Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil

0 92

A doua zi după Buna Vestire a Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, Biserica a hotărât a sărbători Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil cu cântări de laudă, cinstind pe bunul vestitor de bucurie. Pentru că se cuvine aceluia a fi cinstit de noi după vrednicie, ca cel ce a slujit taina mântuirii noastre, aducând Fecioarei celei fără de prihană vestire despre întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, în preacuratul ei pântece.

 

Sfântul Arhanghel Gavriil este pentru oameni îngerul milostivirii şi al bunăvoinţei dumnezeieşti. Fiinţă de foc şi dăruită vederii slavei dumnezeieşti, Arhanghelul Gavriil a fost desemnat de Domnul ca „duh slujitor, trimis ca să slujească pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii“ (Evrei 1, 14). Potrivit Sfântului Proclu al Constantinopolului, numele lui înseamnă „Dumnezeu şi om“ şi a fost rânduit de Dumnezeu să vestească tainele legate de Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Încununarea acestei misiuni a fost acel „Bucură-te“ adresat Maicii Domnului.

 

De asemenea, Arhanghelul Gavriil a tălmăcit proorocului Daniil vedeniile minunate, s-a arătat dreptei Ana înştiinţând-o că va naşte pe Maica Domnului nostru Iisus Hristos, a fost păzitorul Sfintei Fecioare Maria pe când se afla în biserică, s-a arătat preotului Zaharia vestindu-i naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. El s-a arătat păstorilor la Betleem vestindu-le marea bucurie a Naşterii Domnului, s-a arătat Mântuitorului Hristos în Grădina Ghetsimani înainte de patima Sa cea de bunăvoie. Tot el s-a arătat femeilor mironosiţe în ziua Învierii Domnului şi Sfintei Fecioare Maria pe când se ruga în Muntele Eleonului, vestindu-i apropierea cinstitei Adormiri.

via Basilica.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php