Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă
Arhivă pentru categoria: Editorial

LA DESPĂRŢIREA DE REGELE MIHAI

de Florin DOBRESCU

Regele Mihai a sosit pentru ultima oară pe pământul patriei sale. De această dată, pentru totdeauna… Şi din păcate nu pentru a domni, ci pentru odihna cea veşnică.

Cel ce putea reda României demnitatea şi nobleţea pierdute acum 70 de ani, după îndelungata noapte căzută peste ţară la 30 decembrie 1947, se reîntoarce astăzi înfăşurat în tricolor, dintr-un îndelungat exil. Care, astăzi, s-a sfârşit pentru totdeauna.

Pentru că, exilul Regelui nu s-a sfârşit nici odată cu căderea, doar oficială,  a comunismului, şi nici după 2000, atunci când comuniştii rămaşi în fruntea statului i-au permis să revină în ţară. Ani buni după 1990, Regele Mihai a fost ţinut pe aeroport ori hăituit şi ridicat cu armata de pe şoselele patriei, pentru a fi expulzat ca ultimul infractor. Iar când aceiaşi aparatciki i-au permis, zâmbitori, să se stabilească în ţară, restituindu-i o parte din proprietăţi, doar pentru că România avea nevoie de prestigiul său pentru a accede în structurile euro-atlantice, Regele a continuat să se afle într-un soi bizar de exil.   (mai mult…)

Polonia, exemplu de demnitate națională

Mai țineți minte sloganul „mândri români și ortodocși”? Ce-o mai face personajul care a candidat sub acest stindard? Ei bine s-a declarat împotriva Referendumului pentru familie.

Imagini pentru ponta mandri romani ortodocsi

Sau de candidatul „Alianței Creștin” liberale? Ei bine acesta i-a expediat pe cei 3 milioane de semnatari pentru apărarea familiei ca urmând calea „fanatismului religios„.

Imagini pentru iohannis crestin liberal

Dar eternul catindat de prim-ministru îmbrăcat în ie care a declarat anul trecut că referendumul pentru familie se va ține în primăvară iar anul acesta că va fi în toamnă cel mai probabil în noiembrie. A uitat total de bieții familiști, deh, dna-ul bată-l vina!

Imagini pentru dragnea in ie

Între timp exodul românilor spre zări mai bănoase continuă, avorturile continuă pe bandă rulantă, nașteri sunt tot mai puține, iar puținii români care vor să facă copii în ciuda tuturor vicisitudinilor sunt încurajați cu un „nu sunteți sănătoși la cap?!” iar musulmanii „refugiați” sau nu sunt din ce în ce mai prezenți pe străzile orașelor românești cu câte minim 3 copii după ei…Viitor de aur țara noastră are…

Imagini pentru tot mai multi musulmani in romania

Parlamentarii noștri dragi în schimb sunt extrem de preocupați de… legea vaccinării obligatorii. Ca să devenim cu toții copii și adulți cobaii produselor netestate ale marilor companii farmaceutice multinaționale…

Imagine similară

Între timp în Polonia aproape 100.000 de „iecstremiști de dreapta”, conform presei sorosiste dâmbovițene, strigă din toți bojocii „ÎL VREM PE DUMNEZEU!” iar guvernanții lor îi susțin și îi apreciază.

Respect Polonia!

Nouă nu ne rămâne decât să cântăm în continuare: „Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte!”

 

de Alexandru Mihail

Ultimele momente cu Ernest Maftei. ÎN ANTECAMERA MORȚII… Octombrie 2006.

1-ernest-mafteide Florin DOBRESCU

 Telefonul închis cu o seară înainte, lucru care nu se obişnuia la dumnealui, mi-a spus că ceva nu-i bine. Apoi, a doua zi, mi s-a confirmat.

L-am aflat într-un salon al Spitalului Militar. Şedea pe marginea patului, drept, rezemat de noptiera pe care vegheau o icoană şi o lumânare aprinsă… Şi aştepta Moartea. Cu firescul cu care aşteptăm noi, zilnic, tramvaiul, să zi-cem… Ştia că mai e vorba de ore, cel mult zile… De altfel, trăia doar datorită tuburilor care-i oxigenau plămânii făcuţi fărâme.

Şi totuşi, cu excepţia suferinţei pe care o presupunea fiecare inspiraţie şi expiraţie, era acelaşi pe care îl cunoşteam cu toţii. Puternic, plin de optimism, capabil să-ţi dea ţie, om sănătos, lumină şi pace.

