Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă
Author Archive
Stories written by Alexandru Mihail

Cine L-a creat pe Dumnezeu?

Această întrebare este o obiecţie majoră a ateilor, care o folosesc pentru a îşi justifica necredinţa. Bertrand Russell (1872–1970), un faimos filosof britanic, în micul dar cunoscutul eseu “De ce nu sunt creştin”, exprima ca prima obiecţie această întrebare.(1)

Ateii zilelor noastre folosesc aceasta obiecţie, precum Richard Dawkins în cartea “The God Delusion” şi australianul Philip Adams, care la conferinţa globală a ateilor, ţinută la Melbourne în 2010, a declarat:

“Cel mai important argument în favoarea lui Dumnezeu este că trebuie să existe o Creaţie, un început… Dar obiecţia mea este simplă. Dacă Dumnezeu a fost începutul, cine L-a început pe Dumnezeu?” (2)

Universul a avut un început; aproape toată lumea acceptă acest lucru, din cauza faptului că legile termodinamicii o impun: universul se stinge (își pierde din energie) şi nu se poate stinge la infinit, altfel s-ar fi stins deja. Stelele nu ar mai avea energie pentru a străluci şi noi nu am mai fi aici.

Unii au propus o teorie conform căreia un univers ar da naştere unui alt univers, dar din nou, nu poate exista o serie infinită de astfel de naşteri şi morţi, pentru că fiecare ciclu ar avea mai puţină energie disponibilă ca ultimul şi dacă acest proces s-a întâmpla la infinit, moartea tuturor lucrurilor s-ar fi petrecut deja.

Trebuie să fi fost un început

Unul din principiile fundamentale ale logicii / ştiinţei / realităţii este principiul cauzalităţii: ceva care are un început are şi o cauză suficientă. Principiul nu este “Totul are o cauză”; Bertrand Russell l-a falsificat. Nu, principiul este “Tot ce are un început are o cauză suficientă”. Un scurt raționament de moment confirmă acest lucru: ceva ce nu are început nu are nevoie de o cauză. Mai mult, o cauză trebuie să fie suficientă, sau potrivită. “Ai fost găsit într-un câmp cu varză” nu este o explicaţie suficientă pentru existenţa ta.

Principiul cauzalităţii este fundamental, încât dacă eu aş spune că scaunul pe care stai, care trebuie să fi avut un început, pur şi simplu a început să existe fără nici o cauză, mi-ai putea recomanda, pe bună dreptate, un control psihiatric!

Ateii zilelor noastre, cărora le place să folosească cuvinte ca “raţional”, “rezonabil” şi “ştiinţific” în descrierea convingerilor lor, cred că cel mai important început dintre toate – cel al universului – nu a avut nici o cauză! Unii admit că este o problemă, dar susţin că a spune “Dumnezeu l-a creat” nu explică nimic, deoarece ar trebui să explici de unde vine Dumnezeu. Dar este aceasta o obiecţie validă?

Cum ar trebui să fi fost cauza universului?

Cauza universului ar fi trebuit să fie ne-materială, pentru că dacă ar fi materială / naturală, ar trebui să se supună aceloraşi legi ale descompunerii ca universul. Asta înseamnă că începutul însuşi ar fi trebuit să aibă un început şi revenim la problema ciclurilor de naştere-moarte ale universurilor. Deci cauza apariţiei universului trebuie să fi fost supranaturală, nematerială sau spirituală  – o cauză în afara spatiului, materiei și timpului. O asemenea cauză nu ar fi supusă legii descompunerii şi în consecinţă nu ar avea un început. Cauza ar trebui să fie e energie (un spirit) infinit.

În plus, cauza universului trebuie să fie incredibil de puternică; mărimea incredibila a universului şi imensa lui energie, observate până acum, mărturisesc despre această putere; trebuie să fi existat o cauză suficientă.

Pentru mine asta sună a Dumnezeul Bibliei. Biblia ne revelează Creatorul ca fiind:

– Veșnic (infinit, etern)

“Mai înainte de a se fi făcut munţii şi de a se fi plăsmuit pământul şi lumea lui, din veşnicie până’n veşnicie Tu eşti.” (Psalmul 90, 2)

–  Atotputernic

 “A Ta este, Doamne, măreţia şi puterea şi slava şi biruinţa şi strălucirea; toate câte sunt în cer şi pe pământ sunt ale Tale; a Ta este, Doamne, împărăţia şi Tu eşti mai presus de toate, ca unul ce împărăţeşti peste toate. Bogăţia şi slava sunt de la faţa Ta şi Tu domneşti peste toate; în mâna Ta este tăria şi puterea şi în puterea Ta stă să măreşti şi să întăreşti toate.† (1 Paralipomena 29, 11–12)

– Spirit (nematerial)

“Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4:24)

Notaţi ca Sfânta Scriptură spune “La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.” (Facerea 1, 1) Aici Dumnezeu a creat însăşi timpul. Doar Unul aflat în afara timpului, care este atemporal, sau etern, ar fi putut face asta.

Să întrebi de unde a apărut cineva care este etern, cineva care nu are început (“Cine l-a creat pe Dumnezeu?”) este ca şi cum ai întreba “Cu cine este căsătorit burlacul?” Este o întrebare iraţională.

Biblia se potriveşte cu realitatea, lucru care nu este deloc surprinzător când luam în calcul că ea pretinde să vină chiar din partea Creatorului Însuşi.

Două “mari începuturi”  – fără nici o cauză!

Cei care îl resping pe Creator trebuie să creadă că nu doar materia a apărut fără nici o cauză; ei trebuie să creadă şi că viaţa a apărut fără nici o cauză adecvată.

Până şi cea mai simplă formă de viaţă mono-celulară este incredibil de complexă. O umilă bacterie este plină de nano-mașinării incredibil de complicate, având nevoie de ele pentru a trăi. (3) O celulă are nevoie de un minim de 400 de proteine diferite pentru a produce maşinile care sunt absolut necesare vieţii. (4) Cum ar putea aceste maşini bazate pe proteine să se auto-creeze, chiar dacă toate ingredientele necesare (20 de amino-acizi diferiţi) s-ar putea auto-crea? Aminoacizii, deseori mii de aminoacizi, trebuie să fie uniţi în ordinea corectă pentru ca fiecare proteină să funcţioneze.

Haideţi să ne gândim la una din maşinile esenţiale care copiază instrucţiunile ADN pentru a crea fiecare proteină.(5) Apoi să luăm o singură proteina componentă din acea maşină, mai puţin de 10% din total. Proteina are o lungime de 329 de aminoacizi. Care ar fi şansele de a obţine această proteină accidental, presupunând că numai şi numai aminoacizii corecţi sunt prezenţi? Calculul ar arăta aşa: 1/20 x 1/20 x 1/20… de 329 de ori! (6) Această probabilitate este de 1 la 10428… Un număr cu 428 de zerouri după 1! Chiar dacă fiecare atom din univers (1080 – un număr cu 80 de zerouri) ar reprezenta un experiment pentru fiecare vibraţie moleculară posibilă (1012 pe secundă) pentru vârsta presupusa estimată de evoluţionişti a universului (14 miliarde de ani = 1018 secunde), aceasta ar permite, “numai” 10110 experimente – un număr cu un număr infinit mai mic decât necesarul pentru a avea măcar o şansă vagă de a nimeri această proteină, (7) să nu mai vorbim de restul de 400 necesare.

Nu este de mirare că Richard Dawkins admite ca oamenii de ştiinţă s-ar putea să nu descopere niciodată cum a apărut viaţa prin procese naturale. Totuşi, el respinge explicaţia creaţiei, din cauza motivului eronat prezentat mai sus.

Ce fel de cauză este suficientă pentru a explica originea vieţii? Această cauză ar trebui să fie incredibil de inteligentă – cu mult peste nivelul nostru. Ne minunam de savanţii care au descoperit nano-tehnologia celulelor vii – şi este o realizare uimitoare. Dar ce spunem despre Cel care a inventat aceste lucruri? Cu cât mai inteligent este El? Asta îmi aduce aminte de o altă caracteristică a Dumnezeului revelat în Biblie: El este omniscient (atotştiutor). Vezi Psalmul 138, 2–6 și cartea lui Isaia 40, 13–14.

Ştim suficiente despre Creator din creaţia Sa pentru a nu avea nicio scuză Romani 1, 18–22 spune:

“Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr. Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare, pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni.”

Aici Biblia ne explică de ce oameni inteligenţi aleg să creadă lucruri imposibile – că mai întâi universul, apoi viaţa au început să existe fără nici o cauză adecvată. Ei aleg, în mod ilogic, să accepte că “cele două începuturi” nu au avut o cauză suficientă, în loc să recunoască şi să cinstească pe Creatorul tuturor lucrurilor.

