SCANDAL „ANTISEMIT” LA TVR! Organizaţiile evreieşti atacă BOR, iar antenele lui Voiculescu acuză TVR de antisemitism. Asociaţia evreilor din Cluj cere sancţiuni din partea autorităţilor

10 1.021
judovean afurisit

“Postul public TVR 3 a difuzat vineri trecută, la emisiunea de relansare a canalului, un colind care a stârnit reacţii vehemente ale unor cercuri evreieşti care l-au catalogat ca „antisemit”, fiind reclamat la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de către Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22″, anunţă Antena 3.

Grupul de colindători clujeni Ansamblul “Dor transilvan” a cântat, în cadrul emisiunii, un colind în care este folosit de mai multe ori termenul “jidov”. Grupul de Dialog Social, organizaţie creată în 1990 sub auspiciile lui Silviu Brucan, a remis presei un comunicat şi a sesizat ofical CNCD cu privire la presupusul antisemitism al conţinutului acestui colind.

Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului a protestat, de asemena, prin Mrco Maximilian Katz, acuzând Televiziunea Română de propagarea antisemitismului. În comunicat, factorii de decizie ai statului român sunt sesizaţi cu privire la înmulţirea manifestărilor publice de tip legionar şi se cere luarea de măsuri drastice pentru stoparea acestui fenomen. Lui Katz i s-au alăturat protestele vehemente ale ambasadorului Israelului la Bucureşti, dar şi ale reprezentanţilor Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, dar şi numeroase proteste din exterior.

Colindul cu pricina spune la un moment dat: “A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afuristit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ.. Numai la corlan [= horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară [= fum] în drum”, potrivit unui fragment din colind.

Societatea Română de Televiziune (SRTv) a remis un comunicat cuprinzând punctul de vedere al conducerii TVR Cluj vizavi de discuţiile generate de difuzarea la TVR 3 a unui colind considerat antisemit: „Alegerea colindelor interpretate de Ansamblul «Dor transilvan» a aparţinut Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Cluj. Emisiunea «Alege verde» a fost transmisă în direct pe TVR 3, iar Studioul TVR Cluj nu avea cum să facă o selecţie a repertoriului. Colinda face parte din folclorul arhaic tradiţional şi este inclusă pe un CD care se comercializează în magazinele de specialitate”, spune SRTv.

Potrivit comunicatului, „în acest caz, Studioul TVR Cluj consideră că interpretarea colindei respective a fost o alegere neinspirată şi, în consecinţă, a sesizat Consiliul Judeţean Cluj, în subordinea căruia se află Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale”.

Conducerea CJCPCT Cluj s-a apărat arătând că nu ar fi cunocut versurile colindului şi că, dincolo de orice conotaţii interpretabile, d-lor au în vedere doar ideea de colind tradiţional, nicidecum vreo intenţie antisemită.

În realitate este vorba de un colind arhaic românesc din Transilvania, foarte vechi, a cărui origine se pierde în negura timpului, şi care nun are nimic comun cu antisemitismul ultimului secol şi cu atât mai puţin cu atrocităţile comise împotriva evreilor în timpul războiului, costilitatea faţă de evrei având un caracter religios, ca urmare a respingerii lui Hristos de către aceştia, iar termenul de „jidov” nu are o conotaţie peiorativă, în condiţiile în care acesta era termenul cu care populaţia românească îi denomina pe evrei cu sute de ani în urmă (nu exista în lexiconul românesc de atunci nici un alt sinomim, cum ar fi termenul „evreu” folosit astăzi).

10 Comments
  1. IO../ says

    Acest colind este o facatura intentionata cu scopul de a implica poporul roman in defaimarea evreilor.Nu este adevarat.Colindul se pretinde a fi foarte vechi,de pe vremea apropiata evenimentelor din Israelul anilor 1 sau 2 dupa Cristos,ceace este imposibil.Tracii din acea vreme,apoi romanii n-au avut treaba cu Isus si cu evreii.Tracii aveau alti zei,credeau in Zamolxe.Biblia scrisa in greceste sau in latina,poporul n-o putea citii.Tracii si urmasii lor Romanii nu stiau sa citeasca nici romaneste(latina vulgara)Crestinismul iudaic a patruns pe teritoriul tracilor pe la 1300-1400.El a patruns fortat dovada fiind un intreg folclor de injuraturi ale romanior,care aproape in totalitate sant impotriva bisericii.Ex:biserica matii,cristosii matii,botezul si cadelnita matii,parastasul matii,altarul matii..etc..etc..Atunci cum au putut creea ei un cantec popular impotriva celor care l-au ucis pe Isus,comform Bibliei,despre care nici nu auzise.Ei care au protestat sute de ani impotriva crestinizarii fortate,nu aveau treaba cu Isus,El a fost popularizat cam cu cca 200-300 de ani in urma.Iar acest colind pretide a fi foarte vechi de cel putin 1500-1700 de ani.Cel ami bine ar fi ca politia sa caute ,sa investgheze cine este autorul decand a aparut ca si cantec popular,despre care nu s-a auzit nimic pana acum.