Mi-a mărturisit că vrea să moară zâmbind… Să facă un rol frumos. Ultimul rol, dar cel mai greu, după cum însuşi spunea… (mai mult…)

Structurile secrete românești dincolo de Karl Popper!

O structură de informații națională se construiește și se implementează pe o filosofie și o proiecție democratică autohtonă. ”Patria a priori” nu trebuie să fie o formulă demagogică, ideologică și golită de sens, ci însăși esența unui serviciu secret național.

Imagini pentru hellvig soros

De aceea am rămas surprins față de discursul șefului SRI de la Universitatea de vest din Timișoara de zilele trecute, care recomandă o filosofie înstrăinată de bazele naționale ale structurilor de securitate. Înțeleg că șeful SRI a dorit să pară inteligent și sofisticat citându-l copios pe filosoful britanic de origine austriacă Karl Popper, ca reper pentru noua generație de ofițeri secreți din România, care trebuie să fie ”euro-atlantici” în primul rând? Pentru unii analiști ai discursului a rămas întrebarea firească: ”euro-atlantici”, nu români? Fundamentele, originile intelectuale și tradiția serviciului secret sunt apărarea unității, vaorilor și identității naționale, nu promovarea unei filosofii globaliste, trans-naționale și străine spiritului românesc. Nimeni nu neagă valoarea filosofică indubitabilă a lui Karl Popper, care a fost mentorul magnatului George Soroș, dar pomenirea unui filosof ce militează pentru anularea națiunilor, frontierelor firești, identității, valorilor, tradiției, religiei și familiei, ca să fie reper pentru noua generație de lucrători în structurile de securitate națională intră în contradicție însăși cu rolul unui serviciu secret: acela de a apăra țara, democrația și poporul pe care îl reprezintă.

Imagini pentru hellvig soros

În studenție am citit toate cărțile lui Karl Popper care s-au tradus în românește și trebuie să recunosc că mi-au plăcut și fascinat, dar asta nu înseamnă că nu am privit critic unele teorii ale sale. Titu Maiorescu i-ar aplica foarte bine sintagma ”critica de dragul criticii”. Excesul de critică duce la relativism și intrinsec la autoritarism. Karl Popper a inventat termenul fabulos de ”societate deschisă” în 1945, ca proiecție a pluralismului, pentru a critica totalitarismele de stânga și dreapta, fapt ce merită felicitat, dar în același timp filosoful britanic elogiind fără spirit critic însăși ideea sa de ”open society” a căzut în capcana celorlalți filosofi pe care i-a criticat. Pe scurt, Popper nu și-a criticat de fapt propriul model de societate pentru a fi în acord cu filosofia sa. La fel a făcut și în analiza științei, criticând inducția ca o ”religie” a științei și propunând deducția, dar fără să-și facă propria critică teoretică pentru a fi în acord cu sine. De altfel filosofii contemporani îl critică pe Popper că a propus un sistem filosofic care nu își respectă propriile idei. Popper critică, conform teoriei sale, toate celelalte teorii și filosofii dar nu își propune să-și critice proriul sistem filosofic, dovedindu-se inconsecvent în analizele sale. Filosoful britanic a criticat coerent și eficace istorismul și determinismul care a dus la totalitarismul fascist și marxist și cenzură, dar nu și-a creat propriul instrument de autocritică al sistemului propriu creat pluralist: open society. Fără să construiască un sistem autocritic ”open society” Popper a căzut indubitabil în manierism și implicit în determinism. Adepții lui Popper de mai târziu au fost prinși în capcana comunitarismului și omnitudinii, neexistând aparatul și instrumentul critic personalizat, adică anticorpul propriului sistem filosofic. Astel că filosofia lui Karl Popper a devenit în timp, datorită acestei lacune critice, un marxism (neo-marxism) fără Marx. Ceea ce se întâmplă azi în Europa este de fapt din punct de vedere intelectual o ideologie, adică o critică fără critică.

