LA MULȚI ANI! Prof. RADU CIUCEANU la 90 de ani. “Reperele mele, pline de lumină, sunt anii de tinereţe când am pus mâna pe armă şi m-am împotrivit regimului comunist şi năimiţilor săi”

1 477
“Reperele mele, pline de lumină, sunt anii de tinereţe când am pus mâna pe armă şi m-am împotrivit regimului comunist şi năimiţilor săi”. FOTO: Florian Cristache

În numele Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu ne îndreptăm astăzi gândurile înspre profesorul RADU CIUCEANU,  reputat istoric, fost deţinut politic, luptător în rezistenţa armată anticomunistă, care împlinește venerabila vârstă de 90 de ani. Este, credem, o performanță aceea de a conduce, la această vârstă, cu o vigoare incredibilă, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, subordonat Academiei Române, instituție de cercetare a istoriei recente cu o activitate prestigioasă.

Împreună cu urările de LA MULȚI ANI, sănătate și putere în activitatea sa, aducem domnului prfesor RADU CIUCEANU prinosul recunoștinței noastre pentru contribuţiile inestimabile pe tărâmul istoriografiei româneşti şi pentru opera de promovare a adevărului cu privire la istoria recentă a României. 

La mulţi ani, domnule profesor!

Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu

Radu Ciuceanu, alături de starețul Gherasdim Iscu și colonelul Grigorescu, la o întâlnire conspirativă. Reconstituire din arhivele Securității.

Repere biografice:

Radu Ciuceanu s-a născut la 16 aprilie 1928 la Arad. În perioada studenției la Facultatea de Medicină a intrat în Mișcarea Națională de Rezistență (M. N. R.), în anul 1947, fiind cooptat în conducerea Rezistenței din Oltenia (M. N. R. O), sub conducerea generalului Carlaonț, în lupta pentru eliberarea țării de sub ocupația sovietică. Aici primește misiunea de a forma nuclee subversive în mediile studențești din Craiova, făcând face legătura cu grupurile de gherilă din munții Retezat, Valea Cernei și muntele Cozia, unde transportă armament, muniție și materiale de propagandă. La ordinul Comitetului Militar al MNR,  stabileșt platformele de desant pentru aviația militară americană și punctele de rezistență de pe Valea Oltului. Arestat în septembrie 1948 și anchetat de Securitate, Procuratură și N. K. V. D., a fost condamnat în iunie 1949 la 15 ani temniță grea pentru «crimă de uneltire împotriva ordinii sociale». A trecut prin penitenciarele Craiova, Pitești, Jilava, Târgșor, Gherla, Aiud, Văcărești, Dej, fiind supus experimentului de reeducare prin tortură de la Pitești. După eliberarea din 1963 și până în 1968 a fost muncitor necalificat, iar între anii 1966-1970 se aprobă intrarea ca student la Facultatea de Istorie. Va deveni cercetător la Institutul de Arheologie din București (1970-1975) și apoi la Muzeul de istorie și artă al municipiului București (1975-1989). A efectuat săpături arheologice la Putna, Coșula, Mihăilești, Afumați, Ghica-Tei, Pantelimon, Închisoarea Văcărești, Colțea etc. S-a implicat activ, alături de alți oameni de cultură, în încercarea de a îndupleca conducerea comunistă să revoce demolarea Mănăstirii Văcărești. Participă activ la Revoluția din Decembrie 1989, în cele mai fierbinți puncte ale confruntărilor. După anul 1989 a fost membru în conducerea PNL și deputat în în legislatura 1990-92,  ocupând funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților. În legislatura 2000-2004 a fost ales deputat în pe listele PRM. Din 1993 conduce Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, al cărui președinte este.

1 Comment
  1. Ionut Moraru says

    M-am intalnit cu dl Ciuceanu acum cateva zile la cimitirul Bellu. Are mormantul familiei exact langa mormantul lui Nicador Zelea Codreanu unde ma dusesem sa aprind o lumanare. Dansul nu stia ca acolo este inmormantat „lunganul”. „Spune-i lui Florin Dobrescu ca va invit la mine la birou dupa ora 16” au fost ultimile lui cuvinte.

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php