Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă
Arhivă pentru categoria: Editorial

Dubios, antisemitismul trecea…

de Florin Dobrescu

Și s-a întâmplat… Astăzi, Președintele Iohannis a promulgat Legea care pedepsește drastic antisemitismul. Aceasta fusese adoptată în urmă cu o săptămână.

Într-o Românie în care mai trăiesc – conform recensământului din 2011 – 3271 de evrei, într-un stat în care însuși șeful comunității evreiești consideră că nu există un curent antisemit și în care nu există condamnări penale pentru antisemitism (infracțiunea fiind prevăzută și de alte acte normative), această lege a urmat parcursul legislativ într-un regim de urgență. De stringentă urgență… (mai mult…)

”Stiri False” made #Rezist

… sau cum a ajuns Ciprian Porumbescu comunist!

Un proverb românesc spune „prostul dacă nu-i fudul parca nu e prost destul” proverbul se potriveşte din ce în ce mai bine reprezentanţilor miscarii #Rezist care creează „ştire falsă” după „ştire falsă”.

Reprezentanţii acestei mişcări par a prelua pe nemestecate şi neverificate tot ce vine de la figurile de autoritate din cadrul propriei mişcări. Din păcate Miscarea #Rezist se dovedeşte a fi o simplă masă de manevră, astfel nu cu mult timp în urmă, consiliera premierului Dancila pentru strategia naţională destinată persoanelor cu handicap, actriţă Manuela Hărăbor, a fost linşata mediatic deoarece a parcat pe locul destinat persoanelor cu handicap. Actriţa Manuela Hărăbor este tutorele legal a băiatului ei, un tânăr care suferă de autism şi în beneficiul căruia acţionează. Actriţa le răspundea rezistenţilor:

Au tăbărât haștagiștii pe mine (așa apare pe paginile lor, nu jignesc pe nimeni, așa cum comentează mulți) pentru că am parcat mașina pe un loc de handicap, având legitimația în bord. Au oare știu ei cât de alergată sunt zilnic, între serviciu, aprovizionare pentru casă și treburi administrative, majoritatea în folosul băiatului meu? Știu ei oare că sunt tuturele legal al băiatului meu și că orice act de care are nevoie intră în atribuțiile mele? Știu ei câte drumuri pe zi fac să mă asigur că totul este sub control? Cu ce rapiditate încerc să rezolv totul pentru a mă întoarce cât se poate de curând acasă la el? Că mașina pe care o conduc este în cea mai mare parte folosită în folosul lui? Handicapul lui este și handicapul meu, pentru că și mie, ca de altfel tuturor părinților cu copii cu dizabilități, mi s-a schimbat nu numai viața dar și ritmul normal de zi cu zi. Și da, băiatul meu e asistat social, și eu împreună cu el. Acestui domn #rezist (repet, asa scrie pe pagina dumnealui) care m-a filmat și m-a aruncat în arena leilor îi transmit că sunt tăbăcită în fața răutăților și dacă așa ceva îi conferă satisfacție, nu are decât să continue. Și celor mulți care s-au grăbit cu judecata. Și dacă or fi și în lista mea de prieteni, sunt liberi să plece.

Nici nu s-a estompat bine acest „incident” aceasta să zicem “desfunctionalitate” a mişcării cetăţenilor autoproclamaţi „tineri deştepţi şi frumoşi” că iată iar mişcarea hastagilor #Rezist îşi dau iar singuri „cu stângu-n dreptu. Nu trebuie pierdut din vedere ca tot ei “lupta” împotriva “știrilor false”!

 De ziua drapelului primarul capitalei Gabriela Firea a folosit un hastag, #treiculoricunoscpelume, vorba aceea „te pui cu mişcarea hastagilor #Rezist?” … nici o șansă! Firea a fost acuzată că e „proastă” deoarece „ştie doar trei culori”, e „comunistă”, „atât o duce capul” atacul hastagilor a durat până când administratori paginii facebook <Gabriela Firea> au şters hastagul cu canotații naţionaliste, moment în care #Rezist a sărbătorit victoria.

Revenind cu picioarele pe pământ, imnul Trei Culori îşi are originea în revoluţia de la 1848 când aceste culori au fost folosite ca drapel pentru a simboliza naţiunea romana, tot atunci apare şi semnificaţiile foarte fireşti de altfel precum Roşu=Sânge/scrificiu, Galben=grâne/bogăţie şi Albastru=Cer/libertate/credinţa.