Imagini pentru popper marx

În acest context filosofic a susține filosofia lui Karl Popper în construcția și proiecția unui serviciu de informații românesc este contraproductiv, caduc și chiar periculos pe termen lung pentru siguranța națională. La rădăcinile cunoștinței și cunoașterii unui ofițer de informații român trebuie să stea, fără nicio urmă de îndoială sau de amnezie istorico-filosofică indusă, operele scriitorilor și filosofilor români. O structură de informații națională are rol de apărare, nu de disoluție trans-globală, pentru că un ofițer de informații jură pe Constituție pentru țară, popor și biserică. Orice altceva nu are legătură cu ”Patria a priori”, nici cu România sau poporul român. De aceea, un tânăr care vrea să intre în structurile secrete de apărare ale țării trebuie să-l citească în primul rând pe Mihai Eminescu și să aibă obligatoriu în bibliotecă istoria românilor a lui Iorga, Giurescu sau Constantiniu și cărțile de filosofie românească pe care să-și construiască profilul de luptător pentru țară: Lucian Blaga – ”Orizont și stil”, ”Spațiul mioritic”, C. Rădulescu Motru – ”Psihologia poporului român”, Constantin Noica – ”Sentimentul românesc al ființei”, ”Rostirea filosofică românească” și, nu în ultimul rând, câteva cărți de memorialistică ale sfinților închisorilor din perioada comunistă, ca să înțeleagă că țara asta și-a câștigat unitatea și existența cu jertfă, sânge și inteligență, nu cu opere abstracte sau golite în relativism de sens.

Imagini pentru noica sentimentul romanesc al fiintei

 

de Ionuț Țene NapocaNews

Catalonia: eșecul regionalizării Uniunii Europene!

Când au avut loc războaiele din fosta Iugoslavie sau URSS, acțiunea de dezmembrare a Cehoslovaciei sau incidentele inter-etnice din Transilvania anilor `90, presa occidentală, analiștii politici din vest și elita politică de la Bruxelles au dat vina pe ”primitivismul” popoarelor est-europene că nu au fost în stare să evolueze democratic și civilizațional și să se regionalizeze. Naționalismul era considerat o tară specific ”primitivilor” din estul Europei, care nu înțeleg că ideile de iubire de limbă, tradiție sau patrie sunt depășite istoric.

Iată că supra-structura trans-identitară care conduce U.E. și funcționărimea globalistă de la Bruxelles este contrazisă de tragicele evenimente din Catalonia, unde se manifestă un naționalism gregar de tipul secolului XIX în cea mai bogată regiune economică a Spaniei care deține circa 30 la sută din PIB-ul peninsulei iberice. Șovinismul, iredentismul și xenofobia catalanilor se manifestă în preajma referendumului pentru independență ca în fosta republică iugoslavă Croația în 1991. Se dovedește treptat că naționalismul occidentalilor devine cel puțin la fel de virulent ca cel al est-europenilor din anii 1990, iar evoluția economică și politică nu poate înăbuși derapajele separatiste sau naționaliste. O vină pentru situația exploziei violente a naționalismului occidental o poartă Bruxelles și elita care conduce UE, pentru că au implementat aproape cu forța utopia excesului de regionalism, autonomie și autodeterminare. Ceea ce se întâmplă astăzi la Barcelona este expresia excesului de regionalism și autonomie care nu duce la armonizare etnică și dialog civilizațional, ci la separatism, xenofobie și război civil, în speță la un naționalism gregar, cu un subsidiar adiacent neo-marxist. Catalanii se folosesc de regionalizarea promovată de Bruxelles nu pentru armonie și sinergie inter-etnică și multiculturală, ci pentru separatismul cel mai virulent, care a dus la o ură față de spanioli și Madrid. Catalonia trăiește în secolul XIX și își afirmă astăzi identitatea etnică naționalistă de ridicare a unei noi frontiere în Europa. Limba catalană e mai apropiată de italiană decât de spaniolă, iar în Franța trăiesc numeroși catalani. Ce vor face aceștia se vor rupe de Franța ca să se unească cu Barcelona? E ciudat că regionalizarea impusă de Bruxelles nu a dus la căderea granițelor și la intensificarea schimburilor comerciale, ci la ridicarea de noi granițe între state. O Catolonie independentă nu înseamnă integrare în UE, ci pașaport și o noi frontiere pentru catalani. În Catalonia mișcarea de independență se îngemănează cu mișcările anarho-comuniste cu origini din vremea primului stat comunist anarhist din anii 1936 – 1938. O Catalonie independentă ar deveni o sinteză între comunism și naționalismul radical. Unii lideri catalani se proclamă comuniști, iar poliția spaniolă e acuzată de fascism.

