Rezoluție a românilor din comunitățile istorice, la Izvoru Mureșului, care cer protejarea identității lor

0 294

Vineri a fost adoptată o rezoluție în cadrul Universității de Vară de la Izvoru Mureșului, prin care se solicită asigurarea mijloacelor pentru păstrarea identității românilor din vecinătate și Balcani, pe baza principiului reciprocității, profesionalizarea funcționarilor din Ministerul pentru Românii de Pretutindeni dar și creșterea bugetului și a numărului de angajați din această instituție.

Comunitățile istorice românești din jurul frontierelor României și din Balcani sunt supuse unui proces agresiv de aculturație și asimilare, „unele dintre acestea fără a beneficia de drepturile impuse de standardele europene pentru minorități naționale”, în vreme ce „instituțiile statului român chemate să acorde sprijin acestor comunități se dovedesc în continuare ineficiente.”

Se cere alocarea a cel puțin 100 de posturi Ministerului Românilor de Pretutindeni (MRP), profesionalizarea personalului din această instituție, debirocratizarea legislației și a procedurilor privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni și alocarea unui buget de 50 de milioane de euro.

Totodată, se cere identificarea mecanismelor necesare prin care să fie aplicat principiul reciprocității în materie de respectare a drepturilor minorităților naționale cu statele care au minorități pe teritoriul României, și aplicarea în regim de urgență a Strategiei naționale pentru românii de pretutindeni pentru perioada 2017-2020

În rezoluție se mai solicită inventarierea situațiilor de încălcare de către Ucraina a Tratatului Bilateral din 1997 în partea referitoare la asigurarea drepturilor naționale ale etnicilor români, monitorizarea respectării și implementării Recomandării APCE nr. 1845/2008 privind situația minorităților naționale din Voievodina și a minorității etnice române din Serbia, repararea Casei Memoriale Aron Pumnul din Cernăuți, ca sediu al Muzeului Mihai Eminescu, dar și înființarea Muzeului Românilor de Pretutindeni și alocarea unui sediu adecvat în incinta Parlamentului României și elaborarea de către Ministerul Românilor de Pretutindeni a unei Hărți electronice a tuturor zonelor locuite de români.

Participanții la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului au mai cerut înființarea mai multor institute culturale în țări în care există comunități de români, alocare de cel puțin 300 milioane de Euro Departamentului Centenar și coordonarea acestuia de către academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca..

 

sursa: NapocaNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php