Un bust al Regelui Ferdinand I Întregitorul va fi sfințit la Nistru

0 514
Un bust al Regelui Ferdinand I va fi sfințit în septembrie în satul Varnița, raionul Anenii Noi, din Basarabia. Inițiativa îi aparține avocatului Iulian Rusanovschi și a primit aprobarea Consiliului local Varnița, care a dispus instalarea monumentului în curtea Școlii de Arte din localitate.
Un bust al Regelui Ferdinand I Întregitorul va fi sfințit la Nistru
O inițiativă de edificare a unui bust în cinstea Regelui Ferdinand I demarase în localitatea de pe Nistru încă în perioada interbelică. În bugetul Căminului Cultural Sfântul Gheorghe din Varnița erau deja prevăzuți 10.000 lei pentru anii 1935-1936, în scopul ridicării Monumentului Eroilor, iar la începutul anului 1937, suma se ridica la 10.267 lei. Trebuie menționat faptul că, în documentele de arhivă, acesta este numit „Monumentul Eroilor”, dar și „Bustul Regelui Ferdinand I”. Nu se cunoaște cu exactitate dacă monumentul a mai fost ridicat și inaugurat, deoarece în 1940 urma ocuparea Basarabiei de către imperiul sovietic. „Astăzi se impune încununarea acestei inițiative prin edificarea unui monument în cinstea Majestății Sale Regele Ferdinand I.”, susține continuatorul ideii.
În 2017, din inițiativa avocatului Iulian Rusanovschi au fost începute lucrările de reconstituire a bustului Regelui Ferdinand I. Cum a fost imposibil de identificat schița sau fotografia monumentului din perioada interbelică, s-a mers pe ideea realizării monumentului după cel ridicat în interbelic în comuna Șaba, județul Cetatea Albă.
Lucrările de reconstituire a postamentului din piatră au fost încredințate meșterului popular Vladislav Lozan din Cosăuți, iar bustul și placa din bronz au fost turnate de sculptorul Veaceslav Jiglițchi din Chișinău. La 28 aprilie 2018, în comuna Varnița a fost instalat postamentul din piatră, care poartă pe spate numele eroilor din Varnița căzuți în primul război mondial. Monumentul a fost restabilit cu suportul financiar al familiilor Antoci și Cernei.
Inaugurarea monumentului va avea loc la 5 septembrie 2018, în prezența unei delegații de preoți din cadrul Mitropoliei Basarabiei și ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei cu sediul la Iași, alături de autoritățile locale și reprezentanți ai Armatei Naționale. Evenimentul va începe la orele 12.00 și sunt așteptați toți oamenii de bună credință și iubitorii de neam și patrie.
sursa: ActiveNews
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php