„Cred în destinul neamului nostru; cred în revoluţia creştină a omului nou; cred în libertate, în personalitate şi dragoste, de aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare, mândră şi puternică, într-un nou stil de viaţă, care va transforma în valori spirituale de circulaţie universală bogăţiile sufletului românesc“.

„Rareori în istoria creştinismului modern au fost răsplătite cu mai mult sânge posturile, rugăciunile şi credinţa oarbă în atotputernicia lui Dumnezeu.” – Mircea Eliade despre Mişcarea Legionară, Memorii

S-a născut la 13 martie 1907 în Bucureşti. Studii primare în oraşul natal; secundare, la liceul Spiru Haret; superioare la Universitatea Bucureşti, unde studiază filosofia şi Calcutta (India), între Decembrie 1928 şi Decembrie 1931, unde ia cursuri de la renumiţii filosofi Rabindranath Tagore şi Surendranata Dasgupta despre istoria religiilor şi a filozofiei indiene pe timpul studiilor în India.

Şi-a făcut debutul literar cu povestirea fantastică Cum am descoperit piatra filosofului, publicată la vârsta de 14 ani în Ziarul Ştiinţelor Populare din Bucureşti, lucrare premiată de comitetul de conducere al ziarului. La vârsta de 16 ani, începe să publice nuvele şi eseuri literare la diferite reviste, iar de la 17 ani începe să scrie articole în care tratează istoria religiilor şi cultura Orientului în cadrul revistei Vlăstarul (revista liceului Spiru Haret). Student la filosofie, îşi începe colaborarea la Revista Universitară în ianuarie 1926 (Anul I, Nr. 1), în paginile căreia desfăşoară o acidă polemică împotriva lui Nicolae Iorga, polemică bazată pe argumente irefutabile privind anumite lucrări ale istoricului, continuată în paginile ziarului Cuvântul (director Nae Ionescu ) de-a lungul următorilor ani.

Preocupat masiv de cultura italiană între 1927/1928, pleacă pentru scurt timp în Italia în studiu de cercetare, publicând la finele studiilor universitare o teză amplă privind Filosofia Renaşterii.

După revenirea sa la Bucureşti de la studiile efectuate în India, Mircea Eliade se pregăteşte pentru susţinerea doctoratului în filosofie cu o lucrare orientalistică referitoare la practicile şi gândirea Yoga (1933), publicată mai apoi sub titlul: Yoga. Essai sur les origines de la mistique indienne, Paris-Bucuresti, 1936. Începând cu anul 1933, profesor asociat de filosofie la Universitatea din Bucureşti, ţine numeroase cursuri de filosofie şi de istoria religiilor, bucurându-se de o numeroasă audienţă din partea studenţimii naţionaliste.

Laureat cu premiul I al Societăţii Scriitorilor din România în anul 1937, în urma publicării unei ediţii critice în două volume despre Bogdan Petriceicu Haşdeu cu titlul: B. P. Haşdeu – Scrieri literare, morale şi politice apărută în cadrul Fundaţiei pentru Literatură şi Artă, Mircea Eliade este preocupat în egală măsură şi de politică, fiind candidat pe listele Partidului Totul Pentru Ţară (expresia politică a Mişcării Legionare) în alegerile din decembrie 1937 şi după victoria din alegeri, deputat legionar în Parlamentul României.

După instaurarea dictaturii carliste la începutul anului 1938 şi represiunea îndreptată împotriva Mişcării Legionare, Mircea Eliade este arestat alături de ceilalţi conducători ai Legiunii şi întemniţat în lagărul de la Miercurea Ciuc .

Referitor la Mişcarea Legionară, Mircea Eliade se referă la mesianismul acesteia: „Mişcarea Legiunii are dreptul să se revendice ca singura mistică creştină, revoluţie spirituală ,ascetică şi bărbătească, cum încă n-a cunoscut istoria României… Promovarea bărbăţiei şi a spiritului ofensiv – valori europene aristocratice – a adus de la sine o altă prefacere a spiritului tinerei generaţii româneşti“ .

Mircea Eliade a desfăşurat o intensă şi variată activitate publicistică (1), colaborând la numeroase ziare şi reviste naţionaliste, între care: Calendarul, Vremea, Cuvântul, Credinţa, Buna Vestire, Sfarmă Piatră, Gândirea, Tinerimea Româna, Criterion ş.a., susţinând în acelaşi timp numeroase conferinţe la Radio România: Secretul Indiei, Eseul european şi eseul românesc, Mesaj cultural de 6.000 de ani, Arta şi tehnica criticii etc.

