Clip al Coaliției pentru Familie. Personalitățile care susțin protejarea familiei prin Constituție transmit un mesaj politicienilor: Cine ignoră strigătul a 3 milioane de oameni, va fi la rândul său, IGNORAT

0 312

Coaliția pentru Familie a reușit să strângă peste 3 milioane de semnături în favoarea unei inițiative de revizuire a Constituției, astfel încât legea fundamentală să definească mariajul drept uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Deși semnăturile au fost depuse la Biroul Permanent al Senatului României încă din luna mai, Parlamentarii nu au luat în discuție proiectul de lege ce ar modifica Legea fundamentală a țării. În aceste condiții, Coaliția pentru Familie a realizat un clip de promovare a proiectului de revizuire a Constituției, în care o parte din personalitățile care susțin ideea transmit un mesaj politicienilor:  „3 voci pot fi o șoaptă, 300 de voci pot fi o rumoare…3 milioane de voci sunt un strigăt! Un strigăt firesc, menit să protejeze firescul”.

Pe 20 iulie, Curtea Constituțională din România a decis că procesul de revizuire a Constituției, prin care se urmărește definirea căsătoriei drept uniunea dintre un bărbat și o femeie este constituțional.

Prof. Dr. Leon Dănăilă, Prof. Univ. Dr. Paul Negruț, Aureliu Surulescu, Vlad Miriță, Cedry2k, Dragonu AKA47, Octav Bjoza, dar și mulți alții participă la această campanie.

 

via ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php