Ideea Trei culori este pusă pe versuri şi pe note de Ciprian Porumbescu. Imnul este folosit uneori când drapelul naţional este adus la festivitate oficială într-un cadru festiv. Trei culori este considerat astăzi un cântec al drapelului şi este astăzi cântat de coruri militare. De ziua drapelului se intonează „Trei Culori” Deci #treiculoricunoscpelume de ziua drapelului este un hashtag corect! Nesiguranţa doamnei Firea care a şters repede hastagul lasă însă de dorit…

România a avut până în prezent 6 imnuri de stat, 3 imnuri au aparţinut perioadei comuniste, deci acuzaţia că „Trei culori” a fost imnul României comuniste nu se susţine, doar din 1977, România adopta o variantă mutilată a acestui cântec patriotic ca imn de stat.

Imnurile de stat au fost:

# La 1862 cu ocazia festivităţilor oficiale unde apărea domnitorul ţării Alexandru Ioan Cuza a început să fie intonat imnul denumit „Marşul triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor”, acesta poate fi considerat un prim imn de stat.

# Din 1884, începe să fie intonat „Trăiască Regele” scris de Vasile Alecsandri. Acest imn făcea trimitere la originea divină a monarhiei.

# Odată cu instaurarea comunismului este introdus un nou imn „proletar” la 30 decembrie 1947 „Zdrobite cătuşe„, pe muzica lui Matei Socor devine imn de stat.

# În 1953 este introdus un nou imn „Te slăvim, Românie” tot pe muzica lui Matei Socor, cu versurile poeţilor comunişti Eugen Frunză şi Dan Deşliu.

# Din 1977, un nou imn, de orientare ceva mai naţionalista „Trei culori cunosc pe lume”, textul de Ciprian Porumbescu, dar grav mutilat spre a reflecta orientarea comunistă a statului unde „socialismul se clădeşte”.

# În 1990 „Deşteaptă-te, române!” devine imn de stat în România, tot „Deşteaptă-te, române!” a fost şi imnul de stat în Republica Moldova până în 1994, a fost înlocuit în 1994 cu „Limba noastră”.

Controverse, Controverse,

Imnul „Deşteaptă-te, române!” este criticat din mai multe puncte de vedere, în primul rând prin ceea ce sugerează titlu „Deşteptarea” putem fi noi o naţiune în continuă deşteptare ? se întreabă adversari imnului!, apoi faptul că el face referire la cuceritorul Traian dar nu spune nimic de Decebal, face referire la romani nu şi la daci. Întregul imn sugerează ideea de luptă pentru obţinerea libertăţii, în acest context apare idee ca un nou imn să fie adoptat şi acesta să fie chiar “Trei culori” Hastagi Rezist au dat cu bâta în baltă … dovedind că sunt complet, pe dinafară problemelor de patriotism şi naţionalism.

Simboluri şi simbolistica

Poate fi corupt un simbol ? unul dintre cele mai cunoscute simboluri este zvastica, deşi marea majoritate a planetei o recunosc ca expresie supremă a răului puţini cunosc ca cea mai veche zvastica din lume a fost în fapt descoperită pe teritoriul tarii noastre, la Brenndort lângă Braşov dar şi la Turda şi în alte localităţi, acestea datând din epoca pietrei, fiind mai vechi decât cele din China, India si Tibet. Zvastica este omniprezenta în Cultura Cucuteni, mult mai târziu ea apare şi pe ceramica dacica, o regăsim pe straiele populare din Basarabia si Maramureș, pe mantia lui Tochomeryus, zis şi Negru Vodă, din mormântul aflat în Biserica Domnească de la Curtea de Argeş, pe piatra de mormânt a Mariei de Mangop, soţia lui Ştefan Voda pe coroana de aur a reginei Maria folosită la încoronarea de la Albă Iulia 1921 care era de asemenea decorată cu zvastici. Poate fi un simbol acaparat de o doctrină politică? fascia romana, piramida, ochiul atotvăzător, curcubeul, seceră, cheia, balanţa.? Poate un artefact de îmbrăcăminte; o scapă, o cămaşă, o diagonală ?

Dar un cântec ?

Paradoxuri şi paradoxuri.

