Mall-urile sunt noile biserici ale oraşului?

0 996

Mall-urile sunt noile biserici ale oraşului?

Pe un frig pătrunzător m-am dus luni seara la biserica din cartierul unde locuiesc să asist în comuniune la Vecernie şi apoi să mă spovedesc, fiind sufleteşte pregătit în întâmpinarea marelui praznic al Naşterii Domnului. Deşi e Postul Crăciunului şi mai este o săptămână şi ceva până la marea sărbătoare, biserica era goală. La Vecernie erau trei femei în vârstă, un student venit de la cursuri şi subsemnatul. De obicei vinerea la Maslu şi Vecernie biserica e aproape plină, iar duminica la Liturghie este arhiplină. Am pus lipsa credincioşilor la Vecernie pe seama că e luni seara şi nu era prezent preotul paroh, ci oficia ajutorul de preot. Rugându-mă în faţa candelor misterioase din faţa iconostasului m-a cuprins o „tristeţe iremediabilă” ca şi pe poetul Topârceanu: totuşi e Ajunul Crăciunului imediat şi o biserică la Vecernie în România e aproape goală. Faptul mi-a adus aminte, cu strângere de inimă, de bisericile din Germania închise şi transformate în depozite sau cluburi de noapte. M-am gândit şi la faptul că enoriaşii sunt preocupaţi cu cumpărăturile şi pregătirile de sărbători. În fine după Vecernie m-am spovedit, conform canoanelor şi am ieşit în aerul serii ce-mi ardea obrajii cu frig. Telefonul a început să sune. Era soţia cu fetele, care mă ruga să vin după ele la Iulius Mall să le i-au că au fost la cumpărături. Când m-am apropiat de mall, la câteva străzi distanţă erau parcate maşinile, pentru că parkingul supermarketului era arhiplin.

În Iulius Mall câteva mii de oameni erau într-o frenezie a cumpărăturilor epuizantă. Moşi Crăciunii au fost înlocuiţi de Crăciuniţe apetisante care îşi arată publicitar formele şi noile produse de reclamă. Nimic despre Hristos şi despre apropiata Naştere a Domnului. În acelaşi timp la Polus Center autoturismele au ajuns să fie parcate spre comuna Floreşti că parcările nu fac faţă clienţilor loviţi de febra cumpărăturilor. Am avut o revelaţie: creştinismul a fost înlocuit în UE cu consumerismul. Mall-urile au devenit de fapt noile „biserici” ale oraşului la care se închină zilnic zeci de mii de oameni, pentru care Crăciunul este o chestiune de marketing şi o tură intensă de shopping. Spiritul Crăciunului nu mai are nicio legătură azi, în societatea capitalistă, cu Naşterea Domnului, ci e doar o strategie publicitară să se vândă cât mai multe produse unui popor care şi-a uitat tradiţiile şi religia şi care mâine sau poimâne îi va fi interzis să şi mai colinde despre Hristos, pentru că va fi amendat şi cenzurat de noii komisari ai gândirii, ca în anii 50. M-am întors deznădăjduit  acasă şi ca să mă remontez spiritual am citit câteva pagini din cartea „Ne vorbeşte Părintele Iustin”. Marele duhovnic al românilor ne spunea de prin anul 2001 ce urma să ni se întâmple după integrarea în Uniunea Europeană, că religia ortodoxă va fi înlocuită cu consumerismul şi biserica cu mall-ul.

de Ionuţ Ţene Napoca News

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php