Referinte şi note

  1. Bertrand Russell este respectat pentru competențele sale în logica şi filozofie, în special pentru matematicile aplicate, dar dezlănţuirea sa împotriva lui Dumnezeu nu este deloc logică.
  2. Adams P., Iluzia ateiştilor (o versiune editată a discursului ţinut de Phillip Adams la Conferinţa Globală a Ateiştilor în 2010);abc.net.au/news/stories/2010/03/19/2850137.htm
  3. Smith C., Voiajul fantastic: Poate teoria evoluţionistă să treacă testul ştiinţei moderne? Creation 30(1): 20-23, 2007.
  4. Acesta este minimul necesar pentru viaţa auto-reproducatoare, care este necesar înainte de apariţia teoretică a evoluţiei. Vezi Sarfati J., Cat de simplă poate fi viaţa? 14 Februarie 2006.
  5. Polimerizarea ARN-ului. www.mun.ca/biochem/courses/3107/Lectures/Topics/RNAP_bacterial.html.
  6. Există o mică flexibilitate în această ordine, aşa că ar putea fi mai mic de 329, dar nu cu mult mai mic, şi am ales numai 10% din maşina moleculară pentru a ilustra acest lucru. Pentru un studiu detailat despre flexibilitatea ordinii aminoacizilor în proteina funcţională vezi: Truman, R., The ubiquitin protein: chance or design? Journal of Creation 19(3):116–127, 2005.
  7. Chiar dacă universul ar fi te 10 ori mai mare şi de 10 ori mai vechi, numărul experimentelor posibile ajunge la 10112. Oricum ai jongla cu cifrele, numărul experimentelor posibile este mult prea mic.

Autor: 
Sursa: Creation.com | Who created God?

via Ortodoxia Tinerilor

Alexandru Florian, de la Institutul Elie Wiesel, atac fără precedent la adresa Bisericii Ortodoxe Române: susține organizații extremiste

Directorul general al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, a vorbit în cadrul unei conferințe organizată la Biblioteca Centrală Universitară din Capitală de către Ministerul Afacerilor de Externe, Institutul „Elie Wiesel” și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale despre discursul care incită la ură, insistând pe sprijinul acordat de Biserica Ortodoxă unor mesaje „legate de simbolistica mișcării legionare”.

„Suntem o țară eminamente ortodoxă, însă în ultima perioadă Biserica Ortodoxă Română, prin promovarea sau susținerea unor mesaje legate de promovarea unor mesaje legate de simbolistica mișcării legionare, nu face altceva decât să susțină organizații extremiste, să le dea apă la moară și în mod implicit să se îndepărteze de valorile democrației valorile respectării celuilalt”, a afirmat Florian, potrivit Agerpres.
În urmă cu câteva luni, ActiveNews a scris un articol intitulat De ce trebuie demis Alexandru Florian, komisarul rasist, xenofob și antisemit de la Institutul „Elie Wiesel”

Florian nu a ezitat să vorbească și despre situația politică din țările vecine României, în contextul în care, a spus el, „discursul urii este un mesaj care străbate astăzi Europa de la Nord la Sud și de la Est la Vest”.
„Ce avem în jurul nostru? Avem câteva țări cu guverne conservatoare extrem de puternice și care promovează sau încurajează discursul urii — mă refer la Ungaria, mă refer la Polonia, avem Austria, unde partidul de extremă dreapta a luat locul trei la alegerile legislative și are toate șansele să fie parte activă în guvern, mă refer la Germania, unde, pentru prima dată după Război, extremiștii de dreapta au intrat în Parlament”, a detaliat Florian.
Aceste afirmații au fost făcute în fața ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, și a șefei reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Cristea.
sursa: ActiveNews

George Soros face o infuzie de 18 miliarde de dolari în Fundația pentru o Societate Deschisă, cu prezență în 40 de țări. În România, FSD a fuzionat cu Fundația Serendinno, condusă de Mircea Vasilescu

Miliardarul american de origine maghiară George Soros a transferat 18 miliarde de dolari din conturile sale în cele ale Fundației Open Society, organizație înființată de el în 1993, relatează The Wall Street Journal.

