Despre pescuirea minunată

0 586

Orice muncă trebuie să aibă la temelie învățătura Mântuitorului Hristos, îndemnul și chemarea Lui de a arunca mrejele, nu alte îndemnuri. Această învățătură ne stă la îndemână oricând și oriunde.

Sfânta Evanghelie de astăzi ne înfățișează din nou întâmplarea cu alegerea celor dintâi Apostoli ai Domnului: Petru (numit mai înainte Simon) și Andrei, fiii lui Iona, Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu. Ei au fost cei dintâi chemați la slujba apostoliei.

Spre miezul nopții, două corăbii de pescari brăzdau apa. Una era a lui Simon Petru, alta a lui Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, toți pescari din Betsaida, având fiecare însoțitorii trebuitori, pentru un pescuit bogat. Peștele se prinde mai ușor în nopțile liniștite, și de aceea acești vestiți pescari din Galileea foloseau prilejul pentru a face o treabă cu spor. Dar truda le-a fost zadarnică. Toată noaptea au vâslit în sus și în jos, pentru a găsi un loc cu noroc pentru mreje, fără, însă, să prindă ceva. Când zorile s-au ivit din depărtări și soarele s-a arătat la răsărit, ei s-au retras la țărm, îngândurați și necăjiți, că o noapte așa de prielnică le-a fost fără folos. Ea fusese în adevăr așa, dar nu în zadar, ci pentru a prilejui un folos mult mai mare și mai general, care avea să fie nu numai al celor două familii de pescari, ci al omenirii întregi. Căci iată ce se petrece mai departe: Pe când pescarii își spălau mrejele și se pregăteau să plece, ei văd la țărm mulțime mare de popor îmbulzindu-se să asculte pe cineva care îi vorbea. Era Iisus, despre ale cărui învățături se dusese vestea în tot ținutul Galileei. Văzând pe pescari, Domnul Iisus lasă mulțimea și vine în corabia lui Petru, pe care îl roagă s-o depărteze puțin de la mal; iar fiindcă mulțimea veni și ea spre corabie, Iisus își urmă predica. Când a terminat, mulțimea a rămas îngândurată de cele ce auzise, iar Iisus rugă pe Petru să depărteze corabia mai în larg și să arunce mrejele în mare, pentru a încerca din nou să pescuiască. Mirat de acest îndemn la o trudă care i se părea zadarnică, Petru zice: “Toată noaptea ne-am ostenit și nu am prins nimic, deși timpul și apa au fost prielnice. Totuși, după cuvântul Tău, voi arunca mreaja“. Abia trecuseră câteva momente și mrejele începură să se miște și să se afunde. Era semn că peștele intra în plasă. Mai așteptară puțin, dar mrejele deveniseră atât de grele, încât amenințau să se rupă.
Făcură semn la cei din a doua corabie, să le vină în ajutor.

Aceștia, mirați, vin în grabă, trag împreună mrejele, le răstoarnă în corabie, care de asemenea se umple și constată, cu mirare, că amândouă corăbiile stau gata să se scufunde din cauza greutății și mulțimii peștilor.

Toți rămân uimiți de această întâmplare. Atâta pește prins în câteva clipe, când o noapte întreagă pescarii nu izbutiseră să prindă nimic. Petru, care era un suflet simțitor, în fața acestei întâmplări minunate, mai uimit decât toți ceilalți, a căzut în genunchi și a zis, plin de frică și de mirare: “Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Ce putere înfățișezi înaintea noastră, dacă faci să se întâmple asemenea lucruri care trec închipuirea și puterile noastre pământești?“ Senin, blând și îngăduitor, Iisus se apropie de Petru și îi zice: “Nu te teme! De acum vei fi pescar de oameni!“ Iată ce putere are cuvântul lui Iisus! Oamenii își lasă toate ale lor, familia, meseria, locul lor drag și-L urmează. Din pescuitori de pește devin pescuitori de oameni, devin apostoli, trimișii lui Iisus în lume, vestitorii Sfintei Evanghelii, solii Împărăției lui Dumnezeu către oameni, “fiii împărăției“. Printr-un singur cuvânt și printr-o singură privire, viitorii apostoli sunt aduși la picioarele lui Iisus.

Prezența lui Iisus și chemarea Sa au făcut ca acești pescari să dea un răspuns imediat la chemarea Mântuitorului, ceea ce constituie în istoria omenirii unul dintre cele mai mari evenimente. Căci cu aceleași cuvinte: “Veniți după Mine“ și cu o simplă privire sunt chemați în slujba apostoliei Filip din Betsaida, Natanail cel fără vicleșug, Matei vameșul și tot restul cetei apostolice. Cea mai mare parte sunt pescari, numai unul vameș, oameni simpli, umili, suflete curate ca natura în mijlocul căreia își câștigau existența, minți nealterate de cultura rabinică și de învățătura fariseică, firi deschise, capabile de credință și devotament, de renunțări și sacrificii.

De ce Domnul nostru Iisus nu-și găsește ucenici printre alți oameni: preoții legii vechi, fariseii cei învățați, oamenii cei bogați, dregătorii cei mai respectați din toată lumea? Iată că rânduiala lui Dumnezeu este alta decât cea a firii noastre. Alege apostoli dintre oameni săraci, pescari și oameni simpli, pentru ca oricine să-și dea seama că de la Dumnezeu s-a făcut aceasta. “Dumnezeu și-a ales pe cele nebăgate în seamă, ca să dea jos pe cele ce sunt, așa că nici un trup să nu se laude în fața Lui“ (I Cor. 1, 27). Acești oameni cinstiți și curați la inimă așteptau cu nerăbdare pe Mesia și erau gata să jertfească totul numai ca să-L urmeze. Pentru aceasta ochii Domnului se opresc asupra lor, chiar dacă mintea lor nu va putea înțelege totdeauna pe Învățătorul lor, chiar dacă uneori se vor îndoi de El și vor șovăi și poate nu-i vor putea pricepe toate învățăturile și pildele, iar la urmă, în momentele grele îl vor părăsi. Toate le vor fi iertate pentru inima lor curată și râvna cu care au răspuns la chemarea Lui dintâi.

