Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

9 octombrie 1937: Generalul Cantacuzino-Grănicerul trecea în veşnicie

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ziarul Bunavestire din oct. 1937 anunţă moartea generalului.

cantacuzinoGheorghe Cantacuzino s-a născut la 25 decembrie 1869, la Paris, ca fiu al lui inginerului I. G. Cantacuzino, profesor la prestigioasa “Şcoală de poduri, şosele şi mine” din Bucureşti, constructor al gărilor Râmnicul  Sărat şi Focşani. A rămas memorabil gestul său de a cheltui, ca antreprenor, inclusiv o mare parte din averea personală pentru finalizarea acestor lucrări de interes public. Fapt inimaginabil pentru oamenii de afaceri de astăzi.

În cadrul marii familii imperiale a Cantacuzinilor, Gheorghe Cantacuzino este descendent al ramurii Şerban Vodă Cantacuzino, domnitor al Ţări Româneşti între 1678 şi 1688.

Zizi Cantacuzino, cum era alintat de apropiaţi, a urmat studiile liceale în Franţa, mai întâi la Şcoala română de la „Fontenay-aux-Roses”, lângă Paris, iar ulterior la  Liceul „St. Georges”, pe care îl absolvă în 1881.

În 1883 intră la Școala militară din Craiova, iar în 1890 îl găsim la Școala de infanterie din București.

În această perioadă se căsătoreşte cu Elena Kalinderu, devenind proprietar al unui imobil în str. Imprimeriei nr 3, devenită str. Gutenberg.

Legionari făcând de gardă la cavoul generalului Cantacuzino Grănicerul, la Cimitirul Bellu. Octombrie 1940.

În 1892 figurează în documentele vremii ca sublocotenent de vânători de munte, pentru ca în anul 1910 să fie deja avansat la gradul de maior, devenind şeful de cabinet al ministrului de război Nicolae Filipescu. De asemenea îndeplineşte o vreme funcţia de aghiotant al Regelui Carol I.

Participă la campania din 1913, unde se distinge prin vitejie şi prin concepţia strategică, fiind înaintat la gradul de locotenent-colonel în 1914.

La izbucnirea primului război mondial, colonelul Gheorghe Cantacuzino era comandantul regimentului grănicerilor de la Predeal (de altfel, de aici i s-a tras ulterior şi titulatura “Grănicerul”, pe care a purtat-o ca pe un blazon de nobleţe, până la sfârşitul vieţii). În această calitate, printr-un marş fulgerător în frunte regimentului său, ocupă Braşovul, stabilind una din primele victorii răsunătoare ale campaniei. După retragerea din Transilvania, sub presiunea intervenţiei trupelor germane, i s-au încredinţat cele mai grele misiuni. Astfel, apără Valea Prahovei şi trecătoarea Rucărului, apoi frontul din Munţii Argeşului până la Olt. Există relatări conform cărora, în luptele de pe Carpaţi, pentru a-şi îmbărbăta soldaţii timoraţi de urgia artileriei inamice, obişnuia să iasă din tranşee şi să sfideze proiectilele care treceau pe lângă el, rostind vorbe deochiate şi râzînd.

Deşi rănit în luptă  de un obuz, refuză să părăsească frontul, continuînd să participle la lupte după refacerea parţială. Este înaintat la gradul de colonel şi primeşte titlul de cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”.

În timpul încercării trupelor austro-germane de a ataca prin nord Bucureştii, ofensivă ce a creat o mare panică în rândul populaţiei civile, colonelul Cantacuzino, comandînd opt batalioane de grăniceri, a stăvilit ofensiva, obligînd inamicul să-şi deplaseze atacul spre vest, străpungînd, în cele din urmă frontul în Oltenia. Cu acest prilej, Zizi Cantacuzino este avansat la gradul de general.

Cavoul generalului Cantacuzino-Grănicerul de la Cimitirul Bellu. FOTO: Florin Dobrescu

În perioada retragerii generale, a apărat, rămânînd strâns lipit de munţi, văile din Carpaţi, părăsindu-le una dupa alta pe măsură ce trupele din câmpie se scurgeau spre Moldova.

În primăvara anului 1917, participă la apărarea Văii Oituzului, sub comanda Generalului Averescu. A condus neuitata bătălie de la „Sticlărie”, stabilizînd frontul în această regiune. Şi tot în 1917, a comandat brigada de grăniceri de la Târgu Ocna, pe care, după armistițiu, a dislocat-o la Iaşi, pentru a apăra oraşul de trupele ruseşti bolşevizate, care ameninţau să treacă Prutul, în încercarea de a extinde revoluţia comunistă şi în Regatul României.

