Alexandru Florian, de la Institutul Elie Wiesel, atac fără precedent la adresa Bisericii Ortodoxe Române: susține organizații extremiste

5 902
Directorul general al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, a vorbit în cadrul unei conferințe organizată la Biblioteca Centrală Universitară din Capitală de către Ministerul Afacerilor de Externe, Institutul „Elie Wiesel” și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale despre discursul care incită la ură, insistând pe sprijinul acordat de Biserica Ortodoxă unor mesaje „legate de simbolistica mișcării legionare”.

„Suntem o țară eminamente ortodoxă, însă în ultima perioadă Biserica Ortodoxă Română, prin promovarea sau susținerea unor mesaje legate de promovarea unor mesaje legate de simbolistica mișcării legionare, nu face altceva decât să susțină organizații extremiste, să le dea apă la moară și în mod implicit să se îndepărteze de valorile democrației valorile respectării celuilalt”, a afirmat Florian, potrivit Agerpres.
Florian nu a ezitat să vorbească și despre situația politică din țările vecine României, în contextul în care, a spus el, „discursul urii este un mesaj care străbate astăzi Europa de la Nord la Sud și de la Est la Vest”.
„Ce avem în jurul nostru? Avem câteva țări cu guverne conservatoare extrem de puternice și care promovează sau încurajează discursul urii — mă refer la Ungaria, mă refer la Polonia, avem Austria, unde partidul de extremă dreapta a luat locul trei la alegerile legislative și are toate șansele să fie parte activă în guvern, mă refer la Germania, unde, pentru prima dată după Război, extremiștii de dreapta au intrat în Parlament”, a detaliat Florian.
Aceste afirmații au fost făcute în fața ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, și a șefei reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Cristea.
sursa: ActiveNews
5 Comments
  1. Ionut Moraru says

    Din cauza unor jidani infecti si abuzivi ca Florian s-a nascut Gestapo!
    Din Cauza unor jidani ca Florian a aparut Hitler! Si bine a facut ca a aparut!
    Florian nu trebuie demis. Noi platim parazitul asta din bani munciti ca sa ne injure si umilesca pe banii nostri! Florian trebuie prins pe strada si batut mar! Asta e solutia cu Florian. Luat cazmaua si dat in cap. E simplu.

    1. Gheorhe Dracu says

      Corect Camarade !!!

  2. Dacul Liber says

    Poate ne răspunde tov.Florian cine a fost impostorul a cărui nume îl poartă institutul de unde ia bani frumoși,lunar,de la stat,ca director!Ma rog in fiecare zi ca Dumnezeu sa îi răsplatească pe toți evreii, cei care urăsc rasa umană,ca alde lenin,marx si stalin,pauker,bodnarenko ,feinstein si walther si petre roman si urmasii lor,fiecare după faptele sale!Sa ardă toți in iad!

    1. Gheorhe Dracu says

      Corect Camarade !!!

  3. gabi says

    @Dacul Liber – astia nu vor arde, ci vor invarti linguroaiele, ca niste slugi perfecte ce sunt.

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php