Rezistul este în toată lumea o mişcare pro-comunista, doar la noi ei luptă „împotriva ciumei roşii” şi nu o fac oricum ci cu tricouri cu Marx şi Che Guevara. Rezistul nu este nici naţionalist, nici cu „ciumă roşie” durerea de cap te loveşte inevitabil când începi să analizezi doctrina lor. Ei consideră că libertatea de exprimare e sacră, până a te arunca pe jos în parlament, dar Doamne fereşte să vină şi asistaţii sociali ai PSD să facă şi ei miting în favoarea tătucului lor prea iubit. Libertatea promovată de ei este atât de mare, încât orice rezist are voie să afişeze simboluri comuniste dar nu şi „„duduia” Firea să pună un amărât de hastag cu ceva ce în viziunea rezist pare a fi „ceauşist”. „Rezistul” disprețuiește comunismul “ceauşist” dar nu vor să aibă nimic de a face cu legionarii care au luptat cu arma în mâna împotriva comunismului.

Cu toate acestea PSD-ul va rămâne veşnic îndatorat #Rezist, căci o importantă parte din votanţi PSD care nu sunt nici pensionari nici asistaţi sociali votează PSD, de groază că o mișcare „in chiloti” gen #Rezist să nu ajungă să facă şi în parlament sau guvern ce fac acuma în stradă. Este o groază autentică a unor intelectuali pe care cei care se lasă manipulaţi de sloganuri de genul „stradă e a noastră” nu îi pot înţelege.

Am întâlnit astfel de oameni care mi-au tăiat orice replică arătându-mi cu degetul spre Madalin Bot, Sandy, Crăciun, Băiatul cu Chiloţi de la Metrou, Studentă Sorosista, şi spunându-mi “eu nu vreau să îi văd pe aia în parlament.

Fără #Rezist şi bâlbe precum cea cu Trei Culori, consiliera cu fiul autist, PSD-ul ar fi complet demasculinizat, niste bieţi eunuci. Asta ar trebui să fie clar din sondajele prezenţei la vot şi a opțiunilor electorale, schimbările dramatice dorite, nu s-au produs, #Rezistul cu toată această agitaţie nu câştiga şi nici nu zdruncină din temelii electoratul PSD. Paradoxal tot ce au ajuns să facă este să îi legitimeze pe al`de Dragnea sau Dancila. Mulţi au ajuns să nu iasă în stradă tocmai că nu vor nici o asociere cu #Rezist. Alţii s-au retras de la proteste odată cu radicalizarea #Rezist, cu opţiunile lor exprimate public împotriva bisericii şi a familiei.

Să nu lăsăm propaganda rezist să strice frumuseţea unui imn patriotic închinat drapelului şi dedicat idealurilor paşoptiste. Mai jos redau varianta imnului care este cantat periodic de Corul Armatei Romane, în speranţa să nu ajungem la situaţii penibile când acest imn frumos ar putea fi huiduit, cum rezistul huiduie în prezent, ultimule strofe ale imnului naţional. Spre cunoaşterea adevărului: #treiculoricunoscpelume :

 

TREI CULORI

Trei culori cunosc pe lume
Ce le tin ca sfânt odor,
Sunt culori de-un vechi renume
Amintind de-un brav popor.

Cât pe cer si cât pe lume,
Vor fi aste trei culori,
Vom avea un falnic nume,
Si un falnic viitor.

Rosu-i focul vitejiei,
Jertfele ce-n veci nu pier
Galben, aurul câmpiei,
Si-albastru-al nostru cer.

Multe secole luptara
Bravi si ne-nfricati eroi
Liberi sa traim în tara
Ziditori ai lumii noi.

Iar când fratilor m-oi duce
De la voi si-o fi sa mor
Pe mormânt atunci sa-mi puneti
Mândrul nostru tricolor.

ADU-ȚI AMINTE! 28 de ani de la represiunea comunistă din 13 IUNIE 1990.