George Soros, care și-a construit averea printr-o serie de tranzacții financiare faimoase, pariind împotriva guvernelor în momente de criză, a transferat o bună parte din averea de 25 miliarde de dolari către fundația înființată de el. Open Society Foundations a devenit astfel un gigant al fundațiilor. Cu acești bani în conturi, fundația este a doua cea mai bogată din SUA, după Fundația Bill and Melinda Gates.
Miliardarul controlează fundația printr-un comitet, fiind președintele acestuia.
Fundația Open Society funcționează acum prin intermediul a 40 de organizații și birouri, în țări precum Afganistan până la Africa de Sud. Fundația sa militează, printre altele, și pentru drepturile romilor, una din cele mai mari minorități din Europa.
În Statele Unite, George Soros este un important finanțator al Partidului Democrat. În campania de anul trecut, el a fost un fervent critic al lui Donald Trump, candidatul Partidului Republican.
Potrivit sursei citate, până acum, George Soros a donat circa 14 miliarde de dolari pentru cauzele fundației sale.
Fundația pentru o Societate Deschisă, cel mai cunoscut ONG deținut de George Soros în România, și-a încheiat activitatea în România, fiind absorbită prin fuziune de un alt ONG, după cum anunța ActiveNews în vara acestui an.
Fundația Serendinno, condusă de către criticul de film Irina Margareta Nistor, a preluat fostul ONG al lui Soros, dar și mai mulți oameni-cheie ai FSD. Fundația Serendinno este fosta Fundație pentru Incluziune și Coeziune Socială, partener al Fundației Soros, înființată în 2010 și care și-a schimbat numele anul trecut.
Președintele Fundației Serendinno era criticul de film Irina Margareta Nistor, iar din Consiliul Director al organizației mai făceau parte Ramiro-Constantin Patras (vicepreședinte, IT manager la Colas, fost director de IT la Lukoil și Banca Columna), Gyorgy Bodo (secretar, fost director general adjunct al OTP Bank România, în prezent director comercial la Romservice Telecomunicații și expert evaluator la Comisia Europeană, în cadrul programului de cercetare și inovare Horizon 2020) și Corneliu Trică (director general, totodată asociat și șef al firmei de consultanță Micor Link Services).
În urma preluării prin absorbție a Fundației pentru o Societate Deschisă, fosta Fundație Soros, Fundația Serendinno a preluat de la aceasta și mai multe nume-cheie.
Consiliul director este format acum din Mircea Vasilescu – Președinte, Irina-Margareta Nistor, Dorin Bodea și Gabriel Petrescu, Director executiv.
Din 1990 și până acum, George Soros a dezvoltat o adevărată rețea de ONG-uri, cu care a acaparat noul concept de „societate civilă”, necunoscut românilor, astfel că a reușit să influențeze, în mod major, deciziile la nivel guvernamental. Pe lângă GDS și Fundația Soros, s-au dezvoltat o puzderie de ONG-uri legate de numele magnatului american.
Iată doar câteva din ONG-urile apărute: „Soros Advising and Placement Center”, „Soros Educational Advising Center” , „Uniunea pentru Reconstructia Romaniei”, „Centrul de Parteneriat pentru Egalitate”, „Centrul pentru Dezvoltare Economica”, Fundatia „Concept” , „Centrul pentru Drepturile Omului – București”,  „Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)”, „Asociația „Pro Democrația”, „Societatea Academică Română” etc, care la rândul lor au „născut” alte ONG-uri.
De-a lungul ultimilor 27 de ani, foarte mulți oficiali români au fost beneficiarii unor burse acordate de fundațiile lui Soros. Lista completă a beneficiarilor nu a fost niciodată făcută publică. O parte din foștii sau actuali membri ai Grupului de Dialog Social, ai Fundației pentru O Societate Deschisă sau ai altor ONG-uri afiliate Open Society Romania Network sunt cunoscuți, informațiile fiind publice. Iată o parte dintre aceștia:
  • Sandra Pralong – fost consilier al președintelui Emil Constantinescu, actual consilier al lui Iohannis
  • Alexandru Lăzescu – fost director al TVR
  • Andrei Pippidi – istoric, membru în Comisia care a elaborat Raportul Tismăneanu și Raportul Elie Wiesel privind participarea României la Holocaust
  • Vladimir Tismăneanu – politolog, președinte al Comisiei Prezidentiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România
  • Andrei Pleșu – scriitor, Ministru al Culturii(28 decembrie 1989 – 16 octombrie 1991), Ministru de Externe (29 decembrie 1997 – 22 decembrie 1999), membru al CNSAS (2000 – 2004), consilier al președintelui Traian Băsescu (decembrie 2004 – mai 2005)
  • Catrinel Pleșu – fost  director, Centrul Național al Cărții, din cadrul ICR (2009 – 2012)
  • Mihai Șora – filosof, Ministrul Educației  (decembrie 1989 – 28 iunie 1990)
  • Renate Weber –  consilier al președintelui Traian Băsescu, (2004 – 2005) europarlamentar PNL.
  • Liviu Antonesei – scriitor, jurnalist
  • Alin Teodorescu – sociolog, primul președinte al GDS, consilier al premierului Adrian Năstase, Ministru cancelar, șeful Cancelariei Primului Ministru Adrian Năstase, fondator IMAS
  • Andrei Marga – filosof, Ministru al Educației (1997 – 2000), Ministru de Externe (mai 2012 – august 2012), președinte al ICR (septembrie 2012 – iunie 2013)
  • HR Patapievici – filosof, membru al CNSAS (2000 – 2004), președinte al ICR (2005 – 2012)
  • Mircea Mihaieș – critic literar, eseist, fost vice-președinte al ICR( 2005-2012)
  • Mihai-Răzvan Ungureanu – consilier al Președintelui Iohannis, fost ministru de externe (2004 – 2007), șef al SIE (2007 – 2012, 2015-2016), premier al ROmâniei (februarie 2012 – mai 2012)
  • Cristian Pârvulescu – politolog, președintele Asociației „Pro Democrația”
  • Victor Rebengiuc – actor
  • Sabina Fati – jurnalist România Liberă, Revista 22
  • Andrei Oișteanu – etnolog, antropolog, membru în Comitetul educațional al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”
  • Andreea Pora – jurnalist
  • Teodor Baconschi – teolog, fost ministru de Externe, decembrie 2009 – ianuarie 2012, ambasador al României la Vatican, în Portugalia, San Marino. Secretar de stat în MAE (2005-2006), Consilier al Președintelui Traian Băsescu (2006 – 2007)
  • Monica Macovei – europarlamentar, fost Ministru al Justiției(2004 -2007), fost candidat la președinția României
  • Alina Mungiu – politolog, șef al Știrilor TVR (1997 – 1998), a fondat Societatea Academică din România, profesoară la SNSPA
  • Stelian Tănase – scriitor, președinte-director general al TVR, fost director al Realitatea TV
  • Laura Ștefan – membră a ONG-ului „Expert Forum”, director în Ministerul Justiției( 2005-2007),  a fost declarată expert – anticorupție de către Ambasada SUA
  • Adrian Cioroianu – istoric, decan al Facultății de Istorie a Universității București, a fost unul din susținătorii introducerii Manualelor alternative, inițiativă a Fundației Soros. Fost senator, de Timiș, fost europarlamentar, fost ministrul de externe (aprilie 2007 – aprilie 2008)
  • Rodica Culcer – jurnalist, fost referent la Ambasada SUA de la București( 1985 – 1991), fost director al Știrilor TVR
  • Adrian Cioflâncă – cercetător științific, fost membru al CNSAS, coator al Raportului Tismăneanu și al Raportului Elie Wiesel.
  • Stere Gulea – regizor, fost președinte al TVR
  • Gabriel Liiceanu – filosof, director al Editurii Humanitas( fosta Editură Politică)
  • Sorin Ioniță – politolog, fost consultant al Consiliului Europei, Băncii Mondiale și UNDP pe Europa de Est și Balcani; reprezentant al României ȋn Comitetul Economic și Social European (EESC), sectiunile Transport-Energie și Mediu-Agricultură, fost membru în Comisia Prezidențială Pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice
  • Smaranda Enache – președinte al ONG-ului Liga Pro Europa, fost ambasador al României în Finlanda (1998 – 2001)
  • Edward Helvig – șef al SRI, fost director General al Institutului de Studii Sociale, Fost consilier al Ministrului de Interne, C. Dudu Ionescu, Fost consilier al lui Mugur Isărescu, fost deputat de Bihor, fost europarlamentar
  • Radu Filipescu –  nepotul fratelui lui Petru Groza, membru fondator al GDS
  • Armand (Armant-Constantin) Goșu – istoric, fost consilier al Ministrului de Externe (2010 – 2012), fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru analiza Dictaturii Comuniste în România, fost director al Institului Român pentru Istoria Recentă
  • Dan Perjovschi – desenator, ilustrator
  • Mircea Toma – activist, ActiveWatch.
  • Mihail Bumbeș – istoric, co-fondator al ONG-ului Miliția Spirituală, cercetător în cadrul  IICCMER. A obținut, prin Miliția Spirituală, o bursă de 30.000 de dolari de la CEE Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe.
  • Claudiu Crăciun – politolog, lector al Catedrei de Științe Politice și Studii Europene de la SNSPA,  fost expert în cadrul Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Educației (2004-2009). Lucrarea sa „The Learning Government Research Project:Assessing Policy Making Reform in Romania” a fost editată sub auspiciile Open Network Society și a Centrului pentru Studii Politice din cadrul Universității Central Europene, ambele înființate de George Soros.
  • Dacian Cioloș , premier  al României (2015-2017) – membru Fundația Friends of Europe – finanțată de Soros
  • Cristian Ghinea – ministrul fondurilor europene – Centrul Român pentru Politici Europene – finanțat de Soros
  • Violeta Alexandru,  ministru pentru dialg social – ProDemocratia, Institutul Politic Publice – finanțat de Soros
  • Cristina Guseth – propusa ca ministru al Justitiei in prima echipa a lui Ciolos și retrasă dupa un scandal uriaș – finanțată de Soros
  • Cătălin Drula – consilier al premierului Ciolos, vicepreședinte al Asociației Pro Infrastructura, care colaborează cu  „Alianța pentru o Românie Curată” (SAR)

 

 

sursa: ActiveNews

Florida: Părinți scandalizați după ce elevilor de clasa a V-a li se cere să utilizeze pronume orwelliene în relația cu profesorul

Războiul este Pace, Libertatea este Sclavie, Ignoranța este Putere

Nu încetează să uimească vizionarismul autorului britanic George Orwell. În urmă cu puțin peste jumătate de secol, într-o Europă abia ieșită din război, Orwell a prevăzut posibilitatea unei noi forme de totalitarism: una în care puterea se exercita și păstra în special prin controlul exercitat asupra limbajului și gândirii. Distorsiunea semantică ducea la alterarea grotescă, până la inversare, a sensurilor cuvintelor; noi expresii erau inventate și obligatoriu de folosit, inclusiv în gând, în ceea ce se numea Noulimba (Newspeak). Astfel, comunicarea și procesele cognitive ale tuturor erau controlate după cum dorea Partidul.

Promotorii revoluției de inspirație marxistă cunoscută sub numele de „revoluția sexuală” par a-l fi studiat atent pe Orwell. În ultimii ani, o formă incipientă, sinistră, de Newspeak își face loc în Occident, catalizată de reformele legislative care au acordat drepturi speciale așa-ziselor „minorități sexuale”. Cine s-ar fi gândit acum 2 decenii că vor exista țări din cele mai civilizate în care cuvintele „mamă” și „tată” vor dispărea din actele de stare civilă pentru a fi înlocuite cu „părinte 1” și „părinte 2”? Sau că Ziua Tatălui va trebui înlocuită cu „Ziua Persoanei Speciale”, pentru că „Tată” nu este un termen suficient de „incluziv” ca să cuprindă și copiii care au „două mame”? Ori că Asociația Medicală Britanică, una din cele mai vechi și mai prestigioase din lume, le va recomanda afiliaților să înlocuiască „femeie însărcinată” cu „persoană însărcinată”, ca să protejeze sentimentele „bărbaților transgender” care, se știe, pot și „ei” rămâne însărcinați?

O pariziancă participantă la o manifestație de protest împotriva căsătoriei și adopției de copii de către homosexuali arată unui jandarm un afiș pe care scrie „Ultima sărbătoare a mamelor, înainte de lichidare”.
O pariziancă participantă la o manifestație de protest arată unui jandarm un afiș pe care scrie „Ultima sărbătoare a mamelor, înainte de lichidare”. Aluzie la dispariția din Codul civil a termenilor „mamă” și „tată” ca urmare a legiferării „căsătoriei” între persoane de același sex și a adopției de copii de către homosexuali

Dar în nici un alt domeniu al vieții sociale nu manifestă lobby-ul „minorităților sexuale” un mai mare interes decât în educație. Cine s-a familiarizat cu doctrina Școlii de la Frankfurt (descrisă, de exemplu, în serialul „Noua Eră întunecată” de pe CulturaVieții.ro) cunoaște că punctul focal al atacului revoluției neo-marxiste a fost, vreme de decenii, educația publică. Acum, că „lungul marș prin instituții” s-a încheiat și că marxiștii culturali au pus mâna pe aproape toate instituțiile importante de învățământ din Occident, li se poate aplica planul lui Marcuse & co. până și copiilor din clasele primare, aluatul cel mai fraged din care se plămădește societatea de mâine, după cum cerea și Lenin: „Dati-mi orice copil de 7 ani si voi face din el un bun bolșevic.”

