Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

Universul şi viaţa în lumina Învierii lui Hristos

Cosmologia afirmă că universul în care trăim este strâns legat de viaţă. La prima vedere, afirmaţia aceasta pare prea îndrăzneaţă, întrucât, cum  bine ştim, universul e foarte mare, iar pământul pare neînsemnat. Însă o serie întreagă de rezultate, care fac referire la intensitatea interacţiunilor fundamentale şi la raporturile dintre ele, indică faptul că cele mai ample şi profunde structuri din micro şi macrocosmos sunt în aşa fel calibrate, încât permit existenţa structurilor specifice lumii vii.

Imagine similară

O colecţie întreagă de rezultate care fac referire la interacţiunea tare, ce leagă nucleonii în nucleul atomic, şi care privesc interacţiunea nucleară slabă, responsabilă de dezintegrarea nucleului, dovedesc faptul că forţele acestea au intensităţi perfect potrivite pentru constituirea şi stabilitatea atomilor lumii vii. Aprecieri de acelaşi fel sunt formulate cu referire la interacţiunile electromagnetică şi gravitaţională. Pentru a putea exista Pământul pe care trăim, cu toate condiţiile lui fizice şi climaterice, sunt necesare foarte multe condiţii. Cea mai mare parte din aceste condiţii privesc direct sau indirect intensitatea acestor două forţe. Acestea reglementează caracteristicile Pământului şi ale atmosferei, temperatura, circuitul apei şi multe alte condiţii favorabile vieţii. Dacă aceste forţe ar fi avut alte caracteristici, cu siguranţă ar fi existat un alt Pământ şi un alt Soare. Ar fi existat prea multă radiaţie luminoasă, de la o stea prea mare, sau un pământ prea mic, cu o atracţie gravitaţională incapabilă să păstreze anvelopa atmosferică ce protejează viaţa de radiaţie şi meteoriţi. Rezultate de acest fel, despre care s-a scris mult, i-au condus pe unii cosmologi să afirme că Universul este atât de bine structurat şi are intensităţi ale interacţiunilor atât de bine adecvate pământului şi structurilor vii, încât ar putea fi considerat biofil (având aşadar o apetenţă pentru viaţă).

Viaţa este indispensabil legată de lumină

Biologia şi fizica conving astăzi, cu date dovedite, că viaţa lumii terestre depinde decisiv de lumină. Lumea vegetală, cu toată diversitatea ei, este posibilă doar în condiţiile unui proces miraculos: fotosinteza. Lumina soarelui, mai precis fotonii care ajung la nivelul solului, sunt miraculos captaţi de lumea vie, fiind folosiţi de celulele vii ca sursă de energie pentru toate procesele ce întreţin viaţa. Lumina ajută lumea vie să crească, să se hrănească, să metabolizeze substanţele nutritive, punând în mişcare un întreg lanţ trofic ce antrenează miliarde de exemplare din zeci de milioane de specii. Împerecherea şi hrănirea, supravieţuirea şi migraţia speciilor, dar şi configurarea unui întreg areal al vieţii, cum sunt zonele întinse care se dezgheaţă primăvara, în diferite locuri de pe glob, toate depind de lumină. Copacii, de exemplu, au procese interne sensibile la cantitatea de lumină ce cade pe parcursul unei zile, caracteristică ce le oferă şansa să aleagă bine momentul când înfloresc. În felul acesta, ei evită să înmugurească în prima zi caldă a primăverii, ceasul lor interior ţinând cont de cât de lungă este ziua. Numeroase specii se pun în mişcare odată ce cresc lumina şi căldura soarelui, dovedind cât de extinse sunt efectele luminii în planul lumii vii.
Însă lumina este şi constitutivă vieţii, pentru că cele mai fine procese, care se petrec în interiorul celulelor, ce ţin de excitabilitatea, de metabolismul celular sau de păstrarea mecanismelor de echilibru, sunt întreţinute de lumină, de curenţi electrici ce declanşează sau opresc, după caz, lanţul de procese biochimice care participă la viaţă.

