Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

Gheorghe Jijie, Prezent! 6 ani de la plecarea în veşnicie

Pe 12 iunie se  împlinesc 6 ani de cand a trecut la cele veșnice d-l Gheorghe Jijie, secretarul Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, mărturisitor al temniţelor comuniste, închis 13 ani.

Cateva randuri din biografia sa legendara:

În ciuda vârstei şi a celor 13 ani de puşcărie executaţi după 1948, dl Gheorghe Jijie era o prezenţă pe cât de agreabilă, pe atât de energică. Zilnic putea fi găsit la lucru, în biroul său din sediul Federaţiei, unde depunea voluntar o riguroasă activitate. Nu putea uita pierderea fratelui său, Nelu Jijie, lider al grupului de rezistenţă anticomunistă din Muntii Fagaras si Arnota, ucis în închisoare de Securitatea bolsevica, la doar 39 de ani, un episod de care nu era strain singurul fost detinut politic cu Ordinul Muncii Clasa a III-a oferit de Nicolae Ceausescu, Constantin Ticu Dumitrescu – care a pierdut si un proces pe aceasta tema cu Gheorghe Jijie. De la zarca, la minus 15 grade, numai Dumnezeu si Rugaciunea Inimii l-au scapat pe detinutul condamnat la temnita grea pentru vina de a-si iubi patria.

Membru de seama al miscarii de rezistenta, traitor si marturisitor al atrocitatilor din temnitele comuniste, Gheorghe Jijie, unul dintre eroii anticomunisti ai Romaniei, de o modestie extrema, era “motorul” Federatiei fostilor detinuti politici.
Nascut la 10 iunie 1919 in orasul Botosani, absolvent al Facultatii de Constructii Hidrotehnice, sef de lucrari la aceeasi facultate, Gheorghe Jijie este arestat la 28 de ani impreuna cu parintii sai in mai 1948, in lotul Stefan Iacobescu, Septimiu Pop, Dumitru Cumpata si Nicolae Luca. Este condamnat la zece ani ani de inchisoare pentru “uneltiri contra statului” si sta inchis, alaturi de marile personalitati ale elitei interbelice, la Jilava, Aiud si Gherla, ca si in coloniile de munca de la Periprava si Noua Culme, perioada in care fratele sau, Nelu Jijie, fost comandant legionar, este asasinat in temnita. Pentru ca refuza colaborarea cu Securitatea, i se prelungeste pedeapsa cu inca trei ani. Gheorghe Jijie este autorul monografiei “George Manu”, despre universitarul anticomunist cazut la Aiud, aparuta sub egida Fundatiei George Manu. (V.R)

Credincioşi idealurilor nationale

Este emoţionantă remarca lui Gheorghe Jijie, cu care debutează capitolul “Ecouri şi mărturii” din bogata sa monografie “George Manu”, publicată de Fundaţia purtând numele universitarului căzut victimă a ‘tuberculozei de Aiud’. Am folosit acest termen în nădejdea că un tânăr licenţiat în medicină va pleca de la născocirea mea obraznică pentru a studia într-o teză de doctorat manifestările şi, eventual, vindecările ‘miraculoase’ ale acestei boli necruţătoare în bolgiile Aiudului şi ale celorlalte temniţe comuniste. Fraza la care mă refeream este: “lumina pe care Dumnezeu a pus-o în mintea lui George Manu a radiat în toate direcţiile, cât timp a vieţuit, s-a propagat reflectându-se din oglindă în oglindă umană şi apoi a rămas împietrită sub forma unei icoane sfinte în adâncul fiecăruia din cei care l-au cunoscut” (p.321).

Pentru cititorii care nu au ştire despre acest aspect al existenţei celui care a fost elevul d-nei Curie, sub îndrumarea căreia şi-a susţinut teza: “Recherches sur l’absorption des rayons á” şi, la polul opus al existenţei, a fost comandant interimar al Mişcării Legionare (1943), conferenţiarul universitar George Manu a condus o adevărată şcoală în penitenciarul Aiud. Pentru această pricină, acelaşi Gheoghe Jijie a găsit o inspirată desemnare a sa prin sintagma: “Rectorul Universităţii Aiud”.

