Cine este vinovat de strategia „comunistă” de reeducare din școli

0 392
Deși Ministerul Educației Naționale a anunțat că nu își asumă proiectul de Strategiei Naționale pentru Educație Parentală, ecourile acestui dosar nu s-au stins.
Astfel, conform mai multor surse, între care și Asociația Prodocens Media, artizanul acestui contestat proiect este Viorica Preda, inspector general pentru învățământul preșcolar din Ministerul Educației. De altfel, Prodocens Media, precum și alte organizații îi cer DEMISIA doamnei Preda din Minister sau demiterea acesteia de către Ministrul Valentin Popa.

„Deși Ministerul Educației Naționale a retras de pe site proiectul Strategiei Naționale de Educație Parentală și a retrimis documentul înapoi la inițiatori cu cererea de a îmbunătăți proiectul de strategie și cu precizarea că nu își poate asuma forma pusă în dezbatere publică datorită opiniilor negative primite din partea societăƫii civile, a asociaƫiilor de părinƫi și sindicatelor din învăƫământ, a cultelor creștine și Academiei Române, NU este suficient.

Așteptăm demisia de onoare a doamnei Viorica Preda, inspector general pentru învățământul preșcolar preșcolar în Ministerul Educației , omul care a condus comitetul de coordonare al strategiei de la nivelul instituției, acelasi inspector care în 2016 a încercat sa restricționeze serbările de Crăciun în grădinițe.
De asemenea solicităm retragerea completă a Strategiei de educație parentală”, sună mesajul Asociației de pe pagina personală.
Numele Vioricăi Preda este legat de un scandal imens declașat în 2016 de un document al Ministerului Educației Naționale, prin care directorii de grădinițe erau anunțați că nu se vor mai organiza evenimente cu ocazia Nașterii Domnului (Crăciunul).
În videoconferința din data de 15.09.2016, doamna Viorica Preda, inspector general a făcut următoarele precizări privind activitatea grădinițelor:
„Nu se vor mai organiza serbări cu copiii decât, eventual, la sfârșitul anului școlar; se vor găsi alte modalități de întâlnire cu părinții (excursii, plimbări, activități demonstrative, proiecte, etc. la care aceștia pot participa). (…)”.
De asemenea, la finalul acestui document se preciza că „având în vedere precizările de mai sus precum și hotărârea Consiliului Profesoral din data de 22.11.2016, nu vor avea loc serbări de Crăciun în sensul în care era înțeles până acum acest concept, în grădiniță”.
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php