Egalitatea distruge excelența

Poate cea mai perfidă creație a mancurților este teoria „gender”. Fascinantă în detalii ca orice mecanism de manifestare a răului, gender pervertește egalitatea bărbatului cu femeia în fața legii pentru a anula orice diferență între aceștia și a refuza categoric orice distincție între ei în viața socială, profesională sau familială. Astfel, ceea ce determină devenirea unei persoane nu ar fi caracteristicile biologice, ci complexul de acumulări sociale și educaționale care definesc „genul”Genurile ar fi fluide și interschimbabile, astfel că poți avea biologia unui bărbat dar să fii, de fapt, femeie… sau niciuna din cele două (așa-zișii „non-binari”).

Teoria gender este ideologie pură. Ea sfidează realitatea și bunul simț sub pretenția asigurării „egalității” și a eliminării „discriminării”.

Dintotdeauna diferențierea bărbat-femeie a fost motorul care a împins lumea înainte. Perpetuarea fizică a umanității n-ar fi posibilă fără de uniunea între bărbat și femeie, care răspunde în primul rând atracției bărbatului față de diferențele fizice, somatice și spirituale caracteristice femeii (și invers); progresul comunității, al națiunii și mai larg, al civilizației însăși este asigurat prin acumularea și transmiterea de capital intelectual, spiritual și material în interiorul familiei, pentru a răspunde nevoii ancestrale de desăvârșire prin cei pe care îi lăsăm în urmă. Tot astfel s-au dezvoltat spiritul de competiție, dorința de a fi mai bun, inventica, tehnologia și orice altceva face viața mai bună azi.

Teoreticienii Școlii de la Frankfurt au înțeles foarte bine că pentru reușita revoluției, griparea și corodarea motorului social este esențială. Nimic nu răspunde mai bine acestui deziderat decât promovarea unei „egalități” rău înțelese, care distruge excelența, identitatea și competența, deturnează omul de la rolul încredințat de Creator și îl transforma într-un individ abulic și confuz.

În ultimii ani, mai ales după legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex, instituțiile de învățământ superior din Occident au început să solicite aplicarea teoriei gender până în cele mai aberante forme. „Cotele de gen” – o altă stupizenie care neagă valorarea personală, competența și pregătirea în favoarea ideologiei – sunt azi banale. Noutatea este, întocmai ca în nuvela lui Orwell, atacul asupra limbii.

Citește și: Agenda de gen și atacul asupra limbii

Când vorbești cu mine, folosești cuvinte care nu există

Pronumele, unele din formele lingvistice cele mai legate de identitatea personală, trebuie acum înlocuite cu forme corecte politic. Exemple sunt nenumărate și am tot scris pe această temă. De exemplu, Universitatea Vanderbilt își forțează cadrele și administratorii să poarte etichete cu pronumele pe care le preferă, pentru ca nu cumva cineva să facă vreo confuzie care să îi „jignească” (Vanderbilt University Name Placards For Faculty Offices Will Now Include „Preferred Pronouns”). În sistemul universitar american, să îi spui unui bărbat „Domnule” poate fi o jignire sau, în limbajul orwellian, o „microagresiune”!

Mai nou, metastaza s-a întins în școlile generale. Părinții unor copii de clasa a V-a din Tallahassee, statul american Florida, s-au trezit cu o scrisoare din partea „Mx. (se pronunță Mix)” Bressack, care le cerea ca elevii să i se adreseze doar cu pronumele de „gen neutru” „Mx.” în loc de ‘Ms.’ (doamna) și la școală să utilizeze doar pluralul, plus formele declinate „they, them, their” (care în engleză sunt neutre) în loc de formele lingvistic corecte „he, his, she, hers” (el, al lui ea, a ei).

N-a trecut mult până ce părinții elevilor lui „Mx.” Bressack au protestat… pe Facebook, evident, pe grupul „Tally Moms Stay Connected.” Una dintre mame a întrebat, pe șleau și în limbaj colorat, dacă „e pe bune” în timp ce un tată se întreba dacă are vreun sens să te ocupi doar de predarea matematicii, când slujba ta e să fii profesor de matematică.

Între timp, directorul Paul Lambert i-a asigurat pe părinți că „Mx.” Bressack are tot sprijinul său și că, totodată, profesorii din districtul nostru nu au permisiunea de a-și folosi influența în clasă pentru avansul agendei politice sau de credință proprii”.

 

Ultima frază nu este, evident, de natură să îi liniștească pe părinții alertați.

Și nici pe noi, cei care am fost până acum oarecum feriți de „binefacerile” rodite de Marcuse, Adorno, Lukacs și confrații lor. Dar dacă pentru români încă nu este târziu să se dezmeticească (de aceea și scriem aceste rânduri, ca umili și autoasumați paznici ai farului), pentru Occident timpul s-a scurs. După un somn dulce și greu, de decenii, la umbra gloriei apuse, nota de plată pentru somniferele părinților din Florida, și nu doar, a sosit.

Și este, din câte se pare, foarte piperată!

„Principiile pe care a fost fondată civilizaţia iudeo-creştină nu mai sunt dominante în societatea noastră. Ele supravieţuiesc asemeni unei mişcări subterane de rezistenţă. Dacă rezistenţa este într-un final scufundată, atunci civilizaţia nu va supravieţui şi, în epoca noastră marcată de pandemii şi arme nucleare, colapsul civilizaţiei occidentale va trage şi restul omenirii împreună cu ea în iad.

Ieşirea o reprezintă renaşterea civilizaţiei creştine. Deşi sună grandios, este ceea ce este necesar. Renaşterea e echivalentă cu un nou start; cu respingerea răului şi a sistemului inuman şi stupid şi întoarcerea la vechile idei ale umanităţii care au permis creşterea în libertate şi bunătate. Îndată ce am identificat miezul acestor valori putem începe reconstrucţia civilizaţiei.”

(Michael Minnicino, „Noua eră „întunecată”. Școala de la Frankfurt și corectitudinea politică”)

 

sursa: Cultura Vieţii

Politician de 31 de ani câştigă alegerile austriece. Cel mai slab rezultat pentru establishment

Într-o altă înfrângere uimitoare a establishmentului european, austriacul de 31 de ani Sebastian Kurz şi-a asigurat victoria în alegerile pentru Consiliul Naţional Austriac.

Partidul lui Kurz – Partidul Popular Austriac (OVP) – a câştigat 30,2% dintre voturi, conform unui exit poll realizat de reţeaua de televiziune austriacă ORF, după numărarea parţială a buletinelor de vot.

La fel de şocant este faptul că Partidul Libertăţii – naţionalist şi anti-imigraţie – a ocupat locul al doilea, cu 26,8%. În acelaşi timp, social democraţii cancelarului Christian Kern au obţinut doar locul al treilea cu 26,3% dintre voturi.

Rămâne de văzut dacă tânărul Kurz, care este de asemenea ministru de Externe al ţării, va forma o coaliţie cu Partidul Libertăţii, care a obţinut un rezultat neaşteptat şi ar putea intra în guvern pentru prima dată în istorie.

Totuşi, un lucru este clar: la fel ca în Germania, unde coaliţia CDU/CSU a cancelarului Angela Merkel a obţinut cel mai slab rezultat din 1949, la fel şi în Austria, Partidul Social Democrat (SPO), care reprezintă establishmentul, a suferit ceea ce unii analişti consideră a fi “cel mai prost rezultat de la guvernarea lui Hitler”.

 

sursa: Epoch Times

Orașul Raqqa, capitala ISIS, la un pas de a fi eliberat de sub controlul jihadiștilor

Îngroziți, răniți și epuizați, oamenii care nu au ajuns în mâinile lor fug să se salveze. Jihadiștii au început să părăsească orașul Raqqa, devenit capitala grupării teroriste în Siria. Civilii pe care i-au răpit ar urma să fie eliberați doar după ce teroriștii vor ajunge în zone sigure.