În ce măsură merita George Manu un titlu universitar de maximă însemnătate, precum cel citat? Ştiinţa sa neegalată de nimeni dintre condamnaţi l-a desemnat ca emiţătorul unic al tuturor tăbliţelor de săpun, tălpilor de bocanc (pentru cei din aceeaşi celulă), spărturilor de geam, ce circulau din om în om, din celulă în celulă, de la un etaj la celălalt, răspândind lecţii de limbi moderne (franceză, engleză, germană), însoţite de lămuririle gramaticale, de vocabularele cuvenite, de exerciţiile potrivite. Dicţionare complete dintr-o limbă într-alta, tratate de istorie, geografie, fizică, istorie literară, desigur la un nivel astfel chibzuit din punct de vedere pedagogic încât să poată folosi şi colegii de detenţie cu o pregătire mai puţin sigură şi complexă cunoştinţele puse de el în circulaţie. Cât timp a trăit George Manu, de toate acestea s-au bucurat toţi contemporanii săi de la Aiud.

Alături de mijloacele expuse mai sus pentru răspândirea învăţăturii, s-a folosit intens şi bătutul în perete sau în ţevile caloriferelor, în ritmul alfabetului Morse. Atunci când urmărirea la care-i supuneau caraliii pe condamnaţi a întrecut măsura şi se părea că nu le mai rămânea acestora nici o şansă de a mai folosi înaltele cunoştinţe ale profesorului devenite mană cerească pentru ei, George Manu inventă un sistem de comunicare nou şi imbatabil, pentru a nu se întrerupe ‘cursurile Universităţii’ sale. Este vorba despre transpunerea alfabetului Morse în noduri făcute pe fire de aţă smulse din obiele sau saltele: un nod = un punct, iar două noduri geminate = o linie. Aţa făcută tibişir era lăsată să cadă la uşa colegilor, la baie, la closet ş.a.m.d. Aceştia, culegând-o, o ‘citeau’ nu nesaţ şi studiau cele înscrise pe nodurile ei…!

O atare viaţă, închinată exclusiv celorlalţi, fu încununată, prin voia de sus, de o exemplară renunţare la ultimul bine ce i se putea face: medicamentele, antibioticele recent intrate în ţară, singurele în stare să combată tbc-ul ce-l măcina. Crăciun, comandantul Aiudului, i-a propus să-i dea streptomicină în schimbul abjurării crezului său politic. George Manu socoti că preţul sufletului său era mult mai mare decât sănătatea sa trupească. Astfel, când se pregătea să-şi dea îngerilor acest suflet păzit cu ultima suflare, ceru colegului arhitect Goga: “Spune tuturor că nu am acceptat nici cel mai mic compromis” (p.432).

Gheorghe Jijie reia spusele unui martor al repauzării profesorului. Ele sună ca o pagină de “Pateric”:

“Se stingea în fiecare clipă. Numai ochii îi mai ardeau ca două luminiţe şi pieptul i se zbătea dureros. Transpiraţia morţii îi scosese broboane pe frunte şi pe pieptul care îi era dezvelit. Deodată, ţintindu-şi privirea în tavan, a zis cu o voce de nerecunoscut:

– Iertaţi-mă, fraţilor. Daţi-mi voie să oftez o dată.

Profesorul Manu a oftat adânc. Parcă acest oftat se asemăna cu un alt geamăt, pe care Fiul Omului l-a avut pe Cruce, când suferinţele au atins paroxismul. Apoi s-a zvârcolit într-un spasm scurt, chinuitor, faţa i s-a crispat şi din pragul morţii a mai avut luciditatea de a mai spune câteva cuvinte pe care nu le voi putea uita niciodată:

– Fiţi credincioşi idealurilor voastre şi rămâneţi demni.

A mai spus câteva cuvinte pe care noi, care eram lângă el, în alte paturi de suferinţă, nu le-am înţeles. După un timp, trupul lui a început să se răcească şi pe faţa lui s-a înălţat, din străfundurile fiinţei lui, din nou, seninătatea, doar în colţul buzelor şi sub unghiul pleoapelor s-au adâncit câteva cute subţiri şi negre de durere” (p.368-369).

sursa: Procesul Comunismului

Despre viata in Inchisoarea Jilava

Gheorghe Jijie a mărturisit că ciorba de resturi animale, pe care abatoarele le aruncau, era o delicatesă în rândul pușcăriașilor flămânzi. „Dimineața ne dădeau terci, adică un polonic de mălai fiert, că nu era mămăligă. La prânz, de obicei primeam o ciorbă, ori de arpacaș, ori de fasole, ori de…nimic, cu niște resturi de vegetale. De două ori pe săptămână ne dădeau și niște reziduri animale, pentru că fortul avea legătură cu niște abatoare din zonă. Ce nu se putea vinde, se arunca, copite și altele, pe care le fierbeau pentru noi”, a povestit bătrânul, citat de Adevarul.

