A interveni asupra orei de religie înseamnă a umbla la sufletul copilului şi a legăturii lui cu Dumnezeu. Ce poate deveni un copil fără creştere şi educaţie creştină? Dacă se recomandă soluţia opţională de către mai-marii poporului, de ce nu se prezintă şi riscurile unei vieţi fără Dumnezeu la nivelul copilăriei şi al adolescenţei? De ce se maschează prăpastia şi haosul moral şi spiritual ce se ascund în spatele necredinţei?
Intenţia de a se interveni la nivelul orei de religie din şcoli este un semn al tendinţei de secularizare a societăţii româneşti şi vine după intenţiile de modificare a statutului familiei, căsătoriei şi identităţii persoanei. Sunt semne ale unui ateism camuflat, demersuri meschine promovate sub pretextul „drepturilor omului”, prin care se speculează, de fapt, tocmai aplecarea spre compromis a omului vechi.
Rănit în fiecare clipă de manifestările patimilor cărora le este rob, omul nu mai realizează că este ţinta atacurilor celui rău care nu urmăreşte altceva decât să distrugă Chipul unic şi inconfundabil al lui Dumnezeu din fiecare persoană. Momeala folosită de vrăjmaş este cea a AUTONOMIEI omului faţă de Dumnezeu, invocată în orice situaţie. Prin ea este justificată toată lucrarea celui viclean,omul fiind îndemnat să se răzvrătească împotriva Creatorului. Ascunzând în mod perfid prezenţa şi lucrarea celui rău sub pretextul demnităţii şi libertăţii persoanei, al culturii, diversităţii şi civilizaţiei, societatea apostată modernă împinge omenirea spre distrugere fizică şi spirituală.
Primii oameni, în Rai, s-au lăsat amăgiţi în acelaşi mod. Şi lor vrăjmaşul le-a sugerat că sunt „persecutaţi” de Dumnezeu şi că au, prin ei înşişi, drepturi divine. Autonomia presupune negarea ascultării, existenţa lui Dumnezeu fiind privită ca o imixtiune în viaţa omului şi ca o îngrădire a libertăţii sale.
Acest tip de autonomie l-a determinat pe Cain să-şi ucidă fratele, a creat Turnul Babel, Sodoma şi Gomora, ereziile din toate veacurile; pentru ea au fost impuse regimurile totalitare, pentru ea au fost create toate tehnologiile distructive: clonarea, fertilizarea in vitro, avortul, ingineria genetică etc.Această autonomie s-a strecurat în sufletele şi conştiinţa omului modern printr-o manipulare mediatică intensă, impunând un mod de viaţă care să nu mai aibă nimic comun cu Dumnezeu.
În fond, care este miezul ofertei lumii moderne? Trăieşte totul acum, profită de moment, restul nu mai contează. Cât despre consecinţe (obişnuinţa, dependenţa, viciul, iadul patimilor), acestea nu mai fac obiectul interesului, protecţiei sau intervenţiei aparatului perfid.
Ce a făcut ateismul în Franţa şi în toată Europa după Revoluţia franceză din 1789? Ce a făcut regimul ateist în Rusia şi în toate ţările unde a pătruns după 1917? Consecinţele le vedem azi la tot pasul. Autonomia reprezintă fondul de autodistrugere din om şi „dreptul” său de a accesa iadul. Atunci când cosmetizării, prin mass-media, a acestui rău încurajat şi susţinut de o legislaţie echivocă îi va expira termenul – pentru că şi răbdarea leului are limitele ei – vor apărea şi celelalte feţe ale ofertei şi „politeţii” democratice: interdicţia, impostura, prigoana, apărute în ţara noastră după propaganda „de catifea” a perioadei 1945 – 1948.
A interveni asupra orei de Religie înseamnă a umbla la sufletul copilului şi a legăturii lui cu Dumnezeu. Ce poate deveni un copil fără creştere şi educaţie creştină? Dacă se recomandă soluţia opţională de către mai-marii poporului, de ce nu se prezintă şi riscurile unei vieţi fără Dumnezeu, pe tot parcursul copilăriei şi al adolescenţei? De ce se maschează prăpastia şi haosul moral şi spiritual ce se ascund în spatele necredinţei?