de Florin Dobrescu
13 IUNIE 1990… A FOST INCEPUTUL SFARSITULUI…
ACUM 28 DE ANI, pe strazile Bucurestiului se murea pentru Libertate… Continua Revolutia din Decembrie 89. Adevarata Revolutie, nu cea confiscata de comunistii camuflati sub sigla FSN. Romanii constienti continuau lupta. Si prin ei, lupta Neamul.
Era aceeasi lupta data in munti de partizanii anticomunisti, aceeasi lupta dusa in clandestinitate, apoi in lagare si inchisori, de batranii nostri. Era aceeasi lupta din Noiembrie 1987 si Decembrie 1989. Idealurile erau aceleasi, iar dusmanii, de asemenea, aceiasi.
Din pacate, comunistii, agentii KGB-ului grupati in jurul haitei criminale a lui Iliescu, Petre Roman, Saul Brucan, Sașa Barladeanu, Gelu Voican, Virgil Magureanu, au fost mai puternici. Securitatea, sub sigla SRI, si-a indeplinit menirea. Ministerul de Interne, aceasta cloaca toxica dintotdeauna, la fel. Ca si in Decembrie ’89, Armata – scoasa in strada cu munitie de razboi si tancuri – a tras in populatia civila, ucigand romani, la ordinul noului comandant suprem, Iliescu.
Oficial, au cazut sub gloante si bate mineresti 6 romani, alte zeci fiind raniti, iar 6 femei violate. Cercetarile recente dovedesc ca au fost peste 100 de morti, sute de raniti si zeci de violuri.

(mai mult…)

25 de ani de la moartea lui HORIA SIMA.

28 mai 1993 h sima evz detaliu 2

Evenimentul Zilei a fost singurul cotidian din România care a anunţat, la 28 mai 1993, moartea lui Horia Sima în Germania.

Trupul neînsufleţit al lui Horia Sima, în casa dr, Păunescu din Untermeitingen, Germani, a doua zi după deces.

Trupul neînsufleţit al lui Horia Sima, în casa dr, Păunescu din Untermeitingen, Germania, a doua zi după deces

de Florin Dobrescu

În ultima vreme a devenit trendy ca despre Horia Sima să se scrie şi să se vorbească exclusiv de rău. Sau, în cel mai bun caz, să nu se vorbească deloc.

De când Legea 217 / 2015 a inhibat istoricii temători pentru propria carieră, iar vigilenţa bolşevică a neorolleriştilor de la Institutul Elie Wiesel a devenit un fel de Big Brother atoatevăzător în domeniul memoriei, cei mai mulţi istorici

25 mai 1993. Fruntaşi legionari, în casa doctorului Filip Păunescu, devastaţi de moartea neaşteptată a lui Horia Sima (Arhiva Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu – Fondul Dan Boghiu)

preferă să evite subiectul.

Personal, nu înţeleg să mă raliez acestui curent şi să mă fac că anumite personalităţi ori evenimente din istoria recentă nu ar exista. Pentru că sunt un om liber şi aşa vreau să rămân. (mai mult…)

Ziua când ne-am amanetat viitorul. 20 mai 1990

de Florin Dobrescu

20 MAI… Tot o duminică, precum azi. Era în 1990, acum 28 de ani… Poporul român se dezmeticea, după 45 de ani de beznă. Dar se dezmeticea prost. Acele luni de zile, de după evenimentele​ de la sfârșitul anului 1989, avuseseră darul de a arăta toate metehnele și relele apucături ale românilor, capacitate și cultivate diabolic de regimul comunist, concomitent cu anihilarea virtuților sale, inclusiv prin nimicirea elitelor. Se adevereau cuvintele profetice ale lui Corneliu Codreanu, cel care, înainte de a fi martirizat, proorocise că, de vor intra trupele sovietice la noi in țară și, în numele diavolului, vor ieși biruitoare, nu vor pleca înainte de a ne sataniza.  (mai mult…)

Eu nu sărbătoresc… Scrisoare către Europa

de Florin Dobrescu

Eu nu sărbătoresc nimic pe 9 mai. Nu am ce sărbători. Pentru noi, românii, ca și pentru celelalte popoare din Europa de Est, 9 mai nu a adus pacea. Pentru noi, cei din Est, războiul a continuat și după 9 mai. Un război îndelungat, întins pe 45 de ani. Un război civil, de apărare împotriva agresiunilor ocupantului sovietic și colaboraționiștilor săi – comuniștii locali, care au instituit un genocid al elitelor, distrugerea instituțiilor fundamentale ale statului național român și răsturnarea tuturor rânduielilor străvechi ale acestui pământ. Un război care s-a dus în munți și în păduri, cu arma în mână, în lagăre și în închisori, în sate și orașe. Un război în care am fost, desigur, învinși, dar am biruit în perspectiva eternității. Un război soldat cu zeci de mii de morți și cu alienarea fibrei acestui popor pentru mai multe generații de aici înainte.

9 mai a însemnat consfințirea ocupației sovietice în țările noastre. Și odată cu ea, consfințirea regimurilor totalitare instaurate de aceasta pentru a-și asigura controlul asupra națiunilor captive.