Catalonia este efectul letal al politicii Bruxellului de promovare a regionalizării și autonomiei etnice. Spania plătește azi prețul utopiei impuse de Bruxelles. Victoria independenței Cataloniei va da semnalul ruperii și sfâșierii Uniunii Europene. Pe baza acestui model vor avea câștig de cauză acțiunile separatiste din Europa. Vor apărea noi state independente: Scoția, Insulele Azore, Baleare, Feroe, Veneto, Lombardia, Tirolul de sud, Feroe, Flamandia, Valonia etc. Europa va deveni un puzzle exploziv al unui naționalism economic pe criterii etnice periculos pentru Europa. În loc să se desființeze frontierele în Europa unită se vor ridica noi granițe. E un curs periculos al istoriei să se creadă că regiunile mai bogate economic se pot rupe de cele mai sărace. Viziunea această de un mecanicism economic exacerbat promovează egoismul și separatismul. E un nou rasism în Europa, dar de data aceasta economic: bogații împotriva săracilor. Dacă continuă această paradigmă Île-de-France se va rupe de restul Franței pentru că deține 60 la sută din PIB-ul francezilor, Bavaria se va separa de Prusia orientală, că e mult mai săracă. Această viziune egoistă, de un naționalism economic păgubos va duce la ruperea Uniunii Europene. O națiune, o țară, un popor nu înseamnă numai conturile grase și valoarea cardurilor bancare, ci reprezintă o paletă amplă de valori culturale, spirituale, creștine și uman generale. Dacă Catalonia își obține independența prin referendum după modelul kosovar, atunci locuitorii Crimeii au votat legal unirea față de Rusia în 2014? Pe principiul încurajării de către Bruxelles a regionalizării, separatismului și autonomiei etncie Uniunea Europeană se va prăbuși mai repede decât credem. Comisia europeană se poartă ruptă și depășită de realitățile europene la fel ca biroul politic al PCUS înaintea prăbușirii URSS din 1991. Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a negat duminică seara că în Catalonia a avut loc un referendum pentru independenţă, informează Reuters. Consultarea populară a fost „o parodie a înseşi esenţei democraţiei”, a susţinut Rajoy. Războiul pentru independența Cataloniei abia acum începe, dar consecințele pot dezintegra U.E.

Imagini pentru ionut tene

 

de Ionuț Țene NapocaNews

Antim Ivireanul sau străinul care ne-a învăţat limba română

Una dintre cele mai importante rugăciuni ale dumnezeieştii Liturghii, rugăciunea anaforalei, mărturiseşte despre Dumnezeu astfel: „căci Tu eşti Dumnezeu necuprins de gând şi de cuvânt“. Şi, totuşi, noi ne folosim de cuvinte pentru a comunica cu Dumnezeu. Aceste cuvinte, deşi neputincioase, exprimă ceea ce trăim în interiorul nostru. Rostim, prin ele, dorul de Dumnezeu.

antim

Prin cuvinte ne unim, cler şi mireni, în rugăciune, formând o adevărată obşte euharistică, popor al lui Dumnezeu. Dintotdeauna, credincioşii s-au rugat împreună cu preoţii lor, în limba pe care au vorbit-o în viaţa de toate zilele, născându-se astfel limba liturgică.

Creştinismul, propovăduit în părţile noastre încă din vremea Sfântului Apostol Andrei şi de către ucenicii Sfântului Apostol Pavel, a prins aici rădăcini adânci. Cum era firesc, dumnezeiasca Liturghie s-a oficiat în limba poporului încă de la începutul organizării Bisericii în aceste părţi.

O dată cu creştinarea popoarelor slave, limba slavă a fost introdusă în administraţie şi în Biserica din Ţările Române. Apoi, a apărut influenţa limbii greceşti ca limbă liturgică, cu precădere în perioada fanariotă. Cu toate acestea, nu s-a încetat niciodată a se ruga româneşte, a se trăi româneşte. Începând cu mitropolitul Dosoftei în Moldova, diaconul Coresi – care a activat atât în Ardeal, cât şi în Ţara Românească şi mitropolitul Antim Ivireanul a dorit ca poporul să se roage în limba strămoşilor.

Aşa scria mitropolitul Antim Ivireanul, în prefaţa unei cărţi: „românii noştri în biserică stau ca boii, neînţelegând ce se citeşte şi ce se cântă şi ies din biserică fără nici un folos, am hotărât a preface cărţile din limba slavonească şi grecească în limba noastră proastă românească, dar a noastră şi a le da la lumină!“.