  2. Un Creștin-ortodox says

    Măi IO../ se vede că ești incult. Asta se datorează cu siguranță și faptului că ești sectar. Pentru cultura ta generală află că în România (fosta Dacie) creștinismul este de origine Apostolică, cu 200-300 de ani în urmă au apărut sectarii pe acest pământ românesc.
    Un alt aspect este faptul că, la noi, creștinismul nu s-a impus cu sabia (forța) și nici într-un caz în 1300-1400. Se vede că nu cunoști istoria acestui neam, deși pretinzi că ai fi român.
    În perioada aceea au venit, peste creștinii-ortodocși din cele trei țări românești, musulmanii (otomanii), catolicii, iar puțin mai târziu lutheranii și calvinii, care i-au prigonit (omorât în diverse moduri, care de care mai groaznice).

  3. Florin Dobrescu says

    Doamne, mare e grădita Ta!… Auzi, să investigheze poliţia cine a compus acest colind!… Cine are cât de cât habar de etnografie, ştie că astfel de colinde cu conţinut legat de „jidovi” şi culpa lor de defăimare a creştinismului se găsesc din belşug în toate culegerile de folclor, încă de acum 150 de ani, în toate regiunile ţării.

  4. Gradinaru says

    Daca ar avea Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului rabdare sa asiste la slujbele noastre , mai ales din perioada Triodului, a Saptamanii Patimilor, a constata cu stupoare ca multe irmoase(cantari) fac referire la jidovi si la purtarea lor fata de Hristos.Dupa mintea lor, ar trebui interzise si slujbele noaster , caci jignesc orgoliul evreiesc. Oricum , precizarea ca „jidovul ar fi bun doar sa fie afumat la horn” mi se pare deplasata.si nu cred ca era necesara

  5. Vlad says

    Unde au fost organizatiile evreiesti pana acum, ungurii inaugureaza monumente naziste in ungaria si Romania, nu apare nici o organizatie evreiasca. Bine ca se leaga de un colind, ca bine spune melodia, JIDOVAN AFURISIT !!!

  6. ionutz says

    Scandalul colindului “antisemit” a fost generat de… Adrian Rozenberg, producator si director adjunct la TVR Cluj,evreu la origine.

  7. GEORGE says

    Am vrut să tac, dar nu pot. Aș dori să spun doar câteva cuvinte pentru „atotștiutorul” istoriei acestui popor. Se vede că nu are curajul să-și spună numele, conștient fiind (sau poate că nu) de faptul că nici măcar nu merită să poarte vreunul. Colindele românești sigur nu au nimic comun cu antisemitismul dar dumnealui sigur are „treabă” cu antiromânismul. Cum poți să spui așa ceva despre unicul popor din lume născut creștin (decât dacă nu ești rău intenționat, prost sau sectar – ceia ce e tot atâta)? Doar un singur exemplu de vechime a creștinismului pe aceste meleaguri binecuvântate: la primul Sinod Ecumenic (al creștinătății!!!) din anul 325 d.Hr. a participat și un episcop de Vicina, din Dobrogea. Iar calendarul după care se ghidează toată lumea (creștină sau necreștină) este al lui Dionisie Exiguul, care este tot român, ori îți convine, ori ba.

  8. angela tarziu says

    Dragii mei acest colind este foarte vechi.Eu il stiu de la strabunica mea si multumesc lui ISUS CRISTOS ca am cunoscut-o.Prin ea mi-am dat seama ce superbi au fost mosii si stramosii nostri.Când eu eram mai mica era colindul ce se spunea la fiecare casa de Craciun.Nu are nimic antisemit in el.Este odedicatie a bunilor si strabunilor nostri pentru Isus. Acum nu pot sa nu vaspun: tovarasilor domni, chiar nu mai tine cu manipularea si prosteala.Deveniti caraghiosi ! Pe cuvânt !

  9. Manole says

    …si Eminescu trebue condamnat de ei….atunci cand spune prin vocea unui”proletar”,citez;
    „Religia-i o fraza de dansii inventata….ca cu a ei putere sa va aplece-n jug”

  10. CORINA POP says

    Asa cum spune George-nu poti sa taci-pana cand vom lasa pe toata lumea sa ne batjocoreasca ?De cand un colind este „antisemit’?Pana cand vom fii indolenti si nepasatori vis-a vis de toti cei care arunca noroi in poporul asta?Evreii au luat pozitie vezi Doamne si cand romanii au vrut sa-l cinsteasca pe Valeriu Gafencu-si atunci am tacut!Sunt atat de revoltata si ca sa nu folosesc un limbaj agresiv si neadecvat spun doar atat:Doamne iarta-i ca nu stiu ce fac!

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php