O emisiune emotionanta la Radio Romania

Publicatia Foaie Nationala reproduce o emisiune despre suferinta si biruinta, realizata cu Gheorghe Jijie la Radio Romania:

Cristian Curte & Gheorghe Jijie – Despre detinutii politici

via Roncea.ro

O biografie pentru eternitate

2testament 4

din declarația notarială dată de Gheorghe Jijie pentru alcătuirea dosarului crimelor comuniste de la CEDO (Strasbourg)

Subsemnatul Jijie Gheorghe , fiul Varteniei si al lui Gheorghe , nascut la data de 10 iunie 1919 in orasul Botosani , judetul Botosani , posesor al cartii de identitate seria ******************************* eliberata de sectia 22 Politie Bucuresti la data de *********** , cod numeric personal **************** , cu domiciliul in Bucuresti , sector * , strada *************** numarul * , bloc **, apartament *, declar prin prezenta ca am fost detinut politic intre 24 Decembrie 1948 si 24 Decembrie 1961.

Locurile de detentie prin care am trecut au fost:

  • Ministerul de Interne
  • Penitenciarul “Jilava”
  • Penitenciarul “Aiud”
  • Lagarul “Noua Culme”
  • Lagarul “Periprava”
  • Penitenciarul “Gherla” – septembrie 1952-mai 1953
  • Penitenciarul “Galati” – timp de doua saptamani in anul 1961
  • Arestul Curtii Martiale “Uranus” – timp de trei saptamani in noiembrie 1949
  • Penitenciarul “Vacaresti” – doua-trei luni

In aceasta perioada de treisprezece (13) ani am suportat un regim de exterminare prin lipsa unei alimentatii minime , lipsa de aer , lipsa unor conditii minime de igiena , lipsa totala a asistentei medicale. Faptul ca nu am decedat se datoreaza strict structurii mele fizice atletice (am facut mult sport in tinerete) si faptului ca am fost arestat la douazecisinoua de ani (29) ; deci perioada mea de detentie a coincis cu varsta cand organismul are rezistenta maxima (29 ani – 41 ani ).

Fratele meu , Jijie Ioan , a fost arestat si el , dar , datorita faptului ca a fost supus unui regim special de constrangeri , a decedat in penitenciarul Aiud – dupa cum spun actele de arhiva , in 1961-desi eu , cand am fost expediat din “Aiud” spre “Noua Culme” (1958) deja aflasem de moartea fratelui meu de la un invatator pe nume Campeanu care-mi adusese trista veste .

In continuare voi arata cateva din tratamentele inumane la care am fost supus pe durata executarii sentintei :