Un georgian cu suflet de român

Pentru mulţi dintre noi, patria este acolo unde ne găsim alinarea şi liniştea. Acolo unde ne simţim acasă. Aşa a fost şi pentru un tânăr georgian, născut acolo unde Marea Caspică se întrepătrunde cu Munţii Caucaz. Viaţa i s-a schimbat tânărului Andrei, aşa cum fusese numit la Sfântul Botez, atunci când a fost prins de către un corp de oaste otomană şi vândut în piaţa de sclavi. Destinul l-a dus în marea capitală a imperiului, la Istambul. Aici, observându-se calităţile, a fost răscumpărat de către Patriarhia Ecumenică şi dat la învăţătură. Constantinopolul a fost locul în care a deprins meşteşugul tiparului, al  sculpturii în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum şi limbile greacă, arabă şi turcă. Tot aici a murit pentru lume, devenind monahul Antim.

În jurul anului 1690, domnitorul Constantin Brâncoveanu l-a adus în Ţara Românească. Aici a găsit un adevărat spaţiu cultural, unde activau străluciţi oameni de cultură italieni şi greci, alături de renumiţi cărturari şi ierarhi ortodocşi. Sevastos Kiminites, fost profesor şi rector la Marea Şcoală a Patriarhiei Ecumenice, Ioan Cariofil, Ioan Comnen, medic şi filosof, contele Bartolomeo Ferrati, Giovanni Candido Romano, Antonio Maria del Chiaro, secretar adus tocmai din Florenţa, sunt doar puţine nume de care era înconjurat tânărul Antim.

În anul 1691, a ajuns conducătorul tipografiei din Bucureşti, iar în anul 1696 era egumen al Mănăstirii Snagov, unde a întemeiat o nouă tipografie. Râvna de care a dat dovadă a făcut ca, în scurt timp, să fie ales în scaunul istoric al Mitropoliei Ungrovlahiei. La începutul anului 1708, a fost ales mitropolit al Ţării Româneşti, asumându-şi o mare responsabilitate în vremuri de încercare pentru poporul român.

Mitropolitul tipograf, ctitor al limbii literare româneşti

Deşi treburile mitropoliei erau solicitante, ierarhul Antim nu şi-a uitat prima sa dragoste: tipărirea cărţilor. Până la el, cărţile de slujbă aveau în limba română doar explicaţiile liturgice, partea propriu-zisă a slujbei fiind în slavonă ori greacă.

În decursul unui sfert de veac (1691-1716) a tipărit  63 de cărţi, dintre care 39 au fost lucrate de el însuşi. După limba în care au apărut, 30 erau în greceşte, 22 în româneşte, una în slavoneşte, 6 slavo-române, 2 greco-arabe, una greco-română şi una greco-slavo-română. Tipăriturile prezintă o mare diversitate: cărţi de slujbă, cărţi biblice, cărţi de doctrină teologică ortodoxă, cuvântări bisericeşti, cărţi de învăţătură pentru preoţi, lucrări de filosofie, formându-se astfel o adevărată mişcare intelectuală.

Prin activitatea sa tipografică a sprijinit şi alte popoare ortodoxe, imprimând cărţi pentru slavi, greci şi arabii din Patriarhia Antiohiei. Pentru românii din Ardeal a tipărit primul Abecedar românesc, intitulat „Bucoavnă“. Este şi autorul unei premiere mondiale în tipărit, Liturghierul greco-arab din 1701, prima carte tipărită cu litere mobile din lume, având caractere arabe. În ţara sa de origine, Georgia, a pus bazele primei tiparniţe cu caractere georgiene, unde au fost tipărite mai multe cărţi în această limbă.

Prin cele 63 tipărituri în limbi diferite şi de o mare diversitate şi prin numeroşii ucenici pe care i-a format, Antim Ivireanul este considerat cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.

Meritul mitropolitului Antim pe tărâm liturgic este introducerea limbii române în cultul Sfintei Biserici. Însă, prin această activitate, a contribuit şi la crearea unei limbi literare româneşti. Când deschidem astăzi una dintre cărţile mitropolitului Antim, suntem uimiţi de corectitudinea limbajului. Dacă astăzi nu mai pronunţăm „beserică“ ci „biserică“, „ceti“ – „citi“, „inemă“ – „inimă“ este rodul mitropolitului Antim.

Normele lingvistice folosite în tipăriturile sale au determinat prima uniformizare a limbii române. Mai mult, el este primul care a tipărit un Abecedar românesc şi o Gramatică. Tot el este primul care tipăreşte primele cărţi de literatură. În anul 1700 ieşea de sub teascurile  tipografiei  „Floarea darurilor“,  apoi „Alexandria“, cărţi de mare popularitate în epocă.

Meritele mitropolitului Antim sunt cu atât mai mari, cu cât el n-a fost român. Deşi georgiana era limba sa nativă şi greaca era limba în care a fost educat, el a reuşit să creeze o limbă  românească limpede, care a fost înţeleasă de contemporanii săi şi este folosită până astăzi.

