dumnezeu!

La mulţi ani!

1 Comment
  1. IO...gereules says

    Frumoasa urare pentru romani si pentru oameni.Dar fara sa vrei te gandesti la unele creaturi umane care nu fac altceva decat urmaresc,ca naparcile cum sa pacaleasca,cum sa-si faca traiul mai”fericit”calcand in picioare dogmele divine cu care s-au nascut,cu care au aparut pe lume,calcand in picioare cadarve omenesti.Cadavru nu inseamna numai un mort ci inseamna mai mult,oameni mutilati sufleteste,mutilati in onoare si bun simt,mutilati in viata normala a familiei,a copiilor lasati pe drumuri,a mamelor carora le usuca izvorul laptelui si al sperantelor.Cei ce faptuesc aceste anomalii ale omului si ale vietii,nu au nici o teama de Dumnezeu si de nimeni,ei insisi se cred Dumnezei,nu le e rusine,nu se gandesc ca va venii o vreme,cat sant inca in viata asta pamanteasca,in care nu pot sa mai indrepte nimic,nici un rau facut in viata lor?Nenorocirea e ca nivelul spiritual al oamenilor din epoca pe care o strabatem se reduce numai la umplerea stomacului,nimic in el dragostea pentru aproapele tau,pentru tara in care au vazut lumina zilei sau pe care au adoptat-o si in care esti fericit,dragoste care se numeste patriotism.Oamenii din ziaua de astazi nu se mai gandesc la asa ceva.Nivelul general al constiintei nu se mai reduce decat la mancare.Pacat/Cuvantul Tarii al Patriei rasuna ca o mustrare spusa intr-un vers popular romanesc:Din bucata mea de paine/am hranit un om si-un caine/cainele ma recunoaste/omul nu ma mai cunoaste/si atunci te-ntreb pe tine/care-i om si care-i caine?Anul Nou care vine sa adoge in suflete oamenilor,a fiintelor umane dragostea cea adevarata.

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php