  • In timpul anchetei din decembrie 1948 am fost batut la talpi (“celebra” metoda “la ranga”) peste bocancii noi pe care-i aveam in picioare pana cand talpile acestora s-a distrus complet(fiecare lovitura de ranga se transmitea pana in creier)
  • Dupa ce s-au distrus bocancii am fost in continuare batut peste labele picioarelor din care siroia sange
  • La un moment dat am urlat sa mi se dea apa , Colonelul Dulgheru personal “satisfacandu-mi” dorinta varsand in prealabil in pahar continutul unui plic.Am crezut ca era ceva destinat sa-mi calmeze durerile si am baut.Dar a fost un drog , probabil “scopolamina”- pentru a-mi anihila vointa – caci am simtit imediat cum nu mai eram stapan pe reflexele mele . In momentul cand au inceput intrebarile , care s-au succedat pana dupa ce am cazut intr-un fel de somn letargic , din care , ca sa ma trezesc si sa pot raspunde intrebarilor eram lovit cu un ciomag gros de cauciuc peste umeri si peste ceafa
  • In cele din urma m-au asezat intr-o patura si m-au dus taras pana la lift si apoi intr-o celula unde am zacut in nesimtire pe ciment pana cand am fost trezit din nou cu lovituri de ciomag pentru a fi dus iarasi la ancheta.
  • Declaratiile scrise si semnate sub acest tratament au fost folosite drept probe in timpul procesului .Inutil am aratat instantei la ce torturi am fost supus (proba mea fiind chiar bocancii distrusi pe care ii incaltasem cand am fost dus la proces) si prin sentinta numarul 1309/1949 am fost contamnat la 10 (zece) ani temnita grea in baza articolului 209 cod penal
  • In timpul anchetei , la presiunile constante : ” Cu cine ai avut legaturi ? ” , ” Cu cine ai avut legaturi ? ” , fara sa mi se dea explicatii , despre ce legaturi sa vorbesc , am raspuns ” Am avut legaturi cu mai multi colegi de serviciu” , toti ingineri ca si mine , care au fost condamnati nevinovati : Inginer Iacobescu Stefan – 7 (sapte) ani , Inginer Pop Septimiu – 1 (un) an , Inginer Cumpata Dumitru – 3 (trei) ani si Inginer Luca Niculae – 2 (doi) ani .Eu , care aveam “vina” de a ma intalni cu un fost coleg de liceu pe nume Ion Paunescu , care se refugiase in 1941 in Germania , am primit 10 (zece) ani.

Fratele meu , Ioan Jijie , care avusese legaturi cu comandamentul legionar din tara , a fost urmarit , arestat , decedand in inchisoare de T.B.C. Pulmonar (vezi addenda la aceasta declaratie)

Dupa condamnare am fost dus la Penitenciarul ” Jilava” unde am stat la asa zisul “REDUIT” .Aici , in afara celorlalte lipsuri , am avut de suportat si lipsa aerului – intr-o celula cu dimensiunile in plan de doisprezece(12) metri x cinci(5) metri si cu o inaltime de patru(4) metri ( deci 240 metri cubi de aer) erau inghesuiti 180 de detinuti iar singura sursa de aer – gemuletul celulei – era astupata cu sipci de scandura.Desi afara era “ger de Ianuarie” , pe cei de la primul etaj al priciurilor si pe cei de la “serparie”(sub priciuri-direct pe ciment) “curgea” transpiratia celor de la nivelul superior al priciurilor. ERA CA INTR-O ETUVA ! Detinutii stateau dezbracati de haine si camasi.

Cand eram scosi la asa zisa “plimbare la aer” trebuia sa trecem printre doua siruri de gardieni , condusi de celebrul Ivanica si care , din ordinul directorului , nu mai putin celebrul Maromet , ne loveau cu ciomegele unde nimereau . Un distins ziarist evreu a fost atat de puternic lovit incat s-a prabusit la pamant in nesimtire. Ne-am oprit sa-l ajutam dar potopul de ciomege ne-a silit sa fugim mai departe.Atunci l-am intalnit ultima oara pe fratele meu care , legat cu lanturi la maini si la picioare era in imposibilitatea de a evita loviturile de ciomag , eu protejandu-l din partea dreapta , sarind in sus sa iau eu loviturile in locul lui .Era un cosmar demn de “Infernul” lui Dante.

De la “Jilava” am fost trimis la “Aiud” unde , timp de un an si ceva am fost supusi unui regim de infometare , pana cand am fost scosi la munca in fabrica. De la saptezeci si cinsi (75) de kilograme cat aveam in momentul arestarii ajunsesem la patruzeci (40) de kilograme – cand am avut ocazia (in fabrica) sa ma cantaresc .

Dupa ce am executat o hala foarte mare pentru fabrica , drept “recompensa”am fost dus la celebra “Zarca” , dupa ce am stat o saptamana la carcera pe timp de vara (iulie) – impreuna cu un evreu Bubi Finkelstein – fiindca i-am spus unui informator (Pascaru) al ofiterului politic care urmarea sa-l pedepseasca pe Finkelstein pentru ca nu mai era cherestea in depozit “ca nu are el nici o vina pentru faptul ca administratia penitenciarului nu s-a ingrijit de nevoile depozitului” .