Moarte martirică pentru neamul românesc

Deşi din ţinuturi îndepărtate, Antim a fost mai român decât mulţi dintre contemporanii săi. După moartea sfântă a domnitorului Constantin Brâncoveanu, protectorul său, au venit pentru ţară vremuri tulburi.

În anul 1714, o panică îngrozitoare a cuprins străzile Bucureştiului, la auzul veştii că vin austriecii, dimpreună cu ruşii. Atunci „înspăimântat, Nicolae vodă Mavrocordat adună la curte pe oştenii şi pe negustorii turci, pe câţiva boieri şi pe mitropolitul Antim Ivireanul, îşi fac în pripă bagajele şi chiar în faptul serii, împunge fuga spre Giurgiu“. Obosiţi, fugarii se opresc peste noapte în satul Odăile, loc în care mitropolitul Antim se hotărăşte să se întoarcă: „nu îmi las turma fără păstor, chiar dacă m-ar aştepta şi moartea“. Şi, moartea l-a aşteptat.

Întorcându-se în a doua domnie, Nicolae Mavrocordat a trimis la Mitropolie să-l aducă degrabă pe părintele Antim „Târât de barbă şi de păr, el vede însă, în loc de obrazul domnului, mucedul întuneric al unei temniţe“. La cererea domnului, patriarhul ecumenic şi sinodul său l-au caterisit sub acuzaţia că s-a făcut vinovat faţă de Imperiul Otoman. Toate acestea, pentru că a spus un nu puternic noilor biruri pe spinarea ţăranilor români.

În martie 1716 a fost condamnat la închisoare pe viaţă la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai. Pe drum însă, ostaşii turci l-au omorât şi i-au aruncat trupul în apele râului Tungia, lângă Adrianopol, în Bulgaria de astăzi.

Georgian prin naştere şi grec prin cultură, Antim Ivireanul a fost un român desăvârşit. Prin activitatea pastorală, tipografică şi predicatorială, Sfântul Antim a întruchipat pe adevăratul păstor – care-şi pune sufletul pentru credincioşii săi români. Doar trecând superficial peste smeritele informaţii pe care le avem despre ce a făcut el pentru poporul nostru, s-ar impune să îl numim, aşa cum credem că şi el şi-ar fi dorit, nu Ivireanul, ci Sfântul Antim Românul.

de Nicolae Pintilie Doxologia

BLESTEMUL NEAMULUI. Ultimul lor drum… Cumplita poveste a morţii lui Puiu, Avădanei şi Mălinici – legionarii executaţi la Buhuşi în 21/22 septembrie 1939.

Crucea de la răspântia drumurilor spre Runc şi Ciolpani, care marchează locul execuţiei celor 3 legionari asasinaţi lângă Buhuşi la 21/22 septembrie 1939. FOTO: Florin Dobrescu

de Ioana Dobrescu (articol apărut în ediţia print a revistei Buciumul, sept.-oct-2005)

După amiaza unei zile pline de amintiri scuturate dintr-o vreme care ne-ar putea face să fim mândri. O vreme în care oameni cinstiţi, oameni cu credinţa şi frica lui Dumnezeu şi dragoste de ţară reuşiseră să ridice, mulţi chiar cu preţul vieţii, ţara aceasta către un loc mai demn sub soare (aşa cum fac multe neamuri fără ca cineva să le caute pricină pentru asta!).
Suntem urmaşii acelor oameni: tineri rătăciţi într-o lume străină, negăsindu-şi loc pe toată faţa pământului, în căutare de lucru pe la porţi străine, lăsînd în urmă o ţară pe care numai frumuseţile dăruite de Dumnezeu o fac să fie ca un burete îmbibat cu aur. Pe care îl storc tot alţii, în timp ce bătrânii noştri, după o viaţă de muncă şi suferinţă, trăiesc exilaţi în vreun apartament cu o pensie de mizerie ori pe vreo „moşie părintească” pe care „le-a dat-o înapoi” tătucul Iliescu, nu de alta, dar să aibă în ce chin îşi îngropa restul de zile chinuite şi să fie bucuroşi a o vinde pe nimic celor care atâta şi aşteaptă. Ce s-a ales de pe urma sângelui nevinovat vărsat în 1989 de aceeaşi călăi care nu s-au sfiit apoi să ne împingă către un alt „viitor luminos”? O aiuristică libertate stând sub acest blestem care continuă înfiorător cu milioanele de prunci ucişi de înseşi cele care ar fi trebuit să le fie mame. Manualele de istorie nu mai caută să scoată în evidenţă încăpăţânarea cu care românii si-au apărat cele sfinte: neam, biserică, familie. Sunt noţiuni perimate într-o întoarsă eră a libertăţii, într-o ţară cu o economie distrusă, în care domneşte mârlănia, minciuna, sărăcia şi alte binefaceri, „nu se mai poate trăi.”Tineri plecând fără să vrea să întoarcă înapoi capul, neveste sau soţi lăsând în urmă familii destrămate, copiii care vor suferi pentru totdeauna de pe urma acestui sistem pe care îl alimentăm cu propria noastră ignoranţă şi neputinţă.