Lumina dezvăluie întreaga lume

În datele astrofizicii citim că şi lumea este strâns legată de lumină. Gravitaţia are un cuvânt decisiv de spus în configurarea cosmosului, la scară foarte mare. Dimensiunile giganticelor structuri cosmice precum clusterii şi galaxiile, dar şi stelele şi planetele sunt hotărâte, în bună măsură, de intensitatea gravitaţională. Dacă dispune de suficientă materie, gaz şi praf cosmic, gravitaţia va comprima materialul în corpuri masive ce reuşesc să acumuleze în miezul lor presiuni şi temperaturi suficient de mari încât să declanşeze acţiunea forţei nucleare tari, punând în mişcare reacţii de fuziune. Şi, în arderea nucleară a stelelor, produsă de gravitaţie, materia din miezul lor produce o familie întreagă de nuclee grele, care au asigurat diversitatea atomică a lumii, cu elementele şi substanţele ei, dar şi foarte multă lumină. În felul acesta, pusă la treabă de gravitaţie, interacţiunea tare produce din materia cosmică radiaţie electromagnetică, scoţând la iveală legătura extraordinară dintre lume şi lumină.
Toate descoperirile majore din cosmologie şi din astrofizică din ultimele secole au fost făcute prin intermediul luminii. Radiaţia aceasta, înzestrată cu posibilitatea de a înregistra şi transporta cu fidelitate, la distanţe practic nelimitate, date despre procesele fizice din stele şi despre structura spaţiului pe care îl străbate, relatează omenirii povestea impresionantă a Universului. Şi, într-un mod care privilegiază pe om, venind în întâmpinarea explorărilor lui, aceste date provenind din inimaginabilele depărtări ale cosmosului nu necesită pentru a fi colectate călătorii de mii de ani. Lumina este poştaşul care transportă povestea Universului, de peste tot, aducând-o în faţa casei noastre, deasupra capului şi în lentila telescopului.
Fără acest mesager luminos, pentru strângerea datelor cosmologice şi astrofizice, astăzi nu am fi ştiut nimic despre cosmosul situat în afara sistemului solar, pentru că am fi fost nevoiţi să organizăm expediţii cosmice pentru fiecare descoperire în parte! Lumina aduce, de la miliarde de miliarde de kilometri depărtare, date esenţiale despre fenomenele fizice din univers, de prin locuri pe unde niciodată umanitatea nu ar putea ajunge. În fine, prin lumină nu se deschid doar depărtările spaţiale ale lumii care ajung în proximitatea noastră. Chiar şi trecutul universului se deschide prin lumină, întrucât în radiaţia cosmică ce vine de departe avem întipărite informaţii despre trecutul universului, despre ere istorice îndepărtate, când noi nici nu existam. În aceasta se vede că lumina deschide lumea către ochii omeneşti.

Lumea, lumina şi înţelegerea

Însă toate acestea pot fi astăzi înţelese pentru că în om există o altă lumină care le poate cuprinde. Nu doar că ochii omeneşti sesizează lucrurile, forma şi poziţia lor, prin lumina fizică sau prin dispozitive ce receptează tot mai rafinat lumina lumii. Cunoaşterea, în felul acesta, e posibilă pentru că omul este o fiinţă înţelegătoare, capabilă să perceapă şi să adune toate aceste date, pricepând minunile lor. Înţelesurile lumii dezvăluite de lumina fizică, felul în care ea întreţine viaţa şi arată legătura strânsă dintre univers şi viaţă sunt primite în om ca înţelesuri, prin lumina înţelegerii, „lumina cunoştinţei“. Din întreg cuprinsul lumii sensibile, numai omul e fiinţa înţelegătoare ce adună înţelesurile purtate de lumină, de la miliarde de miliarde de kilometri depărtare şi din abisul subatomic. Doar în spiritul omului, fiinţă capabilă de uimire şi de fior poetic, se pot păstra aceste înţelesuri; numai mintea lui, cu puterea înţelegerii ei, dezvăluie aceste înţelesuri ascunse ale lumii. Numai în om, ca subiect ce receptează şi reflectează la toate, lucrurile sensibile nasc bucurie şi uimire, crescând, din înţelesurile lor, cânt şi poezie, slava unui subiect creat adusă lui Dumnezeu. Numai în adâncul omului se pot aduna înţelesurile lumii, de departe sau din adâncimile ei, de acum sau din istoria ei îndepărtată, într-un contur care să-i dezvăluie diversitatea şi unitatea, armonia şi relevanţa ei spirituală.
Şi, într-un mod semnificativ, însuşi procesul înţelegerii omeneşti, în latura lui fiziologică, ţine iarăşi de lumina fizică. Aceasta, pentru că de lumină e strâns legată proprietatea esenţială a echipamentului senzorial omenesc, excitabilitatea celulară şi funcţionarea neuronilor, în care curenţii electrici transmit impulsurile nervoase, iar canalele electrosensibile fac posibile procesele acestea.

