Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

Adevărul despre 23 august 1944

Propaganda comunistă ne-a învățat că 23 august 1944 a reprezentat „momentul de eliberare de sub jugul fascist odată cu întoarcerea armelor împotriva Germaniei Naziste alături de trupele sovietice eliberatoare”. Ca de obicei, comuniștii mințeau.

23 august 1944

23 august 1944 a reprezentat data la care România a capitulat necondiționat fără să semneze nici un fel de acord prealabil deși avea destule atuuri, cel mai important fiind lanțul Carpaților, o fortăreață naturală care ar fi încetinit mult înaintarea trupelor sovietice. Chiar și Stalin a recunoscut că rezultatul războiului era încă incert în momentul la care România a întors armele împotriva Germaniei. Acordul de armistițiu a fost semnat 20 de zile mai tîrziu, abia pe 13 septembrie 1944, la Moscova.

23 august 1944 a reprezentat momentul în care România a cedat Uniunii Sovietice controlul asupra teritoriului propriu, a reprezentat momentul în care rușii au început jaful și crimele împotriva populației autohtone în timp ce armata româna lupta împotriva trupelor germane. Sînt mărturii numeroase din zilele respective, a intrat în folclorul românesc expresia „Davai ceas”, expresie folosită de soldații ruși pentru a cere ceasurile românilor.

Faptul că România s-a predat fără condiții și fără să semneze vreun act a permis rușilor să trateze trupele românești ca inamice deși acestea nu mai opuneau rezistență. Este edificator faptul că doar în primele 24 de ore dupa lovitura de stat de la 23 august 1944, 130.000 de soldați și ofițeri ai armatei române au fost luați prizonieri de trupele sovietice  în Moldova. Ca și termen de comparație, în primii trei ani de război 147.000 de soldați și ofițeri români au căzut prizonieri.

Armistițiul semnat cu Rusia prevedea, printre altele:

  • Plata a 300 milioane de dolari ca despăgubiri de război în decurs de șase ani sub formă de mărfuri, produse petroliere, lemn, vapoare maritime și fluviale, mașini, etc.
  • Permitea Uniunii Sovietice să emită monedă pe teritoriul românesc, practic să tipărească bani, fără să specifice nici o limită și se obliga să-i și răscumpere: „Guvernul român va răscumpăra în timpul și în termenele pe care Înaltul Comandament Aliat (Sovietic) le va decide,toți banii emiși de către Înaltul Comandament Aliat pe teritoriul românesc” (Anexa 10 a Convenției de la Moscova).
  • România se obliga să întrețină toate trupele rusești aflate pe teritoriul României fără să stabilească vreo limită și vreo durată a șederi acestora pe teritoriul românesc.

Cînd s-au aflat la București condițiile armistițiului semnat la Moscova Iuliu Maniu a spus: „Mai bine n-am fi semnat nimic, rezultatul ar fi fost același” iar Ion Mihalache, vicepreședinte PNȚ, a completat: „Mai bine și-ar fi tăiat mîna decît să semneze„.

Și acesta a fost doar începutul, jefuirea României de către Uniunea Sovietică a continuat pîna în 1958, anul în care trupele armatei roșii, „eliberatoare”, au părăsit teritoriul țării noastre.

În concluzie, 23 august 1944 reprezintă un moment negru în istoria României. Este rușinos pentru clasa politică de atunci, în frunte cu regele, că nu au fost în stare să profite de atuurile pe care încă le avea România și au capitulat fără condiții în fața barbarilor de la Răsărit.

de Tudor Marincu RostOnline

URL Scurt: https://www.buciumul.ro/?p=19358

Postat de pe 23 aug. 2015. Catalogat ca Cultură, Editorial, Ultimele ştiri. Puteţi urmări răspunsurile la acest articol via RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback la acest articol.

6 comentarii for “Adevărul despre 23 august 1944”

  1. calin eugen

    O zi trista,foarte trista in istoria tarii noastre…Cei antrenati multe zile,ptr.manifestatiile comuniste de 23 august si apoi strigatori in fata tovarasului si a tovarasei,habar nu aveam de istoria nenorocita a acestei zile.Eram cu totii simple marionete ale unui regim criminal.Bucuria era la sfarsit,la cremvusti cu mustar.

  2. marian iliescu

    Rog sa nu mai apara numele meu la vedere !

  3. marian iliescu

    Regele este Rege , nu Conducator bigam si bolnav de sifilis in tinerete ca Antonescu ! Onoarea de ofiter ? catre cine ? celui cu Tratatul Ribentrop – Molotov !!! A venit la putere cu Legiunea si i-a distrus . La trecerea Prutului , o stiu de la un unchi ,S-a tras in ei si din fata si din spate !
    Nu mai jigniti Regele ! Pentru nelegiuirile lui Carol II a pierdut Tronul – asa i-a spus Pr Arsenie Boca !!!
    Diavolii rosii au venit cu tancuri americane cu steaua rosie pe ele ,echipamente militare americane venite prin Vladivostok .Ajutor nerambursabil , numai americani sa moara cati mai putini !!!
    Inainte aveau avioane de lemn cu hartie si panza si camioane de lemn , in afara de motor , uniforme cu semne masonice -triunghiuri si cercuri !
    Doua razboaie datorate jidanilor , sa-si faca tara !!! si sa conduca Tari !!! inclusiv SUA prin FED !!!
    Doua razbunari date de Dumnezeu , pentru pacatele Oamenilor !!!

  4. marian iliescu

    Du-te ma boule , si te spovedeste si poate inainte sa devii hoit rosu , poate te va lasa vreun preot sa te impartasesti !!!

Lasă un răspuns

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php