9 mai a însemnat confințirea Cortinei de Fier. Împărțirea Europei în două: o Europă a huzurului și una a suferinței.

Noi, cei de aici, din Est, am privit întotdeauna spre Occident, spre lumea liberă, râvnind la reîntâlnirea cu frații noștri europeni din vest, la ziua când vom trăi toți într-o Europă liberă și prosperă.

Iar când, târziu, foarte târziu, după o jumătate de secol, ne-am eliberat și am pășit ca niște rude sărace pe pardoseala opulentă a lumii libere, am găsit o Uniune Europeană care îl omagia pe Marx și se extazia înaintea învățăturilor împachetate în poleială ale discipolilor lui Trotzki.

Doar cu câteva zile în urmă, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker, a participat la festivitățile fastuoase prilejuite de aniversarea a 200 de ani de la nașterea părintelui terorismului comunist. Pentru ca blasfemia să fie deplină, liderul european a elogiat într-o biserică opera zămislitorului doctrinei în numele căreia peste 100 de milioane de oameni au fost exterminați în secolul trecut. Și a dezvelit o statuie impozantă a lui Marx, statuie donată Europei – culmea! – chiar de Republica Populară Chineză, fosilă a comunismului statalizat și campioană la încălcarea drepturilor omului. „Și am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ… Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia.” (Apocalipsa 11 : 13)

Obrazul încă înlăcrimat al popoarelor Europei de Est a fost pălmuit, iar suferințele lor scuipate. Și asta cu doar câteva zile înainte de 9 mai.

Iată de ce, dragă Europa, eu nu sărbătoresc nimic pe 9 mai. Căci doar popoarele învinse sărbătoresc ziua înfrângerii lor. Popoarele conștiente de identitatea și misiunea lor nu sărbătoresc înfrângeri, ci victorii.

Pentru mine, ziua de 9 mai nu există. Și nici tu nu exiști. Ești doar un chip cioplit al iluziei noastre amare de 45 de ani, când te-am crezut o lume a libertății și păcii.

Dumnezeu să se îndure de rătăcirea ta…

 

Din zbir comunist, erou. Adevărul despre generalul Olteanu.

Generalul Constantin Olteanu (în uniformă), unul dintre cei mai obedienți executanți ai lui Ceaușescu

de Florin DOBRESCU

Mass-media de astăzi dedică spațiu unor articole prilejuite de moartea lui Constantin Olteanu. Unul dintre cei mai obedienți executanți ai cuplului Ceaușescu din perioada neagră a anilor 1980, este zugrăvit în culorile unui adevărat erou.

Din nefericire, articolele se pare că aparțin unor tineri, crescuți după 1989, care nu au cunoscut acei ani de întuneric. Altminteri ar fi știut că generalul Olteanu a fost un zbir, un tiran în sensul cel mai pur al cuvântului, detestat de populația Bucureștiului.

Din tonul articolelor răzbat o serie de presupuse merite ale generalului Olteanu, cum ar fi acela că ar fi contribuit la curățarea Armatei de ofițerii cu studii în URSS. Nimic mai firesc în acel proces, început și în România la sfârșitul anilor 1950, prin care comunismul căpăta un caracter tot mai national. Toate regimurile comuniste au cunoscut această transformare, după ce au experimentat din plin internaționalismul bolșevic în tovărășie cu URSS, fără sprijinul și protecția căreia nu puteau prelua puterea. În final, considerentul pentru care fiecare regim comunist a devenim mai mult sau mai puțin nationalist a fost doar preocuparea de a putea beneficia de resursele din care liderii locali se înfruptau, fără a le mai împărți și fără teama de a fi maziliți de Moscova.

Câteva amănunte din biografia edulcorată a lui Constantin Olteanu ar trebui să atragă după sine o anumită circumspecție și o cuvenită cercetare. (mai mult…)

ION GAVRILĂ OGORANU – PREZENT, LA 12 ANI DE LA DESPĂRȚIRE! Imagini inedite de la funeraliile eroului.