Forțele antijihadiste susținute de Washington desfășurau luni la Raqqa „cele mai dure lupte” împotriva ultimilor combatanți ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI), a anunțat un purtător de cuvânt al Forțelor Democrate Siriene (FDS), în timp ce ofensiva a intrat în faza sa finală, informează AFP. Luptele „vor pune capăt prezenței Daesh, aceasta însemnând că ei (jihadiștii) au de ales între a se preda sau a muri”, a dat asigurări Jihane Cheikh Ahmed, purtătoarea de cuvânt a operațiunii „furia Eufratului”, precizând că ultimele sectoare unde s-au retras jihadiștii din Raqqa „sunt zone fortificate, unde se află multe câmpuri de mine”.
Combatanții organizației ultraradicale continuă să ocupe sectoare în centrul și nordul orașului, retrăgându-se inclusiv pe un stadion și într-un spital din centrul localității.
Intrate de la începutul lui iunie în Raqqa și susținute de lovituri aeriene ale coaliției internaționale conduse de Washington, FDS au recucerit progresiv 90% din oraș, după mai multe luni de lupte înverșunate.
sursa: ActiveNews

„SINGURA SOLUŢIE ESTE SOLUŢIA HARULUI”

Părintele Amfilohie de la Diaconeşti

Jertfă, pocăinţă, trezvie şi toate celelalte arme ale Duhului ne cheamă Părintele Amfilohie să le purtăm pentru a putea să-L mărturisim pe Hristos în zilele noastre. Nu va fi uşor, însă biruinţa ne va aparţine, atâta timp cât nu vom deznădăjdui încrezându-ne în Dumnezeu. Este un cuvânt dătător de nădejde, tocmai pentru că nu urmăreşte logica înţelepciunii lumii acesteia, ci pe cea a harului, care pe toate le face posibile atunci când ne alipim cu toată inima noastră, cu toată cugetarea noastră de Hristos.

 

– Părinte, vedem că familia creştină este tot mai atacată prin legile care ni se impun şi care, într-un fel sau altul, vor să distrugă copiii şi generaţiile viitoare. Cum s-a ajuns la situaţia aceasta?

– La situaţia aceasta s-a ajuns pentru că ne-au adus aici tocmai cei care se tem cel mai mult de familie. Cea mai mare investiţie pentru neam şi pentru popor este tineretul. Nu aţi văzut că, la naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, Irod era cel mai speriat? Aşa se tem şi aceştia de ceea ce poate să producă familia creştină. Aţi văzut, de exemplu, tineretul din perioada interbelică – câtă forţă, cât mesaj! De aceea se tem astăzi de ceea ce ar putea să devină tineretul când este animat de idealuri de credinţă, de viaţă, de sfinţenie, şi ajung până la martiraj. Se tem pur şi simplu de un tineret serios, provenit din familii sănătoase creştine, tineret cu frică de Dumnezeu, conştient de menirea şi rolul lui în istorie. Se tem de ceea ce Dumnezeu poate să aducă prin tineret, pentru că un tineret care luptă pentru idealul creştin este cel mai de temut. De aceea e bătălia pe familie, pentru că se tem de un tineret care să aducă acea glorie, acea frumuseţe, acea cultură care este pentru toată lumea o lumină şi o putere. Toţi irozii aceştia se tem de copiii care pot să devină un tineret de nădejde pentru ţară.

Tineretul este cheia viitorului. Lupta e pe tineret, şi ei caută să atace direct familia, după ce au compromis instituţii ca armata, învăţământul şi au la mâna lor justiţia. Şi e vorba de cea mai mare lovitură, pentru că Dumnezeu din familii poate reînsănătoşi şi Biserica, şi poporul.

 „Însănătoşirea societăţii pleacă din lăuntrul omului”

 – În ziua de azi au loc acţiuni publice prin care oamenii, majoritatea creştini practicanţi, vor să lupte pentru valorile şi idealurile pe care le susţin. În ce măsură credeţi că astfel de acţiuni sunt importante?

– Adevărul trebuie mărturisit, indiferent de epocă. Doar formele în care mărturisim acest adevăr diferă de la epocă la epocă. Şi aceste atitudini pot fi o formă, când situaţia o cere. Când vedem că anumite instituţii n-o fac, când vedem că foruri de la care te aştepţi să aibă o anumită atitudine n-o fac, oamenii ajung şi la astfel de forme – care, bineînţeles, se va căuta să fie răstălmăcite. Dar şi acestea fac parte tot din mărturisirea adevărului, şi la ora actuală trebuie să fim cât mai uniţi.

Însă, ca să o facem, trebuie să avem şi o lucrare de rugăciune, pentru că forţa lucrării lăuntrice şi a vieţii duhovniceşti se reflectă şi în comportarea noastră în societate. Nu putem să vorbim de o societate sănătoasă, cu o viaţă sănătoasă, fără să avem o viaţă lăuntrică pe măsură, pentru că toate acestea sunt foarte strâns legate. Conştiinţa de viaţă duhovnicească, apartenenţa la Dumnezeu, legile dumnezeieşti, harul Duhului Sfânt, prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră, calea Crucii – de aici vine forţa duhovnicească într-un om, sădită prin întemeierea Bisericii, prin Botez şi prin toate Tainele Bisericii. Nu putem învinge puterile răului prin forţele proprii, de aceea în viaţa noastră este absolut necesar să putem ieşi şi în astfel de acţiuni publice, dar trebuie să ne dăm seama că avem nevoie de o forţă lăuntrică pentru a o face. De aceea trebuie să avem în vedere strânsa legătură între o viaţă lăuntrică şi manifestările din afară. Însănătoşirea societăţii pleacă din lăuntrul omului.

Nu putem fi pasivi faţă de relele din afară. Chiar dacă structurile sunt pe mâna unor oameni care nu au nimic de-a face cu Biserica sau cu creştinismul, după cum vedem din aceste atacuri, noi nu putem abandona bătălia socială. Lupta noastră, forţa noastră trebuie însă să vină din credinţa în Dumnezeu, care este o energie pusă de Dumnezeu în sufletul nostru pe care trebuie să o lucrăm. Trebuie să punem în lucrare aceste energii dumnezeieşti – pe care Dumnezeu le-a sădit în noi şi pe care Biserica ni le pune la îndemână – cu biruinţa lui Hristos, forţa Învierii Lui, a biruirii răului sub orice formă, a duhurilor necurate. Aici este toată cheia noastră: viaţa lăuntrică să se manifeste în cele din afară. Şi atunci nu putem abandona această luptă socială, când răul ne înconjoară din toate părţile.

Duhul Sfânt este soluţia pentru toate timpurile şi pentru toate formele de arme. Şi caracteristica prigonitorilor noştri este că, nefiind sub Duhul Sfânt, ci sub puterea satanei, vor acţiona tot timpul ca să-l scoată pe om de sub har. Harul va fi soluţia noastră creştină – iar harul îl dobândim prin rugăciune, prin viaţă curată, prin pocăinţă, prin tot ceea ce ne pune Biserica la îndemână. Lupta puterilor întunericului cu lumea lui Dumnezeu aceasta este: să te lipsească de har, de lumină, de toată puterea dumnezeiască prin orice fel de mijloace, inclusiv mijloacele acestea tehnice, care, la ora actuală, vedeţi, fascinează pe atât de mulţi.

Omul, când a ieşit de sub har, va fi prins; dar când eşti sub har, nimic nu pot să-ţi facă. Şi evident că în faţa acestor tehnologii perverse, care caută să fure mintea omului, te va ţine cugetul ortodox; şi a avea cuget ortodox înseamnă o stare de trezvie, astfel încât să deosebeşti duhurile. Este o caracteristică a vremurilor noastre, a se ataca la mintea omului. Singura soluţie este soluţia harului, soluţia Duhului Sfânt. Nu avem altă armă.

„Creştinismul este cea mai mare provocare pentru umanitate”

– Spuneaţi că fiecare epocă are forma ei de mărturisire. Ce înseamnă mărturisirea creştină astăzi? Cum aţi defini-o, în contextul în care acum 2.000 de ani ţi se cerea să te lepezi de Hristos şi să te închini idolilor, iar mărturisirea însemna să nu te închini, asumându-ți jertfa?

– Indiferent de forma în care diavolul caută să rupă poporul lui Dumnezeu, în fiecare epocă se va întâlni aceeaşi luptă. Dar prin Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, ne vine biruinţa. De aceea diavolul caută mereu să-l rupă pe om de Dumnezeu. Tendinţa lui, indiferent prin ce forme, ce tipuri de filosofii, de concepţii de viaţă, de doctrine, indiferent prin ce forme de organizare, este să-l rupă pe om de Dumnezeu – şi asta pentru că în Dumnezeu, în Mântuitorul Hristos, oamenii au biruit și el este învins. Puterea omului e dăruită prin Crucea şi Învierea lui Hristos.

Aşa că până la sfârşitul veacurilor oamenii vor fi prigoniţi pentru credinţa în Hristos – diferă doar formele, de la o epocă la alta. Acum vedeţi foarte bine atacul la Biserică şi la credinţă, scoaterea lui Hristos din şcoli, scoaterea icoanelor, scoaterea referinţelor la întemeietorii creştini din cultura europeană și atâtea altele.

