Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

Încă TREI ierarhi ai Bisericii Ortodoxe îndeamnă PUBLIC la prezența la Referendum! PS Macarie: Prin acest vot nu apărăm ceva abstract! Apărăm însuși faptul de a fi om! Apărăm copiii, salvându-le puritatea, inocența!

După ce săptămâna trecută, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei, și ÎPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului,  au îndemnat public credincioșii la prezența la Referendumul pentru Căsătorie, acum alți trei episcopi ortodocși au făcut același lucru.

Încă TREI ierarhi ai Bisericii Ortodoxe îndeamnă PUBLIC la prezența la Referendum! PS Macarie: Prin acest vot nu apărăm ceva abstract! Apărăm însuși faptul de a fi om! Apărăm copiii, salvându-le puritatea, inocența!

ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, a spus că Referendumul de pe 7 octombrie se desfășoară pentru viitorul creștinesc al poporului român.

„Luna viitoare, pe data de 7, se organizează un referendum. Și nu trebuie să-l legăm de politică. Ci să-l legăm de mărturisirea credinței noastre. Referendumul respectiv este pentru familia tradițională, pentru viitorul nostru creștinesc.
Fără să avem nicio reținere și nicio răutate împotriva nimănui. Nu avem nimic cu nimeni. Fiecare să trăiască așa cum îi dictează conștiința.
Dar cel ce are o credință mărturisitoare trebuie să meargă și să zică „da” pentru familia tradițională, pentru copilașii noștri, pentru viitorul nostru, pentru neamul nostru”, a îndemnat ierarhul ardelean, duminica trecută.

Pe aceeași lungime de undă s-a aflat și PS Macarie, Episcopul Europei de Nord. Într-un cuvânt publicat pe siteul episcopiei, acesta a afirmat că aceia care luptă împotriva desființării căsătoriei sunt „lucrători împotriva planului lui Dumnezeu pentru noi”.
El a îndemnat pe toți cei  „care prețuiesc ce este mai bun și mai înalt în om, să vină la referendum și să voteze pentru clarificarea definiției căsătoriei în Constituție”.
„Binaritatea genului și căsătoria sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru noi, însă sunt și izvor de datorii sfinte. Cine se luptă să despartă și să desființeze această binaritate care constituie omul și această mare taină care este căsătoria, se face luptător împotriva planului lui Dumnezeu pentru noi. Desființând binaritatea genului și căsătoria, desființăm omul!
De aceea, cu dragoste și nădejde, îndemn pe toți cei care prețuiesc ce este mai bun și mai înalt în om, să vină la referendum și să voteze pentru clarificarea definiției căsătoriei în Constituție. Consider că avem această datorie sfântă de a ne prezenta și de a ne declara identitatea, de a ne mărturisi credința, de a ne exprima și apăra valorile. Prin acest vot nu apărăm ceva abstract! Apărăm însuși faptul de a fi om! Apărăm însăși putința de a fi om, prin zămislire și naștere! Apărăm copiii, salvându-le puritatea, inocența!
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, socotesc că decizia privind organizarea referendumului s-a luat în zilele în care noi, în Biserică, cinstim Sfânta Cruce în mod deosebit. De aceea, consider nu doar că e o datorie sfântă pentru noi de a vota la referendum, ci și un mare test pentru noi, ca popor. Iată, ne aflăm înaintea Crucii lui Hristos. Ce vom face? Lua-vom, oare, Crucea Sa, pentru a urma drumul Evangheliei? Sau, (să nu fie, Doamne!) vom întoarce spatele Crucii Sale pentru a ne înhăma la jugul celui care dintru început a fost „ucigător de oameni”? (Ioan 8, 44). Ce răspundere uriașă avem față de moșii și strămoșii noștri, care s-au jertfit și au murit pentru noi, față de părinții care ne-au zămislit, născut și crescut, față de chipul lui Dumnezeu din noi înșine și din copiii noștri!
Îmi îndrept gândul bun și către tinerii noștri de pretutindeni. Dacă referendumul va fi organizat pe 7 octombrie, după cum s-a spus, atunci ziua votului va fi în Duminica Învierii tânărului din Nain. Tinerii noștri se află și ei în moment de cumpănă. Se află înaintea unei alegeri între o cultură a vieții, a afirmării și a jertfei față de celălalt și o cultură a morții, a negării și a folosirii celuilalt prin silnicie și manipulare. „Tinere, zic ție, scoală-te!”, răsună Cuvântul Vieții. Deschide-ți urechile, iubite tinere, și auzi-L pe Domnul care te cheamă și te ridică din moarte la viață!”, a sunat cuvântul Episcopului Macarie.
Aflat la Leeds, acolo unde a slujit la parohia din localitatea britanică, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, a subliniat că participarea la Referendumul pentru Familie este o formă concretă de mărturisire publică a credinței.
„Avem deci ocazia, pe 7 octombrie, să mărturisim valorile în care credem, cu noblețe și cu foarte multă demnitate”, a spus Episcopul Hușilor.
În contextul referendumului, Preasfinția Sa a atras atenția că acesta este un moment când „la 100 de ani de la Unire, Dumnezeu ne cere să facem istorie”.
„Și putem face istorie mărturisind valorile în care credem: Familie, Biserică, Credință! Cine lipsește, înseamnă că împărtășește alte valori”, a spus Preasfinția Sa.
E posibil ca unii să te ironizeze, sau să deschizi o dezbatere căreia să nu îi poți face față, sau unii să-L batjocorească, iar tu preferi să adopți atitudinea omului tăcut, ca și cum nu crezi în Hristos.”
sursa: ActiveNews

URL Scurt: https://www.buciumul.ro/?p=36377

Postat de pe 19 sept. 2018. Catalogat ca Social, Ultimele ştiri. Puteţi urmări răspunsurile la acest articol via RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback la acest articol.

4 comentarii for “Încă TREI ierarhi ai Bisericii Ortodoxe îndeamnă PUBLIC la prezența la Referendum! PS Macarie: Prin acest vot nu apărăm ceva abstract! Apărăm însuși faptul de a fi om! Apărăm copiii, salvându-le puritatea, inocența!”

  1. Patriotii Romaniei,atat cati au mai ramas,cinste si slava lor,toti avandu-l pe Dumnezeu in minte si-n suflet.isi dau ultima suflare in fata furtunii creata in mod artificial de masinile groazei ale dusmanilor celei mai frumoase tari a lumii,pentru a ramane ei singuri stapanitori pe frumusetile daruite de Dumnezeu poporului roman.Din impotenta,lene si tampenie romanii nu si-au vazut tara la adevarata sa valoare.Rusine lor e prea putin spus si prea tarziu.Unde sant Burebista,Stefan,Brancoveanu,Eminescu,Corneliu Codreanu,Ceausescu,ca sa-si puna inca odata zalog viata lor pentru apararea Patriei?

  2. L-ai uitat pe dej , executantul lui pauker un stalinist ” patrihot” de nadejde; ca sa – l pui pe Capitan in rand cu ceasca iti trebuie minte multa mai gerula; mare ti- e gradina Doamne!

  3. Ce cumplita dezinformare,adica incultura ezista in capui unui pui de…

Lasă un răspuns

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php