În amurgul zilei de 1 mai 2006, camaradul Coriolan Baciu mă anunța telefonic că dragul nostru bădia Gavrilă se stinsese, încheind astfel socotelile cu o boală galopantă care, în câteva luni, îi măcinase tot organismul. Fusese lucid până în ultima clipă, Coriolan plecând de la Galtiu cu 15 minute înainte ca Moșu să se stingă… Era pe drumul de întoarcere la Alba, când tanti Anuța îl sunase să vină înapoi, căci se terminase totul…
Am simțit atunci că a plecat în veșnicie o legendă, luând cu sine toată încărcătura acelor ani în care o mână de tineri scrisese, pe crestele Carpaților, epopeea demnității neamului românesc… Simțeam că se stinge, cu el, o epocă, un ev al identității noastre, și că vom rămâne mult mai săraci, în lupta grea care ne aștepta.

(mai mult…)

RESTITUIRI: PRIN JERTFĂ SPRE VEŞNICIE. Constantin Iulian

646x404de Constantin IULIAN (1929-2012),

apărut în Buciumul, nr. 2, apr.-mai 2002

În aceste vremuri pline de materialism şi dezmăţ, a scrie despre jertfă pare un lucru de prisos, chiar un non sens. Şi totuşi, ţinând seama că omenirea a mai trecut prin astfel de rătăciri, speranţa revenirii la normalitate trebuie să rămână vie.

Hristos s-a jertfit pentru păcatele oamenilor. Dar câţi oameni au înţeles această jertfă? Câţi s-au pocăit cu adevărat şi mai ales câţi au rămas în fapt pe drumul acestui “înţeles”?

Nu cumva omenirea se află iarăși într-un mare impas moral din care doar o nouă și mai mare jertfă ne poate scoate?

Ideea lui Sienkiewicz pare astăzi mai cutremurătoare decât atunci când a scris „Quo Vadis”. Fiindcă astăzi oamenii,  aidoma lui Petru – omul înfricoșat – fug de jertfă.  Iisus le va ieși din nou în cale. Ca și Petru altădătă, oamenii de azi îl vor întreba: „Unde mergi, Doamne?” Iar El sigur va da același răspuns: „Mă duc la Roma să mă răstignească a doua oară”.

Fuga de jertfă,  iată o problemă de mare actualitate, la care merită să reflectăm îndelung dacă nu vrem să ne întoarcem cu spatele spre veșnicie, spre tot ce dă sens vieții acesteia.

Oare atât de orbiți sunt  oamenii din vremurile noastre încât nu mai văd sensul jertfei pentru aproapele nici măcar pentru cei din neamul lor? Fericirea dragostei creștine nu mai înseamnă nimic pentru ei? Ce mai rămâne din viața golită de esențial? Plăcerea de o clipă sau bogățiile pe care nu le pot transfera dincolo?

Stau față în față: CLIPA și VEȘNICIA. Pe care din două joacă omul modern? Clipa este cerută și preferată de instincte, veșnicia de spirit. Dar rațiunea (rațiunea de care se face atâta caz), ce soluție dă problemei?

Este un lucru verificat: un instinct, oricât de puternic ar fi el, după ce este împlinit, dispare ca satisfacție și rămâne ca efect. Un sacrificiu, oricât de mic, rămâne, dăinuie ca satisfacție și ca efect. Nu e nevoie să fii cultivat ca să faci această deosebire. Și atunci: instinctele trebuie să ne călăuzească în viață sau spiritul prin actul de conștiință?

Instinctul induce frica, teama nesatisfacerii lui; spiritul de jertfă, din contră, eliberează de frică. Moartea nu mai e o spaimă de netrecut pentru cel ce trăiește esențialul. Tiranii sunt neputincioși în fața oamenilor care, cu seninătate, sunt dispuși să primească moartea. Toate forțele pământului, toate strategiile și tacticile pălesc în fața omului pregătit pentru jertfă. A fi conștient de dinamita „propriei cenușe” înseamnă a fi de neînvins. Dar ca să ajungi la această conștiință e nevoie de educație, de pregătire și, mai ales, de exersare în dăruire.

Adevărata elită politică pe care poporul român o așteaptă în aceste vremuri de urgie este cea convinsă de ideea binefăcătoare a jertfei în sens creștin.

Iată o temă de meditație pe care o propun tineretului acestei țări cu ocazia Sfintei Sărbători a Învierii Domnului.

