Marşul pentru viaţă 2014 la Bucureşti – „Adopţia, o alegere nobilă”

0 525

de Ştefana Totorcea, 23 martie 2014

În Capitală, Marşul pentru viaţă 2014 a avut parte de o zi însorită, numai bună pentru o plimbare în familie. Şi aşa s-a ieşit: mămici şi tătici deopotrivă împingeau cărucioare cu copii mici, alţii aveau pancarte, alţii ţineau ridicate ghirlandele de baloane colorate, inscripţionate cu logoul Marşului: „Adopţia, o alegere nobilă”.

Pe pancarte scria: „Viaţa este primul drept al omului”, „Pro viaţă, pro adopţie”, „Iubeşte-i pe amândoi!”, „Adopţia înseamnă dragoste”, „Noi suntem generaţia pentru viaţă”, „Eşti mai puternică de cât crezi”, „Pentru femeie, pentru copil, pentru viaţă”, „Orice copil merită o zi de naştere”.

Puţin după ora 14.00, oamenii adunaţi în Parcul Unirii au plecat pe la poalele Dealului Patriarhiei, au intrat pe Str. Bibescu Vodă şi de acolo au continuat pe B-dul Dimitrie Cantemir până la Parcul Tineretului – intrarea din dreptul Liceului Şincai.

Marşul s-a desfăşurat în linişte şi fără incidente, grupul colorat de aproximativ 1.000 de oameni (conform estimărilor Jandarmeriei) atrăgând atenţia ca o pată de culoare pe străzile din centru.

În Parcul Tineretului, pe participanţi i-a întâmpinat actriţa Ioana Picoş, de pe scena care urma să găzduiască recitalurile artiştilor care participă la concertul de susținere a marșului: Vlad Miriță, Alexandra Ușurelu, Bogdan Vlădău, Anthony Icuagu (Vocea României), Vlad Stoia (Vocea României), Beatrice Vlădan (Vocea României), Caitlyn și prezentatoarea întregului spectacol.

Ioana Picoş a spart gheaţa citind din revista evenimentului, Pentru viaţă, nr. 2, două mărturii calde şi emoţionante de la persoane a căror viaţă este o poveste de adopţie. Imediat au susţinut un recital cei trei membri ai grupului Sfântul Ştefan cel Mare al studenților teologi.

b11

Ulterior, atmosfera s-a încălzit și mai mult în prezenţa lui Bogdan Vlădău şi Anthony Icuagu de la Vocea României.

Vlad Stoia a fost extrem de simpatic şi antrenant cu publicul, făcând duet cu Beatrice Vlădan, concurenta lui de la Vocea României. Între participanți, s-au aflat părintele Cristian Galeriu, împreună cu familia şi cu enoriași din parohia Sf. Silvestru, părintele Victor Mihăilă de la biserica Sfinţii Chiril şi Metodiu – Paraclisul sudenţesc din Agronomie şi părintele american John Downey de la Biserica Rusă – Paraclis Universitar din Bucureşti. Deşi nu păreau fani ai muzicii pop şi de club, chiar şi aceştia au rezistat „eroic” alături de spectatorii mai tineri, care se mișcau în ritmurile artiştilor, printre care şi melodiile de clubbing ale lui Caitlyn.

Iar răbdarea le-a fost răsplătită spre final, cu interpretarea lui Vlad Miriţă, care nu a venit singur, ci însoţit de Iordache Basalic, solist al Operei Naționale București, alături de care a susţinut câteva duete memorabile, dar şi de o galerie întreagă de prieteni, printre care cei de la ONG-ul Neam Unit. Au existat și oameni politici printre participanți, unii chiar purtând pancarte. Pentru că sunt în campanie electorală, nu le vom da numele.

Printre familiile prezente au existat şi părinţi adoptivi, care însă s-au ferit să dea declaraţii. A fost încă un prilej de a constata lipsa în România a unei culturi a adopției. De exemplu, L., din Bucureşti, ne-a declarat că s-a întors special din provincie mai devreme pentru marş, deoarece cunoaşte direct problemele legate de adopţie în România: se gândea să adopte al doilea copil, dar a renunţat, când şi-a dat seama că trebuie să treacă prin furcile caudine ale sistemului.

O altă participantă la eveniment, profesoară la o şcoală din Capitală, care a venit împreună cu fiicele ei adolescente, ne-a vorbit despre tarele şi traumele elevilor ei care provin din căminele de copii sau care au fost adoptaţi la vârste mai mari, după ce au stat în căminele de stat.

Asociaţia Studenţi pentru viaţă tocmai vrea să promoveze o soluţie pentru astfel de probleme. În cuvintele Alexandrei Nadane, președinte: „Este necesară legiferarea începerii demersului de încredințare spre adopție încă din perioada sarcinii. Aceasta va reduce abandonul și mortalitatea infantilă și, conform statisticilor din țările în care practica este aplicată cu succes de mulți ani, le va oferi mai multor copii șansa de a se bucura de grija iubitoare a unei adevărate familii — singurul mediu care le poate da aripi pentru a deveni oameni deplini”.

Și totuși au existat și oameni curajoși: o adolescentă de 13 ani care ieşise în parc la o plimbare alături de mama ei adoptivă. Văzând tema evenimentului, „Adopţia, o alegere nobilă”, a venit la voluntarii asociaţiei Studenţi pentru viaţă şi le-a zis: „Mă cheamă Ana Maria, am 13 ani, am fost adoptată şi cred că e extraordinar ceea ce faceţi! Vă mulțumesc.”

b00

Cineva a spus: doar pentru bucuria făcută acestei adolescente merita întregul efort organizatoric. A fost ca un semn de sus, căci uneori copiii sunt vocea lui Dumnezeu. O mărturie care, au declarat organizatorii, ne obligă o dată în plus să continuăm eforturile pentru a facilita cât mai mult accesul la adopție în cazul copiilor pe care familia lor naturală nu îi poate crește.

sursa: Stiri Pentru Viata

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php