După umilitoarea Pace de la Bucureşti, Zizi Cantacuzino părăseşte armata, înainte de încheierea războiului, considerînd tratativele pentru acceptarea ruşinosului tratat ca fiind incompatibile cu onoarea de soldat şi contrare demnităţii naţionale. Se povesteşte că, aflat la Iaşi, în timpul discuţiilor contradictorii din guvern, asupra dilemei de a continua războiul în „triunghiul morţii”, sau a accepta încetarea ostilităţilor cu Puterile Centrale, Generalul Cantacuzino ar fi ripostat foarte dur, atribuindu-i Regelui Ferdinand calificativul de “laş”. Când s-a semnat armistiţiul, şi-a dat demisia din armată, prilej pentru toţi politicienii, precum şi pentru comandanţii armatei, de a răsufla uşuraţi că au scăpat de acest general incomod prin independenţa sa de caracter.

O vreme funcţionează ca administrator al spitalelor civile, dar prestigiul său l-a făcut favorit pentru postul de profesor de educaţie fizică al prinţului moştenitor Carol (viitorul Rege Carol II), cu care a avut mult timp o relaţie sufletească aproape părintească, fapt explicabil şi prin faptul că generalul nu a avut niciodată copii. Este cunoscută o gutenberg-3-carteîntâmplare reală, cu iz anecdotic, care circula în epocă, referitor la modul în care Zizi Cantacuzino înţelegea să-l răsfeţe pe bălaiul şi simpaticul copil. Astfel, Regele Ferdinand îl surprinsese pe generalul Zizi Cantacuzino tocmai în momentul în care era pe post de “cal”, plimbînd prin încăpere, de-a buşilea, pe vlăstarul regal, cocoţat pe grumazul său. La obiecţia regelui, nesatisfăcut de răsfăţul exagerat acordat fiului său, atunci când i s-a cerut să se ridice imediat în picioare, Zizi Cantacuzino a replicat cu nelipsitu-i spirit mucalit şi arătînd spre prinţul Carol, aflat în spinarea sa: “Nu pot, Majestate! Ce, vreţi să răstorn dinastia?!”

A scris şi a publicat câteva lucrări cu caracter militar ori politic: “Organizarea Oştirii” (București, 1923), “Un caz de arivism feroce” (1924). Codul de Onoare (lucrare rãmasã în manuscris)

capitanul-clime-zizi-zagreb-in-timpul-procesului-duca1934

Alături de Corneliu Codreanu, la procesul Gărzii de Fier din 1934.

Pasionat al luptei politice şi avînd o bogată tradiţie conservatoare în familie, activează în organizaţii politice de dreapta. Astfel, în 1920 devine deputat de Vâlcea din partea Partidului Poporului (averescan), iar în 1922 şi 1926 devine deputat de Tulcea din partea Partidului Conservator.

Încă de la începutul anilor 1920, şi-a manifestat ataşamentul sufletesc faţă de mişcările naţionaliste studenţeşti. În urma unei vizite la şantierul din Bucureştii Noi, unde se construia Casa Verde, generalul este puternic impresionat de atmosfera din tabăra de muncă şi, în urma unei discuţii cu Corneliu Codreanu, decide să se înroleze în Garda de Fier.

În 1930, pune reşedinţa sa din str. Gutenberg nr. 3 la dispoziţia partidului “Garda de Fier”. Implicarea sa devine tot mai intensă şi astfel va deveni unul din membrii Consiliului Politic, alături de Ionel Moţa, inginerul Gheorghe Clime, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici, ing. Blanariu, Ion Banea, Mile Lefter, Horia Sima, Grigore Pihu ş.a., participînd la absolut toate deliberările şi hotărârile luate de conducerea Mişcării. (Vasile Blănaru-Flamură,

copy-2-of-doruipamintul-stramosesc-756

Anunţul înfiinţării Partidului Totul pentru Ţară

În casa lui au făcut ultimul popas cei trei legionari – Nicolae Constantinescu, Ion Caranica şi Doru Belimace –  supranumiţi “Nicadorii”, înaintea uciderii primului ministru liberal, IG Duca. Vasile Blănaru Flamură, implicat activ în toate acţiunile Gărzii de Fier din acea perioadă, relatează că, după ce s-au rugat în biserica Albă de pe Calea Victoriei, aceştia au venit la reşedinţa lui Zizi Cantacuzino, crezînd că-l vor găsi pe Corneliu Codreanu, căruia doreau să-i expună planul lor de asasinare a lui Duca. Şeful Legiunii era însă deja ascuns în acel moment, conform hotărârii luate de Consiliul Politic al Gărzii, în scopul protejării acestuia de o eventuală asasinare, Nae Ionescu dând ca sigure intenţiile Palatului în acest sens. Conform variantei lui Vasile Blănaru-Flamură, în str. Gutenberg nr. 3, cei trei legionari au găsit doar pe prinţul Cantacuzino, căruia i-au făcut cunoscută iniţiativa lor. Ei înşişi făceau parte din cei peste 10000 de legionari arestaţi cu ocazia scoaterii Gărzii de Fier din cursa electorală, acţiune fără precedent a aparatului poliţienesc, soldată inclusiv cu uciderea a 6 legionari. Acesta a chemat la discuţie şi pe parohul bisericii Sf. Ilie Gorgani, de peste drum, încercînd, împreună cu acesta, ca pe baza argumentelor teologice, juridice şi morale, să convingă pe cei trei să renunţe la proiectul lor, pe care-l considera nefast. După cum se ştie, după plecarea de la reşedinţa cantacuzină, Nicadorii şi-au pus în practică hotărârea, I. G. Duca fiind împuşcat în seara de 29 decembrie 1933, pe peronul gării Sinaia.

image53

Legionarii dau onorul generalului Cantacuzino, la sosirea acestuia în tabăra de la Carmen-Sylva.