(mai mult…)

Autorităţile consideră imigranţii o soluţie la dezastrul demografic din România?

Dezastrul demografic continuă accelerat în România. Românii nu mai fac copii, iar emigrarea a cinci milioane de români în străinătate, partea cea mai activă a populaţiei, a făcut ca în România natalitatea să scadă dramatic. În Diaspora trăieşte peste 17 la sută din populaţia României. În primele șase luni ale anului s-au născut aproximativ 100.000 de copii, cu 7.500 mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Institutului Național de Statistică. Dacă în primele 7 luni din 2016 numărul decedaților îl depășea cu 38.000 pe cel al nou-născuților, în acest an diferența dintre cei veniți pe lume și cei care au plecat dintre noi a urcat la 50.000. În 1930 se nășteau 482.000 copii. În 1946, în ciuda marilor greutăți economice de după al doilea Război Mondial, veneau pe lume 391.000 de români. Ca şi o comparație, anul trecut au venit pe lume mai puțin de 200.000 de români. În acest ritm populaţia României în 2050 va fi de circa 14 milioane de locuitori.

Clasa politică şi autorităţile centrale nu au găsit şi se pare că nu sunt interesate să identifice soluţii pentru sprijinirea natalităţii şi creşterea demografică. De ce? O ţară cu scădere demografică nu poate avea performanţă economică pentru că scade consumul şi lipseşte forţa de muncă. Totuşi, autorităţile statului influenţate de Bruxelles şi Berlin au identificat o sursă de stopare a declinului demografic: imigraţia din Orientul mijlociu. Deşi conform Constituţiei României, art. 3, alin. 4 „pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populatii străine”, conducerea de la Bucureşti sprijină public imigraţia şi cotele de refugiaţi, soluţie impusă de Uniunea Europeană, ca măsură de scădere a declinului demografic şi de asimilare a forţei de muncă ieftine. În Germania cei peste un milion de imigranţi veniţi în 2015 lucrează în condiţii grele, aproape sclavagiste, la companii mari, pe bani puţini. Pentru Bruxelles imigraţia este un risc asumat în ciuda pericolului terorismului islamic. Doar ne-a spus preşedintele francez Macron că trebuie să ne obişnuim cu atentatele teroriste care vor face parte din viaţa Europei. Astfel se explică oferta neaşteptată a ministrului de externe T. Meleşcanu, care fără să-l întrebe nimeni, a ofertat ca pe moşia personală primirea a peste 1800 de imigranţi. Să fie imigraţia o soluţie de rezolvare a crizei demografice pentru Bucureşti?