„NOI ÎNȘI-NE!” Dictatura inculturii.

de Florin DOBRESCU
„Am toată încrederea că echipa care am venit vor găsi soluții și cred că cu aceste soluții veți rezolva o parte din problemele care le aveți”.
Viorica DĂNCILĂ, prim-ministru

Privesc un ziar din 1949. Pe prima pagină, în imagine, un grup de militanți comuniști mergând entuziaști la vot (ca să aleagă dintre candidații propuși de singurul partid existent). Pe camion se lăfăie, mare, lozinca: “VOTĂM CU NOI ÎNȘI-NE!” Da, ați citit bine: ÎNȘI-NE. Și aceasta pe prima pagină a ziarului Viața Sindicală.

La asta mă gândeam deunăzi, când noii miniștri propuși de PSD pentru al treilea guvern al său masacrau limba română, siluind cele mai elementare reguli gramaticale. M-am gândit atunci că miniștrii guvernului PSD-3 seamănă leit cu cei propuși după 1945 de FND (un substitut conjunctural al PCR).

Unii ar putea spune că Istoria se repetă. Doar că în cazul nostru nici măcar asta nu este valabil. La noi Istoria nu se repetă, ci stă pe loc. Istoria a rămas încremenită de acum 70 de ani și până azi, zvârcolindu-se de pe o parte pe cealaltă.

Instaurarea comunismului a însemnat rașchetarea tuturor elitelor, a profesioniștilor, a celor competenți și pasionați, din fiecare domeniu de activitate al acestei țări, și înlocuirea lor cu inculții, grobienii, incompetenții. Cefele groase și șepcile soioase au înlocuit excelența și spiritul aristocratic din toate segmentele vieții românești. Agramații au luat atunci locul celor ce studiaseră o viață întreagă. Cei din urmă au luat calea Jilavei și Canalului, iar copiilor lor li s-au interzis studiile superioare. Potcovarii, croitorii, cizmarii și casnicele au fost trecuți prin școli ca gâsca prin apă, absolvind în câteva luni licee și facultăți. După care au devenit directori, profesori universitari, ofițeri, miniștri. Dar au rămas la fel de agramați, de grobieni și de inculți.

Criteriul de promovare al acestei noi protipendade a variat între recomandarea de la partid și relațiile sau gradul de rudenie cu vreun ștab local sau de la centru. Curând, PCR a ajuns abrevierea formulei „pile, cunoștințe, relații”, singurul criteriu valid de promovare în România. În 1989 PCR a dispărut, dar pilele, cunoștințele și relațiile continuă să facă și astăzi carieră.

Iar PCR nu a murit până când nu a defecat mii și mii de progenituri după chipul și asemănarea părinților lor. Profilul patibular al intelectualului făcut la fabrica de diplome, analfabet funcțional, incapabil să formuleze până la capăt o frază neschilodită, infirm spiritual și urmărit de acea trândăvie cerebrală predispunându-l invariabil la eșuarea în preocupări mediocre și opțiuni sordide (inclusiv politic), profitor al plagiatului ca mod de existență profesională, îl întâlnim la tot pasul, în rectorate și decanate, în instituții de cultură și cercetare, în parlament și în ministere.

„Am toată încrederea că echipa care am venit vor găsi soluții și cred că cu aceste soluții veți rezolva o parte din problemele care le aveți”, declara deunăzi Viorica Dăncilă, noul prim-ministru substitut al eminenței maro a PSD, Liviu Dragnea. Atunci când un premier produce, oficial, o astfel de declarație schiloadă, este semnul alienării generalizate a unui întreg sistem statal. Iar consecințele pe termen scurt pot fi dezastruoase la nivel național. 
Actuala „elită” politică are în spate o armată colosală de idioți cu licențe, masterate și doctorate. Creată pe bandă rulantă în fabricile de diplome ce au compromis ireversibil pe plan internațional învățământul superior românesc, și risipită în toate instituțiile statului,  această rețea de primate cu ștaif de savanți toacă bugetul statului în instituțiile supraaglomerate, împărțindu-și cele opt ore zilnice între cafele, țigări, bârfe și tăiatul frunzei la câini, așteptând cu priviri bolânde ruperea porții de la ora 16.
Privindu-i seara, la știri, pe guvernanții „noștri, dintre noi, pentru noi”, cum spunea o veche lozincă PSD, ei văd în premierii cu alură de gospodină grasă cu bigudiuri și-n miniștri certați cu sintaxa, perpetuarea speciei lor și elogiul spiritului gregar.
De fapt, în tot alaiul ministerial ei nu văd nimic altceva decât propriile lor proiecții. În elitele găunoase, prelinse pe ecranele TV, ei se văd de fapt pe ei înșiși.
„Noi… Noi înși-ne…”

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php