Cultura civică, educaţia pentru sănătate (implicit cea sexuală), educaţia fizică sunt materii obligatorii, legale, necesare. Dar, omul are şi suflet. Cultura religios-morală reprezintă un drept elementar pentru orice creştin din Europa.România nu este un stat laic, ci unul religios, fiind declarat prin statistici ortodox, în proporţie de 87%. Prin natura lui şi prin lege, are toate drepturile de a-şi cultiva credinţa şi trăirea religioasă pe care şi le-a însuşit în 2000 de ani.
Fără prezenţa divină, copilul devine, încet-încet, spiriduş, vrăjitor, monstru, vârcolac, diversitate de gen, vampir, demon şi altele asemenea. Compromisul făcut ani de-a rândul faţă de toate aceste manifestări, inclusiv la nivel şcolar – dar acceptat de toţi factorii de răspundere: părinţi, şcoală, societate – a creat o premisă nefavorabilă suportului de Credinţă şi orei de Religie. Şi aceasta pentru că astfel de acţiuni şi preocupări lucrează şi retroactiv, din subconştient, având suport de natură ocultă.
Câţi dintre părinţii, dascălii şi copiii participanţi la zilele de Halloween şi la banchetele organizate în posturi şi în zilele de vineri conştientizează că toate aceste ativităţi reprezintă păcate grave, care trebuie spovedite fără întârziere?Oare preoţii nu sunt datori să întrebe, la spovedanie, mai ales copiii, părinţii şi educatorii, dacă au luat parte, în vreun fel sau altul, la aceste forme de lepădare? Să reflectăm, cu toţii, ce rămâne în sufletele şi conştiinţa copiilor în urma acestor manifestări oculte, anticreştine?
Sunt copii care la vârsta de 4-5 ani văd monştri şi se manifestă ca atare, prin gesturi şi comportament. Aceştia nu fac obiectul unor măsuri ale Curţii Constituţionale? Expunerea copiilor la materiale pornografice, accesate inclusiv prin telefonul mobil, nu intră în preocupările aceleiaşi Curţi? De ce există restricţii impuse de lege numai pentru cei care protejează persoana, iar pentru cei ce o distrug, nu?
Orice formă de distrugere la nivelul societăţii este gravă. Dar distrugerea îndreptată spre copii le întrece pe toate. De aceea, orice metodă, orice omisiune, orice nepăsare prin care se atentează la statutul de inocenţă şi puritate îngerească a copiilor, cade ca o piatră de moară peste grumazul ţării şi întristează cel mai adânc pe Dumnezeu.
Pentru nimic nu se topeşte mai mult Dumnezeu, ca pentru un copil care este pe cale să-şi piardă copilăria.Mulţi sfinţi s-au făcut şi dintre păcătoşi. Dar cei mai mulţi şi mai mari s-au făcut dintre cei curaţi încă din pântecele maicii lor, aşa cum este cazul marilor noştri duhovnici: Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc, Arsenie Boca, Dometie de la Râmeţi, Iustin Pârvu, Tadei din Serbia, Paisie Aghioritul, Porfirie, Dionisie Ignat şi alţii.
Să ignorăm glasul sirenelor pe care şi anticul Ulise le-a repudiat, căci cu păcatul şi cu moartea nu se negociază.Adevărul, credinţa, sufletul, veşnicia nu sunt elemente de joacă. Pentru ele a trebuit să moară Dumnezeu. De aceea, valoarea lor rămâne absolută. Modul de viaţă creştin este simplu, dar profund şi puternic. Prin el este prezent Dumnezeu. Şi nimeni altul nu este ca El de discret, tainic, tăcut şi smerit, dorind să ne atragă atenţia că „ne-a iubit Cel dintâi”, ne-a răscumpărat cu un preţ fără egal, dar că şi noi trebuie să voim a-L iubi la fel.
Până ce vom reuşi să ne curăţim sufletele şi viaţa prin Postul cel Mare, rugăciune şi prin celelalte căi, să ne silim cu preţ de jertfă sfântă a ne ocupa de copii cu cea mai mare grijă, dragoste şi răbdare. Să-i ducem la spovedit, la cele sfinte, să-i protejăm de sminteli, să-i păzim ca pe lumina ochilor noştri. Ocrotindu-i şi oferindu-i lui Dumnezeu curaţi şi sfinţiţi, avem o nădejde în plus şi o arvună că prin ei, de mila lor, Dumnezeu nu va îngădui prea curând năprasnele ce stau să cadă peste noi şi lume.