Creştinismul este cea mai mare provocare pentru umanitate. Din momentul în care Hristos S-a întrupat, din momentul în care Hristos S-a răstignit pe cruce, din momentul în care Hristos a biruit şi din momentul în care Apostolii au propovăduit mântuirea prin cruce, omenirea este pusă în faţa celei mai mari provocări: cu Hristos – sau împotriva lui Hristos. Să alegi un mod de viaţă în care să trăieşti pentru Hristos – sau să trăieşti pentru tine însuți. Centrul existenţei tale îl ocupi tu? Sau centrul vieţii tale este, pentru tine, Altul? Ei bine, acest Altul este pentru noi Dumnezeu.

Creştinismul ne învaţă a te elibera total de orice formă de egoism, a te pune total şi a te răstigni pentru acest Altul, Care este Hristos. Hristos asta vrea: cu El total. O renunţare totală la ego şi o dăruire totală lui Dumnezeu. Şi atunci apare forma aceasta de prigonire: de a ne face să ne ataşăm de orice altceva, de a ne condiţiona cu materia, cu poftele, cu tot, numai să ne lepădăm de Hristos, să ne rupem de Evanghelia şi de Cuvântul Lui. Fiindcă omul, de câte ori se apropie de Dumnezeu, primeşte putere, primeşte lumină, primeşte har, primeşte înţelepciune.

„Dumnezeu îngăduie această situaţie ca să fortifice neamul nostru”

– Astăzi se prefigurează o serie de legi prin care ni se impune să facem un loc în societate – şi chiar un loc de cinste – unor comportamente cum ar fi homosexualitatea sau căsătoria între homosexuali. A mărturisi faptul că homosexualitatea este un păcat, a mărturisi faptul că familia aparţine exclusiv relaţiei dintre bărbat şi femeie, credeţi că poate fi astăzi o formă de mărturisire?

– Vedeţi, aici este o luptă pe viaţă şi pe moarte. Este punctul în care se lovește cel mai tare, dar oamenii vor sări, fiindcă în om sunt sădite de Dumnezeu nişte instincte peste care nimeni nu poate să treacă vreodată, care se declanşează în om când este pus în anumite situaţii. Armonia dintre un bărbat şi o femeie are la bază nişte instincte pe care Dumnezeu Însuşi le-a pus. Ceea ce generează iubirea dintre un bărbat şi o femeie niciodată nu poate să fie echivalat cu nici un alt fel de relaţii pe care caută aceştia să le legifereze. Sunt nişte daturi, este o realitate, că vrem sau nu vrem să recunoaştem. Exact cum vorbesc eu de mama: cine poate să-mi nege sentimentele mele faţă de mama? Nimeni. Sunt legi ale vieţii peste care nu se poate trece.

Am văzut odată într-un padoc închisă o căţea care şi-a pierdut puii la fătare, dintr-o neglijenţă. Şi a doua zi, când cineva a fost să viziteze, a rămas surprins că ea era liberă şi poarta îndoită. A închis-o din nou, iar a doua zi şi a treia zi s-a petrecut la fel. Până la urmă şi-a dat seama că acea căţea îşi căuta puii. Dacă nu i-ai mai fi dat apă, dacă ar fi luat foc, ar fi murit închisă acolo – dar pentru a-şi căuta puii a îndoit poarta aia de fier! În nici o altă situaţie n-ar fi făcut lucrul acesta. Aşa şi în om, care e incomparabil cu un animal, se declanşează acelaşi lucru, pentru că Dumnezeu a pus în el această înzestrare, acest dat existenţial – exact cum e şi cu Ortodoxia, cu dragostea de neam, cu spiritul de familie.

Avem o istorie întreagă în spate. Ori de câte ori citim despre exemplele şi vieţile de astfel de oameni şi de sfinţi, ne înflăcărăm, simţim cum se transferă în sufletele noastre putere din puterea lor. Iar când ne rugăm sfinţilor sau lui Dumnezeu, ne sfinţim chiar sufletele noastre. Din încredinţare spun lucrurile acestea.

Deci noi nu ne mai luptăm aici după principii, ne luptăm în Duhul lui Dumnezeu. Românul nostru, chiar dacă a fost terfelit în fel şi chip, are un instinct al adevărului. Dumnezeu îngăduie această situaţie tocmai ca să fortifice neamul nostru prin nişte provocări – pentru că, să ştiţi, când ne ajunge cuţitul la os, noi avem forma noastră de manifestare. Românul nu bate pasul înapoi când e vorba de aceste lucruri. Păcătuim toţi, dar când e vorba să te atingi chiar de familii, de copii, de Dumnezeu… Ei Îl neglijează pe Dumnezeul din spatele acestor oameni care mărturisesc credinţa lor.

Să nu ne fie frică. Legi s-au dat mereu, au fost şi pe timpul lui Ceauşescu. Dar în momentul în care au întrecut măsura, Dumnezeu S-a manifestat prin popor, prin oameni. Că Dumnezeu nu lucrează prin oameni mari, prin funcţii sau prin conducători, nu de ei are nevoie! Dumnezeu are nevoie de suflete curate. Prin pescari a răsturnat toată filosofia asta lumească. Din pescari Şi-a recrutat oameni, şi acum o s-o facă din copii.

Aţi văzut acţiunile din ultima vreme împotriva anumitor personalităţi din perioada interbelică. Să ştiţi că am întâlnit tineri care au zis: „Domnule, nu înţelegeam de ce atâta ură pe ei, şi-am pus mâna pe cărţi să vedem ce-i cu unii, ce-i cu alţii. Şi citind, am aflat şi noi”. Iată, s-a ajuns la lucrurile acestea. „Dar de ce-au fost omorâţi după aceea? Dar cine a fost, domnule, Vulcănescu? Cine a fost, domnule, Ţuţea? Cine a fost, domnule, Eliade?”. Şi-au pus mâna şi au citit, şi au fost pătrunşi… Deci, iată, au avut şi efectul invers. Şi au mai fost şi alte situaţii. Pentru că Dumnezeu nu-i mort, e viu!

Sunt convins că, prin toate aceste greutăţi, Dumnezeu ne pregăteşte sufletele pentru o atitudine jertfelnică în faţa provocărilor diavolului, că moleşeala, comoditatea şi toate lucrurile acestea ne strică starea de spirit şi puterea sufletească. Dumnezeu pregăteşte ţara noastră prin aceste încercări ca să se aleagă unii de alţii.

„Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne găsească vrednici a-L mărturisi”

– Cuviosul Paisie Aghioritul, în anii ’90, a ieşit la o manifestaţie în Salonic – el, care nu ieşea din Sfântul Munte decât pentru a merge la Surotì, să spovedească maicile! Era vorba despre apariţia unui film care Îl batjocorea pe Mântuitorul, şi el a ieşit şi a spus în faţă: „Trebuie să ieşim şi să mărturisim!”. Credeţi că este şi aceasta o formă de mărturisire, să ieşi pur şi simplu şi să arăţi că te opui?

– Nu cred că Cuviosul Paisie a ieşit de capul lui; s-a rugat şi a primit încredinţare pentru lucrul ăsta. Şi noi, la fel, ne rugăm – şi atunci vom ieşi şi noi. Numai că, atunci când ieşi, trebuie să ai şi forţa mărturisirii; nu trebuie să ai numai ideea, trebuie să ai şi forţa de a ţi-o exprima, trebuie să ai o convingere. Forţa mărturisirii pleacă din lăuntru. Prin tot ceea ce faci, prin rugăciune, prin înfrânare de la păcat, tu trebuie să te uneşti mai întâi cu Dumnezeu în sufletul tău ca să poţi să-L mărturiseşti în faţa celorlalţi. Trebuie să-L ai pe Dumnezeu în tine, credinţa trebuie să fie vie şi arzătoare în tine, trebuie să ne întărim în credinţa aceasta. Greutăţile ne ajută dacă ştim să le întoarcem în favoarea noastră, ca să ne întărim în credinţă. Pentru că greutăţile, cu cât sunt mai mari, îl ajută pe om să-şi pună nădejdea numai în Dumnezeu. Cu cât ni se vor crea situaţii imposibile, şi legi, şi tot, cu atât mai mult ne vom apropia de Dumnezeu. Dumnezeu ne poartă prin greutăţi, ca să ne întoarcă cu faţa şi mai mult către El. Am convingerea aceasta.

Va trebui, deci, să ieşim să mărturisim, dar dacă o facem acum nu are rezultat. E şi un moment potrivit în care trebuie făcut. Pentru asta trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne găsească vrednici a-L mărturisi. Şi omul are acest instinct al jertfei, al martirajului, al mărturisirii. Aşa a fost şi în 1989: au fost şi suflete care s-au adunat instinctiv – în afară de mişcările care s-au făcut din afară, au fost nişte reacţii pe care nu le-au luat în calcul acei oameni. Aşa a fost mereu, aşa va fi şi acum.