Din “Zarca Aiudului” am fost trimis la “Gherla” unde trebuia sa execut o hala asemanatoare.”Reeducarea” se terminase dar directorul Goiciu si locotenentul Mihalcea erau la fel de inversunati impotriva detinutilor si pentru faptul ca am spus cuiva ca “daca a murit Stalin(1953) , comunistii ar trebui sa se mai potoleasca” am fost bagat la “Zarca Gherlei” cu sfert de ratie alimentara timp de trei(3) luni , ajungand din nou la patruzeci (40) de kilograme.

Dupa trei(3) luni am fost dus din nou la “Zarca Aiudiului” si apoi in celulele de izolare.Cand mi se implinea conditionalul de munca a venit un maior din Bucuresti care mi-a promis ca ma va elibera dar numai daca accept sa devin informator. Am refuzat ! Dupa alte sase(6) luni a venit iar cu propunerea , refuzandu-l si de data aceasta , ramanand in inchisoare pana la expirarea pedepsei de zece (10) ani .Dupa expirarea pedepsei am fost dus la “Jilava” unde ,din nou, acelasi maior a venit cu propunerea de colaborare , la refuzul meu primind trei(3) ani de “administrativ” (in baza ordonantei 10044/1958 si a D.L. 89/1958 , ani pe care i-am executat la “Noua Culme” muncind la cariera de piatra si la “Periprava” – munci agricole.

Cand mai aveam cam un an de executat din aceasta pedeapsa suplimentara am fost luat din nou intr-o ancheta foarte dura (la Ministerul de Interne) pentru ca nu am vrut sa declar despre un coleg de-al meu de facultate ca ar fi fost legionar.

Dupa un stagiu de mai multe luni la Ministerul de Interne am facut un T.B.C. Ganglionar la cot si am fost trimis la “Vacaresti” unde mi s-a pus mana in ghips.Dupa ce mi s-a scos ghipsul am fost trimis disciplinar la “inchisoarea din inchisoarea Jilava” – “celebra” Cazimca. Scurta descriere : pereti uzi , apa permanenta pe jos , lipsa aerului si bezna totala , izolat singur in Cazimca.Cu doua saptamani inainte de termenul de eliberare am fost dus intr-o celula obisnuita cu alti detinuti din care , la termen , m-am eliberat.

“Afara” a inceput un nou calvar: parintii erau bolnavi si batrani iar mie nu mi se elibera un act de identitate ca sa ma pot angaja si sa-i ajut .La fiecare audienta la organele de stat mi se cerea sa colaborez (sa devin informator al Securitatii) pentru a putea beneficia de drepturile firesti ale oricarui om . Nu am acceptat acest “troc” si am primit un act de identitate abia dupa inca doi ani , in urma casatoriei.Inainte de casatorie si dupa am fost permanent urmarit , dupa cum rezulta din dosarul de la Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (C.N.S.A.S).

Aceasta imi este declaratia pe care o sustin si o semnez.

15.12.2009

Gheorghe Jijie

Addenda

Despre fratele meu , Ioan Jijie , stiu ca a fost arestat in Bucuresti si a trecut prin anchete extrem de dure , aplicandui-se diverse metode de tortura : curent electric , presiune continua pana la alienare , introducerea lui in celule cu T.B.C.-isti evolutivi pana la contractarea bolii.Dupa acest moment , lipsa totala a asistentei medicale pana cand a avut o hemoptizie masiva (trei gamele de sange si bucati din plamani) . Era prea tarziu pentru a mai putea salva ceva si a decedat la varsta de treizeci si noua (39) de ani .

Acestea stiu despre soarta fratelui meu , Ioan Jijie , pe care le declar , sustin si semnez

15.12.2009

Gheorghe Jijie

URL Scurt: http://www.buciumul.ro/?p=18401

Postat de pe 11 iun. 2018. Catalogat ca Cultură, Ultimele ştiri. Puteţi urmări răspunsurile la acest articol via RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback la acest articol.

2 comentarii for “Gheorghe Jijie, Prezent! 6 ani de la plecarea în veşnicie”

  1. Respect si onoare pentru acest OM !

  2. calin eugen

    Am avut fericita ocazie sa particip la un parastas inchinat marelui Gheorghe Jijie;pot sa va spun ca nu a fost uitat,ca este PREZENT!Cinste si celor care l-au iubit si au invatat de la dansul iubirea ,temelia Miscarii Legionare!

Lasă un răspuns

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php