Cum și-au îndeplinit apostolii chemarea lor și prin ce putere? Fără puterea dumnezeiască ce li s-a dat și fără harul Sfântului Duh ce s-a coborât în ziua Cincizecimii, ucenicii Domnului n-ar fi putut face ceea ce au făcut și n-ar fi jucat nici un rol. Ar fi rămas și ar fi continuat să ducă mai departe viața lor de pescari și de oameni simpli, neștiută de nimeni. Dar Iisus i-a smuls din mulțimea necunoscută, din viața obișnuită, dându-le o misiune sfântă. Cuvântul Evangheliei se răspândește prin ei cu uimitoare repeziciune. “În tot pământul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii, cuvintele lor“. Când apostolii porniră în lume ca să vestească cuvântul lui Hristos, lumea era idolatră; într-un timp istoric scurt, marea majoritate a lumii renunțase la închinare la idoli, pentru a îmbrățișa Evanghelia Domnului. Crucea Domnului, obiect de ocară și rușine, devine mijloc de mântuire, obiect de închinare și iubire. Roma însăși, stăpâna lumii, intră în mrejele învățăturii lui Iisus, așa încât, după cuvântul lui Tertulian, “creștinii sunt pretutindeni, ocupând cetățile, câmpiile, palatele, senatul și forul, lăsând păgânilor numai templele goale“.

Trimițându-și ucenicii la propovăduire, Iisus nu le făgăduiește bunăstare, ranguri, mărire și slavă, ci dimpotrivă, le-a spus că în lume necazuri vor avea, că vor fi batjocoriți și urâți. Totuși, opera lor este măreață și trainică pentru întemeierea Bisericii și răspândirea creștinismului. Transformarea pescarilor din Galileea în apostoli neînfricați s-a făcut cu puterea lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu. În propovăduirea lor, nimic nu i-a înfricoșat, căci, după învățătura Sf. Apostol Pavel, nici foamea, nici setea, nici lungimea timpului, nici trufia celor bogați, nici persecuțiile celor puternici, nici moartea, nimic nu i-a înspăimântat. Istoria creștinismului ne spune că prin învățătura lui Iisus, propovăduită de apostoli și urmașii lor s-a regenerat lumea păgână. Iubirea de oameni a dat libertate robilor. Spitale și aziluri binefăcătoare au apărut în curând alături de ruinele amfiteatrelor stropite cu sânge omenesc.

Dar întâmplarea aceasta are și un alt tâlc adânc. Ea nu este numai semnul biruințelor pe care, mai târziu, ucenicii Domnului le vor avea între oameni, răspândind învățătura Sa, ci și încredințarea că această omenire, în întregul ei, ca și fiecare din noi, în parte, nu putem realiza nimic trăitor, în afara învățăturii Lui, în afara legilor statornicite de El. Toate strădaniile noastre, în afara cuvântului Lui sunt zadarnice, ca și truda pescarilor din Evanghelia de astăzi.

“Toată noaptea ostenindu-ne, n-am prins nimic…“ este munca lipsită de harul lui Dumnezeu; “dar după cuvântul Tău voi arunca mrejele…“ este munca sfințită prin har, munca aducătoare de rod bogat și satisfacție materială și spirituală.

Programul ideal al vieții omenești se cuprinde în două cuvinte scurte: roagă-te și muncește. Starea lumii de azi, cu înfățișarea și realitățile ei, este dovada zădărniciei omenești, când faptele sunt în afara cuvântului lui Iisus. Frământările sociale și politice, crizele spirituale, murmurele de nemulțumire nu sunt altceva decât ecoul unei vieți în afara lui Hristos, rezultatul firesc la care au ajuns mințile fără cuget creștin, care umblă după alte legi decât ale lui Iisus.

Ceea ce au făcut Petru și tovarășii lui, după ce s-au ostenit o noapte întreagă în zadar, să facem și noi. Între munca lor fără folos, făcută noaptea pe lacul Ghenizaretului, și “Cuvântul“ lui Iisus, ei au prețuit mai mult pe acesta din urmă și astfel au reușit. Tot așa să facem și noi.

Orice muncă trebuie să aibă la temelie învățătura Mântuitorului Hristos, îndemnul și chemarea Lui de a arunca mrejele, nu alte îndemnuri. Această învățătură ne stă la îndemână oricând și oriunde.

Trebuie să ascultăm chemarea lui Iisus și vom înțelege adevăratul rost al vieții spirituale creștinești. Sf. Apostol Pavel ne spune și ne îndeamnă: “Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre mărirea lui Dumnezeu le faceți“ (I Cor. 10, 31).

Deci viața noastră de creștini să fie, în toate înfăptuirile ei, o împlinire a poruncilor lui Dumnezeu, o năzuință puternică de a ne potrivi viața cu voia Lui și vom ajunge la împlinirea năzuințelor noastre sfinte, după înaltele chemări ale Domnului Iisus prin apostolii Săi. Ascultând și înfăptuind chemarea Domnului IIisus, vom fi ucenicii și vestitorii voilor Sale, ca oameni noi, lucrători cinstiți, hotărâți și încrezători în puterea Domnului, care umple mrejele celor ce urmează poruncile Lui. Amin.

de  Preot Ion Cârciuleanu Doxologia

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php