Trebuie să fim mult mai implicaţi, trebuie să arătăm că suntem mai dispuşi spre pătimire şi suferinţă pentru aceste adevăruri, că ne punem viaţa pentru ele – nu numai aşa, să stăm rezervaţi sau fără să spunem un cuvânt. Ar trebui să arătăm mai jertfitori, că din jertfă se naşte ceva; doar din vorbe nu se face nimic. Să fim mai dispuşi pentru o jertfă, pentru a ne pune pielea la bătaie. A intrat frica în noi şi e cam grav lucrul ăsta. Şi de unde prindem curaj? Din rugăciune, din Sfânta Împărtăşanie, din Sfintele Liturghii, din modelele Sfinţilor Părinţi, din exemplul înaintaşilor noştri. V-am spus, e un transfer de putere, e o prezenţă. Pe Dumnezeu trebuie să-L trăim în noi.

Dar noi nu ne trăim credinţa, doar vorbim despre ea – şi nu merge să slujim şi lui Dumnezeu, şi lui mamona. De asta trebuie să avem puterea renunţării. Trăim pentru noi, sau trăim pentru Dumnezeu? Şi, când trăieşti pentru Celălalt, Care ocupă centrul vieţii tale, nu mai precupeţeşti nimic. Dacă mai ţii la tine, la cele ale tale, orice formă de egoism îţi taie puterea. Dar când te pui total în slujba lui Dumnezeu, primeşti putere totală, nu ai de ce să te mai temi. Cine urmăreşte cu adevărat Împărăţia lui Dumnezeu nu se sperie şi nu se înfricoşează de nici o provocare a veacului acestuia. Cine încă mai ţine la materia lui, la casa lui, la ce are, atunci a pierdut. Numai dacă ne punem total în voia lui Dumnezeu, atunci dispare frica din noi.

Aşa este examenul de astăzi, şi aşa se aleg unii de alţii. Şi sunt oameni dispuşi pentru treaba asta, prin ei mai trăieşte ţara asta. Sunt mame care mai bine mor decât să avorteze, sunt preoţi care mărturisesc adevărul indiferent dacă îi paşte o ameninţare dinăuntru sau din afară, sunt încă oameni în spitale care sfătuiesc cum trebuie, sunt medici buni, mai sunt oameni – pe aceştia trebuie să-i susţinem.

(…)

Material realizat de

Gheorghe Fecioru

Articolul integral poate fi citit în numărul din octombrie 2017 al revistei „Familia ortodoxă”

Exemple americane în sprijinul familiei românești

Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București a găzduit recent conferința „O mărturie americană despre libertatea de conștiință”, în cadrul căreia doi cetățeni americani, dintre care unul de origine română, avocatul Horațiu Gabriel Miheț, originar din Timișoara, și Kim Davis, funcționar în statul Kentucky, au vorbit despre importanța definirii clare a familiei în Constituție.

Organizată de Comitetul de inițiativă ce­tă­țenească de revizuire a articolului 48, alin. 1, al Constituției României, de Coaliția pentru Familie și de Platforma Civică „Împreună”, conferința a fost ultima destinație a unui întreg turneu mediatic de informare cetățenească privind importanța definirii clare a familiei în Constituție. Invitații speciali ai evenimentului au fost doi ce­tățeni americani, avocatul Horațiu Gabriel Miheț și Kim Davis, cunoscută pe plan internațional pentru consecvența refuzului ei de a elibera certificate de căsătorie civilă pentru cuplurile persoanelor de același sex, atitudine pentru care a și stat, timp de șase zile, după gratii.

Pornit la Cluj, continuat la Sibiu, Lugoj, Timișoara, Iași și încheiat la București, turneul a avut ca țintă sublinierea necesității luptei și în România pentru libertatea de conștiință, despre care Mihai Gheor­ghiu, președintele Comitetului de inițiativă cetățenească, a afirmat: „Libertatea trebuie cucerită și apărată zi de zi, altfel e foarte greu s-o menții. Altfel vor veni alții și îți vor rescrie legile, Constituția, îți vor rescrie manualele, programele școlare, și vei auzi și vei vedea ceea ce n-ai crezut vreodată că vei auzi și vei vedea în manualele copilului tău, în programa copilului tău”. Potrivit acestuia, demersul de revizuire a Constituției față de cuplurile de același sex nu constituie o atitudine discriminatorie, întrucât „în acest demers nu a fost vorba niciodată despre alții și despre ceilalți, ci este vorba despre noi, despre definiția noastră, despre ceea ce noi credem despre noi în­șine, fără a împieta asupra celor­lalți, asupra a ceea ce cred ei de­spre ei înșiși”.
Susținătorii acestui demers sunt cele trei milioane de români care au semnat Coaliția pentru Familie, „prima coaliție de voințe în sensul apărării valorii familiei, și mai nou Platforma Civică pentru drepturi și libertăți «Împre­ună»”, a menționat avocatul Ana Corina Săcrieru, purtătorul de cuvânt al Comitetului de inițiativă cetățenească. Aceasta susține că „nu despre legalizarea a ceva este vorba în demersul acesta, deci nu despre efectele legalizării a ceva s-ar pune problema, ci despre lipsa unei definiții. […] Lipsa acestei definiții a căsătoriei în Constituția Statelor Unite ale Americii a trimis-o la închisoare pe invitata Kim Davis. […] Este adevărat că anul trecut Curtea Constituțională a spus că termenul de «soți» însemna, în 1991, în concepția legiuitorului, bărbat și femeie, dar rea­litățile juridice nu sunt cele de acum 27 de ani”.

În mărturia sa, Kim Davis a spus că își dorește „doar să fiu o încurajare pentru România. Vreau să știți că voi în România aveți opor­tunitatea să apărați viitorul copiilor copiilor voștri, să le trans­miteți o moștenire… Trebuie să știți că atitudinea mea a fost o luare de poziție în favoarea căsătoriei naturale. Dragi români, nu vă fie teamă!”

După ce a istorisit pe scurt atât evoluția procesului lui Kim Davis, cât și alte câteva cazuri din Statele Unite de oameni care au avut de suferit de pe urma legalizării căsătoriei persoanelor de același sex, Horațiu Miheț, a formulat următoarea concluzie: „Căsătoriile homosexuale nu sunt compatibile cu libertatea de conștiință, pentru că cei care promovează căsătoriile homosexuale din nefericire nu au toleranță față de cei care nu vor să fie implicați personal în ele. Dacă există un gol juridic într-o Constituție, el va fi umplut de cineva, ori de clasa politică, ori de judecători activiști. Nu va rămâne neumplut. Încurajarea mea este: Poporul meu român, um­pleți voi golul acesta cu definiția voastră, croiți vă voi soarta voastră, puneți definiția pe care voi o vreți în Constituție, în așa fel încât nimeni altcineva să nu poată să vă impună această definiție”. Avocatul american a ținut să precizeze că a „venit în România ca român, să apăr valori românești, și să mă alătur poporului român în apărarea valorilor românești”.

În prezent, dialogul Coaliției pentru familie cu statul pe marginea revizuirii articolului 48, alin. 1 din Constituție „a încetat”, după cum a declarat Mihai Gheorghiu. „Sunt luni de zile de când nu ni se mai răspunde și de când singurul răspuns pe care îl avem este ușa închisă, telefonul închis și tăcerea. […] În fond, ce cer trei milioane de români? Să apere o definiție legală și constituțională, să-i confere un rang constitu­țional. Răspunsul este: Nu! Nu se poate! Ei bine, vom vedea ce se poate și ce nu se poate…” La final, acesta i-a îndem­nat pe toți susținătorii inițiativei cetățenești la o prezență activă, prin toate mijloacele morale și legale.

 

sursa: Ziarul Lumina

Scandal uriaș în Germania: Ministrul de interne propune instituirea unor sărbători publice musulmane

Ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, i-a scandalizat pe colegii său conservatori cu propunerea sa privind instituirea de către Germania a unor sărbători publice musulmane.