Loviturile continue care se dau contra familiei tradiţionale şi refuzul de îmbunătăţire a climatului legislativ pentru creşterea natalităţii arată că clasa politică şi structurile secrete au optat pentru o rezolvare prin imigraţie a declinului demografic, chiar dacă refugiaţii sunt de altă religie faţă de populaţia majoritară şi numărul mare de veniţi atinge prevederile constituţionale. Pe acest fond de destructurare a statului şi societăţii se duce o politică „oficializantă” de subminare a suveranităţii şi identităţii naţionale? Astfel se explică tăcerea complice a presei mainstream, dar şi a autorităţilor centrale faţă de puhoiul de imigranţi care au luat la propriu cu asalt frontierele României. Autorităţile refuză să stopeze fenomenul, dar şi să-l discute public. Se permite încălcarea legislaţiei de frontieră? A fost emblematică pe o reţea de socializare imaginea cu jurnalistul Sorin Roşca Stănescu transmiţând în direct de pe plaja 2 Mai, cum ambarcaţiuni cu imigranţi debarcau şi luau cu asalt staţiunile româneşti fără ca televiziunile să transmită evenimentul, iar presa şi autorităţile să-l comenteze. Bucureştiul parcă doreşte la fel ca Berlinul să oculteze fenomenul până se vor obişnui românii că trăiesc alături de sute de mii de imigranţi musulmani şi nu numai? Un om politic român trăgea public un semnal de alarmă că doar 50.000 de imigranţi veniţi inopinat vor da peste cap bunul mers al societăţii româneşti nepregătite faţă de un aflux mare de refugiaţi, neavând experienţa colonială a Franţei sau Germaniei. Pe fondul întăririi pazei la graniţe, Poliţia de Frontieră a făcut cunoscute pe 11 septembrie a.c., numeroase incidente cu imigranţi, unii devenind violenţi în parcurile Timişoarei. Peste 2.800 de migranţi ilegali au fost prinşi de poliţiştii de frontieră de la începutul anului. Până la urmă instituţiile statului român, care trăiesc din impozitele cetăţenilor, au datoria legală să ne spună sincer şi drept: au identificat imigraţia din Orientul mijlociu ca o soluţie la declinul demografic şi la lipsa forţei de muncă pe fondul creşterii economice, chiar dacă acest fenomen încalcă Constituţia şi schimbă raporturile etnico-religioase din România? Cine-i va apăra pe români de la disoluţia etnico-religioasă pe viitor? Ocultarea fenomenului imigraţiei masive este politică de stat sau doar o trădare a intereselor naţionale? Să stea imigraţia clandestină la bazele unui boom economic într-o Românie fără identitate?

de Ionuţ Ţene NapocaNews

RUȘINE, IOHANNIS! Răspunsul nostru: Muzeul Rezistenței.

de Florin DOBRESCU

Președintele României nu a ratat o nouă ocazie pentru a-și arăta nimicnicia. Cu ocazia zilei internaționale a victimelor regimurilor totalitare, Klaus Iohannis a cerut, într-un comunicat oficial, să nu mai fie onorată memoria acelor luptători în Rezistența anticomunistă adepți ai unor ideologii „extreme”, și care, deci, nu ar fi luptat de pe poziții… democratice. Cei vizați fiind, evident, legionarii. Sacrilegiul a fost comis la numai o zi după ce IICCMER anunțase deshumarea osemintelor a încă trei luptători în Rezistența armată anticomunistă din Munții Apuseni… (mai mult…)

„Din duhul dacilor nemuritori”… ALEXANDRU ASMARANDEI – 6 ani de la marea despărţire!

S-au împlinit  şase ani de la tragica despărţire de bunul şi integrul nostru camarad Alexandru Asmarandei. Postăm mai jos două materiale, unul aparţinând ziaristului Eugen Cişmaşu, din 2013, şi distribuit pe Facebook, ştirea lui Victor Roncea din chiar ziua următoare teribilului accident, şi un alt articol mai vechi, scris de Florin Dobrescu.

Eugen Cişmaşu: copy-of-dsc_60482-179x300ALEXANDRU ASMARANDEI! PREZENT!

În urmă cu doi ani, în duminica acelui trist 31 iulie, Alexandru a început să urce treptele către cer… Un accident cumplit l-a răpit dintre noi, lăsând un gol imens în sufletele camarazilor, ale prietenilor şi ale celor apropiaţi. Avea doar 39 de ani şi, de ceva vreme, îmbrăcase cămaşa multora dintre martirii acestei ţări.
Deşi ani de zile am dialogat pe blogurile noastre, n-am avut privilegiul să-l cunosc personal decât în urmă cu două veri, în ziua în care ne-am întâlnit pentru a-mi înmâna contribuţia lui şi a camarazilor pentru campania „Carte pentru Frate” din Basarabia. Câteva ore am discutat însufleţit apoi ne-am strâns mâinile şi ne-am promis că ne vom revedea… Divinitatea, însă, a avut alte planuri…
Vă chem, pe toţi cei ce citiţi aceste rânduri, să înălţaţi, la vreme de răgaz sufletesc, şi o rugăciune pentru cel ce a fost Alexandru Asmarandei, tânărul integru, de mare caracter, loial, altruist, neclintit în convingerile sale. Pomenit la mănăstirile Petru Vodă, Paltin, Diaconeşti, ori la schitul Aiud, pentru credinţa şi lupta lui pentru ortodoxie şi românism, numele lui Alex merită a fi amintit în orice catedrală municipală ori bisericuţă de ţară…

ALEXANDRU ASMARANDEI! PREZENT! (mai mult…)

Ultimele articole

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php