Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

2016 – o nouă provocare pentru Biserică

În ajun de Anul Nou, un video reprezentativ circulă pe net, care are darul, zic şi eu, de-a puncta foarte bine această trecere dintre ani. Este vorba de un ieromonah rus, care cântă, cu binecuvântarea ierarhului său, la Vocea Rusiei, concurs pe care-l şi câştigă. Pe lângă maşina Lada primită ca premiu, şi, probabil şi un cec în bani, părintele, al cărui nume nu-l ştim şi nici nu cred că are vreo importanţă, se mai bucură şi de o faimă, iată, acum, internaţională.

[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=0xeSABqXVAY[/embedyt]

Clipul este important, aşa cum spuneam mai sus, din mai multe motive şi ne afectează şi pe noi, românii din BOR. Voi incerca o analiză cât mai concisă. Încep cu liniuţă:

– călugărul părăseşte lumea aceasta, deşartă, pentru a se dedica altei vieţi. În ziua de astăzi, singurătatea caracteristică primelor secole de creştinism a cam dispărut. Mai mult, parcă nici susurul izvoarelor de munte sau cri-cri-ul greierilor, parte a vieţii duhovnicilor ”contemporani”, aghioriţi sau nu, nu se mai aud în urechile asurzite astăzi de zgomote de motoare sau zdrăngăneli. Prin urmare, nu numai aspectul exterior al monahismului s-a schimbat, cât şi cel de organizare internă. Acuma sunt maşini, scule moderne, alte probleme. Nu mai poţi merge cu căruţa la ”târg”, nici nu poţi face schit, aşa oriunde, ca te trezeşti cu de-al de madam Udrea că vrea acolo pârtie de schi. Ai de-a face şi cu banca, nu mai poţi cumpăra cu bani gheaţă, circuli de ici colo cu microbuzul, şi altele. Ce vreau să spun este că, a vedea un călugăr cu un laptop, coborând dintr-o maşină sau cumpărând un ziar la chioşcul din Kaufland, nu e aşa smintitor astăzi, deşi ar fi un şoc pentru un Cuvios din vremea de glorie a creştinismului. Dar să vezi un monah cântând la televizor, în cadrul unui show, ba chiar să dorească să-l câştige, în opinia mea, aruncă în aer tot rostul călugăriei. Citeam într-o carte, Nesfinţii sfinţi, despre cum un părinte rus sculpta cu patos cruciuliţe, punând multă evlavie în asta. La un moment dat a avut o vedenie cu Maica Domnului, care i-a spus că altceva aştepta de la el. Deci, iată, până şi evlavia lui adevărată nu i-a fost primită, scopul fiind unul deşert. Omul s-a schimnicit şi s-a dedicat rugăciunii neîncetate. Revenind, nu mi se pare gravă şi de neiertat fapta în sine, cât denaturarea unui principiu sfânt şi promovarea secularusmului ucigător de Dumnezeu, care, aşa cum am arătat nu demult, sfâşie cu gheare de metal greu, trupuri de biserici, în Franţa.

– dacă la început, taberele au fost împărţite în Rusia, am înţeles de la un preot de mir de-acolo, că până şi conservatorii s-au resemnat. Acum văd în chestia asta o formă de misionarism. Un fel de alternativă la vedetele Mtv. Lucrul acesta mi se pare de-o naivitate monumentală şi dac-ar fi să ne raportăm strict la logică. Păi, avem de-a face cu sfere diferite. Unei Britney Spears sau Lady Gaga îi opui o Elena Dimitrevna sau Igor Vasilevici (nume inventate), adică oameni din aceeaşi sferă, tot artişti. Nu le poţi opune un ieromonah Serafim (iar, nume inventat), aşa cum acelaşi părinte, la Judecată, nu va fi judecat cu aceeaşi masură ca un altul care a trăit cu 368 de ani înaintea lui. Cu alte cuvinte, judecata se face pe-acelaşi palier. Dacă se ţine cont de moment/timp cu atât mai mult se va ţine cont de celelalte (scop, efect, etc).