Căldura iubirii – cea mai cuprinzătoare înţelegere a persoanei

Aşadar, universul se dezvăluie prin lumină, scoţând la iveală un fond favorabil şi structuri cosmice adecvate Pământului şi vieţii. În acelaşi timp, lumina se dovedeşte vitală pentru întreaga viaţă, pentru procesele ei, pentru mişcarea şi viaţa speciilor. În fine, înţelegerea omenească, puterea omului de a vedea cu mintea înţelesurile lucrurilor sensibile ca lumini inteligibile, adună toate aceste situaţii, aşezându-le sub un rost mai înalt. În felul acesta, lumea strâns legată de viaţă, viaţa strâns legată de lumină şi lumina ce dezvăluie lumea sunt unite cu înţelesurile lor luminătoare, în spiritul omului.
Însă înţelegerea omului depăşeşte lumea şi cuprinsul ei. Adâncul spiritului său, mintea şi inima lui pot primi înţelesuri şi dezvăluiri care depăşesc lărgimile şi adâncimile lumii. Inima omului poate primi în sine ceva mai presus de lume şi de înţelesurile ei, mai adânc decât abisul ei cuantic, mai vast decât cuprinsul ei cosmic, anume adâncimile unice şi inepuizabile ale persoanei. Omul poate primi în sine un alt sine personal şi se poate dărui pe sine, în iubire, către un altul, experiind adâncimile altuia, într-o comuniune de iubire care luminează viaţa lor, ridicându-i pe ei dincolo de lucrurile lumii, de distanţa spaţială şi de timp.
Lumina şi căldura iubirii, sesizate de spiritul omului, arată că el nu este doar fiinţa ce poate recepta lumea şi lucrurile ei, care poate înţelege structurile cosmice şi abisul cuantic. Spiritul omului este mai încăpător. El poate primi în sine, mai mult şi mai adânc decât lucrurile lumii, viaţa uneia sau mai multor persoane, iubirea, lumina şi căldura persoanelor, cărora el le poate încredinţa iubirea, căldura şi luminile propriei sale înţelegeri. Iar iubirea pentru altul e starea în care înţelegerea omenească este adusă la lărgimea ei cea mai încăpătoare, când sinele altuia devine, cu viaţa lui, interior sinelui nostru.
Dar, mai presus de toate, omul poate primi în sine, în mintea şi în inima lui, pe Cel ce este izvorul tuturor acestor lumini şi al iubirii deopotrivă, pe Cel ce i-a dăruit omului lumina vederii, lumina înţelegerii şi puterea de a se dărui şi de a primi pe altul în stare de jertfă în sinele său, anume pe Dumnezeu Însuşi.

Prin Înviere, Hristos a umplut toate de lumină!

