EXCLUSIV: Lobbyştii cianurii de la Casa Albă şi din Ambasadele din România şi UE (documente în avanpremieră)

0 512

Priviţi imaginea de mai jos. E lista oficială a persoanelor care au făcut lobby pentru Gabriel Resources la Washington. Conform datelor de pe site-ul de monitorizare al acestui tip de activităţi „Influence Explorer”. În drepta vedeţi şi sumele încasate (între 2007 şi 2008):

Câteva date, tot oficiale, despre Stuart Eizenstat, una dintre persoanele din această listă:

Stuart Eizenstat are peste 15 ani de serviciu public în trei administrații ale SUA. A fost consilierul pe politică internă a președintelui Jimmy Carter (1977-1981), ambasador al SUA pe lângă Uniunea Europeană, subsecretar de stat pentru Comerț Internațional, subsecretar de stat pentru Afaceri Economice, Afaceri și Afaceri Agricole și secretar adjunct al Trezoreriei în administrația Clinton (1993-2001). În timpul administrației Clinton, el a avut un rol important în dezvoltarea de inițiative internaționale cheie, inclusiv negocierile Agendei transatlantice cu Uniunea Europeană și alte negocieri de acorduri cu UE. În 1997 a condus delegația SUA la negocierile Protocolului de la Kyoto, privind încălzirea globală (protocol pe care SUA nu l-a semnat).

Munca lui Eizenstat la Covington & Burling se concentrează pe rezolvarea problemelor internaționale de comerț și de dispute de afaceri cu guvernul SUA și guverne străine, precum și a tranzacțiilor comerciale internaționale și a reglementărilor  în numele companiilor americane și altor companii din întreaga lume.

***

Şi acum date, mai puţin oficiale, din documente interne:

„Gabriel Resources are o bună relaţie cu ambasadorul SUA Mark Gitenstein (“front door ” relationship – n.t.) prin intermediul lui Stu Eizenstat. Mark mi-a mărturisit acest lucru în conversaţii private. Mark mi-a spus de asemenea confidenţial că a pleda cauza lui Gabriel nu va fi nici simplu nici uşor. El speră că Gabriel se va alătura altor investitori din SUA care au probleme similare cu reglementările din România în aşa fel încât în calitate de ambasador poate presa pentru reforme pro-investiţii mai largi care în schimb i-ar asigura platforma pentru a ajuta efectiv companiile individuale precum Gabriel. Mark şi eu am discutat despre mediul investiţional din România şi cum afectează acesta companiile americane – el vrea să continue sa mă folosească pe post de panou pentru unele dintre ideile sale cu privire la aceste aspecte.”

***

Să nu vă închipuiţi că celelalte nume de pe listă sunt mai puţin „grele”. Le voi prezenta pe toate la FânFest, în cadrul atelierului „O cină la Ambasadă”, sâmbătă, 17 august, de la ora 10, la Biserica Unitariană. Pe lângă multe alte nume şi „detalii” inedite despre activităţile de lobby în favoarea lui Gabriel Resources,  precum şi conexiunile acţiunilor lobbystice cu alte afaceri din România (Smithfield, gaze de şist etc.).  Datele vor fi cuprinse şi în cartea „Morminte în mişcare. 11 ani la Roşia Montană”. Fragmente din această carte voi prezenta şi vineri, în cadrul secţiunii „literatură”, de la ora 19.00, la Cortul din parc. (De ce am intitulat atelierul „O cină la Ambasadă” puteţi afla aici).

Tot vineri, de la ora 14.00, la Căminul Cultural din Roşia Montană, vă invit la unul dintre evenimentele speciale ale FânFest, destinat copiilor (şi nu doar): proiecţia, în avanpremieră, a filmului de desene animate terapeutice „Retman şi Retmagia”. Filmul, produs de către Institutul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din Cluj, reprezintă utilizarea în premieră (mondială) a desenelor animate în terapia unor diferite probleme ale copiilor (controlul fricii de a vorbi în public, a furiei, a sentimentului de vinovăţie şi a depresei). Toţi membrii echipei de producţie artistică sunt implicaţi, într-un fel sau altul, în Campania „Savaţi Roşia Montană!”.

Aici puteţi lectura programul complet al FânFest 2013, care se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni (15-18 august, la Roşia Montană).

***

***

Mihai Goțiu | Voxpublica

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php