– legat de problema misionarismului, unii spun că, poate, mai mult bine a ieşit din treaba asta decât rău. Groaznic. Sunt mulţi cei care vin la biserică şi încearcă să ducă o viaţă duhovnicească. Lupta e mare, ispite la tot pasul, greşeli, la fel. Te chinui cu-n om să-l pui pe calea cea bună luni întregi, poate ani, poate toată viaţa. Fiecare avem în cercul nostru de cunoscuţi oameni pe care încerci să-i convingi de necesitatea unei vieţi liturgice, de importanţa mântuirii, de frumuseţea şi bucuria participării active în Biserică. Argumente, idei, strategii, sudoare, rugăciune, compasiune, înţelegere, rabdare, răbdare, răbdare… Şi-acum? Nu mai contează astea, facem misionarism punând preoţii să cânte la tv. Restul vine de la sine. Oare? N-aş prea crede. Unde mai pui că, unul din motivele principale ale intrării în monahism şi a reîntoarcerii la Dumnezeu a fost, este şi va fi dezgustul faţă de efemeritatea vieţii, faţă de deşertăciunea deşertăciunilor. Oameni care doreau mai mult, simţeau că ”evadează” într-o altă lume. Se simţeau împliniţi, găseau o curăţie, un sens, ceva radical diferit, aşa cum şi Cerul e diferit de Pământ. Regimuri totalitare, de-a lungul anilor, au încercat să termine Biserica, tocmai din pricina asta, că arăta o altă cale, cea adevărată, mîntuitoare. Acum, dacă e aceeaşi mizerie peste tot, ce sens mai are? Dacă până şi clericii se-mpărtăşesc cu duhul lumii, atunci despre ce evadare vorbim? Despre care viaţă de ”dincolo”?

– apariţia televizată a monahului, care a împărţit taberele, are iz de şantaj emoţional. Dacă spui că e greşit ce a făcut, sare presa că eşti demodat, depăşit. Dacă spui că nu e chiar aşa de rău, sau chiar că e o formă de misionarism, atunci greşeşti faţă de Biserică, încurajezi secularismul, duhul lumii şi eşti certat de însuşi Mântuitorul (nu puteţi sluji la doi domni… lumea iubeşte numai pe ai săi, înconjuraţi pământul să faceţi prozeliţi, dar numai închinarea în Duh şi Adevăr contează, etc). Cale de mijloc nu este. Cineva, încercând să pară înţelept, spunea că Biserica trebuie să tacă, pentru a nu stârni. Păi a tăcut decenii în comunism, a tăcut decenii şi în postcomunism, cât să tacă, pentru că uite ce dezastru a făcut tăcerea şi cât dezastru continuă să facă laşitatea noastră. Tăcând, încurajăm răul, îl tolerăm, deci, îl acceptăm. Sau unele lucruri nu dor? Nu ne afectează? Capul în nisip pentru totdeauna? Chiar şi când a ajuns cuţitul la os?

– i-ul l-a reprezentat episodul Colectiv, punctul pe i îl reprezintă acest eveniment, aparent îndepărtat. Numai că Ortodoxia nu are graniţe! Guvernul Boc, la presiunea FMI a închis 200 de spitale. Peste 3 000 000 români se estimează că sunt plecaţi din ţară, oricum, au părăsit satele, iar sate îmbătrînite = şcoli închise. Cuza a confiscat averea Bisericii obligându-se, în schimb, să-i poarte de grijă. Plăteşte un pic mai mult de jumătate (bani efectivi) din salariul personalului bisericesc. În Franţa, 45 000 din cele 50 000 de biserici sunt ridicate şi renovate de Stat. Germania şi Danemarca se implică şi ele cu contribuţii financiare în dreptul cultelor. Dar nicăieri Biserica nu este atacată cu-atâta ura ca la noi. De unde şi vorba: ca la noi la nimenea. Dacă Biserica iesă în public, de ce iesă, dacă stă la cutie, de ce stă. Dacă se-nchid spitale e vina ei, dacă se depopulează satele iar e vina ei. Şi aşa mai departe. Toată tevatura asta mediatică şi-a atins scopul. Coroborat cu dimensiunea tragediei, a stârnit un val de reacţie pur emoţional şi deloc logic. Sunt convins ca este deja dat ca exemplu prin şcolile ”negre” ale jurnalismului şi psihologiei. Un preot a declarat că va participa în sutană la următorul concert rock, deşi acum are deja rubrică în cadrul unei emisiuni care a dat nu numai cu scuipat în Biserică, altul a ieşit cu pieptul dezgolit şi mult entuziasm în apărarea rock-ului şi a tineretului frumos, dar debusolat, de talibanii ortodocşi care îi acuzau de satanism, iar un IPS (vecin cu IPS-ul care şi-a găsit o nouă menire, aceea de a patrula pe graniţă 24/7, cum înşuşi a declarat, cu termosuri cu ceai, în caz că apare vreun refugiat) a anunţat strângerea unei mari sume de bani pentru familiile victimelor, deşi bătrânii şi orfanii din eparhia lui cer de ani de zile ajutor. Altcineva a zis să transformăm locul într-o biserică, măcar o troiţă în faţă. Patriarhul s-a grăbit să îndulcească tonul unei realităţi incontestabile: în afara Bisericii eşti ca un naufragiat departe de corabia salvatoare. Serios, Sfinţiile Voastre, cam ce-aveţi de gând să faceţi cu Biserica (şi a mea), dacă nu sunt prea indiscret?