Pentru tot ce s-a spus până acum, e semnificativ faptul că, în latină, lumen înseamnă „lume“, „lumină“ şi „viaţă“. Putem vedea aici cum înţelesul luminii cuprinde lumea, viaţa formelor vii şi viaţa spirituală a omului – persoană ce trăieşte viaţa deplină în comuniune cu Dumnezeu. Toate acestea corelează cu adevărul Revelaţiei, că Hristos este Lumina lumii şi Viaţa ei. De aceea, lumina, ca energie creată, care face lumea vizibilă, care susţine viaţa şi cunoaşterea ei, poate fi simbolul luminii necreate. Lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu Care a spus despre Sine: „Eu sunt Lumina lumii“. Lumina se întrevede, în chip iconic, ca fiind legătura dintre lumea creată şi lumina necreată, cea din urmă fiind de la început însăşi lucrarea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu (Pronia), ce străbate şi întreţine existenţa lumii. În felul acesta, viaţa lumii dar şi viaţa spirituală a omului sunt cuprinse în Hristos, întru Care, prin Care şi pentru Care au fost făcut toate (Romani 1, 16).
Pe de altă parte, latinescul lumen înseamnă şi „deschizătură“ sau „fereastră“, dar şi „podoabă“. În Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, vedem lucrarea Sfintei Treimi, cei ce L-au văzut pe Hristos L-au văzut pe Dumnezeu Tatăl, iar cei ce se botează cu Botezul Lui devin lăcaşuri vii ale Sfintei Treimi. Pe de altă parte, Hristos este Dumnezeu-Omul, podoaba umanităţii, întrucât prin asumarea naturii omeneşti, prin Jertfa şi Învierea Lui, El a restaurat demnitatea omenească, dăruind omului posibilitatea înfierii în Duhul Sfânt. Hristos este Calea edificării şi deificării firii omeneşti.
Acum putem înţelege de ce doar în cuprinsul Revelaţiei toate celelalte înţelesuri se luminează spiritual. Hristos Însuşi este Lumina lumii, iar cunoştinţa omenească este lumină, dăruită de Cel Care le­a făcut pe toate, în aşa fel încât prin ele să transpară lumina înţelepciunii şi purtării Lui de grijă pentru noi, ca toate să poată fi cunoscute de noi şi prin toate să putem urca la Cel ce ne-a zidit ca fiinţe înţelegătoare. De aceea, Dumnezeu Însuşi Se revelează prin lumina cunoştinţei omeneşti.
În mod special, în lumina Învierii lui Hristos, Ortodoxia vede în toate acestea sensul întregului cosmos şi al întregii istorii: „Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul, şi pământul, şi cele de dedesubt. Deci, să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos întru Care s-a întărit“ (Canonul Învierii, cântarea a treia). În Înviere, „este deja anticipată transfigurarea creaţiei ce aspiră la eliberarea din stricăciune“ (cf. Romani 8, 19-24), încât în Învierea Domnului se cuprind „sensurile divine şi ultime ale întregii creaţii privind spaţiul şi timpul, spiritul şi materia, istoria şi universul întreg“.
Aşadar, pentru cei ce se ostenesc pe drumul înduhovnicirii, cuvintele Sfintei Scripturi: „Dumnezeu este iubire“ (1 Ioan 4, 8) sau „Dumnezeu este lumină (1 Ioan 1, 5) sunt „realitate împărtăşită“5, care unesc lumina cunoaşterii, iubirea şi viaţa, întrucât Dumnezeu, ca Viaţă deplină, binevoieşte să Se descopere celor ce-L iubesc pe El (cf. 1 Corinteni  2, 12). Încât toate cele create se descoperă în lumina necreată şi sunt chemate să devină transparente pentru Dumnezeu-Treime.
de Diac. Adrian Sorin Mihalache Ziarul Lumina

URL Scurt: http://www.buciumul.ro/?p=34527

Postat de pe 22 apr. 2018. Catalogat ca Cultură, Spiritualitate, Ultimele ştiri. Puteţi urmări răspunsurile la acest articol via RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback la acest articol.

Un comentariu for “Universul şi viaţa în lumina Învierii lui Hristos”

  1. „Apatenta pentru viata”a Universului,biofilia lui ,din punctul de vedere al creieruli uman e foarte misterioasa.E un mister ca nu mai sant si alte civilizatii asemanatoare noua asezate pe alte corpuri ceresti mai apropiate din moment ce Universul este biofil.Oare cei ce considera Pamantul plat nu cumva au dretate?Primele atitudini ale Bisericii crestine erau legate de Pamantul plat.Pe atunci,la aparitia Mesiei crestinilor pe Pamant,manipularea lumii era inca inexistenta.Oare Galileo Galilei nu a facut intentionat zarva cu Epur simove,dar mai ales cei ce au imprastiat povestea acestuia prin lume?Ce ar putea sa ascunda povestea Pamntului plat?Daca chiar asa este,probabil lumea,nestiutoare,ar putea fi inrobita mai usor?Oare nu au dreptate cei cativa care zic ca oamenii de stiinta au fost fortati sa minta?Sa minta cu privire la multe fenomene ale naturii si sa le prezinte altfel.Sa nu existe sateliti,planete ce se invartesc in Jurul soarelui?Cosmonautii care au zburat in Cosmos nu prea sant lasati sa vorbeasca.Gagarin a fost anihilat,Apolo 13 a explodat…Domne ferestene de cel rau
    Ca a ta este puterea si marirea.Amin.

Lasă un răspuns

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php