După dizolvarea Gărzii de Fier, Corneliu Codreanu îi cere generalului Cantacuzino să ia iniţiativa înregistrării unui nou partid politic, care să asigure formula legală de activitate a membrilor fotei Gărzi. La 10 decembrie 1934, generalul Cantacuzino-Grănicerul dă publicităţii chemarea sa prin care anunţă înfiinţarea Partidului „Totul pentru Ţară”, iar în aprilie 1935 înscrie această formaţiune la Comisia Electorală. El a realizat statutul partidului şi tot lui îi aparţine titulatura, inspirată din deviza primului-ministru conservator Barbu Catargiu, asasinat de liberali în 1862: „Nimic pentru noi, totul pentru Ţară!”

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

dorupicture-507-copyÎn noiembrie 1936 conduce echipa legionară plecată să lupte în Spania împotriva hoardelor comuniste susţinute de sovietici.

În 1937 cedează Partidului „Totul pentru Ţară” perimetrul din partea stângă a curţii sale din str. Gutenberg nr. 3, în vederea construirii unui impunător sediu, care va fi finalizat în scurt timp.

S-a stins din viaţă la 9 octombrie 1937, în vârstã de 67 de ani. A fost petrecut pe ultimul drum de o imensã mulţime de bucureşteni şi de coloane de mii de legionari, fiind înmormântat dorupicture-513-copyla cimitirul Bellu, în cavoul familiei Cantacuzino – ramura Şerban Vodă.

Efigia neînfricatului erou şi luptător pentru libertatea şi demnitatea poporului român va rămâne de-a pururi să străjuie destinele naţiunii române, care-l va cinsti în galeria marilor săi bărbaţi de stat, făuritori de istorie şi apărători ai identităţii naţionale.

În veci pomenirea lui!

General Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul! Prezent!

 

 

Înmormântarea generalului Cantacuzino-Grănicerul.

 

URL Scurt: https://www.buciumul.ro/?p=26157

Postat de pe 9 oct. 2018. Catalogat ca Cultură, Ultimele ştiri. Puteţi urmări răspunsurile la acest articol via RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback la acest articol.

6 comentarii for “9 octombrie 1937: Generalul Cantacuzino-Grănicerul trecea în veşnicie”

  1. calin eugen

    Un mare viteaz ,cu un deosebit simt al umorului.Cum sa nu iubesti si sa respecti un asemenea om!…la moartea sa,Capitanul a inteles pierderea uriasa pe care o suferea ML…Sa-i aprindem si noi,macar,o lumanare…

  2. Andrei Popa

    De ce a murit? De ce suferea? A fost bolnav încă din iunie 37

  3. CALIN EUGEN

    Capitanul=un tanar cu cap de batran,Granicerul=un batran cu inima de tanar.Rugati-va amandoi ptr noi.pigmeii!…

  4. Radu Greuceanu

    Linkurile indicate in primul mesaj, de demult, nu mai sunt valabile din pacate. Contul respectiv si toate fisierele au fost abuziv sterse de catre vajnicii aparatori ai’democratiei’, ‘libertatii’, ‘drepturilor omului’, etc. Informatiile raman ca o lista bibliografica.

  5. Noi comentatoprii santem ca fruzele unui copac ce se chinue sa faca putina vanzoleala .Unele o fac creind o stare de poezie,altele o stare de neliniste,Problema e pe ce pozitie te aflii,pe cea de bun simt si religios sau pe cea de tafna si ura permanenenta impotriva copacului fosnitor.Generalul Cantacuzino zis si Granicerul reprezinta un trofeu national oferit de Dumnezeu romanilor in vecii vecilor,este chipul fenomenal al unui Faat-Frumos coborand din basmele si legendele despre Zamolxe,Dromihete si a Dochiei fica marelui rege Decebal.Totdeauna se gaseste ceva de spus la superlativ despre asemenea personalitati ilustre,dar,despre care unii romani deabia de curand au aflat,cum sant si eu o frunza cazatoare si pacalita de istoria falsa cu care a luat cunostiinta in scoli si-n literatura din Romania dirijata de Valter Roman tatal crocodilului fara gat cum ai zicea Vadim Tudor.

Lasă un răspuns

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php