Cătușe, „cuțite”și „puști” la curtea lui Putin

5 469

Poliția rusă a arestat duminică peste 260 de persoane care s-au adunat în centrul Moscovei la o manifestație neautorizată împotriva președintelui Vladimir Putin, transmite AFP, citată de Agerpres.

Manifestația a fost organizată la apelul opozantului radical Viaceslav Malțev, fost candidat la alegerile legislative din 2016 și care are un canal politic foarte urmărit pe YouTube. Malțev, care a părăsit Rusia și trăiește în exil în Franța, predică „revoluția populară” prin intermediul mitingurilor în întreaga Rusie, pentru a-l înlătura de la putere pe Vladimir Putin.

Malțev a fugit la Paris după ce un tribunal din Moscova a emis un mandat de arestare pe numele lui pentru apel la activități extremiste. Mișcarea sa, Artpodgotovka, a fost interzisă de către justiție în octombrie.

Poliția a anunțat arestarea a 263 de persoane la Moscova, pentru „tulburarea ordinii publice”. Potrivit agenției de presă TASS, unele dintre persoanele arestate aveau asupra lor cuțite, boxuri metalice și puști cu gloanțe de cauciuc.

Serviciul securității Rusiei, FSB, a anunțat vineri că a arestat la Moscova un grup de susținători ai lui Malțev care pregăteau „acte extremiste de amploare” în zilele de 4 și 5 noiembrie, îndeosebi incendierea clădirilor guvernamentale și atacuri asupra polițiștilor.

Potrivit FSB, poliția a reținut cinci grupuri de susținători ai lui Malțev și în alte orașe din Rusia.

 

sursa: Cotidianul

5 Comments
  1. Ionut Moraru says

    Sa-mi spun si eu umila parere: NIMIC BUN NU SE VA INTAMPLA DACA PUTIN VA FI INLATURAT DE LA PUTRE. BA DIN CONTRA.

  2. ANTIPUTIN says

    Dle (tovarase) Moraru, tu macini pt Kremlin ? Pt tarul criminal ? Nu ti’e frica de blestemele basarabenilor, bucovinenilor, romanilor ucisi de fratii de arme ai lui Putin ?
    Si de zecile de milioane de morti, de fluviul de sange ce curge de 100 de ani, din cauza comunismului sovietic ? Si criptocomunismul kremlinoid actual nu’ti da fiori ? Sau ai inima din gheata, si pe ea, artist genial, pictezi, surazand inocent, cu sangele fratilor mei, pictezi flori ?
    Tov morar, moara mai macina inimi si vieti
    De minciunile KGB iste, cand o sa te desveti ?

  3. ANTIPUTIN says

    100 milioane de blesteme
    Peste comunistele steme
    Ce’au semanat groaza si moartea
    Trecute’s toate in cartea
    Mortii si’a vietii eterne
    Uriase mormane de morti
    Care dorm sub troene
    Asteapta judecata, toti !
    La marea Inviere, se vor scula
    Copii si parinti si vor scanda. :
    Doamne, faca’se voia Ta !
    Domnul va fulgera si tuna !

  4. IO...gereules says

    Putin este”tarul”criminal?Dar cominternistii evrei ce au fost?

  5. ANTIPUTIN says

    Io…geruales
    Dar tu ai fost ales de… Ternul Putin sau doar de securitatea transnistreana ?

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php