Ataşat cultural al ambasadei României la Londra (1940-1941) şi apoi al legaţiei române din Lisabona (1941-1945), după instalarea forţată a comunismului la conducerea României se stabileşte în Franţa, la Paris, unde rămâne până în anul 1957, timp în care predă istoria religiilor mai întâi la Şcoala Practică de Înalte Studii (1945-1948), iar după aceea la Sorbona (1945-1957).

Sosit in Statele Unite la invitaţia mai multor profesori şi cercetători ai istoriei religiilor în anul 1956, ţine cursuri până în anul 1957 când acceptă postul de profesor titular şi de coordonator al Catedrei de Istoria Religiilor la Universitatea din Chicago, dată de la care se stabileşte definitiv în această ţară. Ca o recunoaştere a savantului pentru marile sale merite aduse la studiul şi cercetarea istoriei religiilor, catedra mai sus amintită a fost numită Catedra “Mircea Eliade” începând cu anul 1985.

Autor a peste 1.500 de cărţi, eseuri şi articole de specialitate, Mircea Eliade s-a bucurat de o atenţie imensă în lumea cercetărilor, fiindu-i dedicate peste 500 de lucrări omagiale privind activitatea şi personalitatea sa creatoare.

În Exil, a fondat şi condus revista Luceafărul (Anul I, Nr. 1, Nov. 1948, Paris), colaborând activ şi la alte reviste şi ziare româneşti: Fiinţa Românească, Cuvântul în Exil, Revista Scriitorilor Români, Buletinul Bibliotecii Române (Freiburg),Caete de dor ş.a.

Co-editor al revistei History of Religions apărută la Chicago în anul 1957, Mircea Eliade şi-a adus contribuţia în paginile multor reviste de specialitate străine, publicând numeroase studii de importanţă majoră pentru cunoaşterea istoriei şi filosofiei religiilor.

Doctor Honoris Causa al multor universităţi din Franţa, Statele Unite, Anglia, Belgia, Argentina; Membru al Academiei belgiene, decorat cu Legiunea de Onoare în anul 1978.

Cea mai mare autoritate ştiinţifică în materie, lucrările sale au apărut traduse în numeroase limbi ale lumii în multe ediţii consecutive (în Japonia de pildă, numai în cuprinsul a trei ani [1974-1977] au fost publicate 13 volume din opera autorului, adăugându-li-se şi un volum supliment intitulat Studiile lui Eliade).

S-a stins din viaţă in Chicago, la 22 Aprilie 1986, cu gândul la ţara pe care nu a mai revăzut-o după plecarea sa în străinătate în anul 1940.

 

(1)

În 1938, criticul literar Octav Suluţiu scria astfel despre adâncile preocupări ale lui Eliade: “Ce om remarcabil! De o forţă vitală, extraordinară…, de câte ori îl întâlnesc sunt incitat spre lucru, scriind şi studiind. Este un om care radiază energie şi excită în jurul său. Poate oricând să se dedice lui însuşi; este el însuşi. Mari proiecte are!…”

“De ce cred în biruinţa Mişcării Legionare”

Dl. Mircea Eliade, membru al Societăţii Scriitorilor Români, a binevoit să ne răspundă următoarele la ancheta ziarului nostru: “De ce cred în biruinţa Mişcării Legionare”:

“Cred în destinul neamului românesc – de aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare. Un neam care a dovedit uriaşe puteri de creaţie, în toate nivelurile realităţii, nu poate naufragia la periferia istoriei, într-o democraţie balcanizată şi într-o catastrofă civilă. Puţine neamuri europene au fost înzestrate de Dumnezeu cu atâtea virtuţi ca neamul românesc. Unitatea lingvistică este aproape un miracol (limba română este singura limba romanică fără dialecte). Românii au fost cei mai buni creatori de State din Sud-Estul Europei. Puterea de creaţie spirituală a neamului nostru stă mărturie în folclor, în arta populară, în sensibilitatea religioasă. Un neam hărăzit cu atâtea virtuţi – biologice, civile, spirituale – poate el pieri fără să-şi fi împlinit marea sa misiune istorică ? Poate neamul românesc să-şi sfârşească viaţa în cea mai tristă descompunere pe care ar cunoaşte-o istoria, supărat de mizerie şi sifilis, cotropit de evrei şi sfârtecat de streini, demoralizat, trădat, vândut pentru câteva sute de milioane de lei ? Oricât de mare ar fi vina părinţilor noştri, pedeapsa ar fi prea neînduplecată. Nu pot crede că neamul românesc a rezistat o mie de ani, cu arma în mână, ca să piară ca un laş, astăzi, îmbătat de vorbe şi alcool, imbecilizat de mizerie şi paralizat de trădare. Cine nu se îndoieşte de destinul neamului nostru nu se poate îndoi de biruinţa Mişcării Legionare. Cred în această biruinţă, pentru că, înainte de toate, cred în biruinţa duhului creştin. O mişcare izvorâtă şi alimentată de spiritualitatea creştină, o revoluţie spirituală care luptă, în primul rând, împotriva păcatului şi nevredniciei, nu este o mişcare politică. Ea este o revoluţie creştină. Cuvântul Mântuitorului a fost înţeles şi trăit în felurite chipuri, de către toate neamurile creştine, de-a lungul istoriei. Dar niciodată un neam întreg n-a trăit o revoluţie creştină cu toată fiinţa sa; niciodată cuvântul Mântuitorului n-a fost înţeles ca o revoluţie a forţelor sufleteşti împotriva păcatelor slăbiciunii cărnii; niciodată un neam întreg nu şi-a ales ca ideal de viaţă călugăria şi ca mireasă – moartea. Astăzi, lumea întreagă stă sub semnul revoluţiei. Dar, în timp ce alte popoare trăiesc această revoluţie în numele luptei de clasă şi al primatului economic (comunismul) sau al Statului (fascismul), ori al rasei (hitlerismul) – Mişcarea Legionară s-a născut sub semnul Arhanghelului Mihail şi va birui prin harul dumnezeiesc.

