Pamantul tarii nu e de vanzare! ARDEALUL a devenit o “PALESTINA” a Ungariei?

2 621

ardealPresa şi societatea civilă ocupată să salveze Roşia Montana, Pungeştiul şi interesată de luptele fratricide din USL a scăpat, poate intenţionat, cel mai grav lucru care i se poate întâmpla României după 1 ianuarie 2014: vânzarea terenurilor agricole străinilor. Această reglementare europeană a fost impusă ţării noastre prin Tratatul de aderare (anexare) la UE. Astfel, România va fi nevoită să vândă cetăţenilor străini din cadrul UE terenurile agricole, pădurile şi munţii, pentru care s-au sacrificat şi le-au udat cu sânge strămoşii noştri.

Şireata Ungarie a înţeles imediat oportunitatea să transforme Ardealul într-un fel de “Palestină” şi să cumpere fosta posesiune la bucată. Vecinii maghiari nostalgici după Transilvania au pus la cale un plan guvernamental inteligent de a acapara pământul transilvan. Acest lucru a fost confirmat de Szabo Jozsef, atasatul pe probleme de agricultură al Ambasadei Ungariei la Bucuresti, pentru postul de radio Erdely FM. Proiectul Ungariei prevede că dacă “cineva doreste să-şi vândă terenul, atunci poate încheia un contract cu statul maghiar in temeiul caruia va primi o renta viagera”, iar terenul râmâne în proprietatea sa pana la sfarsitul vietii, a precizat diplomatul si pentru cotidianul Kronika. Proiectul Budapestei va fi demarat dacă va putea fi pus în concordanţă cu legea funciară română, a precizat oficialul în urmă cu câteva zile, care a explicat că se aşteaptă doar normele de aplicare ale noii legi funciare române. Terenurile vizate sunt în special in zonele unde etnicii unguri sunt majoritari. Întrebat daca partea ungara s-a pregatit pentru un posibil razboi diplomatic, ca urmare a explodarii acestei stiri in in mass-media romana nationalista, Szabo Jozsef Andor a declarat ca nu se asteapta la aşa ceva, deoarece principiile UE sustin in mod neechivoc libera circulatie a capitalului si libertatea de alegere a domiciliului si a locului de munca. “Acest principiu a fost adoptat atat de România, cat si de Ungaria, care au adoptat propriile legi funciare, si mai adaug si faptul ca românii şi-au construit legislatia pe principiile legii maghiare. Dacă statul roman este în stare să-şi apere terenurile agricole si proprietarii care il lucreaza, foarte bine. Dar dacă nu este în stare sa ofere ceva pentru acele terenuri, atunci piaţa este liberă, poate sa vina oricine – nu neaparat un maghiar, poate fi un danez sau un francez – care doreste sa cumpere”, a sustinut Szabo Jozsef Andor.

Românii sunt încurajaţi să-şi vândă pământul statului ungar şi apoi să trăiască bine mersi cu o rentă viageră plătită de Budapesta. Tentaţia va fi mare pentru ţăranii români ardeleni sărăciţi de o criză indusă de UE, în 24 de ani de dezastru economic şi să vândă pământul însoţit de un surplus la pensia mică ce o primeşte după colectivul comunist. Metoda Budapestei se asemănă foarte bine cu politica mişcării sioniste din anii 20/30, care a încurajat financiar pe evreii europeni să cumpere de la arabi bucată cu bucată toată Palestina pentru a se reînfiinţa Israelul, pe vechiile hotare ale Ţării Sfinte. Politica arabilă a sioniştilor a fost de succes şi în 1947, când Isrelul şi-a proclamat independenţa, terenul statului era cumpărat în totalitate de la arabii palestinieni. A fost o politică de succes a mişcării sioniste, care a dus la înfiinţarea statului Israel după aproape 2000 de ani de la distrugerile făcute de Imperiul Roman. În câţiva ani Budapesta va cumpăra la bucată Ardealul, iar românii vor deveni chiriaşi în propria ţară, ca pe vremea lui Horea şi Avram Iancu.

sionismPreşedintele Traian Băsescu speriat de nemulţumirile populaţiei şi de atacurile presei naţionaliste nu a promulgat legea vânzării terenurilor străinilor şi a cerut să fie revizuită de parlamentari. A solicitat să se clarifice dreptul de preempţiune al vecinilor, agricultorilor şi regiei statului pentru terenurile agricole în cumpărarea terenurilor arabile, pădurilor şi păşunilor faţă de cetăţenii străini din UE. E o mică “piedică” legală pentru a descuraja vânzarea terenurilor agricole de către ţăranii săraci la cetăţenii altor state şi să fie o şansă pentru vecini: agricultori români mai înstăriţi sau regia statului să cumpere pământul românesc şi să nu încapă pe mâni străine. Noi, presa românească, societatea civilă şi ţăranii români trebuie să începem o campanie activă de conştientizare a opiniei publice şi împotriva vânzării la străini a pământului udat de sângele eroilor şi strămoşilor noştri sub lozinca: “Pământul ţării nu e de vânzare!” De Ionuţ Ţene –NapocaNews

2 Comments
  1. A.G. says

    Ati cam comparat Ungaria cu Israelul si Transilvania cu Palestina. Cea mai tampita comparatie pe care am auzit-o de la cineva. Nu cumva Romania este Israelul? Situatia nu este deloc asemenatoare oricum. As fi curioasa ce parere aveti de dorintele palestinienilor si de dorintele ungurilor din Transilvania? Daca tot ati trantit un titlu manipulator pentru romanii tampiti de televizor. …

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php