Pe 14 MAI, cu toții ÎN STRADĂ! Ziua națională a cinstirii MARTIRILOR din TEMNIȚELE COMUNISTE.

1 558

Anul acesta, pe 14 mai, în Piața Revoluției (Palatului Regal) din Capitală, pentru prima oară martirii temnițelor comuniste vor fi comemorați conform Legii 127/2017.
Legea instituie ziua de 14 mai ca „zi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste”.

Mai mult decât atât, anul acesta se vor împlini 70 ANI de la cel mai mare val de arestări politice din istoria României (noaptea de 14 mai 1948). Zeci de mii de tineri, foarte mulți dintre ei studenți, au fost arestați în acea noapte fatidică, în baza unui plan al autorităților comuniste, umplând pușcăriile și lagărele de exterminare. De altfel, expunerea de motive a Legii 127/2017 menționează că data a fost inspirată tocmai din acest eveniment istoric.

Organizații ale societății civile, între care Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, Frăția Ortodoxă Sf. Mucenic Gheorghe, Noua Dreaptă, CAMARAZII, Asociația Frăția de Cruce și altele, au luat inițiativa acestei adunări comemorative.

Locația aleasă nu este întâmplătoare: clădirea Ministerului de Interne a reprezentat, după 1948, unul dintre centrele de detenție și anchetă ale Securității, mii de opozanți ai regimului comunist fiind torturați în temutele celule din subteranele clădirii.

Organizatorii cheamă bucureștenii să se adune pe 14 mai, începând cu ora 19, în scuarul dintre Memorialul Revoluției și statuia lui Iuliu Maniu, cu candele și lumânări aprinse.

Pe fundalul cântecelor Rezistenței și ale închisorilor comuniste, pe fațada MAI vor fi proiectate chipurile celor trecuți prin temnițele comuniste. Foști deținuți politici și personalități vor susține scurte alocuțiuni. În finalul adunării, un sobor de preoți vor oficia o slujbă de pomenire, participanții asistând cu lumânări și candele aprinse.

Inițiatorii acestei adunări comemorative au deplâns faptul că toate instituțiile publice ignoră această zi, neorganizând nici o manifestare, deși Legea 127/2017 recomandă explicit acest lucru. „O imensă rușine ne cuprinde în fața acestei indiferențe”, au declarat urmașii luptătorilor anticomuniști, grupați în cadrul societății civile în fundații și asociații, care au luat inițiativa acestei manifestări, ca o piedică în calea uitării martirilor jertfiți pentru Demnitatea și Libertatea noastră.

1 Comment
  1. ANTIPUTIN says

    Martirii’s aici, printre noi, totdeauna
    Demnitatii, libertatii, ridica cununa
    Ei sunt inima memoriei noastre
    In cer, pe pamant, o vesnica oaste

    Indurat’au chinuri si groaznice morti
    De la hizii, barbarii, cumplitii torti
    onari, telegari comunisti, la Pitesti,
    La Jilava, Gherla, Aiud… Unde esti

    Frate roman, de nu’i simti,de nu’i vezi ?
    Ei, ai Romaniei, eterne livezi
    Sfintenia, spada si piscul strabun
    Ei intruchipeaza tot ce’avem mai bun !

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php