 

De aceea, în timp ce toate revoluţiile contemporane sunt politice, revoluţia legionară este spirituală şi creştină. În timp ce toate revoluţiile contemporane au ca scop cucerirea puterii de către o clasă socială sau de către un om – revoluţia legionară are drept ţintă supremă mântuirea neamului, împăcarea neamului românesc cu Dumnezeu, cum a spus Capitanul.

De aceea, sensul Mişcării Legionare se deosebeşte de tot ce s-a făcut până astăzi în istorie şi biruinţa legionară va aduce după sine nu numai restaurarea virtuţilor neamului nostru, o Românie vrednică, demnă şi puternică – ci va crea un om nou, corespunzător unui nou tip de viaţă europeană. Omul nou nu s-a născut niciodată dintr-o mişcare politică – ci întotdeauna dintr-o revoluţie spirituală, dintr-o vastă prefacere lăuntrică. Aşa s-a născut omul nou al Creştinismului, al Renaşterii etc. – dintr-un desăvârşit primat al spiritului împotriva temporalului, dintr-o biruinţă a duhului împotriva cărnii. Omul nou se naşte printr-o adevărată trăire şi fructificare a libertăţii. Cred în biruinţa Mişcării Legionare pentru că cred în libertate, în puterea sufletească împotriva determinismului biologic şi economic.

Cei care vin în Legiune vin pentru că se simt liberi. Instinctele lor de conservare, laşităţile care zac în sufletul fiecăruia, frica – toate acestea sunt înfrânate. Legionarul nu mai e robul determinismului şi al instinctelor biologice. El ştie că “n-are nici un sens”, că “n-are nimic de câştigat” integrându-se în Legiune. Dimpotrivă, ştie că va fi lovit în “interesele” lui, că viaţa va fi mai grea, că poate va intra în temniţe sau poate va da piept chiar cu moartea. Toate “interesele” şi instinctele acestea, care “determină” viaţa fiecărui om, sunt înfrânate prin marele gest de libertate al aderării la Mişcarea Legionară. Se poate spune, fără urmă de paradox, că singurii oameni care cunosc şi trăiesc libertatea sunt astăzi, în România, legionarii.

Cei care nu cunosc Legiunea, ca şi cei care luptă împotriva ei, continuă să vorbească despre “dictatură” şi se miră că tinerii intelectuali aderă cu atâta spontaneitate la o mişcare “fascistă”, în care “personalitatea” este strivită şi libertatea – suprimată. Am avut prilejul să mă ocup altădată de subita admiraţie a oamenilor noştri politici pentru “personalitate”, de teama lor că în România nu se vor mai putea ridica “personalităţile”. Îi întrebam atunci câte “personalităţi” a creat regimul libertăţii democratice. Unde sunt ? Care sunt ? Şi mai întrebam ce-au făcut politicienii noştri pentru oamenii cu adevărat “personalitate” care au ieşit la lumină prin munca, geniul sau talentul lor şi au fost osândiţi la o viaţă de mediocritate şi jertfă. Ce-au făcut politicienii noştri, din toate partidele, pentru un Lucian Blaga, un Aron Cotruş, un Camil Petrescu, un Perpessicius şi alţii ? Ce-au făcut politicienii pentru generaţia tânără de cărturari, artişti, tehnicieni şi gânditori ? Care este tânărul cu “personalitate” pe care l-a descoperit vreun partid politic şi l-a pus la locul pe care-l merită, i-a dat putinţa să-şi fructifice inteligenţa sau talentul pentru binele obştesc ? Eu ştiu că au fost “descoperiţi” o sumă de afacerişti precoci, secretari “inteligenţi” şi lichele domestice, cu care s-au “întinerit” cadrele partidelor. Apologeţii aceştia de ultimă oră ai “personalităţii” sunt tot atât de ridicoli pe cât sunt de ipocriţi. Le aminteam cu alt prilej că, în cele mai disciplinate şi mai severe ordine călugăreşti catolice, s-au putut înălţa totuşi destule personalităţi.