Luând cuvântul în cadrul campaniei pentru alegerile din landul Saxonia Inferioară, care vor avea loc azi, De Maiziere, membru al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, a afirmat că este deschis ideii ca în unele regiuni din Germania să existe sărbători publice musulmane. „În locurile unde sunt mulți musulmani, de ce să nu ne gândim să instituim o sărbătoare publică musulmană?”, a spus el.
În Germania trăiesc circa patru milioane de musulmani, dintre care majoritatea au origini turcești. Mulți dintre cei peste un milion de migranți care au venit în Germania din Orientul Mijlociu și din alte părți ale lumii în ultimii peste doi ani sunt musulmani.
Alexander Dobrindt, reprezentant al Uniunii Creștin-Sociale (CSU), ramura bavareză a CDU, a declarat pentru Bild că moștenirea creștină a Germaniei nu este negociabilă. „Noi nu luăm în considerare instituirea unor sărbători publice musulmane în Germania”, a afirmat el.
sursa: ActiveNews

Tache Rodas. La pas prin reeducările comuniste

Dacă aş povesti unui elev de liceu viaţa lui Tache Rodas, care între 17 şi 40 de ani a fost întemniţat la rând prin aproape toate penitenciarele ţării, ar crede că vorbesc despre un personaj himeric. Dar nu este aşa. Tache Rodas, astăzi, la cei 93 de ani ai săi este mărturia vie că România a trăit, odată cu venirea comunismului, o decapitare a elitei acestui neam. Crimele acelui regim nu trebuie uitate pentru ca ele să nu se mai repete niciodată nimănui.

Constantin „Tache” Rodas a fost arestat pentru prima dată în 1942, la doar 17 ani, fiind condamnat la 15 ani muncă silnică pentru activitate naţionalist-creştină. Eliberat în aprilie 1944, după doar patru luni a fost rearestat. A reușit să evadeze din lagărul de la Slobozia în 1945, dar a fost rearestat în 1948, și, după o lungă anchetă, a fost condamnat la cinci ani de închisoare corecțională. Mai întâi a fost trimis la Târgșor, închisoarea pentru elevi de lângă Ploiești, apoi transferat la Canal, coloniile Peninsula și Poarta Albă. La Târgșor a refuzat reeducarea și din acest motiv a fost izolat, fiind considerat un element periculos.
După câteva luni a fost transferat la penitenciarul Pitești și a ajuns inclusiv în Camera 4-spital, cea mai cunoscută cameră din penitenciarul piteștean, locul în care au fost torturați sute de studenți. Pe 25 martie, în seara de Buna Vestire, a intrat în chinul torturilor din „reeducare”. Pentru că a refuzat să-și facă demascarea, un tip de autodenunț și umilire publică, a fost bătut cumplit, inclusiv cu funia udă în cap.

Întrebări la care oamenii nu au răspuns

Tache Rodas povestește că se întărea în timpul torturilor prin rugăciune continuă, mai ales la Maica Domnului, simțind un ajutor continuu de sus pe toată perioada detenției. În nenumăratele sale mărturii, cu ocazia interviurilor acordate, spune că exact în momentele în care simțea că se află la limita rezis­tenței și aproape de a ceda presiunilor „reeducării” din cauza torturilor interminabile, erau oprite bătăile și el trimis să-și reia poziția regulamentară pe pat. Această poziție regulamentară era una fixă pe tot parcursul zilei, de multe ori chinuitoare pentru deținuți pentru că orice mișcare era taxată cu bătaie. Deținutul trebuia să stea așezat pe pat sau pe prici (un pat de lemn), cu mâinile pe genunchi, nemișcat. Noaptea trebuia să doarmă pe spate, din nou fără să se miște, fiind pedepsit chiar pentru mișcările involuntare din timpul somnului. Așa-numita „poziție” devenea ea însăși un chin.

„De atâtea ori mi-am pus întrebarea: oare de ce Dumnezeu ne-a ajutat doar la câţiva să rezistăm până la capăt și să supraviețuim (că mulți au rezistat, dar au murit în torturi), iar altora, mult mai bravi decât noi, nu le-a ajutat?

Întrebarea e foarte veche și nimeni nu a putut da un răspuns mulțumitor. Planurile lui Dumnezeu sunt altele decât cele ale oamenilor și ele nu pot fi pătrunse.”

Bătaie cu cântec

În Săptămâna Patimilor din anul 1951, Tache Rodas a fost obligat să ia parte la procesiunile blasfemiatoare ce se petreceau în Camera 4-spital. Deținuții trebuiau să desfășoare ritualuri scabroase, în care credința era batjocorită în cele mai josnice moduri. De altfel, zilele de sărbători religioase erau întotdeauna „prăznuite” cu torturi mai aspre sau cu astfel de blasfemii, tocmai pentru a-i umili pe deținuți și a le distruge ultima fărâmă de rezistență.

În mai 1951, deținuții au fost anunțați că obiectivul propus de partid a fost atins prin zdrobirea fizică și psihică a studenților.

„Într-o duminică, șeful comitetului de reeducare ne-a zis nouă celor care stăteam în «poziție» următoarele: Acum încetează statul în «poziție» și vom avea un moment de destindere. Vom face o șezătoare. Fiecare să se gândească la un cântec pe care îl va cânta… Încurajat și entuziasmat, îmi veni și mie poftă să cânt. Tocmai mie care nu aveam voce de cântat și care n-am cântat niciodată ceva de unul singur. Ridic două degete și cer încu­viințarea de la comitet să cânt. «Gata, Rodas. Poți să cânți.»

Am început astfel: «Mă-ntorc pe-același drum de altădat

Ca tu să înțelegi că n-am uitat!» Aaa, vasăzică tu n-ai «uitat» și pe deasupra mergi pe-același «drum»?!! Pe el! Toți reeducații au sărit pe mine trăgându-mi o bătaie bună ca să uit totul.

Cam aceasta a fost ultima amintire de la camera 4 spital.

De câte ori îmi aduc aminte de această întâmplare, mă amuz din cale afară de bine şi râd cu toată pofta”.

Nereeducabilul

Pe 15 august 1951 Tache Rodas a fost transferat la penitenciarul din Gherla, unde a atenționat câțiva deținuți să se ferească de studenții reeducați de la Pitești, care încercau să îi tragă de limbă. Pentru că punea astfel în pericol desfășurarea reeducării la Gherla, a fost bătut cumplit de către cei din comitetul de reeducare, aflați sub coordonarea lui Țurcanu și sub supravegherea Securității. Într-o stare deplorabilă, desfigurat, Tache Rodas a fost plimbat prin celulele penitenciarului ca avertisment pentru cei care s-ar gândi să trădeze secretul acțiunii violente.

După încheierea celor cinci ani de închisoare corecțională, Tache Rodas a primit alte 12 luni de internare administrativă, fiind considerat nereeducat. Securitatea a încercat să-l implice în „Procesul Țurcanu”, însă Tache Rodas a refuzat orice colaborare. Procesul presupunea mărturia deținuților în favoarea Securității, spre acuzarea deținuților ca făptuitori ai reeducării. Din acest motiv, a rămas închis încă o perioadă. A fost eliberat în 1956, dar rearestat în 1958. A trecut prin mai multe închisori, iar în 1962 a ajuns la penitenciarul Aiud, unde se desfășura reeducarea, de data aceasta ideologică, prin care se încerca compromiterea deținu­ților. A refuzat reeducarea, sfidându-l pe colonelul Crăciun, directorul închisorii Aiud, motiv pentru care a fost trimis la Zarcă, zona de izolare în condiții-limită.

Gheorghe Andreica, în volumul său despre închisoarea de la Târgșor, vorbește despre Tache Rodas ca singurul care a trecut prin patru reeducări și a ieșit cu sufletul curat: „Nu știu dacă au mai existat persoane trecând prin toate cele patru «reeducări», Târgșor, Pitești, Gherla și Aiud, să fi rezistat la toate încercările și să iasă cu fața curată. Rodas Tache a atins această perfor­manță”.

Pâinea venită din cer

A fost eliberat din închisoare la 1 august 1964, stabilindu-se în Ploiești, dar fiind adeseori șicanat de Securitate. A cunoscut-o, la începutul anilor ’70, pe Matilda, trecând împreună printr-o serie de peripeții pentru a putea obține acordul partidului de a se căsători, iar cununia o vor face la Mănăstirea Ghighiu, mai degrabă în ascuns. Astăzi bat țara în lung și-n lat împreună, ajungând anual la Memorialul Închisoarea Pitești, unde Tache Rodas este o prezență plină de viață și glume în mijlocul studenților participanți la Școala de Vară Fenomenul Pitești, chiar și la cei 93 de ani ai săi.

„La Poarta Albă era ploaie, era frig… Acolo nu erau paturi, erau priciuri. Mă gândeam – mi-e și foame, mi-e și frig… Nu aveai voie să ieși din baracă afară pentru că era un drum mare prin apropiere și altele. Și am mers așa pe întuneric și dintr-odată, pac!, o lovitură pe cap. Îmi spuneam: Maica Domnului, după ce că mi-e foame, mi-au mai dat și cu piatra pe cap! M-am aplecat, caut pe jos… un sfert de pâine, proaspătă. Cine s-o arunce? Pe întuneric să nimerească drept în capul meu? M-am dus în baracă, am mâncat și am dormit până la ziuă.”

Maria Axinte,

SursaZiarul Lumina

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php