– menirea Bisericii este de a călăuzi sufletele celor ce aderă la ea, spre Împărăţia Cerurilor. Dacă eşuează, şi-a ratat menirea. Dar oare scopul, scuză el mijloacele? La lipsa de discernământ a ierarhilor noştri, parcă nişte simple obiecte de decor în faţa provocărilor contemporane, se mai adaugă şi impertinenţa. Astfel, în plin scandal mediatic, când Mercedes-ul patriarhului a fost fotografiat până şi pe dedesubt şi prezentat ca obiect de scandal, un alt IPS coboară dintr-o maşină luxoasă în mijlocul mulţimii. Sminteală, mai mult sau mai puţin provocată. Tot timpul am crezut, că secularismul nu va invada spaţiul nostru răsăritean, sau cel puţin nu va corupe mediul bisericesc. Că în cazul unei ”infestări” a gândirii, avem dovada concretă, ca o călătorie în timp, a aggiornamentării catolice. Fenomen menit să aducă lumea la biserică, a înstrăinat-o mai tare. Mai mult, m-am gândit că, având în vedere disputele dogmatice destul de tensionate dintre cele două culte, un asemenea duh, de aggiornamentare, va fi respins automat, poate, cel mult, promovat de vreun cleric şcolit pe-afară. Ei bine, azi, citind părerile unor preoţi ruşi, dar şi a creştinilor practicanţi (într-o oarecare măsură), nu mai cred la fel. Adică nu mai cred în superioritatea gândirii ”duhovniceşti”, ci mai degrabă, zic şi eu ca pslamistul, ”nu mai este nici un om întreg la minte, nici măcar unul, toţi s-au stricat”. Aşadar, dacă Biserica ocupa vreun loc fruntaş în sondaje şi dacă zeci de mii de oameni se strang la pelerinaje, eu preţ pe ele nu pun. Bisericile noastre vor avea aceeaşi soartă precum cele din Apus. A ajuns stricăciunea şi la noi. Clopotele au început să deranjeze. N-avem nici o garanţie, ba, din contră, că nu se va ajunge la aceeaşi clovnărie care este acum în catolicism şi protestantism. Secularismul devine încet-încet noua religie pan-mondială.

– citeam mai demult că pe nu ştiu unde se dorea construirea unei capele în mall. Acum, mai mult, un IPS se doreşte construirea unei biserici în mall. În viitor, cinic vorbind, vom locui în mall-uri, nu în oraşe. Vom ieşi din casele noastre, vom conduce maşina până la servici, dar va fi totul un mare mall. Vom avea un glob de sticlă deasupra capului, deasupra acestui imens mall. Ne va apăra şi de poluare, oricum, să faci mall-uri aşa de mari va solicita mult industria, în afara globurlor va fi noapte mereu. Noapte, smog, cine ştie, vom vedea răsăritul şi apusul soarelui pe ecrane imense, aşa cum se întâmplă acum în China. Şi, probabil, în loc de troiţe la răscruci vom avea statuete în cinstea zeului Ban. Doar mall-ul e un templu imens de-al lui, unde se-aduc jertfele tuturor. Nu peste mult timp, vom sfinţi cluburi, ba chiar bordeluri, să nu se mai molipsească lumea de boli venerice.

– evenimentul din Rusia e o noutate. Noutăţile pot deschide drumuri. Dacă va fi aşa, vom asista la un dezastru.

– Mântuitorul a venit să separe oile de capre. Suntem implicaţi într-un război. Alegerea unei tabere ne situează automat împotriva celeilalte. Ce vom alege?

În ce hal ne putem minţi?

de Liviu Daniel RostOnline

URL Scurt: https://www.buciumul.ro/?p=21236

Postat de pe 1 ian. 2016. Catalogat ca Cultură, Editorial, Spiritualitate. Puteţi urmări răspunsurile la acest articol via RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback la acest articol.

Lasă un răspuns

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php