Un Thomas din Aquino nu seamănă cu un Francis din Assisi, un Bonaventura cu un Francois de Salle. Personalitatea creşte şi rodeşte pretutindeni şi, cu cât e mai severă disciplina, cu atât “personalitatea” se defineşte mai precis. Disciplina nu e totuna cu “dictatura”, cum lasă a se-nţelege ponegritorii Legiunii. Disciplina creşte şi promovează personalităţile – pentru că orice act de ascultare poate fi un act de comandă asupra ta însuţi, asupra vieţii biologice, care încearcă să te menţină în evaziv, în comoditate, în căldicel. Disciplina te întăreşte pe tine, îţi făureşte personalitatea. De aceea, cavalerii medievali şi feudali au fost atât de liberi şi de dârji; pentru că juraseră credinţă (“Fides”, “Trust”, “Treve”) unui şef… Cred în biruinţa Mişcării Legionare pentru că cred în dragoste. Dragostea singură preface bestia în om, înlocuind instinctele prin libertate. “Dillige et quod vis fac”, spunea Fericitul Augustin: “Iubeşte şi fă ce vrei !”. Cel care iubeşte cu adevărat e liber. Dar dragostea transfigurează pe om şi libertatea pe care şi-o dobândeşte insul iubind nu va stânjeni pe nimeni, nu va face să sufere pe nimeni. Legionarii nu sunt numai camarazi, sunt fraţi. Şi este atât de puternic valul de dragoste pe care îl duc pretutindeni cu ei legionarii încât, dacă n-ar fi decât el singur, şi tot ar trebui să nădăjduim în învierea neamului românesc, adică în biruinţa Mişcării Legionare. Cred în destinul neamului nostru; cred în revoluţia creştină a omului nou; cred în libertate, în personalitate şi în dragoste. De aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare, într-o Românie mândră şi puternică, într-un stil nou de viaţă, care va transforma în valori spirituale de universală circulaţie bogăţiile sufletului românesc.”

[Buna Vestire, An I, 1937, Decembrie 17, nr. 244, pp1 – 2]

Pe 14 iulie 1938, Mircea Eliade este arestat și, pentru că refuză să se desolidarizeze public de Mișcarea Legionară, este închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, alături de Nae Ionescu și de numeroși alți legionari. În romanul său, Noaptea de Sânziene, închinat Mişcării Legionare prin tehnica camuflajului (la vedere în acest caz, 24 iunie fiind data înfiinţării Legiunii Arhanghelul Mihail), Mircea Eliade descrie un moment dramatic din lagărul de la Miercurea Ciuc – moartea Căpitanului Mişcării, Corneliu Zelea Codreanu:

„Văzu atunci cum peste sârme unul din jandarmi îşi aşează puşca mitralieră în poziţie de tragere. Apoi descoperi că de-a lungul sârmelor, santinelele se înmulţiseră: erau acum vreo 15. Văzu pe maior, înarmat şi el, traversând grăbit curtea din faţa cancelariei, cu un plutonier. Încet , încet, din toate părţile apăreau jandarmii. Deţinuţii ieşiseră din camere şi se adunară în mai multe grupuri în curte. Dar îndată ce unul dintre ei încerca să se apropie de sârme, jandarmii strigau şi înălţau armele. Până ce un plutonier se îndrepta spre sârme cu un jurnal în mână şi făcu semn să se apropie cineva. Înainta un bărbat înalt, subţire, cu barbă de timpuriu albită. Plutonierul înfăşură jurnalul, îl ghemui cât putu de mult, şi-l zvârli spre sârme. Celălalt se apleca să-l ridice şi se îndrepta către mijlocul curţii desfăcându-l. Se opri din drum, deschise ziarul şi se clatină. Toţi se repeziră spre el. Apoi Ştefan auzi un strigăt sugrumat, sălbatic, de fiară rănită:
– L-au împuşcat pe Căpitan.
Nu se mai auzi atunci nici o răsuflare în toată curtea. Tăcerea aceea împietrită i se păru mai cumplită decât orice strigăt.”

surse: Miscarea-Legionara.info, Marturisitorii